ICCJ. Decizia nr. 1786/2009. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1786/200.
Dosar nr. 5255/62/2007
Şedinţa publică din 19 februarie 2009
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Reclamantul B.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei la 900.000 lei cu titlu de daune morale deoarece a fost reţinut şi arestat nelegal în perioada 11 mai 2005 - 4 ianuarie 2006 şi trimis în judecată pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o, fiind achitat prin sentinţa penală nr. 151 din 14 martie 2006 a Tribunalului Braşov, rămasă definitivă şi irevocabilă.
Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin sentinţa nr. 59 din 3 martie 2008 a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 237.000 lei reprezentând daune morale.
Instanţa a reţinut că, prin privarea de libertate reclamantului i-au fost afectate onoarea şi reputaţia, suferinţe pe plan moral şi social.
În ce priveşte cuantumul pretenţiilor, instanţa s-a raportat la practica judecătorească naţională şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi că daunele morale trebuie să constituie o satisfacţie echitabilă ce nu pot fi deturnate de la scopul lor, pentru a se conferi un folos material nejustificat. S-a apreciat un cuantum de 1000 lei pentru fiecare zi de detenţie ce reprezintă o reparaţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.
Au fost înlăturate apărările pârâtului în sensul că obligaţia nu există în sarcina sa, măsura arestării fiind luată în mod legal, cu respectarea prevederilor legii penale, deoarece dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. nu disting după cum măsura arestării preventive a fost sau nu legală sub aspectul formal, ci pune doar condiţia ca persoana privată de libertate să fi fost ulterior scoasă de sub urmărire penală sau achitată prin hotărârea judecătorească definitivă, condiţie care în speţă este îndeplinită.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 74 din 1 iunie 2008 a respins atât apelul declarat de reclamant cât şi pe cel declarat de pârât, confirmând astfel legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs:
1. Reclamantul B.G., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, după expunerea situaţiei de fapt şi de drept din cauza penală, că traumele sub toate aspectele, suferite nu pot fi acoperite prin suma de bani acordată cu titlu de despăgubiri morale. Nu se fac referiri corecte şi explicite la motivele prevăzute de textele de lege invocate.
2. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat în teritoriu de D.G.F.P. Braşov, care a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că acţiunea reclamantului este inadmisibilă. Măsura reţinerii a fost dispusă în condiţii de legalitate raportat la prevederile Codului de procedură penală şi ale Convenţiei Europene. Se mai susţine că reclamantul nu a făcut dovada înregistrării unui prejudiciu moral cuantificat la suma acordată.
Examinând recursurile Curtea constată că acestea sunt nefondate.
În ce priveşte ambele recursuri.
Conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Drept consecinţă, motive de netemeinicie nu mai pot face obiect de analiză în calea extraordinară de atac a recursului după abrogarea pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ.
Cu privire la recursul de ordine 1.
Reclamantul a solicitat admiterea recursului deoarece hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), deoarece instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), deoarece hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Analizând Decizia recurată se observă că nu există îndeplinită vreo condiţie dintre cele arătate pentru a modifica sau casa respectiv hotărârea.
Hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, acestea nu sunt contradictorii şi se referă concret la speţă.
Actul juridic dedus judecăţii nu a fost greşit interpretat, ci strict raportat la acţiunea dedusă judecăţii, şi nu i-a fost schimbată natura ori înţelesul.
Instanţa a aplicat temeiurile legale incidente faţă de obiectul acţiunii fără a le încălca ori aplica greşit.
În ce priveşte cuantumul, majorarea lui fiind de fapt dorită de reclamant, nu constituie o chestiune de legalitate ci numai de apreciere, ce nu se mai poate fi reapreciat în calea de atac a recursului.
Instanţa de recurs ar fi putut interveni în situaţiile în care cuantumul ar fi fost fie derizoriu fie de natură să ducă la o îmbogăţire exagerată, cazuri în care se putea statua asupra legalităţii măsurii luate.
Cu privire la recursul de ordine 2.
Pârâtul a apreciat ca inadmisibil demersul judiciar al reclamantului, şi drept consecinţă aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Motivul de recurs nu se priveşte ca întemeiat deoarece instanţele au aplicat corect prevederile legale incidente, atât cele naţionale (art. 504 - 506 C. proc. pen. şi art. 988, art. 999 C. civ.) cât şi cele internaţionale (Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu referire la art. 5).
Reclamantul, prin reţinerea şi arestare sa, urmate de achitare în procesul penal pentru motivul necomiterii faptei, a suferit un prejudiciu moral ce trebuie cuantificat în despăgubiri băneşti. Astfel că instanţele au procedat în conformitate cu lege.
În ce priveşte cuantumul despăgubirilor, nici acest motiv nu poate fi primit pentru aceleaşi motive arătate în examinarea primului recurs.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursul declarat de reclamantul B.G. şi recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin D.G.F.P. Braşov împotriva deciziei nr. 74/Ap din 1 iulie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2194/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1221/2009. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
