ICCJ. Decizia nr. 334/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 334/2009
Dosar nr. 6486/1/2008
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă, constată următoarele.
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 2647 din 18 martie 2003 pe rolul Tribunalului Suceava, formulată în baza Legii nr. 10/2001, reclamanţii S.D. şi S.S. au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâţii P.M. Rădăuţi, S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, T.D. şi T.G. (deţinătorii de fapt), să dispună desfiinţarea dispoziţiei nr. 59 din 12 februarie 2003 a Primarului Municipiului Rădăuţi.
În motivarea contestaţiei, reclamanţii au arătat că prin dispoziţia menţionată a fost respinsă solicitarea privind restituirea în natură a imobilelor construcţii situate în municipiul Rădăuţi, motivat de faptul că acestea au fost vândute pârâţilor T.D. şi T.G. (chiriaşi) în temeiul art. 46 alin. (l) din Legea nr. 10/2001 şi, respectiv, dispoziţiile Legii nr. l 12/1995, iar pentru cota de V2 din construcţii au fost despăgubiţi cu suma de 40.000 lei în anul 1986, pentru diferenţă fiindu-le atribuită suma de 11.223.671 lei, conform Hotărârii nr. T/i 997a Consiliului Judeţean Suceava, a arătat că sunt proprietarii imobilelor identificate mai sus, care fac obiectul Legii nr. 10/2001, astfel încât sunt îndreptăţiţi la măsurile reparatorii instituite de aceasta.
Prin sentinţa civilă nr. l 108 din 30 noiembrie 2004, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a respins contestaţia, ca nefondată, reţinând că reclamanţii, foşti proprietari ai imobilului în litigiu, au fost despăgubiţi prin plata unor sume de bani şi că înstrăinarea imobilului în favoarea pârâţilor-chiriaşi s-a realizat cu respectarea legislaţiei în vigoare la data încheierii contractului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii cu depăşirea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, memoriul de apel reprezentând şi cerere de repunere în termen, cu motivarea că nu au fost legal citaţi în faţa primei instanţe în condiţiile în care, din momentul demarării procedurii prealabile şi până în faza judecăţii şi-au schimbat de mai multe ori domiciliul, iar mandatarul B.I. a avut mandat de reprezentare a intereselor acestora numai în faza prealabilă instanţe.
Prin Decizia civilă nr. 281 din 16 noiembrie 2006, Curtea de Apel Suceava a admis apelul reclamanţilor, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal, reţinând că, în lipsa unei dovezi a calităţii de reprezentant a numitului B.I., procedura de citare a reclamanţilor a fost nelegal îndeplinită, în condiţiile în care aceştia au fost citaţi la domiciliul pretinsului mandatar.
În rejudecare, reclamanţii şi-au modificat acţiunea în sensul că nu au mai solicitat restituirea în natură a imobilelor, ci acordarea de despăgubiri, faţă de stabilirea, în cursul procesului, că imobilele rămân în proprietatea pârâţilor T.D. şi T.G., precizând că nu se mai impune judecarea în contradictoriu cu aceştia, deoarece nu se mai pune problema restituirii în natură.
Pârâtul M.R. prin Primar a formulat întâmpinare faţă de acţiunea modificată, solicitând respingerea cererii de despăgubiri pentru suprafaţa de 250 mp teren aferent imobilului, deoarece reclamanţii nu au avut niciodată dreptul de proprietate terenului, acesta aparţinând statului; cu privire la cota de Vi din imobilul construcţii, proprietatea numitei S.S., din valoarea ce urmează să o primească trebuie să fie scăzută despăgubirea primită în 1986, de 40.000 lei, actualizată la rata inflaţiei, iar cu privire la cota de Vz din imobilul proprietatea numitului S.D., pârâtul este de acord cu acordarea de despăgubiri.
Pârâtul S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Suceava a formulat întâmpinare prin care a arătat că procedura de acordare a despăgubirilor este cea prevăzută de Titlul VII din legea nr. 247/2005, iar prin dispoziţia contestată s-a dispus doar respingerea notificării privind restituirea în natură şi nu s-au propus măsuri reparatorii în echivalent, astfel încât instanţa nu are competenţa de a stabili modalitatea de restituire prin echivalent.
Prin sentinţa civilă nr. 247 din 31 ianuarie 2008, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii S.D. şi S.S., a anulat dispoziţia nr. 59/2003 a Primarului Municipiului Rădăuţi, a respins cererea de acordare de despăgubiri pentru suprafaţa de 250 mp, ca nefondată, a constatat că reclamantul S.D. are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri pentru cota de Vi din imobilul cu anexe situat în Municipiul Rădăuţi, a constatat că reclamanta S.S. are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri pentru cota de Vi din acelaşi imobil, a căror valoare s-a stabilit prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru construcţii prin Decizia nr. 315/1986 a C.P.J. Suceava din valoarea corespunzătoare a cotei de Vi din construcţiile expropriate, a luat act de renunţarea reclamanţilor la acţiunea introdusă împotriva pârâţilor T.D. şi T.G.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în cartea funciară nr. 2682 a com. Rădăuţi, cu privire la parcela nr. 4031 virană cu casa nr. 24 şi anexe, apare intabulat Statul Român pentru teren şi reclamanţii pentru construcţii.
Prin Decizia nr. 183 din 30 aprilie 1986, emisă de Consiliul Popular Suceava, s-a aprobat preluarea şi trecerea în proprietatea statului, fără plată, a cotei de Vi părţi indivize din casa de locuit şi anexe, situată în oraşul Rădăuţi, aparţinând numitului S.D., iar prin Hotărârea nr. 7 din 21 ianuarie 1997 emisă de C.J. Suceava s-a aprobat acordarea de despăgubiri în sumă de 11.223.671 lei către acesta, pentru cota de Vi din imobil, sumă pe care reclamantul susţine că nu a primit-o, iar pârâţii nu au făcut dovada faptului pozitiv contrar.
Prin Decizia nr. 313 05 iulie 1986 emisă de C.P.J. Suceava s-a aprobat preluarea şi trecerea în proprietatea statului, cu plată, a cotei de XA părţi indivize din casa de locuit şi anexe a imobilului în litigiu, aparţinând numitei S.S., aceasta fiind despăgubită cu suma de 40.000 lei.
A mai reţinut că, referitor la dreptul de proprietate asupra construcţiilor, reclamanţii au făcut dovada acestuia, fiind îndreptăţiţi la despăgubiri fiecare pentru cota de V2, cu scăderea, pentru reclamanta S.S. a valorii actualizate a despăgubirilor deja primite, iar referitor la terenul în suprafaţă de 250 mp a constatat că acesta aparţinea Statului Român, reclamanţii nu au produs probe contrare, cererea fiind respinsă sub acest aspect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Statul Român, relatând că instanţa nu a verificat îndeplinirea, de către reclamanţi, a tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru restituire şi anume, dovedirea cu acte a calităţii de moştenitori ai unui proprietar ori de proprietari, cât şi a preluării abuzive. A susţinut, totodată, că dispoziţia primarului nu trebuia desfiinţată, deoarece reclamanţii nu au mai solicitat restituirea în natură.
Prin Decizia civilă nr. 64 din 03 iunie 2008, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat, apreciind că bunurile în litigiu se încadrează în categoria preluărilor abuzive, dovada dreptului de proprietate s-a făcut prin deciziile de preluare nr. 183 din 30 aprilie 1986 şi nr. 313 din 05 iulie 1986 ale Comitetului Executiv al C.P.J. Suceava, instanţa a substituit omisiunea entităţii emitente a dispoziţiei de alegere a modalităţii de reparare adecvată şi a constatat dreptul acestora la despăgubiri, faptul că dispoziţia nu a fost anulată parţial fiind lipsit de relevanţă, deoarece de drept, despăgubirile nu se pot acorda decât dacă restituirea în natură nu este posibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Suceava, cu următoarele critici:
I. în mod greşit instanţa a reţinut că reclamanţii au făcut dovada tuturor condiţiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 cu privire la deţinerea legală a proprietăţii în momentul preluării, calitatea de persoane îndreptăţite la restituire şi la caracterul abuziv al preluării, actele existente la dosarul cauzei nefiind în măsură să facă dovada celor arătate în sensul Legii nr. 10/2001, reclamanţii nedepunând certificate de moştenitor, acte de stare civilă, testamente, etc., iar unica şi insuficienta dovadă a preluării abuzive fiind Decretul nr. 233/1974 şi Decizia nr. l83/1986 a Comitetului Executiv al C.P.J. Suceava.
II. în mod greşit Tribunalul a substituit omisiunea entităţii şi a constatat dreptul reclamanţilor la despăgubiri, în condiţiile în care procedura de acordare a acestora pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură este prevăzută la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar în ipoteza în care persoana îndreptăţită nu este mulţumită de soluţionarea cererii are calea contestaţiei în contencios.
Astfel, având în vedere, că prin dispoziţia nr. 59 din 12 februarie 2003 a Primăriei Municipiului Rădăuţi s-a dispus doar respingerea notificării privind restituirea în natură fără a se propune măsuri reparatorii în echivalent, instanţa nu avea competenţa de a stabili modalitatea restituirii prin echivalent.
Înalta Curte, verificând aspectele de nelegalitate prin prisma criticilor formulate, urmează a respinge recursul, ca nefondat, în lumina următoarelor considerente.
Art. l alin. (l) din Legea nr. 10/2001 defineşte criteriile în funcţie de care un bun face obiectul procedurii de restituire prevăzută de acest act normativ, respectiv, să fie vorba de un imobil, să fi fost preluat în mod abuziv de stat în perioada de referinţă şi să nu fi fost restituit pe altă cale. în speţă, condiţiile enunţate sunt îndeplinite în sensul că bunurile în litigiu se circumscriu noţiunii de imobile astfel cum este definită de art. 6 din aceeaşi lege şi se încadrează în categoria preluărilor abuzive.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată cu modificările ulterioare, dovada dreptului de proprietate se face cu înscrisuri, iar în conformitate cu pct. 23.1 din Normele de aplicare aprobate prin HG nr. 250/2007 care explicitează noţiunea de „înscris", actele doveditoare reprezintă orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de moştenitor, acte care confirmă deţinerea proprietăţii, etc., respectiv, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care arată direct sau indirect, faptul că bunul aparţinea persoanei solicitante.
Rezultă că, în accepţiunea Legii nr. 10/2001, actul doveditor al proprietăţii are un conţinut mult mai cuprinzător decât în dreptul comun, iar deciziile de preluare nr. 183 din 30 aprilie 1986 şi nr. 315 din 05 iulie 1986 ale Comitetului Executiv al C.P.J. Suceava, atestă că imobilul aparţinea, la data preluării, reclamanţilor, în cote de Vi fiecare, fiind incidenţă ipoteza prevăzută de pct. 23.1 lit. d) din Normele de Aplicare a Legii nr. 10/2001.
Referitor la modalitatea în care instanţa a desfiinţat dispoziţia contestată şi a stabilit măsurile reparatorii, art. 25 din Legea nr. 10/2001 prevede că entitatea căreia i s-a adresat notificarea este obligată să o soluţioneze în termen de 60 de zile de la depunerea acesteia sau, după caz, a actelor doveditoare, urmând ca, pe baza analizei acestora, să accepte sau să refuze acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, atunci când restituirea în natură nu este posibilă.
În speţă, în raport de împrejurarea că emitentul dispoziţiei nu a respectat procedura prevăzută de lege şi nu a stabilit modalitatea de reparare potrivită, iar reclamanţii, după ce contractul de vânzare-cumpărare al pârâţilor T.D. şi T.G. a fost menţinut de instanţă, au înţeles să opteze pentru restituirea prin echivalent, instanţa în mod legal şi pentru celeritatea soluţionării cauzei, a substituit omisiunea entităţii şi a constatat dreptul legal la despăgubiri.
Desfiinţarea dispoziţiei fără referire la menţinerea respingerii restituirii în natură nu are nici o relevanţă în cauză, atâta vreme cât acordarea de despăgubiri operează, de drept, numai în cazul în care restituirea în natură nu se poate realiza.
În urma acestor considerente, Înalta Curte apreciază aspectele de nelegalitate invocate nu subzistă, urmând a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Suceava împotriva deciziei civile nr. 64 din 3 iunie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3518/2009. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3249/2009. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
