ICCJ. Decizia nr. 1813/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 555 din 23 mai 2006, Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul I.I.I., în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA CRAIOVA și PRIMARUL MUNICIPIULUI CRAIOVA și, în consecință, a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, și a admis, în parte, capătul de cerere privind despăgubirile, în sensul că a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent în limita sumei de 5.130.890.999 ROL, pentru terenul în suprafață de 970 mp, imposibil de restituit în natură.
în motivarea sentinței, s-a reținut că imobilul în litigiu a reprezentat proprietatea reclamantului și a numitului C.C., drept dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din 15 aprilie 1967, iar prin Decretul nr. 460/1977 imobilul a fost expropriat pentru o suprafață de 970 mp teren și construcții, pe numele reclamantului, iar pentru 870 mp teren și construcții, pe numele coproprietarului.
în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat notificarea nr. 30/N/2001 prin care a solicitat restituirea în natură a terenului liber de construcții și alte utilități, iar pentru terenul ocupat, despăgubiri bănești.
Prin Dispoziția nr. 8399 din 28 aprilie 2005 a Primarului Municipiului Craiova, s-au acordat măsuri reparatorii sub forma titlurilor de valoare nominală pentru terenul imposibil de restituit în natură, în limita sumei de 4.042.764.000 ROL.
Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză de expert P.M., reiese că întreaga suprafață de 1940 mp este ocupată de blocuri de locuințe și utilități reprezentate de centrala termică, conducte de apă-canal, gaze și termoficare.
în acest context, tribunalul a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și, ca atare, nu este posibilă restituirea în natură a terenului, deoarece lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren.
în privința naturii măsurilor reparatorii la care reclamantul este îndreptățit, s-a apreciat ca neîntemeiată solicitarea de acordare de despăgubiri bănești, întrucât Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, nu mai prevede această modalitate ce era stipulată în art. 34-40 în forma inițială a legii.
Astfel, pentru imobilul în litigiu, se pot acorda doar măsuri în echivalent, în limita valorii terenului expropriat, astfel cum a fost stabilită de expert, din care se scad despăgubirile primite cu ocazia exproprierii, în cuantum actualizat.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței menționate a fost admis prin decizia nr. 91 din 15 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, cu consecința schimbării în parte a sentinței, în sensul constatării că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 1940 mp teren situat în Craiova, și construcția demolată, cuantumul acestora urmând a fi stabilit potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, menținându-se celelalte dispoziții referitoare la respingerea cererii de restituire în natură a terenului.
Prin decizia nr. 5594 din 11 septembrie 2007, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantului împotriva deciziei menționate, dispunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei, pentru rejudecarea apelului, la aceeași instanță.
în considerentele deciziei de casare, s-a reținut că, în mod corect, instanța de apel a apreciat că s-a făcut dovada calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru suprafața de teren de 1940 mp, în condițiile în care, deși reclamant a dobândit dreptul asupra imobilului în indiviziune cu C.C., doar reclamantul a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel încât reclamantul beneficiază de cota-parte din dreptul proprietate cuvenită lui C.C.
Instanța de casare a apreciat, însă, ca întemeiată critica reclamantului referitoare la omiterea menționării cuantumului măsurilor reparatorii.
Dispoziția instanței de apel, în sensul că acest cuantum urmează a fi stabilit conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, este dată cu aplicarea greșită a acestui act normativ, precum și a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, întrucât deciziile administrative emise până la data intrării în vigoare a legii în forma modificată prin Legea nr. 247/2005, rămân supuse legii în vigoare la data emiterii lor, iar contestațiile formulate, în măsura în care vizează și natura sau întinderea măsurilor reparatorii, urmează a fi soluționate potrivit legii vechi.
în acest sens este și decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, prin care înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, a admis recursul în interesul legii și a stabilit că prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005 nu se aplică dispozițiilor administrative emise anterior intrării în vigoare a legii.
Ca atare, instanța de judecată învestită cu soluționarea contestației are căderea de a stabili și cuantumul măsurilor reparatorii și, constatând că, în cauză, instanța de apel nu numai că nu a procedat în acest fel, însă nu a administrat probatorii referitoare la valoarea construcției la care s-a făcut referire, instanța de casare a făcut aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., fiind necesară administrarea de dovezi, eventual prin întocmirea unui supliment la raportul de expertiză, pentru stabilirea valorii construcției.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. 13723.3/54/2006, iar prin decizia nr. 198 din 29 mai 2008, această instanță a admis apelul împotriva sentinței civile nr. 555 din 23 mai 2006 a Tribunalului Dolj, a schimbat în parte sentința, în sensul că a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 4.078.640 lei pentru imobilul în litigiu, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, s-a reținut, pe baza raportului de expertiză întocmit în cauză, că valoarea terenului expropriat în suprafață de 1940 mp este de 3.862.422 lei, iar a construcțiilor demolate de 244.725 lei, sume de bani la nivelul cărora a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului, din care a scăzut valoarea actualizată a despăgubirilor încasate cu ocazia exproprierii, rezultând că reclamantul mai are de primit suma menționată în dispozitiv.
împotriva deciziei menționate, au declarat recurs ambii pârâți printr-o cerere unică, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, s-a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001 și a ignorat dispozițiile deciziei de casare nr. 5594 din 11 septembrie 2007, îndrumări referitoare doar la stabilirea valorii construcției demolate.
Astfel, în mod greșit s-a evaluat calitatea de persoană îndreptățită și cu privire la teren, considerându-se că reclamantul întrunește această calitate pentru întreaga suprafață de 1940 mp, când, în realitate, reclamantul era îndreptățit la măsuri reparatorii exclusiv pentru suprafața cumpărată în anul 1967, de 970 mp.
Recurenții au susținut că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, în raport de care întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul de preluare reprezentat de procesul-verbal încheiat la data de 15 aprilie 1978 în baza Decretului de expropriere nr. 460/1977, respectiv suprafața de 970 mp și construcția, ulterior demolată.
S-a mai susținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile alin. (1) din art. 4, și nu cele ale alin. (2), (3) și (4) din aceeași normă, deoarece reclamantul a fost coindivizar cu numitul C.C. și nu poate profita de cota-parte a acestuia din drept, chiar dacă acesta nu a depus cerere de restituire. în acest sens, sunt și dispozițiile art. 4 pct. 4.1 din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Recursul nu este fondat.
Cu toate că recurenții au încadrat motivele de recurs în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., nu au făcut nicio referire la modul de interpretare de către instanța de apel a actului juridic dedus judecății, susținând doar aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente.
Ca atare, urmează ca susținerile recurenților să fie analizate din perspectiva cazului de modificare descris de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, s-a pretins că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor de drept substanțial prevăzute de Legea nr. 10/2001, relative la dovada calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii preconizate de acest act normativ, totodată, a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în raport de decizia de casare nr. 5594/11 septembrie 2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în ciclul procesual anterior.
Conform art. 315 alin. (19 C. proc. civ., "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
în cadrul contestației numitului I.I.I. împotriva dispoziției nr. 8399 din 28 aprilie 2005 emise de Primarul Municipiului Craiova drept răspuns la notificarea nr. 30/N din 28 mai 2001, înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare nr. 5594 din 11 septembrie 2007, a statuat, în primul rând, că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru o suprafață de 1940 mp teren și pentru construcția de pe acest teren, demolată ulterior exproprierii operate în baza Decretului nr. 460/1977.
în al doilea rând, instanța supremă a apreciat că în cadrul procesual fixat prin contestația formulată, urmează a se stabili cuantumul măsurilor reparatorii în echivalent, atât pentru teren, cât și pentru construcția demolată, indicând instanței de rejudecare a apelului necesitatea suplimentării probatoriului în ceea ce privește valoarea construcției evidențiate în actul de preluare.
Din cele menționate, rezultă că a fost dezlegată irevocabil chestiunea de drept a calității reclamantului de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, nu mai puțin, a întinderii dreptului de proprietate la care se raportează cuantumul măsurilor reparatorii calculate.
Astfel, în considerentele deciziei de casare s-a arătat că, deși reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 970 mp teren în indiviziune cu C.C., întrucât reclamantul a fost singurul care a înțeles să formuleze cerere de restituire a imobilului în condițiile Legii nr. 10/2001, iar anterior preluării imobilului, coindivizarii nu procedaseră la ieșirea din indiviziune, exercitând împreună prerogativele dreptului de proprietate asupra bunului indiviz, reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de 1940 mp.
Chiar dacă nu s-a precizat explicit, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul că s-a apreciat că reclamantul beneficiază de cota-parte din dreptul de proprietate ce a aparținut coindivizarului C.C., ce nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001.
Aprecierea instanței de casare cu privire la calitatea reclamantului de persoană îndreptățită a intrat în puterea lucrului judecat, fiind obligatorie pentru instanța fondului și reprezentând premisa rejudecării apelului.
în consecință, contrar susținerilor recurenților, instanța de apel a procedat corect rejudecând cauza fără a evalua calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, conformându-se întrutotul deciziei de casare în privința cadrului și limitelor rejudecării.
Ca atare, sunt neîntemeiate criticile recurenților relative la nerespectarea deciziei de casare și a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.
Totodată, sunt tară suport și criticile referitoare la modul de aplicare a prevederilor art. 4,art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, norme care nu mai erau incidente în cadrul rejudecării apelului, din moment ce nu era posibilă, fără încălcarea efectelor deciziei de casare, reevaluarea calității reclamantului de persoană îndreptățită, inclusiv din perspectiva întinderii dreptului la care se raportează cuantumul măsurilor reparatorii calculate.
Față de considerentele expuse, înalta Curte apreciază că nu este întrunit cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care a respins recursul ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Conform art. 274 C. proc. civ., a obligat pe recurenți la 2.380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului I.I.I.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2335/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 217/2009. Civil → |
|---|
