ICCJ. Decizia nr. 217/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 64 din 24 ianuarie 2008, Tribunalul Neamț, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta E.V., a dispus anularea deciziei nr. 15 din 30 august 2007 emisă de pârâta SC A.C. SA, a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, a obligat-o pe pârâtă să se pronunțe pe fondul notificării nr. 455 din 8 noiembrie 2001, înregistrată la pârâtă sub nr. 4157 din 3 iulie 2007, cu privire la imobilul situat în Piatra Neamț, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 50 lei, pe fiecare zi de întârziere, începând cu cea de-a 31 zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data emiterii deciziei pe fondul notificării, precum și la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, onorariul de avocat.
Prin decizia nr. 87 din 21 mai 2008, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței.
Pentru a pronunța aceste hotărâri, ambele instanțe au reținut aceeași situație de fapt, în ceea ce privește calitatea reclamantei de succesoare în drepturi a fostului proprietar deposedat de imobilul în litigiu, L.P.
Astfel, din actele depuse la dosar s-a reținut că, la data decesului lui L.P., vocație succesorală asupra întregii averi a dobândit soția sa, C.F.
La rândul său, C.F. a instituit-o ca legatară universală pe reclamanta E.V.
Pârâta nu a făcut dovada că ceilalți pretinși moștenitori ar fi făcut la rândul lor notificare pentru imobilul situat în Piatra Neamț.
în atare situație, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, profitând și de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta susține că instanța de fond a omis a analiza împrejurarea că reclamanta nu a solicitat restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 112/1995.
Recurenta arată că între părți a mai existat un litigiu în care ea a avut câștig de cauză, că notificarea de față trebuia respinsă ca inadmisibilă, fiind tardiv formulată și că reclamanta nu poate pretinde restituirea în natură a imobilului deoarece din anul 1996 acesta a intrat în circuitul civil.
în mod greșit instanța a apreciat asupra calității de unică moștenitoare a reclamantei, în condițiile în care prin decizia civilă nr. 1720/1999 pronunțată de Curtea de Apel Bacău se face vorbire despre testamentul olograf întocmit de P.I. la data de 19 august 1952, în care autoarea reclamantei este numită legatară cu titlu particular alături de cei patru nepoți de frate și de soră.
Reclamanta nu a făcut niciodată dovada demersurilor efectuate pentru a afla poziția comoștenitorilor față de notificare.
De asemenea, potrivit dispozițiilor testamentare, C.F. era desemnată legatară cu privire la bunuri expres și limitativ individualizate și nu cu privire la imobilul în litigiu.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat.
Notificarea a fost respinsă de către pârâtă pentru un unic considerent, acela că reclamanta nu a făcut dovada calității de moștenitoare a fostului proprietar și, ca atare, nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Acesta a fost singurul aspect care a făcut obiectul judecății în contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei emise de pârâtă.
în atare situație, toate criticile formulate de pârâtă cu privire la îndreptățirea pe fond a reclamantei de a beneficia de măsurile reparatorii solicitate, respectiv de restituirea în natură a imobilului nu au legătură cu decizia atacată și nu pot face obiect de analiză în recurs.
Referitor la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, ca moștenitoare a fostului proprietar, înalta Curte constată următoarele:
Nu s-a contestat că reclamanta este moștenitoarea defunctei C.F., în calitate de legatară universală a acesteia.
Despre C.F. s-a reținut că a fost soția lui P.L., fostul proprietar al imobilului, aspect de asemenea necontestat.
în legătură cu vocația succesorală a acesteia s-a reținut că, prin sentința civilă nr. 9031 din 3 decembrie 2001 a Judecătoriei Piatra Neamț s-a constatat caducitatea hotărârii de divorț a numitei C.F. cu P.L., iar ulterior s-a emis certificatul de moștenitor nr.31 din 28 februarie 2003 de pe urma defunctului P.L., în care C.F. figurează în calitate de moștenitoare legală, beneficiară a întregii mase succesorale.
Instanțele nu puteau ignora efectele sentinței menționate, pentru că ar fi însemnat să nesocotească puterea de lucru judecat ale unei hotărâri irevocabile.
Recurenta mai pretinde că prin sentința tribunalului, menținută prin decizia instanței de apel, s-ar fi nesocotit drepturile comoștenitorilor care au avut vocație la succesiunea lui P.L.
Și această critică este nefondată.
în primul rând, nu s-a susținut și dovedit de către recurentă că ar fi fost sesizată cu notificări și de către alte persoane care să pretindă că, în calitate de moștenitori ai fostului proprietar, au dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.
Or, în lipsa altor notificări, chiar în eventualitatea că reclamanta nu ar fi singura moștenitoare a fostului proprietar, având în vedere dispozițiile art. 3 și art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, corect aplicate de instanțe, reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, beneficiind și de cotele moștenitorilor care nu au înțeles să formuleze notificări.
în orice caz, existența sau nu a altor moștenitori sau notificări formulate de aceștia nu influențează soluția pronunțată în cauză prin care instanța nu a făcut altceva decât să o oblige pe pârâtă să soluționeze pe fond notificarea reclamantei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a menținut decizia curții de apel și a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1813/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2315/2009. Civil → |
|---|
