ICCJ. Decizia nr. 2010/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 704 din 24 octombrie 2007 Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.V. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca, a anulat în parte dispoziția nr. 2557 din 25 iulie 2006 emisă de pârât, a dispus restituirea în natură către reclamantă a terenului în suprafață de 867 mp identificat în parcela top 4973/2 înscrisă în C.F. 1821 Cluj sub A+2, teren situat în Cluj Napoca, a menținut dispoziția din art. 2 referitoare la acordarea despăgubirilor pentru construcția veche și a respins cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
In considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta a solicitat prin notificare restituirea în natură a terenului, iar prin dispoziția contestată s-a respins cererea de restituire în natură cu motivarea că imobilul a fost înstrăinat în temeiul Legii 112/1995 și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii 247/2005.
Parcela cu nr. top 4973 a fost împărțită în două parcele mai mini, notate cu nr. top 4973/1 construcție și teren și nr. top 4973/2 teren în suprafață de 867 mp.
Raportul de expertiză efectuat în cauză a relevat existența unei construcții noi edificată pe parcela cu nr. 4973/2 conform autorizației de construcție nr. 1764/2000 și a dovezii de luare în folosință nr. 218/2003.
Instanța de fond a apreciat că reclamanta, în calitate de succesoare a proprietarului tabular al imobilului, în temeiul art. 10 alin. (3) și art. 21 alin. (5) din Legea 10/2001 este îndreptățită la restituirea în natură a parcelei notată cu nr. 4973/2 compusă din 867 mp teren.
împotriva sentinței a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca învederând că o suprafață de 300 mp din terenul de 867 mp a fost concesionată în anul 2000 în scopul construirii unei locuințe care a fost edificată, iar dreptul de proprietate s-a înscris în cartea funciară. Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea 10/2001 reclamanta trebuie să se subroge în drepturile Statului Român.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 185 A din 4 iulie 2008 a adrnis apelul, a desființat în tot sentința și a menținut dispoziția 2557/2006 emisă de pârât.
In considerentele deciziei s-a reținut că raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a concluzionat că pe parcela notată cu nr. 4973/2 există o construcție, casă familială, edificată de soții L.B. și A.M. care și-au înscris dreptul de proprietate în baza încheierii C.F. 19994/2003. De asemenea, întregul teren de 867 mp este, în prezent ocupat de construcții definitive, edificate în baza unor autorizații de construcție și nu este susceptibil de restituire în natură întrucât reprezintă terenul aferent al celor două case existente și, în același timp este afectat și de accesul la drumul public.
în conformitate cu suplimentul la raportul de expertiză nu există nici o suprafață de teren liberă care să poată fi restituită în natură.
în speță nu poate opera subrogarea reclamantei în drepturile statului întrucât terenul nu se poate restitui în natură, nefiind liber.
Suprafața de teren de 300 mp, din cei 867 mp, a fost atribuită cu titlu de concesiune soților L. în anul 2000, iar finalizarea construcției abia în anul 2003 nu are relevanță asupra contractului de concesiune.
Ca atare, parcela identificată cu nr. top 4973/2 nu se poate restitui în natură deoarece este afectată de o construcție autorizată, de utilități subterane și supraterane.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta B.V., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., învederând că potrivit dispozițiilor art. 7 și art. 9 din Legea 10/2001 imobilele se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini. In speță, deși contractul de concesiune s-a perfectat în anul 2000, construcția s-a edificat după doi ani de la data înregistrării cererii de restituire a terenului.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor legii 10/2001, prin teren liber ce poate fi restituit în natură, se înțelege nu numai terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ci și cel ce nu face obiectul unor acte juridice de înstrăinare încheiate anterior intrării în vigoare a legii de reparație.
In măsura în care terenul solicitat face obiectul unui astfel de act de înstrăinare cu privire la care nu s-a constatat nulitatea absolută în condițiile art. 45 din Legea 10/2001, terenul nu poate fi restituit în natură, iar măsurile reparatorii urmează a fi stabilite prin echivalent.
In speță, din probele administrate, a rezultat că suprafața de 867 mp constituie terenul aferent al celor două construcții edificate, fiind necesar bunei utilizări a acestora, astfel încât nu se poate restitui în natură.
De asemenea, reclamanta nu a administrat nici o probă din care să rezulte că a solicitat constatarea nulității contractului de concesiune a suprafeței de 300 mp din cei 867 mp, contract încheiat anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001.
Față de considerentele arătate recursul nu este fondat și a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1892/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1782/2009. Civil → |
|---|
