ICCJ. Decizia nr. 1778/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 579 din 13 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de reclamanta F. împotriva dispoziției nr. 487 din 23 octombrie 2006 emise de Primarul orașului Eforie.
în considerentele sentinței, s-a reținut că în mod corect prin dispoziția contestată s-a stabilit că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, deoarece organizațiile cooperatiste nu sunt indicate drept persoane îndreptățite în art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, ci doar ca posibile beneficiare ale preluării unor imobile în mod abuziv.
Pe de altă parte, cu referire la cooperativele de consum, restituirea în natură a activelor trecute fără plată în proprietatea statului a fost reglementată de Legea nr. 109/1996, lege specială de reparație, care a prevăzut formularea cererii de restituire într-un anumit termen, chiar dacă textul respectiv a fost ulterior abrogat.
S-a reținut, de asemenea, că reclamanta nu a exhibat niciun titlu de proprietate cu privire la imobil, în sensul art. 22.1 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, în vigoare la data soluționării notificării.
în plus, nu a rezultat din actele dosarului nici preluarea abuzivă a imobilului de către stat de la reclamantă, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, condiție impusă de art. 1 alin. (1) și art. 3 alin. (1) lit. c) din lege, însăși reclamanta arătând în notificare că imobilul nu a fost niciodată naționalizat ori trecut în proprietatea statului în mod abuziv.
Apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 269/C din 5 septembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a apreciat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, deoarece nu face parte din categoria persoanelor juridice excluse de la beneficiul legii speciale, expres și limitativ prevăzută în art. 3 alin. (29 din Legea nr. 10/2001, introdus prin O.U.G. nr. 184/2002, ca atare, intrând în sfera persoanelor juridice la care se referă art. 3 alin. (1) lit. c).
Cu toate acestea, beneficiul legii reparatorii este recunoscut numai în măsura în care persoana juridică dovedește calitatea de proprietar al imobilului notificat, cât și faptul că preluarea a fost abuzivă și s-a realizat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Or, reclamanta din cauză, deși a probat faptul că este succesoarea fostei Cooperative de Consum Vasile Roaită (în prezent, Eforie Sud), nu a dovedit condițiile sus - menționate, în aplicarea art. 23 și art. 24 din lege.
Deși reclamanta a susținut că autoarea sa a deținut un Pavilion Restaurant în stațiunea Eforie Sud pe strada Republicii, edificat în anul 1950 pe o suprafață de 150 mp, nu a dovedit proprietatea asupra terenului și a construcției; schița depusă la dosar nu constituie o dovadă a dreptului de proprietate în sensul art. 23 din lege.
Totodată, nu s-a probat în posesia cui se află în prezent acest imobil.
Curtea a mai arătat că reclamanta nu a dovedit că autoarea sa a figurat înscrisă cu acest imobil la fisc și ar fi achitat taxe și impozite pentru imobilul în litigiu până la data preluării abuzive și nici caracterul abuziv al preluării bunului, obligație ce îi incumba persoanei notificatoare.
împotriva deciziei menționate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.
1. Prin motivele de recurs, s-a susținut că instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul că, deși a reținut calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, a respins apelul.
2. Totodată, s-a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind greșit considerentul potrivit căruia reclamanta nu a probat dreptul de proprietate.
Chiar dacă nu s-au identificat actele originale de proprietate, din probele administrate, respectiv din înscrisuri și fotografii, rezultă că imobilul a reprezentat proprietatea cooperației de consum Vasile Roaită (în prezent, Eforie Sud).
Prin nesocotirea dreptului de proprietate al autoarei reclamantei, s-a ignorat caracterul specific al fondului indivizibil al cooperației de consum.
Potrivit art. 160 din Legea nr. 109/1996 și art. 6 din Legea nr. 1/2005, partea indivizibilă a cooperației de consum cuprinde întregul patrimoniu acumulat în decursul întregii activități, așadar, și în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, pentru care acțiunea de față tinde să reîntregească fondul indivizibil.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Critica recurentei în sensul că instanța de apel, deși a reținut calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, a respins calea de atac, nu poate fi încadrată în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat explicit, și nici în vreunul dintre celelalte cazuri din art. 304.
Referirea legiuitorului la "actul juridic dedus judecății", al cărui înțeles "lămurit și vădit neîndoielnic" a fost schimbat de către instanța de apel prin interpretarea greșită a acestuia, vizează cauza cererii de chemare în judecată sau fundamentul dreptului invocat de reclamantă (causa debendi).
în speță, cauza cererii este reprezentată de titlul de proprietate pe care ar trebui să se întemeieze pretențiile reclamantei.
Or, critica în discuție nu este legată de vreo denaturare a actului juridic dedus judecății pretins a fi fost săvârșită de către instanța de apel, ci de modul de argumentare a deciziei, care nu ar susține, dimpotrivă, ar contrazice soluția asupra apelului.
Singura ipoteză preconizată de legiuitor în art. 304, în care s-ar putea încadra atare susținere, este cea descrisă de pct. 7, care se referă la "motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Nici acest caz de modificare nu este întrunit în speță.
Este adevărat că, deși a constatat aptitudinea reclamantei de a deține calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, instanța de apel a menținut soluția tribunalului de respingere a contestației împotriva dispoziției administrative.
Curtea de Apel a argumentat atare soluție, însă, printr-un raționament logic, apreciind că statutul reclamantei de persoană juridică neexceptată de la beneficiul legii prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reprezintă doar una dintre condițiile cumulative presupuse de calitatea de persoană îndreptățită.
Or, neîndeplinirea celorlalte condiții legale, respectiv calitatea de proprietar a reclamantei asupra imobilului ce face obiectul notificării; preluarea abuzivă a imobilului de către stat, în vreuna dintre modalitățile prevăzute de art. 2 din lege, determină respingerea pretențiilor.
Se constată că motivarea este coerentă și logică din punct de vedere juridic, fără argumente contradictorii ori străine de natura pricinii, conducând în mod necesar la soluția adoptată, aceea de respingere a apelului, înalta Curte urmând a respinge motivul de recurs pe acest aspect.
2. Criticile întemeiate de recurentă pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. vor fi analizate din perspectiva cazului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece nu se denunță un deficit de argumentare a soluției, ci ignorarea dispozițiilor legale privind patrimoniul unei cooperații de consum.
înalta Curte apreciază că, în mod corect, în considerentele deciziei de apel nu s-a făcut vreo referire la Legea nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit ori la Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, deoarece aceste acte normative nu erau relevante pe aspectul în discuție, anume dovedirea dreptului de proprietate al autoarei reclamantei asupra imobilului în litigiu.
Invocarea de către reclamantă a caracterului indivizibil al patrimoniului unei cooperații nu este utilă pe acest aspect, deoarece "partea indivizibilă" a unui patrimoniu, astfel cum a fost definită în art. 6 lit. j) din Legea nr. 1/2005, este cea "care nu poate face obiectul distribuirii sau dobândirii între membrii cooperatori". Or, nu se discută în speță chestiunea distribuirii patrimoniului, ci însăși existența dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei, fosta Cooperativă de Consum Vasile Roaită.
Atare dovadă se realizează, astfel cum în mod corect a considerat instanța de apel, în condițiile art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, respectiv prin înfățișarea titlului de proprietate al autoarei ori prin indicarea actului normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, acte care să permită operarea prezumției legale privind existența dreptului de proprietate în patrimoniul persoanei îndreptățite.
Orice alte mijloace de probă, respectiv alte înscrisuri decât cele anterior menționate, inclusiv cele pe care reclamanta a înțeles să le administreze în cursul judecății, sunt nerelevante pentru dovedirea existenței dreptului, motiv pentru care instanța de apel, în mod legal, a confirmat soluția primei instanțe, în absența probelor presupuse de art. 23 și art. 24 din lege.
Nefiind întrunit nici cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat, făcând aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1782/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1429/2009. Civil → |
|---|
