ICCJ. Decizia nr. 1782/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 215 din 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul B.Ș., în contradictoriu cu pârâții SC A. SA, Z.S., P.I., ș.a.
în considerentele sentinței, s-a arătat că nu sunt întrunite dispozițiile art. 281 C. proc. civ., întrucât în cauză nu este vorba despre o eroare materială sau o omisiune în sensul legii, atât în ceea ce privește dispozitivul hotărârii, respectiv al sentinței civile nr. 717 din 11 septembrie 2007, cât și încheierea de ședință din 26 iunie 1997.
Astfel, acțiunea promovată de reclamant, având ca obiect obligarea pârâților la despăgubiri, a fost anulată ca netimbrată în condițiile neîndeplinirii de către reclamant a obligației stabilite în sarcina sa prin Legea nr. 146/1997, constând în achitarea taxei judiciare prevăzute de lege.
întrucât excepția netimbrării primează în raport cu alte excepții sau incidente procedurale, cum ar fi renunțarea la judecată invocată de către reclamant în cauză, în mod corect nu s-a luat act de manifestarea de voință a părții în acest sens, atât timp cât instanța nu a fost legal învestită prin achitarea taxei judiciare de timbru.
în privința altor pretinse omisiuni invocate prin cererea de chemare în judecată, tribunalul a arătat că, în fapt, reprezintă doar interpretări aduse asupra considerentelor sentinței și a celor inserate în încheierea de ședință vizată de cererea de față, precum și aspecte de fond ale cauzei, ce nu pot face parte din categoria omisiunilor sau erorilor materiale definite de art. 281 C. proc. civ.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 144/A din 25 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor primei instanțe.
împotriva deciziei menționate, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
1. Prin motivele de recurs s-a susținut că instanța de apel nu a fost alcătuităpotrivit dispozițiilor legale, decizia fiind dată cu încălcarea competenței alteiinstanțe.
Astfel, fiind vorba despre un conflict de muncă, și nu despre o cauză civilă, completul trebuia compus din trei, și nu din doi judecători.
S-a susținut că ar fi trebuit procedat în același mod ca în litigiul cu obiect identic celui de față, finalizat prin decizia civilă nr. 505 R din 24 iunie 2008 pronunțată de aceeași instanță, ce a fost calificat drept conflict de muncă.
2. în mod greșit, s-a apreciat că cererea în despăgubiri era supusă plății taxei judiciare de timbra, în realitate, dată fiind natura cauzei, opera o scutire de la plata acestei taxe, cu consecința că și prin decizia pronunțată în cauza vizând îndreptarea erorilor materiale s-a ignorat acest regim juridic aplicabil cererii, considerându-se în mod greșit că reclamantul ar fi trebuit să plătească mai întâi taxa de timbru și abia după aceea să renunțe la judecată.
Recurentul a mai susținut că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii, ignorând efectele renunțării la judecată de care ar fi trebuit să se ia act, în condițiile în care cererea nu trebuia timbrată.
Neluându-se act de renunțarea la judecată, a fost împiedicată producerea efectelor acestei manifestări de voință a părții ce ar fi permis formularea unei noi acțiuni, cu același obiect, înlăuntrul termenului de prescripție extinctivă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Criticile privind alcătuirea nelegală a completului de judecată ce a pronunțat decizia recurată și încălcarea normelor de competență pot fi analizate din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 304 pct. 1 și 3 C. proc. civ., încadrarea în drept a susținerilor recurentului fiind posibilă în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., chiar dacă partea nu a indicat explicit temeiul juridic al căii de atac declarate.
Conform art. 2813C. proc. civ., încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și art. 2811C. proc. civ., precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 2812, sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea erorilor materiale sau completarea.
în cauză, prin decizia recurată a fost soluționată calea de atac împotriva sentinței civile nr. 215 din 11 martie 2008 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă, prin care a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului de îndreptare a unor erori materiale din cuprinsul sentinței civile nr. 717 din 11 septembrie 2007 a aceleiași instanțe și al unei încheieri premergătoare din dosarul nr. 2205/90/2007, totodată, completarea respectivei sentințe.
în aplicarea art. 2813C. proc. civ. sus - citat, în mod corect Curtea de Apel Pitești a calificat drept apel calea de atac împotriva sentinței civile nr. 215 din 11 martie 2008, în condițiile în care, la rându-i, sentința civilă nr. 717 din 11 septembrie 2007, vizată de prezenta cerere a reclamantului, a fost supusă căii de atac a apelului, neavând relevanță natura litigiului, pur civilă sau conflict de muncă.
Drept urmare, completul de judecată ce a pronunțat decizia recurată a fost alcătuit în mod legal din 2 judecători.
în ceea ce privește competența, cererea formulată în temeiul art. 281 și art. 281 C. proc. civ. are un caracter accesoriu în raport cu litigiul principal, finalizat prin pronunțarea sentinței a cărei îndreptare și completare se solicită, ca atare, trebuie soluționată de către aceeași instanță ce a judecat litigiul principal, nefiind posibilă o reapreciere a competenței de judecată în cadrul cererii accesorii
în consecință, în mod corect decizia recurată a fost pronunțată de o instanță civilă, respectiv Curtea de Apel Pitești, ce funcționează și ca instanță specializată în materia conflictelor de muncă și asigurări sociale.
Față de considerentele expuse, înalta Curte constată că nu sunt întrunite cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 1 și 3 C. proc. civ., urmând a înlătura ca nefondate criticile recurentului.
2. Criticile referitoare la regimul juridic fiscal al cererii în despăgubiri nu au obiect și ordinea de soluționare a incidentelor procesuale, întrucât pornesc de la premisa eronată că prin decizia recurată în cauză s-ar fi cercetat aceste aspecte.
în realitate, Curtea de Apel Pitești a apreciat că susținerile reclamantului privind timbrajul și renunțarea la judecată sunt chestiuni de fond ce nu pot fi rezolvate în cadrul procesual presupus de cererea întemeiată pe dispozițiile art. 281-281 C. proc. civ., considerentele pe acest aspect, la care se face trimitere prin motivele de recurs, reprezentând doar o prezentare a susținerilor părții în proces.
Drept urmare, înalta Curte va înlătura motivele de recurs pe acest aspect, constatând că este supusă controlului judiciar o chestiune ce nu a fost dezlegată prin decizia recurată, și nu însăși aprecierea instanței de apel în sensul că susținerile reclamantului echivalează cu critici de nelegalitate a sentinței civile nr. 717 din 11 septembrie 2007 a Tribunalul Vâlcea, secția civilă.
Față de considerentele expuse, înalta Curte a respins recursul ca nefondat, făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Conform art. 274 C. proc. civ., a obligat pe recurent la plata către intimata SC A. SA a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform chitanței de la dosar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2010/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1778/2009. Civil → |
|---|
