ICCJ. Decizia nr. 5741/2009. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5741/2009
Dosar nr. 7598/1/2008
Şedinţa publică din 19 mai 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1049 din 21 martie 2005 pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamantul P.V. a chemat în judecată pe pârâtele A.V.A.S. şi SC B.M. SA Negreşti-Oaş, solicitând anularea deciziei nr. 95 din 21 februarie 2005, emisă de A.V.A.S. şi acordarea de despăgubiri băneşti sau acţiuni pentru suprafaţa de 2,72 ha teren, înscris în C.F. 2176 Negreşti-Oaş, cu nr. top 1591/3.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin Decizia contestată, A.V.A.S. a respins notificarea nr. 9/2001, prin care a solicitat măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul menţionat, preluat prin decret al fostului Consiliu de Stat de la fostul proprietar C.A. - a cărei moştenire a cules-o, şi înscris în favoarea SC B.M. SA Negreşti-Oaş.
Pârâta SC B.M. SA a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, raportat la dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar pentru ipoteza respingerii acesteia, a formulat cerere de chemare în garanţie a A.V.A.S., solicitând obligarea acesteia la plata directă către reclamant a echivalentului bănesc, ce se va stabili conform art. 32 alin. (5) din Legea nr. 99/1999.
Pârâta A.V.A.S. a invocat pe cale de excepţie lipsa competenţei teritoriale a Tribunalului Satu Mare, cu motivarea că sunt incidente dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., întrucât îşi are sediul în circumscripţia teritorială a unei alte instanţe, Tribunalul Municipiului Bucureşti.
Excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâta A.V.A.S. a fost soluţionată în Şedinţa publică din 12 septembrie 2005, tribunalul apreciind că aceasta este neîntemeiată, deoarece regula instituită prin art. 5 C. proc. civ. este înlăturată de norma specială cuprinsă în art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, republicată în temeiul art. III din Legea nr. 48/2004 (în vigoare la data introducerii acţiunii), potrivit căreia competenţa de soluţionare revine secţiei civile a tribunalului în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare, în speţă SC B.M. SA, cu sediul în Negreşti-Oaş.
Prin sentinţa civilă nr. 377/D din 10 octombrie 2005, Tribunalul Satu-Mare a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC B.M. SA Negreşti-Oaş şi a respins acţiunea, precum şi cererea de chemare în garanţie a pârâtei A.V.A.S.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, în raport cu obiectul acţiunii, anularea deciziei nr. 95/2005 şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, numai pârâta A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă.
S-a apreciat că SC B.M. SA Negreşti-Oaş, chiar dacă deţine terenul ce formează obiectul material al notificării, nu are calitate procesuală pasivă, datorită faptului că soluţionarea notificării, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată în temeiul art. VII din Titlul I al Legii nr. 247/2005, cade în competenţa instituţiei publice care a efectuat privatizarea, în speţă - A.V.A.S.
Referitor la fondul cauzei, s-a considerat că Decizia contestată este legală şi temeinică, întrucât nu s-a dovedit că imobilul individualizat prin nr. top 1591/3 a aparţinut, la momentul preluării abuzive de către Statul Român, numitei C.A., decedată la 4 februarie 1986, nefiind dovedită calitatea de persoană îndreptăţită în accepţiunea Legii nr. 10/2001. S-a constatat că actele de stare civilă depuse în probaţiune nu dovedesc rudenia pretinsă de reclamant între C.A. şi T.I.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamantul, criticând-o ca nelegală atât sub aspectul reţinerii că nu şi-a dovedit calitatea de moştenitor faţă de defuncta C.A., cât şi în ceea ce priveşte împrejurarea că nu s-ar fi identificat imobilele revendicate.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 150 din 31 octombrie 2006, a admis apelul reclamantului şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis contestaţia şi a anulat dispoziţia atacată, constatând că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 2,72 ha teren, identificată cu numerele cadastrale 3452/172, 3452/513, 3452/509, 3452/510, 3452/511 şi 3452/515 din C.F. NDF nr. 4062 Negreşti-Oaş.
A fost obligată pârâta A.V.A.S să se conformeze dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005 şi să înainteze documentele şi cererea petentului la Comisia Centrală de Evaluare a Despăgubirilor.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că reclamantul şi-a dovedit vocaţia succesorală după defuncta C.A., astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 1049/1996 a Judecătoriei Negreşti-Oaş, irevocabilă, şi certificatul de moştenitor nr. 261/1995.
S-a considerat că identitatea dintre imobilul pentru care reclamantul solicită despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 şi terenul ocupat de SC B.M. SA Negreşti-Oaş rezultă din expertiza tehnică judiciară administrată în faza apelului, prin care au fost identificate prin numere cadastrale imobilele în suprafaţă totală de 2,72 ha.
Împotriva deciziei nr. 150 din 31 octombrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă a declarat recurs A.V.A.S., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut, în cuprinsul motivelor de recurs, că, intimatul-reclamant P.V. nu este îndreptăţit să obţină măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 2,72 ha, întrucât nu a dovedit că imobilul cu nr. top. 1591/3 a aparţinut la momentul preluării lui C.A., decedată la 4 februarie 1986.
S-a invocat faptul că, susţinerea intimatului, conform căreia terenul cu nr. top. 1591/3 a fost preluat de Statul Român şi apoi a fost înscris sub nr. top.3452/172 este inacceptabilă şi nereală, întrucât, dacă numărul cărţii funciare poate fi variabil (obiectul tabular putând fi transferat succesiv în coli funciare distincte), numărul topografic al imobilului este invariabil.
Cea de a doua critică a vizat încălcarea dispoziţiilor art. 23 (fost art. 22) din Legea nr. 10/2001, termenul limită până la care trebuiau depuse actele doveditoare ale calităţii de moştenitor, termen de decădere, împlinindu-se la 1 iulie 2003. In acest context, recurenta a susţinut că reclamantul nu a dovedit calitatea de moştenitor după fostul proprietar în faza procedurii administrative, această probă nemaiputând fi făcută în faza judiciară, cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.
Prin Decizia civilă nr. 4801 din 12 iunie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 150 din 31 octombrie 2006 a Curţii de Apel Oradea şi a modificat Decizia recurată, în sensul că a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 377/D din 10 octombrie 2005 a Tribunalului Satu-Mare, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, în considerentele deciziei pronunţate, că, raportat la înscrisurile depuse la dosar în dovedirea acţiunii, critica formulată prin primul motiv de recurs este întemeiată şi că, cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează încălcarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, în sensul că actele doveditoare ale calităţii de moştenitor a reclamantului nu au fost depuse în termenul prevăzut de lege, este nefondat.
Împotriva deciziei civile nr. 4801 din 12 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie Bucureşti, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a formulat contestaţie în anulare P.V., invocând dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că hotărârea pronunţată de instanţa de recurs este nelegală, soluţia pronunţată fiind rezultatul unei greşeli materiale privind identificarea imobilului.
In motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul P.V. a susţinut următoarele:
Copia cărţilor funciare depuse de reclamant nu pot dovedi împrejurarea că terenul nr. top 1591/3 a constituit proprietatea defunctei C.A., acest număr topografic nefiind înscris în cărţile funciare menţionate.
Eroarea materială gravă comisă de instanţă este că numărul 1591/3 nu este număr topograf în sensul Legii nr. 115/1938 şi a evidenţelor cărţii funciare din Ardeal, ci este nr. cadastral 1591/3 sub care a figurat terenul antecesoarei reclamantului în registrul cadastral al localităţii Negreşti Oaş. Datorită acestei erori materiale săvârşite de către instanţă, reclamantul este grav prejudiciat, neputând valorifica drepturile de despăgubire în baza Legii nr. 10/2001.
Reclamantul a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru terenul înscris în C.F. 2167 Negreşti Oaş sub nr. top. 3452/172 (ulterior dezmembrat în mai multe parcele), în calitate de moştenitor după defuncta C.A., a numitei T.I.
Calitatea de moştenitor a contestatorului a fost recunoscută prin sentinţa civilă nr. 1049/1996 a Judecătoriei Negreşti Oaş şi prin Certificatul de moştenitor nr. 261/1995 eliberat după defuncta T.I.
Astfel fiind, reclamantul P.V. şi-a probat vocaţia succesorală după defuncta C.A.
Raportul de expertiză întocmit în cauză, precum şi planul de situaţie anexat, dovedesc, fără echivoc, că, terenul de sub nr. top. 3452/172 se suprapune cu parcela cadastrală 1591/3.
In prezent, terenul aflat în litigiu este înscris în C.F. 4240 Negreşti Oaş, având ca proprietar tabular SC M. SA Negreşti Oaş, cu titlul juridic de reconstituire în baza HG nr. 834/1991.
Ca urmare a soluţiei pronunţate în recurs, pentru acest teren, se validează reconstituirea dreptului de proprietate parţială, în urma unei erori materiale a instanţei de recurs.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
Prin urmare, eventualele greşeli de fond săvârşite de către instanţa care a soluţionat recursul nu pot fi îndreptate pe calea contestaţiei în anulare.
Primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ. - dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale - are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Este deci vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
Textul vizează greşeli de procedură şi nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
A da părţilor posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, a interpretat legea şi a stabilit raporturile dintre părţi, ar însemna să se deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului ceea ce este inadmisibil. Legea nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă sub motivul greşitei stabiliri a situaţiei de fapt sau greşitei aplicări sau interpretări a legii.
În cazul în speţă, contestatorul nu a invocat o eroare materială în sensul art. 318 C. proc. civ., ci o pretinsă greşeală de judecată săvârşită de către instanţa care a soluţionat recursul, greşeală care însă nu poate fi îndreptată pe calea contestaţiei în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de contestatorul P.V. împotriva deciziei nr. 4801 din 12 iunie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2009
| ← ICCJ. Decizia nr. 5762/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5722/2009. Civil → |
|---|
