ICCJ. Decizia nr. 5335/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5335/2009
Dosar nr. 2458/30/2008
Şedinţa publică din 8 mai 2009
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 7 martie 2008, reclamantul R.S. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Timişoara, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea dispoziţiei nr. 468 din 11 februarie 2008 emisă de pârât şi restituirea unei suprafeţe de teren de 110 mp, iar pentru diferenţa până la 950 mp, care este ocupată de garaje aparţinând unor persoane fizice şi de un bloc, acordarea de despăgubiri; în subsidiar solicită obligarea pârâtului să emită o nouă decizie prin care să dispună asupra notificării în sensul arătat anterior.
În motivarea cererii s-a arătat că în mod greşit notificarea a fost apreciată ca fiind depusă peste termen, avându-se în vedere şi dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 2584 din 25 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia civilă, s-a respins acţiunea, atât în ceea ce priveşte cererea principală cât şi cea subsidiară, pentru următoarele motive:
Reclamantul a solicitat aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 prin notificarea nr. 234 din data de 30 aprilie 2002.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificat succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001, reclamantul trebuia să depună notificarea până cel mai târziu la data de 14 februarie 2002, sub sancţiunea prevăzută de alin. final al aceluiaşi articol, respectiv pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Nu s-a reţinut susţinerea reclamantului în sensul că adresa nr. 5/19 din 22 ianuarie 2001 reprezintă dovada depunerii în termen a notificării, întrucât este o cerere formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 şi este, oricum înainte de 14 februarie 2001 când a intrat Legea nr. 10/2001 în vigoare, aceasta prevăzând o anumită procedură strict reglementată.
Prin Decizia civilă nr. 220 din 16 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, s-a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei primei instanţe.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a avut în vedere aceleaşi argumente ca şi prima instanţă referitoare la data depunerii notificării şi prevederile Legii nr. 10/2001 referitoare la termenul de formulare a acesteia. S-a mai reţinut că, contrar susţinerilor apelantul reclamant, Legea nr. 247/2005 aduce o serie de modificări Legii nr. 10/2001, însă acestea nu se referă şi la art. 22 care defineşte termenul de formulare a notificării.
Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamantul, criticând-o pentru următoarele motive:
1. Nu s-au luat în considerare cererile depuse înainte de Legea nr. 10/2001 ci numai notificarea nr. 234 din 30 aprilie 2002 care, fiind după data de 14 februarie 2002, atrage decăderea sa din drepturi.
2. Nu s-a avut în vedere faptul că cererea sa formulată înainte de anul 2001 a fost analizată de Comisia de fond funciar, care a înaintat-o Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, la a cărei cerere a şi formulat notificarea din 30 aprilie 2002, în condiţiile în care iniţial i-au spus că nu mai este necesar să formuleze notificare întrucât exista cererea anterioară.
3. S-au interpretat greşit dispoziţiile Legii nr. 247/2005, considerându-se că acestea nu modifică art. 22 din Legea nr. 10/2001. Nu s-a avut în vedre raţiunea legiuitorului la adoptarea legii noi.
Analizând Decizia de apel faţă de motivele formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1. După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilele care se află în sfera de reglementare a legii sunt supuse regimului special prevăzut de această lege, demersurile anterioare acestei date rămânând supuse dispoziţiilor sub imperiul cărora au fost făcute.
2. Nici ipoteza arătată în cea de-a doua critică nu are relevanţă în cauză, faţă de cele reţinute anterior sub pct. 1; obiectul litigiului de faţă este constituit de dispoziţia prin care s-a soluţionat notificarea nr. 234 din 30 aprilie 2002.
3. Instanţa de apel a făcut totodată o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 care modifică Legea nr. 10/2001, ale cărei dispoziţii nu afectează termenul de formulare a notificărilor, dispoziţiile legale aferente rămânând neschimbate.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NU MELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul R.S. împotriva deciziei nr. 220 din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5324/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5323/2009. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
