ICCJ. Decizia nr. 6279/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6279/2009

Dosar nr. 751/113/2008

Şedinţa publică din 3 iunie 2009

Deliberând asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

M.N. a chemat în judecată Municipiul Brăila prin primar solicitând anularea dispoziţiei nr. 20343 din 18 februarie 2008 emisă de pârât prin care i s-a respins notificarea nr. 302/2001 pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru terenul în suprafaţă de 177,3 mp ( ⅓ din suprafaţa totală de 532 mp) situat în Brăila, expropriat prin Decretul nr. 306/1979 sub pretextul că nu a putut proba deţinerea legală a imobilului în litigiu.

Reclamantul a cerut obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziţie care să-i stabilească statutul de persoană îndreptăţită la obţinerea de măsuri reparatorii în echivalent pentru menţionatul teren invocând certificatul de moştenitor nr. 1311 din 19 februarie 1975 emis de notariatul de stat al judeţului Brăila care îi atestă calitatea de succesor al autorului M.D. cât şi faptul că a moştenit de la acesta cota indiviză de ⅓ din imobilul situat în Brăila, compus din teren în suprafaţă totală de 532 mp.

Tribunalul Brăila, secţia civilă, prin sentinţa nr. 584 din 05 septembrie 2008 a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 20343 din 18 februarie 2008 emisă de Municipiul Brăila prin primar.

A stabilit calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la obţinerea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru cota de ⅓ alături de notificatorii B.S., S.V.R., S.E.R., S.E., P.C. şi B.P. privind imobilul situat în Brăila, judeţul Brăila.

În considerentele sentinţei instanţa de fond a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3941 din 22 septembrie 1926 de Tribunalul judeţului Brăila M.S.M. personal cât şi pentru fiii săi minori T.M. şi D.M. a dobândit imobilul situat în judeţul Brăila, lângă cimitir, în suprafaţă de 532 mp cu case şi tot ce e pe el, purtând nr. 48.

Potrivit certificatului de moştenitor nr. 1054 din 03 septembrie 1974 emis de Notariatul de Stat judeţean Brăila, în masa succesorală a Mariei Păun decedată la 10 ianuarie 1974 a fost inclusă cota de ⅓ din imobilul situat în Brăila, cartierul judeţul Brăila constând în teren de construcţii viran în suprafaţă de 532 mp, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3941/1926, restul de ⅔ reprezentând cota indiviză a moştenitorilor defunctei S.T. şi M.D..

La rândul ei, S.T. a decedat la 29 septembrie 1969, iar conform certificatului de moştenitor nr. 593 din 18 martie 1970 cota de ⅓ din imobilul în litigiu a fost moştenită de S.V., S.E., C.S., D.E. şi S.C., în certificat făcându-se menţiunea că restul de ⅔ din imobil este proprietatea M.S.M. şi D.M.

În fine, conform certificatului de moştenitor nr. 1311 din 19 februarie 1975 emis de Notariatul de stat judeţean Brăila, M.D. a decedat la 16 martie 1972 în masa succesorală fiind inclusă cota de ⅓ din imobilul în discuţie şi care a revenit reclamantului M.N.

Din această perspectivă, împrejurarea că în anexa la Decretul de expropriere nr. 306/1979, prin care imobilul în litigiu a fost preluat de stat nu figurează şi reclamantul din prezentul dosar nu poate duce la concluzia că acesta nu a probat dreptul său de proprietate cât timp nu s-au produs dovezi că moştenitorii omişi a fi nominalizaţi în respectiva anexă şi-ar fi înstrăinat cotele lor părţi din dreptul dobândit.

În aceste condiţii instanţa a reţinut că reclamantul a probat calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, iar existenţa dispoziţiei nr. 5905 din 16 martie 2006 emisă de Primarul municipiului Brăila în care M.N. nu figurează nu este de natură a-l înlătura de la beneficiul Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 251/A din 20 noiembrie 2008 a admis apelul declarat de Primăria municipiului Brăila prin primar şi a schimbat în parte sentinţa nr. 584 din 05 noiembrie 2008 a Tribunalului Brăila, secţia civilă, în sensul că a dispus respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Instanţa de apel şi-a însuşit în totalitate argumentele judecătorului fondului însă a reţinut că în speţă raportat la anexa decretului de expropriere nu se poate reţine culpa procesuală a pârâtului pentru a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

În contra menţionatei decizii a declarat recurs reclamantul M.N. nemotivat în drept, susţinând în esenţă că faţă de probele existente la dosar, pârâta nu putea fi absolvită de plata cheltuielilor de judecată.

Criticile formulate pot fi încadrate în dispoziţiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Cu referire la cazul în speţă, prin dispoziţia nr. 20343 din 18 februarie 2008 emisă de Primarul municipiului Brăila, notificarea reclamantului întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 a fost respinsă cu motivarea că notificatorul nu mai era proprietarul imobilului la data exproprierii întrucât nu figura în anexa la decret (fila 5 dosar nr. 751/113/2008).

Or, ambele instanţe, de fond şi apel, au reţinut în raport de probele administrate în cauză, că reclamantul M.N. în calitate de succesor al coproprietarului M.D. pentru o cotă de ⅓ din imobilul în litigiu, care conform art. 4 din Legea nr. 10/2001 calitatea de persoană îndreptăţită şi pe cale de consecinţă a fost desfiinţată dispoziţia nr. 20343 din 18 februarie 2008 prin care i-a fost respinsă notificarea.

Astfel fiind, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul Municipiul Brăila prin primar a căzut în pretenţii şi prin urmare datora reclamantului cheltuielile de judecată cum corect a stabilit instanţa de fond.

Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi admis, a casa Decizia atacată şi a respinge apelul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul M.N. împotriva deciziei nr. 251 A din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

Casează Decizia atacată şi respinge apelul declarat de pârâtul Municipiul Brăila, prin primar, împotriva sentinţei nr. 584 din 5 septembrie 2008 a Tribunalului Brăila, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6279/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs