ICCJ. Decizia nr. 6368/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6368/200.
Dosar nr. 6795/105/2006
Şedinţa publică din 5 iunie 2009
Deliberând asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1666 din 18 decembrie 2007 Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis contestaţia formulată de contestatorii P.T.F., D.M., S.S., E.E.E. în contradictoriu cu intimaţii Primăria Municipiului Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti şi a anulat în parte dispoziţia nr. 3789 din 10 iulie 2006 emisă de intimată; s-a constatat dreptul contestatorilor în calitate de moştenitori ai defunctei D.A., moştenitoarea defunctului D.P., de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată, constând în despăgubiri ce vor fi calculate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti, pentru diferenţa de teren de 3179 mp situat în Ploieşti, judeţul Prahova (diferenţa dintre suprafaţa totală de 4169 mp identificată pe schiţa de plan a raportului de expertiză tehnică topo N.N. şi suprafaţa de 990 mp pentru care s-au stabilit despăgubiri prin dispoziţia atacată) şi pentru construcţiile ce au existat pe acest teren, în prezent demolate, constând în cinci corpuri de clădire, conform raportului de expertiză tehnică construcţii D.L.; s-a menţinut în rest dispoziţia, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei s-au reţinut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2348/1930 numitul D.P. a cumpărat de la Banca de Comerţ si de Credit SA imobilul proprietatea acesteia, situat în Ploieşti, compus din teren în suprafaţă de cca. 2348 mp cu toate construcţiile, clădirile, dependinţe şi îmbunătăţirile de pe acest teren.
Ulterior, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 8963/1935 D.P. a mai cumpărat la aceeaşi adresă suprafaţa de teren de cca. 420 mp, iar în anul 1945 prin contract vânzare-cumpărare autentificat la nr. 18752 a mai cumpărat încă 730 mp, în total cca. 3498 mp.
Prin actul dotal nr. 3853/1940 D.P. a donat fiicei sale A.D., la trecerea acesteia în căsătoria cu numitul I.P., terenul în suprafaţa de cca. 330 mp situat în Ploieşti si casa compusă din 5 camere, hol, cămară, sală, iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 11210/l948 i-a vândut acesteia la aceeaşi adresă suprafaţa de cca. 500 mp şi casa de locuit compusă din 4 camere, bucătărie, cămară şi dependinţe.
Prin sentinţa civilă nr. 100/1950 s-a desfăcut căsătoria dintre A.P. (D.) şi I.P.
Potrivit certificatului nr. 10391/1954, la matricola nr. 648 a figurat cu imobil în Ploieşti, D.A., iar la matricola 165 la aceeaşi adresă a figurat cu imobil P.D.
Prin Deciziunea nr. 32999 19 decembrie 1956, în baza Decretului nr. 92/1950 s-a naţionalizat imobilul proprietate P.D. situat în Ploieşti, imobil trecut în administraţia ILL Ploieşti începând cu 15 noiembrie 1956.
La data de 5 ianuarie 1957 s-a încheiat procesul verbal de luare în primire a imobilului şi terenului aferent, menţionându-se că suprafaţa construită este de 188,56 mp iar terenul aferent de 990 mp.
În anul 1950 autoarea contestatorilor A.D. a solicitat restituirea imobilului din Ploieşti, compus din teren de 900 mp cu toate construcţiile, luat în baza deciziunii nr. 32999/1956, cerere respinsă prin sentinţa civilă nr. 998 din 17 martie 1958 a fostului Tribunal Popular al oraşului Ploieşti, motivat de faptul că dispoziţiile art. 11 din Decretul nr. 92/1950 nu pot fi cenzurate de instanţele de drept comun.
După apariţia Legii nr. 10/2001, autoarea contestatorilor, D.A. (decedată la 4 decembrie 2004 conform certificatului de moştenitor nr. 87/2005) a notificat intimata, solicitând restituirea în natură sau despăgubiri băneşti pentru imobilul construcţie şi teren situat în Ploieşti, ce i-a aparţinut ei şi defunctului D.P., notificare soluţionată prin dispoziţia nr. 3789 din 10 iulie 2006 în sensul că s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului-construcţie în suprafaţă de 188,56 mp şi teren aferent în suprafaţă de 990 mp, propunându-se contestatorilor acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru acest imobil şi s-a respins notificarea având ca obiect parte din imobilul revendicat ce nu figurează în deciziunea nr. 32999 din 19 decembrie 1956 întrucât nu se face dovada preluării abuzive a acesteia în proprietatea statului.
Potrivit rapoartelor de expertiză topo efectuate în cauză de expert N.N., planului de situaţie al proprietăţii defunctului P.D., actelor de vânzare-cumpărare şi actul dotal, procese verbale, permisiuni de construire, adrese ale Primăriei municipiului Ploieşti existente la dosar, terenul are suprafaţa de 4169 mp ocupat astfel: cca. 747 mp – Podul de la Gara de Sud; cca.3122 mp - Parc şi alei betonate; cca. 210 mp - strada, trotuare şi varianta dinspre Gara de Sud spre Pod şi cca. 90 mp teren liber dar care poate fi încadrat în zona de protecţie a podului, fiind limitrofă acestuia.
Expert D.L. a efectuat raportul de expertiză tehnică construcţii în cuprinsul căruia se arată că în prezent nu se mai află pe teren nicio construcţie din cele pe care reclamantul le descrie în notificarea adresată Primăriei Ploieşti; pe teren au existat mai multe construcţii aparţinând lui D.P. şi fiicei acestuia, respectiv Corp A construcţie parter şi etaj cu o suprafaţă construită de 85,67 mp; Corp B – construcţie parter cu o suprafaţă construită de 102 mp; Corp C – construcţie parter cu o suprafaţă construită de 62,50 mp; Corp D-magazie de 12 mp şi Corp E – atelier – 252 mp; se arată totodată că în procesul verbal din 5 ianuarie 1057 se menţionează ca trecând în proprietatea statului Corpul A ce a aparţinut lui D.P. si Corpul B ce a aparţinut lui D.A..
Art. 1 şi art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 prevăd că imobilele preluate în mod abuziv de stat se restituie în natură în condiţiile prezentei legi , iar în cazurile în care restituirea în natura nu este posibilă se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent; prin imobile preluate în mod abuziv înţelegându-se imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 10 din aceeaşi lege prevede că în situaţia imobilelor preluate mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au demolate total, pentru construcţiile demolate si terenurile ocupate masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Din probele administrate în cauză rezultă că defunctul P.D. a dobândit în proprietate în baza unor contracte de vânzare-cumpărare suprafaţa de cca. 3498 mp şi construcţiile existente pe teren, imobil situat în Ploieşti, suprafaţă din care a donat şi respectiv vândut fiicei sale D.A., autoarea contestatorilor, suprafaţa de cea. 990 mp şi clădirile de pe acest teren, acesta din urmă fiind expropriat in baza Decretului nr. 92/1950 şi trecut în administrarea fostei ILL Ploieşti, restul de teren ce a rămas proprietatea defunctului D.P. trecând în proprietatea statului tot în mod abuziv, fără titlu.
O dovadă in acest sens o constituie faptul că exproprierea s-a făcut pe numele lui P.D., deşi terenul expropriat era proprietatea A.D., motiv pentru aceasta l-a şi revendicat în anul 1958, ceea ce înseamnă că, în realitate, tot terenul a fost naţionalizat, fiind însă menţionat în actul de naţionalizare doar teren de 900 mp şi clădirile de pe acesta.
Mai mult chiar, exproprierea întregului teren rezultă din aceea că în prezent terenul este afectat în totalitate de Podul de la Gara de Sus, parc, alei betonate, strada, trotuare, zona de protecţie a podului, ori asemenea lucrări s-ar fi putut efectua numai în situaţia în care imobilul în întregul său a trecut în proprietatea statului.
Ca atare, în mod greşit intimata a stabilit că, contestatorii pot beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent numai pentru 188,56 mp suprafaţă construită şi 900 mp teren aferent, cât timp cu actele depuse la dosar contestatorii au făcut dovada că întregul teren ce a aparţinut mamei şi bunicului lor în suprafaţa de 4169 mp precum şi construcţiile ce au existat pe teren, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză construcţii întocmit de expert D.L., au trecut în proprietatea statului în mod abuziv, o parte în baza Decretului nr. 92/1950 iar restul fără titlu, teren care în prezent este imposibil de restituit în natură.
Împotriva sentinţei au declarat apel în termen legal, atât contestatorii cât şi intimaţii, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, sub aspectul nerestituirii în natură şi al întinderii suprafeţei imobilului.
Prin Decizia civilă nr. 152 din 23 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă s-au respins ca nefondate apelurile, pentru următoarele motive:
Cu privire la apelul formulat de contestatori:
Nu se justifică prelungirea probatoriului administrat în faţa primei instanţe, o atare măsură nefiind necesară în condiţiile în care în cauză au fost efectuate două expertize de specialitate având ca obiective identificarea imobilului litigiu şi poziţionarea pe schiţa de plan în funcţie de actele de la dosar, probe necesare şi utile în dezlegarea rapoartelor juridice deduse judecăţii.
Pe fond, sunt neîntemeiate criticile aduse de contestatori soluţiei pronunţate de prima instanţă.
În sensul art. 1, art. 2 şi art. 10 din Legea 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat se restituie în natură, în condiţiile legii, iar în situaţia în care construcţiile edificate pe terenurile preluate abuziv au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
În speţă, din analiza rapoartelor de expertiză topometrică şi construcţii întocmite de experţii N.N. (filele 113-115, 136-137) şi D.L. (filele 157-165) rezultă că terenul ce a aparţinut autorilor contestatorilor şi care a fost preluat abuziv de stat, este afectat de podul de la Gara de Sud Ploieşti, strada şi parcul aferente, în prezent pe teren nemaifiind nicio construcţie din cele ce au aparţinut acestora.
Cât priveşte suprafaţa de teren de 90 mp despre care apelanţii susţin că este liber şi poate fi restituit în natură, expertul topometru arată în lucrarea sa completată (fila 136 dosar fond) că este într-adevăr teren liber, dar poate fi încadrat în zona de protecţie a podului aferent Gării de Sud.
Nu se poate pune problema restituirii în natură nici a suprafeţei de 3122 mp, astfel cum susţin apelanţii, întrucât din aceleaşi lucrări de specialitate rezultă că terenul este ocupat de parc şi alei betonate, trotuare şi Podul Gara de Sud, acestea fiind construcţii cu caracter permanent care asigură circulaţia în zona oraşului Ploieşti.
În atare situaţie, fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pentru suprafaţa afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, instanţa fondului a interpretat corect dispoziţiile legale aplicabile la speţa dedusă judecăţii.
Nefondate sunt şi criticile invocate de intimaţi.
Din probatoriul administrat a rezultat că defunctul P.D. a dobândit în proprietate, prin contract de vânzare-cumpărare, suprafaţa de cca. 3498 mp. şi construcţiile existente pe acest teren, situate în Ploieşti.
Din acest teren a vândut şi respectiv donat fiicei sale, A.D. - autoarea contestatorilor, suprafaţa de cca. 990 mp şi clădirile de pe acest teren care au fost expropriate în baza Decretului nr. 92/1950 şi ulterior trecut în administrarea fostei I.L.L. Ploieşti.
Este adevărat că în procesul-verbal încheiat de I.L.L. la data de 05 ianuarie 1957 (fila 36 dosar fond) se menţionează că terenul aferent clădirii care trecea în folosinţa acestei întreprinderi este de 990 mp, însă în realitate a fost preluată abuziv de la defunctul P.D. întreaga proprietate astfel cum a fost dobândită prin contractele de vânzare-cumpărare, dovadă fiind faptul că în prezent terenul respectiv este afectat în totalitate de Podul de la Gara de Sud.
În acest context, instanţa fondului a procedat corect anulând în parte dispoziţia atacată şi constatând dreptul contestatorilor de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzut de Legea nr. 10/2001.
A. Contestatorii au criticat Decizia de apel pentru următoarele motive:
1.Decizia nu cuprinde soluţia instanţei cu privire la sentinţa civilă nr. 1666 din 18 decembrie 2007 a Tribunalului Prahova, omisiune sancţionată cu nulitatea absolută, potrivit art. 258 C. proc. civ.
2. Ambele instanţe nu s-au preocupat de stabilirea corectă a regimului juridic al suprafeţei de cca 90 mp, precum şi a celei de 3122 mp, identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert topo N.N.
Astfel, expertul spune că suprafaţa de 90 mp este liberă, însă este posibil să reprezinte zona de siguranţă a podului de la Gara de Sud.
Terenul de 3122 mp este liber de construcţii, dar s-a reţinut că ar fi parc, fără să existe la dosar dovezi sub acest aspect; acest teren este liber iar simpla menţiune din raportul de expertiză privind destinaţia, fără o argumentare probatorie, nu poate duce la respingerea cererii de restituire în natură.
3. Instanţele nu s-au pronunţat asupra cererii completatoare a contestaţiei iniţiale, cerere prin care se solicita restituirea în natură a terenurilor proprietatea contestatorilor, ce sunt libere în accepţiunea Legii nr. 10/2001.
B. Intimaţii au criticat Decizia de apel pentru următoarele motive:
1. În absenţa probelor, se poate presupune că diferenţa din imobil – între cea trecută în actul de preluare (990 mp şi suprafaţa construită de 188,56 mp) şi cea de 3500 mp a fost preluată de stat de la alte persoane; autorul contestatoarei putea să înstrăineze această suprafaţă până la momentul trecerii în proprietatea statului.
HG nr. 250/2007, la pct. 1.3, lit. a) prevede că „preluarea abuzivă" nu este prezumată, revenind obligaţia entităţii sesizate să încadreze situaţia în dispoziţiile legale incidente din art. 2 alin. (1) din lege.
2. Potrivit art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, petenta avea obligaţia să ataşeze notificării acte care să permită încadrarea preluării ca fiind abuzivă, obligaţie neîndeplinită în cauză.
3. Dispoziţia contestată este corectă în condiţiile în care s-a realizat utilitatea publică pentru care a fost preluat imobilul, iar Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, nu mai prevede posibilitatea acordării de despăgubiri băneşti.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:
A. Cu privire la recursul declarat de contestatori şi care se încadrează, în parte, în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.:
1. Prima critică de recurs nu este fondată, în condiţiile în care prin Decizia de apel s-au respins apelurile formulate împotriva sentinţei primei instanţe, ceea ce înseamnă că aceasta şi-a menţinut valabilitatea, fără a fi nevoie de o precizare expresă în acest sens.
2. Cea de-a doua critică de recurs nu se circumscrie dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., vizând probele administrate care nu mai pot fi reapreciate de instanţa de recurs.
3. Cererea precizatoare la care se referă contestatorii-recurenţi se referă la anularea în parte a dispoziţiei; s-a solicitat, în principal, restituirea în natură a terenului rămas liber, iar pentru diferenţa de teren ce nu mai poate fi restituită în natură şi construcţiile demolate acordarea de măsuri reparatorii în echivalent; în subsidiar, în situaţia în care nu se poate restitui nimic în natură, se solicită despăgubiri prin echivalent pentru întregul imobil.
Din hotărârile pronunţate în cauză rezultă că instanţa a avut în vedere toate cererile formulate de către contestatori, arătând motivele pentru care nu se poate dispune restituirea în natură ci numai prin echivalent.
B. Cu privire la recursul formulat de intimaţi, care se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1. În condiţiile în care se constată de instanţa de apel dovedirea proprietăţii asupra întregului imobil, aspect necontestat în cauză, precum şi o preluare fără niciun titlu a diferenţei faţă de imobilul menţionat în actul de preluare, se răstoarnă sarcina probei prin prima critică formulată de intimaţi.
Astfel, în măsura în care intimaţii susţin o posibilă înstrăinare a diferenţei din imobil, le revine sarcina de a proba acest lucru, în temeiul art. 1169 C. civ.; a impune o asemenea sarcină pentru contestatori, ar însemna solicitarea dovedirii unui fapt negativ - or, aceştia au făcut dovada faptului pozitiv conex, respectiv că autorul a deţinut în proprietate întregul imobil.
2. Nici cea de-a doua critică nu este fondată în condiţiile în care s-a reţinut în cauză o preluare fără titlu, în sensul că a fost preluat întregul imobil şi nu numai partea menţionată în actul de preluare.
De altfel, art. 1 lit. e) teza a II-a din HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede că dacă nu se poate face dovada formală a preluării imobilului de stat, soluţionarea notificării se face în funcţie şi de acest aspect – faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă.
3. Nu este fondată nici ultima critică de recurs, în condiţiile în care măsurile reparatorii dispuse în cauză sunt prin echivalent iar modalitatea de despăgubiri nu este cea indicată în cadrul criticii.
Constatând că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună respingerea recursurilor ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de contestatorii P.T.F., D.M., S.S., E.E.E. şi intimaţii Primăria municipiului Ploieşti şi Primarul municipiului Ploieşti împotriva deciziei nr. 152 din 23 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie .
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6377/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6328/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
