ICCJ. Decizia nr. 6328/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6328/200.
Dosar nr. 7237/1/2008
Şedinţa publică din 4 iunie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 13 decembrie 2004, reclamanţii M.A. şi M.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A.V.A.S., SC V. SA şi Ministerul Finanţelor Publice, anularea deciziei nr. 238 din 16 noiembrie 2004, emisă de A.V.A.S., solicitând obligarea A.V.A.S. şi SC V. SA la restituirea în natură a terenului de cea. 400 mp şi a imobilului sifonărie situat pe acesta, preluate în mod abuziv.
Prin sentinţa nr. 188 din 7 martie 2005, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de A.V.A.S. şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pe raza căruia se află sediul unităţii deţinătoare.
Recursul declarat de reclamanţi a fost admis prin Decizia nr. 656/R din 16 mai 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care a fost modificată sentinţa atacată, în sensul că s-a respins excepţia necompetenţei teritoriale, iar cauza a fost trimisă la Tribunalul Vâlcea în vederea continuării judecăţii.
Curtea de apel a reţinut că unitatea deţinătoare este SC V. SA., care îşi are sediul pe raza Tribunalului Vâlcea.
Prin sentinţa nr. 247 din 27 aprilie 2006, Tribunalul Vâlcea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de Ministerul Finanţelor Publice.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta SC V. SA. cu privire la suprafaţa de teren de 136,16 mp.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de aceeaşi pârâtă în privinţa restituirii în natură a construcţiei cu terenul aferent în suprafaţă de 65,69 mp.
A admis contestaţia formulată de reclamanţi împotriva pârâţilor SC V. SA. şi A.V.A.S., în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice.
A anulat Decizia nr. 238 din 16 noiembrie 2004, emisă de A.V.A.S. şi a obligat A.V.AS. să emită o decizie privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în favoarea reclamanţilor, cu privire la imobilul construcţie şi teren aferent de 65,69 mp, situat în Băile Olăneşti, în condiţiile art. 29 alin. (1), (3) din Legea nr. 10/2001.
A obligat pe pârâta SC V. SA. să emită decizie privind restituirea în natură pentru diferenţa de teren în suprafaţă de 136,16 mp.
A obligat în solidar pârâţii A.V.A.S. şi SC V. SA., la plata sumei de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reţinut că Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă, faţă de dispoziţiile art. 27 şi urm. şi art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.
In ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC V. SA, tribunalul a reţinut că aceasta are calitate procesuală doar pentru suprafaţa de teren de 136,16 mp, care se află în deţinerea sa.
Tribunalul a mai reţinut că pârâta A.VAS. a respins în mod greşit în integralitate notificarea prin Decizia nr. 238/2004, pentru că avea obligaţia să acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de teren de 65,69 mp şi construcţia de pe acesta.
Prin Decizia nr. 170 A din 20 septembrie 2006, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelurile declarate de reclamanţi şi pârâtele A.V.A.S. şi SC V. SA.
Instanţa de apel a constatat că apelul declarat de reclamanţi este nefondat, faţă de dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 29 alin. (1) după modificarea legii, potrivit cărora, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor.
Nefondat este şi apelul declarat de pârâta SC V. SA, faţă de apărarea formulată de această pârâtă că terenul este în domeniul public, de răspunsul acesteia la interogatoriu şi faţă de celelalte probe administrate în cauză.
In ceea ce priveşte apelul declarat de A.V.A.S., instanţa de apel a constatat că problema competenţei de soluţionare a cauzei a fost soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 656/R din 16 mai 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
A mai reţinut instanţa de apel, că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 26, art. 27 şi art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi că raportul de expertiză efectuat în cauză nu este lovit de nulitate, deoarece la termenele ulterioare depunerii raportului, pârâta nu a invocat nulitatea şi nu a formulat obiecţiuni.
Prin Decizia nr. 3545 din 3 mai 2007, Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamanţi şi de pârâţii A.V.A.S. şi SC V. SA împotriva deciziei, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti.
Instanţa supremă a reţinut că, potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data investirii instanţei, competenţa de soluţionare revine secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare, iar SC V. SA deţine cel puţin o parte din imobil.
In schimb, a reţinut instanţa de recurs, expertiza efectuată în cauză este nulă, deoarece nu s-a făcut dovada că A.V.A.S. a fost convocată de expert.
După rejudecare, prin Decizia nr. 118/A din 29 mai 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pe pârâta SC R. SA (fostă V.) să restituie în natură construcţia şi terenul pe care aceasta este amplasată, în suprafaţă de 65,69 mp.
A admis apelul formulat de pârâta A.V.A.S. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă, constatând că nu mai are calitate procesuală pasivă.
A respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC R. SA şi a obligat această pârâtă să plătească reclamanţilor suma de 651,70 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de apel a reţinut că aplicabilitatea art. 27 din Legea nr. 10/2001 este condiţionată de preluarea proprietăţii cu titlu valabil şi de evidenţierea imobilului în patrimoniul unei societăţi privatizate.
In cauză, este de necontestat că unitatea deţinătoare este privatizată, însă, din probele administrate în cauză, nu rezultă modalitatea în care imobilul a fost preluat de către stat, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, a reţinut Curtea de apel, este întemeiat apelul declarat de A.V.A.S., iar apelul declarat de SC R. SA este nefondat.
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale, curtea de apel a reţinut că aceasta este inadmisibilă, deoarece a fost soluţionată irevocabil prin Decizia civilă nr. 656 din 16 mai 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC R. SA, în prezent, SC R. SRL.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că Decizia este nelegală.
Astfel, expertiza a fost realizată în cauză fără convocarea SC R. SA, care a absorbit, în urma fuziunii SC V. SA, fuziunea fiind publicată în M. Of. nr. 1474 din 10 mai 2007, partea a IV a.
Recurenta a arătat că instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii, fără să se fi produs vreo probă din care să rezulte că imobilul a fost preluat abuziv de stat, nefiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Preluarea abuzivă nu se prezumă, ci trebuie dovedită.
A mai arătat recurenta că, în ceea ce priveşte apelul declarat de SC V. SA, însuşit de SC R. SA, Decizia nu este motivată, întreaga motivare „constând într-o frază care nu cuprinde nici un fel de silogism juridic."
Hotărârea instanţei de apel este greşită şi în ceea ce priveşte admiterea apelului declarat de A.V.A.S., care are calitate procesuală pasivă, din moment ce a emis Decizia care este contestată.
Recurenta a mai arătat că dispozitivul deciziei este contradictoriu, pentru că, deşi instanţa de apel nu a menţionat că apelul reclamanţilor este admis în contradictoriu cu SC R. SA, a obligat această pârâtă la restituirea imobilului.
La termenul din 26 februarie 2009, în recurs reprezentantul recurentei a depus înscrisuri prin care a dovedit că SC R. SA. şi-a schimbat forma juridică în societate cu răspundere limitată.
Înainte de a se acorda cuvântul asupra recursului, intimaţii - reclamanţi au invocat excepţia nulităţii recursului, deoarece semnătura indescifrabilă, peste care s-a aplicat ştampila SC R. SA. aparţine unei persoane neidentificată.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că, potrivit art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., semnarea recursului este prevăzută sub sancţiunea nulităţii, dar potrivit art. 133 alin. (2) din cod, lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecăţii. Dacă partea adversă invocă lipsa semnăturii, aceasta se poate împlini cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare.
În cauză, lipsa semnăturii a fost invocată de intimaţii reclamanţi la termenul din 4 iunie 2009, dar la acelaşi termen, avocatul ales al recurentei, prezent în instanţă a complinit lipsa invocată, semnând recursul declarat de SC R. SA.
Prin urmare, excepţia nulităţii recursului nu este întemeiată.
Criticile referitoare la neconvocarea sa de către expert, neanalizarea preluării abuzive şi nemotivarea deciziei, nu sunt fondate.
Astfel, la dosar se află confirmările de primire, prin care se atestă faptul că părţile din dosar, inclusiv recurenta, au fost convocate în vederea efectuării expertizei tehnice în faza de judecată a apelului.
De altfel, după depunerea raportului de expertiză la dosar, la termenul din 20 martie 2008, reprezentantul SC R. SA a solicitat termen pentru a lua cunoştinţă de concluziile raportului de expertiză, iar ulterior, nu a făcut obiecţiuni prin care să fi invocat neconvocarea părţilor de către expert.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la preluarea abuzivă, se constată că instanţa de apel a reţinut că, în cauză, nu s-a făcut dovada modului în care imobilul a fost preluat de către stat, motiv pentru care preluarea este abuzivă.
Spre deosebire de susţinerile recurentei, în lipsa oricăror dovezi privind modalitatea de preluare, în condiţiile în care s-a făcut dovada dreptului de proprietate şi a faptului că imobilul nu se mai află în stăpânirea foştilor proprietari, reclamanţii beneficiază de prezumţia de preluare abuzivă instituită de art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la contradictorialitatea dispozitivului, deoarece omisiunea de a consemna că apelul reclamanţilor a fost admis şi în contradictoriu cu recurenta nu face imposibilă punerea în executare a hotărârii
Recursul declarat de pârâtă este, însă, fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
In cadrul contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, raportul juridic se naşte între persoana care a transmis notificarea, care se pretinde îndreptăţită şi persoana juridică care a soluţionat prin decizie sau dispoziţie motivată solicitarea de restituire în natură sau de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
In cauză, notificarea, transmisă iniţial de reclamanţi Consiliului local al oraşului Olăneşti, a fost remisă A.V.A.S., care, prin Decizia nr. 238 din 16 noiembrie 2004, a respins cererea de restituire în natură, motivat de faptul că reclamanţii nu au depus acte doveditoare privind dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitori.
Cum calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana chemată în judecată şi persoană obligată în cadrul raportului juridic civil, A.V.AS. are calitate procesuală pasivă, deoarece este emitentul deciziei contestată în instanţă şi anulată de Tribunalul Vâlcea.
Prin urmare, criticile formulate de recurenta pârâtă SC R. SA, în prezent, SC R. SRL, sunt întemeiate sub acest aspect.
Recursul declarat de pârâtă este fondat şi în ceea ce priveşte faptul că Decizia instanţei de apel nu este motivată în ceea ce priveşte soluţia respingerii apelului declarat de SC R. SA pentru SC V. SA., care privea doar faptul că unitatea nu este deţinătoarea suprafeţei de teren de 136,16 mp pentru care a fost obligată la restituirea în natură.
Astfel, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., o hotărâre este susceptibilă de casare dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, iar, conform art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
Pentru a permite controlul de legalitate, o hotărâre trebuie să fie clară, să se refere la probele administrate în cauză şi să cuprindă toate considerentele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia dată.
In cauză, instanţa de apel a fost investită şi cu soluţionarea apelului declarat de pârâta SC V. SA., continuat de SC R. SA, în prezent SC R. SRL, prin care sentinţa primei instanţe a fost criticată, în principal, pentru faptul că pârâta nu este deţinătoarea terenului pentru care s-a dispus restituirea în natură.
Aceeaşi poziţie procesuală este menţinută şi în concluziile orale formulate la data de 13 septembrie 2006, la prima judecată în apel şi în concluziile scrise, depuse de pârâtă la data de 29 mai 2008, în ziua soluţionării apelului.
Instanţa de apel, faţă de criticile formulate, s-a limitat să menţioneze doar că, faţă de statuările cu privire la incidenţa art. 20 (art. 21) din Legea nr. 10/2001, apelul formulat de SC R. SA se priveşte ca nefondat, fără a răspunde motivat susţinerilor care privesc însăşi calitatea de unitate deţinătoare.
De altfel, apelul declarat de A.V.A.S. a vizat doar obligarea sa la măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 65,69 mp teren, iar instanţa de apel a analizat aplicabilitatea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 doar cu privire la această suprafaţă de teren.
Faţă de cele arătate, hotărârea instanţei de apel este nemotivată în privinţa apelului declarat de SC V. SA, continuat de SC R. SA, în prezent SC R. SRL şi face imposibilă exercitarea controlului judiciar în recurs, deoarece instanţa supremă nu cunoaşte care au fost consideraţiile de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa de apel pentru respingerea apelului declarat de pârâtă.
In consecinţă, se va admite recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei, care va fi casată în parte, în sensul că se va respinge apelul declarat de pârâta A.V.A.S.
Cauza va fi trimisă la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului declarat de SC V. SA, continuat de SC R. SA, în prezent SC R. SRL, cu menţinerea restului dispoziţiilor deciziei, privind restituirea în natură a construcţiei şi terenului în suprafaţă de 65,69 mp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia invocată de intimaţii - reclamanţi.
Admite recursul declarat de pârâta SC R. SA, în prezent, SC R. SRL, împotriva deciziei nr. 118 A din 29 mai 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează în parte.
Respinge apelul declarat de pârâta A.V.A.S.
Trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului declarat de SC V. SA, continuat de SC R. S, în prezent SC R. SRL.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6368/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6279/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
