ICCJ. Decizia nr. 9450/2009. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9450/2009
Dosar nr. 7799/2/2006
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Ialomiţa la 1 iulie 2004, reclamanta I.G., personal şi în calitate de asociat unic al SC B.C. SRL, a chemat în judecată Statul Român prin M.E.F., solicitând daune morale şi materiale, în cuantum de 2.000.000 euro cauzate de falimentarea abuzivă a SC B.C. SRL şi repunerea pe rol a Dosarului nr. 1941/F/2000 prin care s-a dispus dizolvarea SC B.C. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 363/F din 15 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. 982/2004 s-au respins excepţiile privind lipsa de calitate procesuală activă şi litispendenţă şi s-a respins ca nefondată cererea reclamantei I.G.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în cererea de chemare în judecată se reclamă calitatea reclamantei de victimă a încălcării normelor de drept interne şi comunitare căreia i s-a creat un prejudiciu, fiind astfel titulară a drepturilor şi implicit a calităţii procesuale active, astfel cum prevede art. 41 C. proc. civ. Cu privire la excepţia de litispendenţă, instanţa a constatat că între litigiul prezent şi litigiul ce face obiectul Dosarului 2073/2004 al Judecătoriei Slobozia, nu există identitate de părţi şi cauză, în sensul art. 163 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a constatat că se solicită constatarea prejudicierii reclamantului cu suma de 2 milioane euro, urmare a dizolvării SC B.C. SRL de către organele statului, reclamanta având calitatea de victimă a societăţii urmare a prejudiciului suferit în dosarul de faliment a societăţii susmenţionate, în sensul art. 6 din C.E.D.O.
Instanţa a considerat că acţiunea este nefondată, deoarece din referatul de la fila 94 din dosar se reţine că prin sentinţa civilă nr. 42/F/2001 a fost deschisă procedura de faliment a SC B.C. SRL – Slobozia, iar prin încheierea din 25 septembrie 2001 a fost închisă procedura în temeiul art. 118 din Legea nr. 64/1995, deoarece societatea nu deţinea bunuri.
Reţinând că falimentul debitoarei s-a soluţionat în baza dispoziţiilor unei legi interne ce nu este în contradicţie cu cea comunitară, Tribunalul a constatat că prin procedura urmată, organele statului implicate în procedură nu au creat un prejudiciu reclamantei, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1000 alin. (3), raportat la art. 998 – art. 999 C. civ.
Împotriva sentinţei civile au declarat apel mandatarul Liga Democratică pentru Dreptate din România, pentru reclamanţii I.G. şi SC B.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului s-a arătat că mandatarul a solicitat instanţei amânarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 8 iunie 2006, învederându-se că trebuie să fie prezent la alte două instanţe din Bucureşti – Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamanta fiind implicată în mod abuziv în peste 128 de dosare care au necesitat peste 1.250 de înfăţişări, astfel că trebuia să fie amânată cauza la un nou termen.
S-a mai arătat că instanţa apoi, a trecut în mod duplicitar asupra precizărilor repetate pe care le-a făcut în dosarul de fond referitoare la drepturile încălcate pe parcursul celor şapte ani, invocându-se dreptul la viaţă, sănătate şi un trai decent, repararea încălcărilor şi pedepsirea celor vinovaţi, conform legii – aspecte asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi judecarea cauzei în mod legal şi temeinic, după o administrare corespunzătoare de probe concludente, pertinente şi utile cererii deduse judecăţii, fără a fi tergiversată soluţionarea litigiului.
La data de 2 februarie 2007 s-a formulat o cerere de către mandatarul apelantei – reclamante I.G. privind conexarea la dosarul prezent, a Dosarului nr. 6699/2006 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă cu termen de judecată la data de 22 martie 2007.
Prin aceeaşi cerere s-au precizat şi motivele de apel, în sensul că se menţin criticile din apelul formulat, astfel că în mod greşit prima instanţă nu a acordat un nou termen de judecată la data de 8 iunie 2006, întrucât mandatarul reclamantei, respectiv reclamanta urma să se prezinte la Bucureşti în două dosare, între care unul erala Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti – Dosarul nr. 2510/4/2006.
S-a mai arătat că a existat faţă de reclamanta I.G. şi o încălcare a dreptului la respectarea domiciliului prevăzut de art. 8 C.E.D.O., percheziţiile efectuate în domiciliul acesteia şi la sediul societăţii B., efectuându-se fără mandat sau ordin de percheziţie, deci abuziv şi nelegal.
S-a invocat şi art. 6 paragr. 1 din C.E.D.O., în sensul că „termenul rezonabil" s-a depăşit de mult, atât în civil, cât şi în penal, iar complexitatea cercetărilor invocate de către organele judiciare nu poate fi primită ca argument, întrucât perioadele de activitate ale acestora în cauzele penale au alternat cu perioadele semnificative de inactivitate, nejustificate şi respectiv de reluarea ciclurilor procesuale dispuse de către instanţe, cu privire la plângerile formulate de apelanta – reclamantă împotriva abuzurilor săvârşite de către ofiţerii Gărzii Financiare şi ai organelor de poliţie.
S-a invocat şi art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O., întrucât reclamanţii I.G. şi SC B.C. SRL dispun de un „bun" constând în obligaţia generală înscrisă în art. 1 „obligaţia de a respecta drepturile omului", care a fost încălcată în cauză, dar şi la respectarea drepturilor privind bunurile reclamantei şi societăţii.
Se susţine şi parţialitatea unor procurori şi ofiţeri de poliţie, se invocă actele deplorabile ale lucrătorilor Gărzii Financiare, repetatele acte de violenţă, umilinţă şi înjosire, ameninţări şi acte de tortură psihică la care a fost supusă reclamanta, creându-se şi serioase prejudicii morale acesteia, dar şi societăţii B., conform Legii nr. 31/1990.
Prin suferinţele la care a fost supusă pe nedrept reclamanta, de lucrătorii controlului financiar, ai organelor de poliţie şi Parchetului, se invocă tratamentul inuman şi degradant reglementat de art. 3 a C.E.D.O., cercetările împotriva apelantei demonstrându-se cu probe, ci pe simple indicii, invocându-se în acest sens, jurisprudenţa C.E.D.O.
S-a arătat că în cauză este aplicabil şi art. 14 din C.E.D.O., întrucât, dreptul de a nu fi discriminat a fost încălcat, reclamanta fiind tratată diferit faţă de alte persoane aflate în situaţie similară, invocându-se refuzul categoric al judecătorului – sindic S.M. de a suspenda judecarea cauzei conform art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar acelaşi judecător s-a pronunţat alături de judecătoarea S.E. în Decizia pronunţată în Dosarul nr. 1316/2000 al Tribunalului Ialomiţa prin care s-au „legiferat" infracţiunile săvârşite de anchetatori, comisari ai Gărzii Financiare, care au acţionat în secret cu unii salariaţi ai societăţii sale, devalizând patrimoniul firmei.
Prin Decizia civilă nr. 829/A din 17 noiembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul declarat de apelanta – reclamantă I.G. şi SC B.C. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 363/F din 15 iunie 2008 a Tribunalului Ialomiţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în acţiunea dedusă judecăţii s-au solicitat daune materiale şi morale de 2.000.000 euro ca urmare a prejudiciului suferit de reclamantă ca persoană fizică, dar şi ca asociat al SC B.C. SRL cauzat prin falimentarea abuzivă a firmei SC B. – aceasta fiind cauza dedusă judecăţii.
Motivarea în fapt a acţiunii prin care se condamnă modul în care a procedat judecătorul – sindic în procedura falimentului, pripit şi abuziv, respingând cererea de suspendare a cauzei conform art. 2441 pct. 2 C. proc. civ., întrucât sunt numeroase plângeri penale aflate în curs de cercetare la organele abilitate, inclusiv judiciare, se constituie în argumente care susţin critica privind respingerea cererii de suspendare, cu încălcarea principiului „penalul ţine în loc civilul", potrivit aprecierii reclamantei.
Alături de aceste argumente de fapt – modul de instrumentare greşit şi abuziv al organelor de cercetare penală formulate, inclusiv prin mandatarul său Liga Democratică pentru Dreptate, de tergiversare excesivă, tratament discriminatoriu, abuziv, prin efectuarea de percheziţie şi control de către ofiţerii de poliţie şi comisarii Gărzii Financiare la domiciliul său şi la sediul firmei, încălcându-i-se dreptul la viaţa de familie, la viaţa privată, se aduc şi argumente de drept – încălcări ale C.E.D.O. – art. 1 din Protocolul nr. 1, art. 3, art. 6, art. 14, art. 8, într-o precizare depusă ulterior la acţiune.
Toate aceste motive de fapt şi de drept nu se constituie însă, într-un petit distinct al acţiunii, astfel cum rezultă din criticile din apel, ce ar avea ca obiect acordarea de daune morale şi materiale pentru durata excesivă a cercetării tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor abilitate, inclusiv celor judiciare, la cele 34 de plângerii penale formulate de către reclamantă şi Liga Democratică pentru Dreptate (astfel cum aceasta şi confirmă în cauză), împotriva unor foşti salariaţi ai SC B.C. SRL la care reclamanta avea calitate de asociat unic şi ai SC T&G T. SRL la care reclamanta avea calitate de asociat unic şi ai SC T&G T. SRL la care era acţionar majoritar (alături de acţionarul minoritar – cetăţeanul egiptean T.H.A.H.H.), împotriva ofiţerilor de Poliţie ai I.P.J. Ialomiţa, a comisarilor Gărzii Financiare, împotriva unor procurori etc., pentru cercetarea sa abuzivă, discriminatorie având ca efect degradarea fizică şi psihică a reclamantei şi familiei sale, a imaginii sale şi a firmei sale, respectiv la cea la care este acţionar şi încălcarea dreptului la viaţa de familie şi viaţa privată etc. – astfel cum se sugerează în motivele de apel precizate ulterior în instanţă.
Curtea constată că prima instanţă s-a pronunţat strict asupra petitului dedus judecăţii, clarificat în prealabil faţă de repetatele note scrise depuse la fond şi precizări ale reclamantei şi mandatarului său, „sintetizând" pretenţia reclamantei în cauză la care este chemată instanţa să răspundă, potrivit cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ. – recuperarea prejudiciului material şi moral cauzat prin falimentarea abuzivă a SC B.C. SRL – Slobozia.
Astfel, din probele administrate la fond s-a constatat că procedura falimentului a avut loc prin aplicarea prevederilor legii speciale care reglementează această materie – Legea nr. 64/1995, fără a se constata cauzarea vreunui prejudiciu reclamantei, de către organele judiciare ale statului în sensul art. 998 – art. 999 C. civ. şi art. 1000 alin. (3) C. civ.
S-a reţinut şi faptul că legea internă în materie de faliment a societăţilor comerciale nu se află în contradicţie cu reglementarea comunitară.
Susţinerea din apel în sensul că prima instanţă a trecut în mod „duplicitar" asupra precizărilor repetate pe care le-a făcut reclamanta la fond referitoare la toate drepturile încălcate pe parcursul celor şapte ani – în sensul art. 1, 3, 8, 13, 14 şi 6 ale C.E.D.O. – care impuneau cercetarea lor amănunţită, în virtutea rolului activ al judecătorului, repararea încălcărilor şi pedepsirea celor vinovaţi de aceste încălcări semnalate, nu poate fi primită.
Critica din apelul iniţial motivat vizează faptul că în mod abuziv, judecătorul – sindic M.S. i-a respins cererea de suspendare a cauzei având ca obiect deschiderea procedurii falimentului SC B.C. SRL în Dosarul nr. 1941/JS/2000, pentru a se finaliza cercetarea penală în toate cauzele în care s-au formulat plângeri, prin aceasta, judecătorul sprijinind pe cei care au contribuit infracţional la devalizarea firmei sale.
Or, Curtea a constatat că este inadmisibil ca pe calea unei acţiuni distincte în instanţă, într-o cerere de daune contra statului, să fie chemaţi alţi judecători spre a se cerceta modul în care aceştia au aplicat legea procedurală şi substanţială într-o cauză de faliment – rămasă definitivă şi irevocabilă, care să constate şi eventualele abuzuri ale judecătorilor care au instrumentat în acea cauză şi să procedeze la măsuri de sancţionare a acestora şi de reparare a prejudiciului titularului unei astfel de acţiuni.
Orice nemulţumire legată de modul în care s-a soluţionat cauza de faliment a SC B.C. SRL în Dosarul nr. 1941/JS/2000, nu poate face decât obiectul căilor de atac prevăzute de lege, în cauza respectivă.
Din înscrisurile dosarului rezultă că împotriva încheierii de închidere a procedurii de faliment şi dizolvarea SC B.C. SRL din 29 octombrie 2001 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa – Judecătorul – sindic, în dosarul susmenţionat, s-au formulat obiecţiuni de către creditorii L.S. şi SC P. SA Iaşi – respinse prin sentinţa civilă nr. 826/F 20 noiembrie 2001 ca şi cererile de suspendare a cauzei formulate de debitori, iar recursurile formulate de către SC P. SA şi I.G. împotriva sentinţei susmenţionate au fost respinse prin Decizia civilă nr. 200 din 6 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială (fila 94 dosar fond).
Orice suspiciune a reclamantei, care ar fi planat asupra judecătorilor care au soluţionat cauza în procedura de faliment a SC B.C. SRL cu privire la lipsa de imparţialitate a acestora îşi găseau rezolvarea în formularea unor cereri de recuzare în temeiul legii, doar în acea cauză, care ar fi urmat să fie soluţionată de un complet distinct şi care să cerceteze temeinicia lor, inclusiv pentru aspectele dezvoltate în criticile din apel, în sensul că aceiaşi judecători ar fi soluţionat şi alte cauze – în penal sau civil – în care ar fi fost implicată reclamanta.
Verificarea în afara dosarului de faliment a imparţialităţii judecătorilor care au pronunţat soluţiile în fond şi în căile legale de atac, pe cale separată, în speţă după rămânerea definitivă şi irevocabilă a încheierii din 29 noiembrie 2001 pronunţată în Dosarul nr. 1941/JS/2000, într-o acţiune în daune, este nelegală.
Iar abuzul invocat ca fiind săvârşit de către judecătorii în materie de faliment şi menit să sprijine câmpul infracţional desfăşurat în concurs, complicitate de „mafia locală" în scopul devalizării firmei în cauză, nu poate fi constatată decât cu respectarea legii, într-o procedură adecvată, finalizată printr-o hotărâre definitivă de condamnare, care în speţă lipseşte.
Critica din apel privind greşita respingere a cererii de amânare a prezentei cauze pentru termenul din 8 iunie 2006, întrucât reclamanta urma să prezinte două dosare în care era implicată, nu este fondată, în condiţiile în care, soluţionarea cauzei la fond a avut numeroase termene acordate, a fost şi este suspendată şi repusă pe rol, prelungindu-se excesiv, dincolo de orice „termen rezonabil" invocat în toate litigiile de către apelantă, astfel că, s-a ţinut seama de această cerere, doar în măsura în care, s-a amânat pronunţarea la data de 15 iunie 2006, pentru a da posibilitatea apelantei în apărarea sa, de a depune concluzii scrise la dosar.
Susţinerea că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra precizărilor repetate de la dosar privind încălcarea drepturilor C.E.D.O. invocate pe parcursul celor şapte ani în care nu s-au finalizat cercetările penale în plângerile reclamantei a fost înlăturată, Curtea constatând că acesta nu constituie un petit distinct al acţiunii, astfel cum s-a reţinut în analizarea acestor aspecte de mai sus.
Curtea a observat că precizările de la fond sau axat doar strict pe articolele din C.E.D.O., fără dezvoltări.
Abia în momentele suplimentare ale apelului sunt dezvoltate încălcările drepturilor din Convenţie ale reclamantei, cum s-a prezentat mai sus.
Or, cea mai mare parte a articolelor invocate vizează încălcări ale drepturilor recunoscute de Convenţie, şi nu prin aplicarea procedurii falimentului în Dosarul nr. 1941/JS/2000 al Tribunalului Ialomiţa – Judecătorul sindic şi care face obiectul cauzei prezente, şi respectiv încălcări pretins a fi înfăptuite asupra drepturilor reclamantei, în perioada a şapte ani, prin cercetarea sa abuzivă şi nesoluţionarea în „timp rezonabil" a plângerilor sale penale (circa 34) la organele judiciare ale statului; accesul la un proces echitabil şi soluţionarea în termen rezonabil – art. 6 din C.E.D.O., dreptul la viaţă – art. 8, tratamente inumane – art. 3, cercetare discriminatorie – art. 14.
Acestea nu vizează însă, fondul cauzei dedus judecăţii, iar în apel astfel de critici nu pot fi cercetate, ele constituindu-se practic în cereri noi formulate direct în apel, cu încălcarea prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., pe cale de consecinţă, nu poate fi analizată nici jurisprudenţa C.E.D.O. invocată în sprijinul lor.
Din încălcările drepturilor din Convenţie, în speţă rămân valabile şi pot fi analizate doar încălcările de drepturi pretinse vizând art. 6 – art. 13, art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O.
Din perspectiva art. 6 – art. 13 din C.E.D.O. însă, în speţă nu se poate reţine că în dosarul de faliment, reclamantei nu i-au fost respectate dreptul la un proces echitabil şi accesul la o instanţă imparţială, şi independentă care să soluţioneze cauza într-un termen rezonabil, dreptul la apărare, inclusiv în căile de atac ce au fost exercitate, inclusiv de către apelanta – reclamantă, concluzie ce se desprinde şi din considerentele reţinute mai sus pe aspectul imparţialităţii judecătorilor care au soluţionat în fond şi în căile de atac în Dosarul de faliment nr. 1941/JS/2000.
Invocarea încălcării dreptului la „un bun" în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O., respectiv la dreptul asupra bunurilor din patrimoniul societăţii SC B.C. SRL, pretins falimentată abuziv şi pripit cu concursul instanţelor, nu a fost primită, în condiţiile în care există o încheiere de închidere a procedurii de faliment a acestei societăţi şi dizolvare a firmei – pronunţată de o instanţă de judecată, independentă, imparţială, cu aplicarea prevederilor legii în materie – rămasă definitivă şi irevocabilă – şi care nu a fost desfiinţată în căi extraordinare de atac.
Critica din apel vizând faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii formulată de Liga Democratică pentru Dreptate prin care solicită ca instanţa să-şi dea acordul privind eliberarea sumei de 500.000.000 lei (rol) pentru cheltuieli urgente – sociale şi de sănătate – ale reclamantei, nu este fondată, în condiţiile în care o astfel de cerere este informă, nu aduce clarificări privind locul în care ar urma să se elibereze suma de bani cerută (cont, depozit, buget), iar o instanţă de judecată nu „îşi dă acordul" în cererile adresate în dosar, ci soluţionează – în condiţiile şi limitele legii, potrivit cu specificul activităţii de judecată.
Prin urmare, prima instanţă nu avea ce să soluţioneze pe o astfel de cerere, ea fiind apreciată în contextul mai larg al acţiunii deduse judecăţii, care a primit soluţia de respingere pe fond.
Pentru aceleaşi considerente, Curtea nu a dat curs criticii din apel, ca o astfel de cerere să fie soluţionată în cadrul apelului.
De altfel, din conţinutul cererii, aceasta vizează o admitere urgentă şi parţială pentru suma invocată, a acţiunii privind daunele morale şi materiale din totalul solicitat de 2.000.000 euro, apreciate ca fiind întemeiate şi pe care instanţa trebuie să le acorde, întrucât Statul Român prin organele sale este, în aprecierea apelantei, debitorul pentru încălcările drepturilor ei, şi nu ea, debitorul statului.
O astfel de cerere apare ca fiind inadmisibilă, rezultatul unei interpretări personale, subiective, a temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii şi a încălcărilor drepturilor C.E.D.O. sus menţionate.
Or, pretenţiile deduse judecăţii nu sunt prezumate, astfel ca instanţa să pronunţe hotărâri parţiale de admitere a lor, ci ele sunt analizate pe baza probelor administrate şi ale prevederilor legislaţiei interne, inclusiv ale C.E.D.O.
Se constată astfel, că potrivit probelor administrate, în mod legal şi temeinic, prima instanţă a respins acţiunea, constatând lipsa prejudiciului material sau moral al reclamantei în procedura judiciară a falimentului firmei SC B.C. SRL.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta Ion Georgeta care a învederat următoarele critici de nelegalitate:
Se susţine că Statul Român trebuie să răspundă pentru nerespectarea obligaţiilor asumate în art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţia României şi art. 1 din C.E.D.O.; deschiderea procedurii de faliment a fost făcută cu încălcarea legii, iar pronunţarea dizolvării societăţii, fără radiere, s-a făcut prin respectarea Legii nr. 64/1995 şi fără întocmirea de către administratorul judiciar a raportului privind cauzele şi împrejurările în care societatea a ajuns în încetare de plăţi.
Se mai consideră că reclamanţii au solicitat recuperarea prejudiciului material şi moral, prejudiciu dovedit prin depunerea expertizei financiare contabile efectuată în Dosarul nr. 108065 din 2 februarie 2000, pentru care statul a plătit suma de 48357 euro şi care nu este valorificată; că a solicitat termen pentru imposibilitatea prezentării în instanţă, cererea sa nu a fost aprobată, încălcându-i-se dreptul la apărare; prin încălcarea art. 13 C.E.D.O., de asemenea se critică omisiunile şi lipsurile din anchete, ce nu au fost eficiente.
Se solicită, în finalul motivelor de recurs, casarea celor două hotărâri şi rejudecând cauza să se stabilească corect obiectul acţiunii, solicitându-se repararea prejudiciului aduse de prepuşii statului de drept, conform art. 998 şi art. 1000 alin. (3) C. civ.
Analizând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de reclamanta Ion Georgeta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru a putea fi angajară răspunderea civilă delictuală, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii şi anume: existenţa prejudiciului, existenţa unei fapte ilicite precum şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta presupusă ilicită şi prejudiciul cauzat.
În speţa supusă judecăţii, instanţele de judecată au apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite aceste condiţii, prevăzute de art. 1000 alin. (3), raportat la art. 998 – art. 999 C. civ. deoarece prin procedura urmată, organele statului implicate în procedură nu au creat un prejudiciu reclamantei, prejudiciu ce ar constitui efectul negativ suferit de ea, urmare a acţiunii ce ar fi putut constitui, la rândul său, o faptă ilicită săvârşită de o altă persoană.
Din această perspectivă, respingerea cererii reclamantei vizând acordarea de daune morale şi materiale, în cuantum de 2.000.000 euro, prejudiciul suferit de ea urmare a falimentării SC B.C. SRL este justă, acest faliment dispunându-se prin folosirea procedurilor legale şi în temeiul dispoziţiilor legii interne care nu este în contradicţie cu legea comunitară, aşa cum susţine recurenta.
Criticile privind încălcarea dreptului său la apărare nu se justifică - instanţele nu au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., iar acele susţineri ale reclamantei privind „omisiunile, lipsurile anchetelor", „nevalorificarea unor probe" constituie simple chestiuni de fapt, ce nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe interpretarea sau aplicarea greşită a legii.
Solicitarea recurentei – reclamante de a se „restabili corect obiectul acţiunii şi de a se dispune repararea prejudiciilor aduse de prepuşii statului, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ. nu poate fi primită; obiectul acţiunii a fost stabilit încă din faza procesuală a fondului urmare a investirii instanţei cu cererea de chemare în judecată şi cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil.
În ceea ce priveşte aplicarea art. 1000 alin. (3) C. civ., corect instanţele au considerat că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate pentru a putea angaja răspunderea comitetului pentru fapta prepusului,nefiind îndeplinite condiţiile generale de angajare a răspunderii civile delictuale (art. 998 – art. 999 C. civ.).
Pentru toate aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta – reclamantă în baza art. 312 C. proc. civ., cu consecinţa menţinerii deciziei civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul de reclamanţii I.G. şi SC B.C. SRL împotriva Deciziei nr. 829/A din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9787/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 9003/2009. Civil → |
|---|
