ICCJ. Decizia nr. 7226/2009. Civil. Acţiune în contrafacere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7226/2009
Dosar nr. 1676/3/2008
Şedinţa publică din 3 iulie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 492 din 12 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis în parte acţiunea reclamantei SC B. SA şi s-a constatat că pârâta SC A.G. SA a săvârşit acte de contrafacere privind marca „Colebil" 19009 a reclamantei.
S-a dispus interzicerea comercializării de către pârâtă a produselor purtând denumirea „Cholebilin", care aduce atingere drepturilor exclusive ale reclamantei.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind confiscarea produselor pârâtei ce poartă denumirea „Cholebilin".
A fost obligată pârâta la plata sumei de 39,30 lei către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere următoarele motive:
Sunt fondate susţinerile reclamantei privind cererea de contrafacere formulată împotriva pârâtei, fiind îndeplinite condiţiile stabilite la art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, prin care se prevede că înregistrarea unei mărci conferă titularului său un drept exclusiv, acesta putând solicita instanţei să interzică terţilor să folosească în activitatea lor comercială, fără consimţământul titularului, un semn similar cu marca, pentru produse sau servicii identice pentru care a fost înregistrată marca şi care ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul.
Reclamanta a dovedit că este titulara mărcii înregistrate COLEBIL, nr. R 19009, pentru produse farmaceutice cu denumirea CHOLEBILIN. Denumirea menţionată este similară cu marca reclamantei şi este aplicată pe produse identice cu produsele pentru care reclamanta a înregistrat marca sa, fiind dovedit astfel şi riscul de confuzie produs în percepţia consumatorului care poate să asocieze cele două denumiri cu un singur producător de reputaţie, care este reclamanta din cauză, iar această asociere nu este favorabilă reclamantei.
Tribunalul a constatat că reclamanta a atenţionat pârâta că săvârşeşte acte de contrafacere, notificând-o în vederea încetării acestora, dar pârâta a refuzat să se conformeze, invocând medierea în instanţă, precum şi faptul că reclamanta nu este proprietarul mărcii „CHOLEBILIN", marcă ce a fost refuzată la înregistrare de către O.S.I.M., aceasta fiind deja înregistrată în Uniunea Europeană.
S-a mai reţinut că în cauză sunt întrunite şi condiţiile prevăzute de Legea nr. 11/1991 privind concurenţa neloială, prin aceleaşi acte ale pârâtei, arătate mai sus, fiind aplicabile astfel şi dispoziţiile de la art. 5 lit. a), b) şi g) din această lege.
Capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat să se dispună măsura confiscării produselor puse în circulaţie de pârâtă, cu denumirea de „Cholebilin", tribunalul l-a respins ca neîntemeiat, având în vedere că nu se prevede o astfel de măsură în Legea nr. 84/1998 în cadrul cererilor formulate pe cale civilă de titularii mărcilor; confiscarea produselor contrafăcute poate fi dispusă doar în cadrul soluţionării procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 83, în temeiul dispoziţiilor de la art.84, care stabilesc că titularul mărcii poate solicita instanţei de judecată să dispună măsura confiscării şi, după caz, a distrugerii produselor care au servit nemijlocit la comiterea infracţiunilor prevăzute la articolul menţionat mai sus.
Prin Decizia civilă nr. 246 A din 25 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe, pentru următoarele motive:
Dreptul procesual la apărare al pârâtei-apelante i-a fost respectat de către prima instanţă care a dat curs cererii depuse prin registratură şi prin care se solicita acordarea unui nou termen, în vederea angajării unui apărător.
Citarea pentru termenul următor, fixat la diferenţă de o lună de cel dintâi termen de judecată, s-a efectuat în condiţiile art. 921 C. proc. civ., menţionându-se în procesul verbal de îndeplinire a procedurii împrejurarea absenţei oricărei persoane de la sediul ce a fost indicat în mod corect.
Prin urmare, este nefondată susţinerea apelantei în sensul că nu ar fi avut cunoştinţă de termenul acordat şi, cu atât mai puţin, de a se apăra şi dovedi netemeinicia pretenţiilor reclamantei, având în vedere şi dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „Părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului ...să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător... ".
În ce priveşte motivele de apel susţinute pe fondul cauzei, Curtea a constat că circumstanţele din cauză sunt oarecum schimbate faţă de cele avute în vedere de prima instanţă la pronunţarea hotărârii apelate.
Reclamanta intimată a dobândit între timp un drept exclusiv asupra mărcii „CHOLEBILIN", prin obţinerea certificatului de înregistrare nr. 87129 a acestei mărci pentru clasa 5 de produse, având o durată de protecţie de 10 ani, cu începere de la 26 iunie 2007, dată ce se situează anterior cererii de chemare în judecată, astfel încâtargumentele aduse de apelantă în sprijinul susţinerilor sale privind utilizare însemnului „CHOLEBILIN" pe produse incluse în clasa de produse 5, potrivit Clasificării de la Nisa, în baza drepturilor conferite prin constituirea legală a depozitului reglementar al acestei mărci, înregistrat la 30 ianuarie 2008, precum şi cele privind interpretarea riscului de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a semnului astfel utilizat cu marca înregistrată pe numele reclamantei, COLEBIL,se impun a analizate şi din această nouă perspectivă.
Apelanta nu deţine niciun drept cu privire la însemnul „CHOLEBILIN", depus spre înregistrare ca marcă pentru clasa de produse nr. 5, fără ca această cerere să fi fost urmată şi de înregistrarea mărcii, singura ce conferă, potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 84/1998, un drept de protecţie, cu începere de la depozitului naţional reglementar.
Dimpotrivă, apelanta a renunţat la cererea de înregistrare, astfel cum rezultă actul prezentat de aceasta şi aflat la fila 26 din dosarul de apel.
Oricum, la data notificării de către reclamanta intimată asupra încetării de utilizare a însemnului „CHOLEBILIN", care i-ar aduce atingere dreptului asupra mărcii acesteia, legal înregistrate şi aflate în cadrul termenului de protecţie, „COLEBIL", apelanta nu efectuase niciun demers care să poată justifica această utilizare.
Pe de altă parte, apelanta se află în eroare odată ce susţine că legea ar asigura protecţia depozitului reglementar, cu excluderea existenţei contrafacerii, de o asemenea protecţie neputând beneficia decât acele mărci care au fost admise la înregistrare.
In ce priveşte susţinerile legate de distincţiile existente între produsele comercializate de reclamanta intimată, sub marca „COLEBIL"- medicamente, respectiv cele comercializate de apelantă, sub semnul „CHOLEBILIN"- suplimente alimentare, digestive, diferite prin aceasta, Curtea a apreciat că şi acestea sunt nefondate.
Astfel cum rezultă din prospectul medicamentului „COLEBIL", aflat la filele 8-9 din dosarul de fond, acest medicament are rolul de a stimula secreţia biliară, aceasta fiind cea mai importantă proprietate terapeutică, precum şi de a uşura digestia şi absorbţia grăsimilor şi a unor vitamine liposolubile.
Potrivit datelor înscrise pe ambalajul produsului comercializat de apelantă sub semnul „CHOLEBILIN", caracteristica acestuia este cea a unui digestiv care asigură dizolvarea grăsimilor, proteinelor şi carbohidraţilor, ajută digestia şi menţine tractul digestiv în stare optimă.
In plus, astfel cum în mod corect a relevant intimata prin întâmpinarea depusă în cauză, ambele produse conţin în compoziţia lor extract de bilă bovină - fel tauri.
Compoziţia similară şi acţiunea terapeutică a celor două produse, chiar dacă această acţiune este descrisă diferit în prospectul, respectiv pe ambalajul în care este comercializat, chiar dacă sunt calificate diferit de producători, ca medicament, respectiv supliment alimentar, sunt de natură să confirme caracterul similar al celor două produse, susţinut de către intimata reclamantă.
Caracterul diferit al produselor nu poate fi apreciat, astfel cum a solicitat apelanta, exclusiv din perspectiva distincţiei ce ar trebui făcută între medicamente şi suplimente alimentare, distincţie care, de cele mai multe ori, scapă percepţiei consumatorilor cărora li se adresează produsele, neavizaţi în mod obişnuit asupra reglementărilor pe baza cărora sunt acceptate la comercializare cele două tipuri de produse.
In plus, împrejurarea dovedită în cauză de către intimată, a comercializării produselor prin aceleaşi reţele, incluzând farmaciile, sub aceeaşi formă farmaceutică şi fără a fi necesară prescripţie medicală, creşte riscul de confuzie în privinţa semnului utilizat de apelantă cu marca înregistrată a intimatei, incluzând şi riscul de asociere a produselor purtând cele două însemne/marcă diferite, cu producătorul recunoscut pe piaţă, care este reclamanta intimată, asociere care, astfel cum a apreciat şi prima instanţă, nu este în favoarea acesteia.
Apelanta face referire în mod trunchiat la interpretarea dată de ECJ dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Directiva 89/104/CEE, transpusă în legislaţia română prin art. 6 lit din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora „o marcă este refuzată la înregistrare, dacă este similară cu o marcă anterioară şi este destinată a fi aplicată unor produse şi servicii identice sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere cu marca anterioară ".
Ceea ce s-a subliniat în interpretarea dată de ECJ acestor dispoziţii este că riscul de confuzie trebuie apreciat global, luându-se în calcul toţi factorii relevanţi circumstanţelor de caz. O asemenea apreciere vizează similarea din punct de vedere vizual, oral sau conceptual şi trebuie să se bazeze pe impresia generală dată de mărci, cu un accent deosebit asupra elementelor distinctive dominante.
Aceasta a fost şi interpretarea dată de prima instanţă în privinţa existenţei un risc de confuzie incluzând şi riscul de asociere a semnului utilizat de apelantă cu marca înregistrată a intimatei.
În cauză semnul este utilizat pentru acelaşi gen de produse, având acelea prescripţii din punct de vedere medical, deci aceeaşi destinaţie, aceeaşi prezentare comercializate în aceleaşi locuri - farmacii.
Din punct de vedere vizual şi auditiv, fiind vorba de marcă/semn verbal, acestea sunt similare, similaritate dată de faptul că marca se regăseşte integral în semnul utilizat de către apelantă, acesteia adăugându-i-se sufixul „in" şi o literă ,,h"(mut) după litera de început „C".
Consumatorul mediu căruia i se adresează produsele purtând marca şi semnul aflat în conflict, percepând marca în ansamblu, ca un tot, va fi indus în eroare de asemănările ce există între cele două semne, putându-le atribui aceleiaşi provenienţă comercială cu cea a mărcii înregistrate, astfel încât riscul de asociere există, aşa cum fost reţinut prin hotărâre.
Apărarea apelantei, potrivit căreia marca reclamantei are o slabă distinctivitate, este lipsită de semnificaţie în cauza de faţă, în care se analizează existenţa unor acte de contrafacere, caracterul mai slab distinctiv pe care l-ar putea avea o marcă înregistrată neputând fi avut în vedere ca element în raport de care să se poată aprecia în sensul absenţei unor asemenea acte de contrafacere sau exonerării pârâtei-apelante de răspunderea ce îi revine ca urmare a contrafacerii săvârşite.
Înregistrarea ca marcă a semnului folosit de pârâta apelantă, de către intimaţi reclamantă, în baza depozitului constituit anterior datei promovării cererii de chemare în judecată, întăreşte protecţia acordată mărcii anterior înregistrate şi în raport de care s-a solicitat a se constata existenţa actelor de contrafacere.
Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs pârâta-apelantă.
Înalta Curte urmează să dispună anularea recursului ca netimbrat pentru următoarele motive:
Potrivit art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, instanţa îi pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea cererii.
Potrivit art. 9 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, în cazul nerespectării dispoziţiilor ordonanţei privind achitarea timbrului judiciar, se procedează conform prevederilor legale referitoare la taxa de timbru.
Pârâta-apelantă nu a achitat taxa de timbru şi timbrul judiciar atât la înregistrarea cererii de recurs cât şi pentru primul termen acordat în cauză, deşi a fost citată cu această menţiune.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor legale sus-menţionate şi să anuleze recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC A.G. SA împotriva deciziei nr. 246A din 25 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7233/2009. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7177/2009. Civil. Completare/lămurire... → |
|---|
