ICCJ. Decizia nr. 7233/2009. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7233/2009
Dosar nr. 15579/3/2008
Şedinţa publică din 3 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1075 din 9 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte în contradictoriu cu pârâta B.C. prin care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie al pârâtei in Belgia pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în temeiul Legii nr. 248/2005.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere următoarele motive:
Dreptul la liberă circulaţie este în strânsă legătură cu respectarea legislaţiei statului rămân, precum şi a tratatelor şi convenţiilor pe care România le-a ratificat şi care fac astfel parte din dreptul intern.
Art. 2 alin. (3) din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale prevede că „exercitarea acestor drepturi ( care compun libertatea de circulaţie) nu pot face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora".
Limitările acestor drepturi trebuie deci să fie protejate de lege, să urmărească un scop legitim şi să fie necesare într-o societate democratică, necesitate ce trebuie analizată prin prisma raportului de proporţionalitate între scopul urmărit prin aplicarea unei limitări a drepturilor individului şi mijloacele folosite pentru realizarea lui.
Tribunalul a apreciat că raportul de proporţionalitate între interesul general al societăţii şi interesul particular al persoanei supuse acestei măsuri de limitare nu a fost respectat, justul echilibru fiind rupt; măsura a fost luată pentru nerespectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere.
Prin Decizia civilă nr. 890 din 26 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte – Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, pentru următoarele motive:
După data de 1 ianuarie 2007 când România a devenit membră a Uniunii Europene, dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiei acestora a fost reglementat de Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, conform căreia cetăţenia Uniunii conferă fiecărui cetăţean al Uniunii un drept fundamental şi individual la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi a măsurilor adoptate în scopul aplicării acesteia.
Potrivit normelor comunitare, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, situaţia în speţă neîncadrându-se in aceste cazuri de excepţie.
Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamanta-apelantă.
În motivarea cererii, recurenta arată că pârâta a fost returnată din Belgia la data de 26 februarie 2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, pentru şedere ilegală.
În conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, condiţia necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care ţara noastă are încheiat acord de readmisie, care nu poate fi cenzurată.
Legiuitorul constituant a stipulat că libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli şi cu respectarea unor condiţii stabilite de lege.
Or, aceste reguli, sunt strict stabilite în Legea nr. 248/2005.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, iar art. 17 din Constituţie prevede că cetăţenii români aflaţi în străinătate se bucură de protecţia statului român, dar, în acelaşi timp, trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile legale ce le revin.
Nerespectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 atrage măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie, care se justifică în cazul de faţă pentru apărarea ordinii, situaţie prevăzută printre cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituţie.
Astfel, măsura returnării dispusă de autorităţile statului străin în legătură cu pârâtul este de natură să facă dovada că acesta nu a respectat condiţiile de şedere în spaţiul Uniunii Europene şi este suficientă, fără nicio altă formalitate.
Sesizarea formulată de reclamantă îndeplineşte cerinţele art. 2 paragraful 3 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Tribunalul a reţinut că dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie este un drept garantat de legea naţională, dar şi de convenţiile internaţionale la care România este parte şi că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în ceea ce priveşte motivele şi condiţiile acestor limitări, dreptul comunitar este prevalent în raport cu cel intern.
Curtea de apel a constatat, de asemenea, că dreptul la liberă circulaţie poate fi limitat, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.
Contrar susţinerilor recurentei, simpla returnare a pârât ei nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acesteia la libera circulaţie în acest stat al Uniunii Europene.
Deşi potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 returnarea cetăţeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiţie suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulaţie a respectivului cetăţean, o asemenea aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE care prevede că o astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.
Or, în speţă, chiar dacă instanţa nu poate cenzura măsura returnării pârâtului din Belgia, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă circulaţie pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a învederat şi nu a dovedit prin ce ar ameninţa conduita pârâtului una din valorile mai sus menţionate.
Devenind membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene.
Or, dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităţilor europene, precum şi prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European şi a Consiliului, care în speţă a fost corect aplicată de instanţe, din moment ce au fost chemate să soluţioneze un litigiu purtat între stat – printr-o direcţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor – şi un particular.
Având în vedere deopotrivă prevederile Protocolului nr. 4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este justă concluzia că returnarea pârâtului pentru neîndeplinirea formalităţilor privind intrarea, circulaţia şi ieşirea din ţară nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistenţa unei ingerinţe atât de semnificative în libertatea de circulaţie a acesteia; ingerinţa nu poate fi privită ca necesară într-o societate democratică şi proporţională cu scopul urmărit prin aplicarea ei, iar situaţia pârâtului nu se încadrează în niciunul din cazurile care permit restrângerea libertăţii de circulaţie a persoanelor.
Cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea şi proporţionalitatea măsurii solicitate faţă de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 890 din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7406/2009. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7226/2009. Civil. Acţiune în contrafacere.... → |
|---|
