ICCJ. Decizia nr. 7173/2009. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7173/2009
Dosar nr. 36858/3/2006
Şedinţa publică din 1 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
G.T. a chemat în judecată Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând obligarea pârâţilor la plata contravalorii actualizate a sumei de 33.429.211 lei vechi achitată ca preţ al apartamentului nr. 23 situat în Bucureşti, sector 1, respectiv 85.177.630 Rol (având în vedere indicele preţurilor de consum pentru perioada 1997-2004, de 254,8 %), obligarea pârâţilor la plata unei sume reprezentând excedentul de valoare a imobilului pe care a indicat-o provizoriu ca fiind în valoare de 5000 Euro (respectiv 180.780.000 lei vechi la cursul mediu de 1 Euro/36156 lei) cum şi obligarea pârâţilor la plata contravalorii lucrărilor necesare şi utile pe care le-a evaluat provizoriu la suma de 300.000.000 lei vechi efectuate la apartamentul în litigiu.
În motivarea acţiunii reclamantul a învederat că locuieşte în calitate de chiriaş în apartamentul menţionat care deşi a fost cumpărat de autoarea sa L.L.D. al cărei legatar universal era, în baza Legii nr. 112/1995, a fost ulterior redat prin hotărâre judecătorească irevocabilă revendicatoarei K.R.S. în dosarul nr. 260/2003 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În drept reclamantul a invocat dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 10/2001 şi art. 1336 şi urm. C. civ.
Ulterior, printr-o precizare a cererii de chemare în judecată conform art. 132 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., reclamantul şi-a mărit cuantumul pretenţiilor la sumele stabilite prin expertiză şi anume la plata contravalorii actualizate a sumei achitată ca preţ al apartamentului în valoare de 55.447 Ron (15.400 Euro); la plata sumei reprezentând excedentul de valoare a imobilului, respectiv 556.600 Ron (155.000 Euro) cum şi la plata contravalorii lucrărilor necesare şi utile în valoare de 56.182 Ron (15.606 Euro) efectuate la apartamentul nr. 23 din Bucureşti, sector 1.
Municipiul Bucureşti prin Primarul general a chemat în garanţie Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca în cazul admiterii acţiunii reclamantului, chematul în garanţie să fie obligat la plata respectivelor sume către Municipiul Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 998/R din 12 mai 2006 a admis recursurile formulate de reclamantul G.T. şi pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul general şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 12330 din 28 noiembrie 2005 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti pe care a casat-o şi a reţinut cauza pentru soluţionare în fond ca instanţă competentă.
Instanţa a reţinut că valoarea obiectului cererii ce prezenta interes atât pentru stabilirea competenţei materiale a judecătoriei cât şi pentru calificarea căii de atac, urma să fie stabilită având în vedere şi dispoziţiile art. 112 pct. 3 C. proc. civ., numai după efectuarea raportului de expertiză ce avea printre altele ca obiectiv şi stabilirea valorii reactualizate a pretenţiilor indicate de reclamant.
În acest sens valoarea obiectului cererii de chemare în judecată conform expertizei fiind de 155.000 Euro mult peste valoarea de 5 miliarde lei vechi, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revenea tribunalului.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 214 din 06 februarie 2007 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul general ca neîntemeiată.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.T. şi a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general să plătească reclamantului contravaloarea în lei a sumei de 15.402 Euro reprezentând preţ reactualizat pentru perioada ianuarie 1997 - octombrie 2005 şi a sumei de 15.606 Euro reprezentând îmbunătăţiri.
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la contravaloarea excedentului de valoare.
A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie.
Instanţa de fond a reţinut că în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 ci prevederile dreptului comun care reglementează răspunderea pentru evicţiune, răspundere ce se aplică numai părţilor din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2700/30282 din 10 ianuarie 1997 respectiv Primăriei municipiului Bucureşti prin SC H.N. SA şi cumpărătoarei K.R.S., autoarea reclamantului.
Din această perspectivă, Ministerul Finanţelor Publice nu avea calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe de altă parte conform art. 1337 C. civ. vânzătorul este obligat să-l garanteze pe cumpărător de evicţiunea totală sau parţială a lucrului vândut, precum şi de sarcinile care nu au fost declarate la încheierea contractului. Astfel fiind şi în raport de art. 1341 C. civ. pârâtul Municipiul Bucureşti urmează a plăti reclamantului contravaloarea în lei la data plăţii efective a sumei de 15.400 Euro reprezentând preţul reactualizat pentru perioada ianuarie 1997 - octombrie 2005 şi a sumei de 15.606 Euro reprezentând îmbunătăţiri conform expertizelor tehnice efectuate în cauză. Nu s-a acordat excedentul de valoare prevăzut de art. 1341 pct. 4 C. civ. pe motiv că autoarea reclamantului a achiziţionat imobilul la un preţ modic şi prin urmare nu se poate reţine ideea unei pierderi sa a unui beneficiu nerealizat din partea cumpărătorului.
Referitor la cererea de chemare în garanţie, s-a conchis că atâta timp cât în speţă nu erau aplicabile dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 10/2001 pretenţiile Municipiului Bucureşti prin Primarul general erau nefondate. Aceasta cu atât mai mult cu cât contractul de vânzare-cumpărare fusese încheiat în nume propriu de acest pârât şi prin urmare în calitate de vânzător urma a răspunde în caz de evicţiune totală.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 623 din 03 octombrie 2007 aşa cum a fost îndreptată prin încheierea din 29 octombrie 2008, a admis apelul declarat de reclamantul G.T. împotriva sentinţei nr. 214 din 06 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General să plătească şi suma de 155.000 Euro în echivalent, în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând excedentul de valoare a imobilului.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins apelul Municipiului Bucureşti prin Primarul General.
Instanţa de apel păstrând argumentele judecătorului fondului a reţinut şi că autoarea reclamantului a beneficiat de dispoziţiile unei legi care i-a permis să cumpere în deplină legalitate de la stat apartamentul pe care-l ocupa în calitate de chiriaşă, dobândind un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În aceste condiţii rambursarea preţului plătit pentru apartamentul în litigiu actualizat cu rata inflaţiei şi restituirea cheltuielilor necesare şi utile nu răspunde criteriului de proporţionalitate la care trebuie să se raporteze orice ingerinţă în folosinţa proprietăţii.
În contra menţionatei decizii a declarat recurs Municipiul Bucureşti prin Primarul General invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând în esenţă că greşit a fost obligat la restituirea preţului apartamentului în litigiu întrucât pe acest aspect invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive deoarece potrivit art. 13 alin. (6) pct. a din Legea nr. 112/1995 şi art. 39 pct. I lit. a) din HG nr. 20/1996 beneficiarul sumelor încasate de către municipalitate din vânzarea locuinţelor în temeiul legii menţionate era Ministerul Finanţelor Publice după deducerea unui comision de 1% din valoarea apartamentelor înstrăinate, constituindu-se astfel un fond extrabugetar.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 pct. 5 ce modifică art. 51 din OG nr. 184/2002 plata sumelor de tipul celei din speţa se face fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 de către Ministerul Finanţelor Publice.
În acelaşi context, recurentul a susţinut că nu datorează nici suma reprezentând îmbunătăţiri şi excedentul de valoare întrucât şi pentru acest capăt de cerere nu are calitate procesuală pasivă, suma profitând reclamantului, în caz contrar fiind vorba de o îmbogăţire fără justă cauză a proprietarului actual.
Recursul nu este fondat.
Din dosar a rezultat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2700/30282 din 10 ianuarie 1997 Primăria municipiului Bucureşti reprezentată de SC H.N. SA în calitate de vânzător a transmis cumpărătoarei L.L.D., autoarea reclamantului, în temeiul Legii nr. 112/1995 apartamentul nr. 23 situat la etajul 3 al imobilului din Bucureşti, la preţul de 33.429.211 lei vechi achitat integral la 10 ianuarie 1997 (fila 8 dosar nr. 12377/2005).
Ulterior, prin hotărâre judecătorească irevocabilă pronunţată în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti şi SC H.N. SA în cadrul unei acţiuni în revendicare iniţiată de reclamanta K.R.S., pârâţii au fost obligaţi să-i restituie acesteia apartamentul în litigiu, sens în care a fost emisă şi dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 954 din 05 iunie 2000 (filele 11 şi 14 dosar nr. 12377/2005).
Într-un alt litigiu, iniţiat de K.R.S. purtat în contradictoriu şi cu dobânditoarea L.L.D. şi apoi cu succesorul acesteia G.T., acesta din urmă a fost obligat să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantei apartamentul în litigiu (filele 42-46 dosar nr. 12377/2005).
În fine, în dosarul nr. 27054/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 476/A din 07 martie 2006, s-a respins cererea reclamantei K.R.S. în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi G.T. pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2700/30282 din 10 ianuarie 1997 încheiat între autoarea L.L.D. şi Primăria municipiului Bucureşti prin mandatar SC H.N. SA (filele 39-40 dosar nr. 36858/3/2006).
Raportat la această situaţie de fapt şi întrucât reclamantul G.T. devenise chiriaş al apartamentului în litigiu urmare admiterii acţiunii în revendicare promovată de K.R.S., acesta considerându-se evins şi invocând alături de prevederile art. 49 din Legea nr. 10/2001 şi art. 1336 şi urm. C. civ. a pretins daune conform art. 1341 C. civ. pentru evicţiunea totală a lucrului vândut.
Din această perspectivă corect instanţele au calificat acţiunea ca fiind o acţiune de drept comun vizând răspunderea vânzătorului pentru evicţiune. Cum Municipiul Bucureşti reprezentat de SC H.N. SA avea calitatea de vânzător în contractul de înstrăinare a apartamentului în litigiu, corect s-a reţinut raportat la art. 1337 C. civ. şi calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.
Astfel fiind, critica formulată în recurs vizând lipsa calităţii procesuale pasive a municipiului Bucureşti nu poate fi primită, în speţă nefiind incidente prevederile art. 13 din Legea nr. 112/1995 care se referă la despăgubirile ce se acordă foştilor proprietari şi moştenitorilor acestora pentru apartamentele nerestituite în natură, ceea ce nu este cazul în speţă.
Tot astfel nu sunt aplicabile nici prevederile art. 39 din HG nr. 20/1996 care se referă la constituirea fondului extrabugetar la dispoziţia Ministerului Finanţelor.
De altfel, aşa cum deja s-a evidenţiat nici reclamantul nu şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile legale menţionate de recurent, în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, iar dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 republicată (fost art. 49 în redactarea de la data promovării acţiunii evocate în acţiune au în vedere exclusiv despăgubirile pentru sporul de valoare adus imobilului prin îmbunătăţirile necesare şi utile şi au fost evocate pentru a evita plata taxei de timbru, taxă ce însă având în vedere temeiul de drept precizat şi reţinut de instanţe, a fost achitată.
Faţă de cele ce preced, urmează a reţine că recurentul are calitate procesuală pasivă în raport de pretenţiile formulate de reclamant decurgând din răspunderea pentru evicţiunea totală între care conform art. 1345 C. civ. şi spezele necesare utile şi de întreţinere ale imobilului iar conform art. 1344 C. civ. şi excedentele valorii în timpul evicţiunii.
Astfel fiind, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 623 din 03 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7222/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7053/2009. Civil → |
|---|
