ICCJ. Decizia nr. 7321/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7321/2009

Dosar nr.12782/63/2007

Şedinţa publică din 8 iulie 2009

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Cu notificarea nr. 1341 /N/2001 a BEJ T.N. şi T.B., C.M. a cerut restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 180 mp şi acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţia demolată, cu menţiunea că imobilul menţionat, a fost expropriat de stat prin Decretul nr. 441 din 14 decembrie 1982, invocând incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.

Prin dispoziţia nr. 13006 din 1 iunie 2007, Primarul municipiului Craiova a respins cererea de restituire în natură a terenului, motivat de faptul că este ocupat de zona verde a blocului de locuinţe 2, parcare betonată şi zona aferentă conductei de termoficare, construcţia fiind demolată (art. 1) şi a propus să se acorde reclamantului despăgubiri pentru imobilul expropriat, în conformitate cu dispoziţiile Titlul VII al Legii nr. 247/2005 (art. 2).

Prin cererea înregistrată la data de 4 septembrie 2007, reclamantul C.M. a cerut anularea dispoziţiei şi obligarea pârâtului, în principal, să îi restituie terenul în natură sau, în subsidiar, să îi acorde un alt teren de aceiaşi valoare, în compensare.

Prin sentinţa civilă nr. 16 din 20 iunie 2008, Tribunalul Dolj a luat act de renunţarea reclamantului la capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului în litigiu şi a respins cererea, astfel cum a fost precizată.

În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că reclamantul solicită compensarea, în condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, cu o anumită suprafaţă de teren despre care pârâta susţine că nu face parte din categoria bunurilor care pot fi atribuite în compensare, caz în care solicitarea sa nu poate fi primită.

Prin Decizia civilă nr. 26 din 28 ianuarie 2009, Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de reclamant.

În motivarea deciziei, instanţa a reţinut că în cazul în care restituirea în natură numai este posibilă, măsura compensării cu alte bunuri sau servicii, în raport de prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este obligatorie şi nu facultativă, nefiind lăsată la latitudinea entităţii deţinătoare.

Cum însă, în speţă, pârâta a comunicat că se află în imposibilitate de a acorda reclamantului teren în compensare la adresa solicitată de acesta, instanţa a reţinut că în mod just prima instanţă a dispus respingerea cererii deduse judecăţii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul.

În motivarea recursului reclamantul susţine că, în mod eronat, instanţele de fond au reţinut că ar fi renunţat la cererea de restituire în natură a terenului pe vechiul amplasament.

Reclamantul susţine că a avut o astfel de conduită procesuală întrucât, pe parcursul judecăţii, s-a încercat o rezolvare amiabilă a litigiului, pârâta susţinând că îi poate oferi în compensare un teren similar, pentru ca, ulterior, să depună la dosarul cauzei adrese prin care infirmă acest fapt.

Referitor la terenul din A., care se află în rezerva Primăriei Craiova, reclamantul susţine că pârâta nu a argumentat şi instanţa nu a cercetat motivele pentru care nu îi poate fi atribuit în compensare, fapt care echivalează cu o necercetare a fondului pricinii, şi care atrage, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal.

Analizând criticile formulate de reclamant, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire si plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită."

Măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) şi (3) din lege, este prioritară şi permite entităţii obligate la restituire să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deţine, aflate în circuitul civil, şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită.

În cazul instituţiilor publice care au în administrare imobilele disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, dacă se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta şi trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptăţite la restituire.

În aceste cazuri, Decizia sau dispoziţia motivată de restituire prin compensare cu alt imobil în echivalent, în măsura în care oferta este acceptată, face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, în sensul art. 25 alin. (4) din lege.

Aşa fiind, persoana îndreptăţită este în drept să solicite iar, instanţele de judecată sunt abilitate să verifice motivele pentru care, entitatea deţinătoare refuză atribuirea de bunuri în compensare, inclusiv motivele pentru care anumite bunuri, identificate a fi disponibile, nu sunt înscrise în tabelul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (5).

Aceasta întrucât, potrivit dispoziţiilor legale menţionate măsura compensării nu este lăsată la aprecierea discreţionară a entităţii deţinătoare ci, dimpotrivă aceasta este obligată ca, în măsura în care deţine bunuri sau de servicii disponibile să le înscrie în tabelul mai sus arătat şi să le ofere, în compensare, persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii.

În speţa supusă analizei, se observă că reclamantul şi-a manifestat disponibilitatea de a primi în compensare un alt teren pentru cel care i-a fost expropriat de stat şi pentru care entitatea deţinătoare a stabilit că a fost atins scopul exproprierii, nemaiputând fi restituit în natură.

Pe cale de consecinţă, instanţele de fond aveau obligaţia de a verifica, în concret, care sunt bunurile disponibile la nivelul entităţii deţinătoare şi de a statua cu privire la măsura compensării.

Totodată, în măsura în care reclamantul a identificat o suprafaţă de teren disponibilă, anume cea din str. C., cu vecinătăţile indicate în încheierea de şedinţă din 1 martie 2008 (fila 64 dosar primă instanţă), despre care pârâta susţine contradictoriu, prin adresa 64059 din 13 mai 2008, că aparţine domeniului său privat (fila 76 prima instanţă) pentru ca apoi, prin adresa nr. 167526 din 8 decembrie 2008, să afirme că nu deţine în această stradă un teren care să poată fi atribuit în compensare, instanţele de fond erau abilitate să verifice dacă refuzul înscrierii acestui teren în tabelul bunurilor disponibile este sau nu justificat de către pârâtă.

Pentru considerentele arătate, constatând că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, în baza art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul, Decizia recurată şi a trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru suplimentarea probatoriului în sensul mai sus arătat.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că reclamantul a învestit prima instanţă cu o contestaţie împotriva deciziei emise de entitatea deţinătoare solicitând, în principal, restituirea în natură a terenului expropriat, pretenţie la judecata căreia a renunţat prin declaraţia dată în faţa instanţei la (fila 85 dosar fond), menţinându-şi doar pretenţia formulată în subsidiar, de a i se atribui în compensare un alt teren de o valoare similară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva deciziei nr. 26 din 28 ianuarie 2009 A Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.

Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7321/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs