ICCJ. Decizia nr. 7190/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7190/200.
Dosar nr. 349/109/2008
Şedinţa publică din 2 iulie 2009
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Cu notificarea nr. 667/2001 a BEJ B.E.A., notificatorul P.G. a cerut să i se acorde despăgubiri băneşti pentru construcţiile situate în municipiul Piteşti, şi care au fost demolate în anul 1976, invocând incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că tatăl său, P.I., a fost proprietarul construcţiilor care au fost edificate la adresa mai sus arătată şi că, în anul 1976, autorităţile comuniste l-au silit să le demoleze, fără plata vreunei despăgubiri.
Reclamantul a susţinut, totodată, că pentru a crea o aparenţă de legalitate, autorului său i s-a eliberat o autorizaţie de demolare şi i s-a acordat un apartament cu chirie, însă aceste aspecte nu sunt de natură să înlăture caracterul abuziv al preluării şi demolării construcţiilor.
Prin sentinţa civilă nr. 159 din 1 iulie 2008, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Piteşti, a anulat, în parte, dispoziţia şi a constatat că petentul este îndreptăţit la despăgubiri, în condiţiile Legii nr. 10/2001, pentru construcţia compusă din 3 încăperi cu pereţi din paiantă, acoperită cu carton asfalt, în prezent demolată.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că tatăl reclamantului, P.I. a fost deposedat abuziv, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, de imobilul compus din teren şi construcţii, pe care îl deţinea în proprietate, caz în care, pârâtul are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Instanţa a reţinut că reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate, în procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, pentru terenul aferent construcţiilor, în suprafaţă de 900 mp, caz în care, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se impune a-i fi acordate despăgubiri şi pentru construcţiile preluate abuziv şi, ulterior, demolate.
Prin Decizia civilă nr. 203/A. Din 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale si pentru cauze cu minori si de familie, a respins apelul declarat de pârât.
În motivarea deciziei, instanţa a reţinut că potrivit depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză, întreaga zonă în care se afla situată proprietatea autorului reclamantului a fost sistematizată de stat iar proprietarii de construcţii au fost obligaţi de autorităţile locale să solicite autorizaţii de demolare.
Instanţa a reţinut că lipsa acordului autorului reclamantului de a fi deposedat de imobilele deţinute rezultă şi din maniera de redactare a actului de donaţie a terenului în favoarea statului, acesta solicitând ca în schimbul imobilului să îi fie atribuită o locuinţă corespunzătoare pentru familia sa, caz în care, se impune concluzia potrivit căreia deposedarea a fost abuzivă.
Instanţa a apreciat că soluţia se impune justificat şi de faptul că, terenul fost aferent construcţiilor şi pretins donat statului, a fost deja restituit reclamantului, în procedura Legii nr. 18/1991.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, fără a indica motivele de drept pe care îşi fundamentează critica.
În cererea de recurs, pârâtul reiterează aspectele de fapt al pricinii, susţinând că instanţele de fond au făcut o greşită apreciere a probatoriului administrat.
Anume, pârâtul susţine că prin probatoriul administrat în cauză (înscrisuri şi martori), contrar celor reţinute de instanţele de fond, s-a dovedit faptul că demolarea construcţiei s-a realizat cu acordul proprietarului acesteia şi în baza unei autorizaţii, nr. 755/1976, de demolare, emisă ca urmare a numeroaselor sale cereri formulate în acest sens şi în schimbul a două apartamente care i-au fost atribuite, nefiind vorba de un abuz din partea autorităţilor comuniste.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, recursul este o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde, în primul rând, de modul cum sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul formulat în scris şi numai în măsura în care a fost dezvoltat poate fi cercetat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Tocmai de aceea, prin dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. s-a instituit, sub sancţiunea nulităţii, obligaţia părţii de a arăta prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat atât motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul cât şi dezvoltarea acestor motive, ştiut fiind că recursul presupune un control al legalităţii hotărârii recurată şi nu o nouă judecată în fond a pricinii.
Ca atare, când recursul nu este motivat sau când partea se rezumă să descrie doar anumite împrejurări de fapt ale pricinii sau să invoce săvârşirea de către instanţele de fond a unor greşeli de fapt calea de atac este lovită de nulitate.
În acest context al analizei este de menţionat şi faptul că dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau părţilor să formuleze iar instanţei de recurs să analizeze critici de netemeinicie, anume să exercite controlul când hotărârea se întemeia pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, a fost abrogat OUG nr. 138/2000.
In speţa supusă analizei, se constată că pârâtul nu a formulat prin recurs nicio critică de nelegalitate, ci a solicitat instanţei de recurs să reanalizeze probatoriul administrat şi să constate că instanţele de fond ar fi săvârşit greşeli în aprecierea probatoriului şi în stabilirea situaţiei de fapt reţinută, cu consecinţa admiterii, în mod eronat, a cererii dedusă judecăţii.
Or, astfel de susţineri nu îmbracă caracterul unor critici de nelegalitate formulate la adresa considerentelor pe care instanţele de fond şi-au fundamentat soluţiile adoptate şi nu îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neputând fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Aşa fiind, reţinând şi că în cauză nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este lovit de nulitate.
În raport de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cum recurentul a căzut în pretenţii, Înalta Curte urmează a-l obliga să plătească intimatului suma de 300 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Piteşti împotriva deciziei nr. 203/A din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul să plătească intimatului P.G. suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7099/2009. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7092/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
