ICCJ. Decizia nr. 7960/2009. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7960/2009
Dosar nr. 463/1/2008
Şedinţa publică din 6 octombrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 iunie 1998, reclamanţii P.S.E., P.R.L. şi P.S.E. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA, revendicând imobilul situat în Bucureşti, sector 1, acţiune întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta P.S.E. şi soţul său, P.R., decedat în anul 1986 au edificat imobilul revendicat, construcţia fiind finalizată în anul 1947, bun ce a fost trecut abuziv în proprietatea statului.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, investită cu soluţionarea acţiunii, a pronunţat sentinţa civilă nr. 6320 din 22 aprilie 1999, prin care a fost declinată competenţa judecării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
La data de 19 octombrie 1999, reclamanţii şi-au completat acţiunea, chemând în judecată şi pe pârâţii T.L., S.M., G.E., L.C., S.P., Z.G., B.G. şi H.M., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să fie constatată nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de aceştia cu SC H.N. SA şi Consiliul Local al municipiului Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 1202 din 12 decembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului General al municipiului Bucureşti, a inadmisibilităţii acţiunii şi a fost respinsă, ca nefondată acţiunea, astfel cum a fost precizată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul a trecut legal în proprietatea statului, prin executarea silită imobiliară din anul 1948, ca urmare a neachitării creditului acordat pentru edificarea construcţiei.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 727 din 20 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia civilă şi de proprietate intelectuală a pronunţat Decizia nr. 7321 din 21 septembrie 2006, prin care au fost respinse cererea de suspendare a judecăţii, excepţia nulităţii recursului, a fost admis recursul declarat de reclamanţi, a fost casată Decizia curţii de apel şi a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Instanţa de recurs a reţinut că reclamantul P.S. era decedat la data pronunţării deciziei curţii de apel, situaţie în care se impunea introducerea în cauză şi a succesoarei acestuia P.D.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a pronunţat Decizia nr. 772 din 22 noiembrie 2007, prin care a fost admis apelul declarat de reclamanţi, a fost schimbată, în parte, sentinţa tribunalului, în sensul că a fost admisă acţiunea, a fost constatată nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC H.N. SA cu pârâţii T.L.(nr. 1480/28790/1996), S.M.(nr. 1157/20592/1996), G.E.(nr. 2585/21401/1997), S.P.(nr. 1649/20944/1996), L.C.(nr. 2242/29762/1996), Z.G.(nr. 3133/29761/1997), B.G.(nr. 2262/20947/1996), H.M.(nr. 4177/23376/1997), au fost obligaţi pârâţii să le lase reclamanţilor, în deplină proprietate şi posesie, imobilul situat în Bucureşti, sectorul 1 şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Schimbând soluţia instanţei de fond, instanţa de apel a reţinut că imobilul a fost preluat abuziv de către stat, cu încălcarea normelor referitoare la executarea silită şi că pârâţii persoane fizice au fost de rea credinţă la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.
Împotriva susmenţionatei decizii au declarat recurs pârâţii L.C., S.M., S.P., T.L., G.E., B.G., H.M. şi Municipiul Bucureşti prin primarul general.
La data de 18 octombrie 2008 a decedat recurentul S.M., ale cărui succesoare, S.D., S.A.M. şi S.M.L. şi-au însuşit recursul declarat de acesta.
Pârâţii L.C., S.M., S.P., T.L., G.E., B.G., şi-au încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. şi au susţinut, în esenţă, că era întemeiată excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii; că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunţată în contencios administrativ s-a constatat că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la restituirea imobilului, deoarece acesta a trecut legal în proprietatea statului; că prin Decizia atacată cu recurs, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut; că au fost greşit interpretate actele juridice premergătoare măsurii de preluare a imobilului; că modul în care s-a desfăşurat executarea silită putea forma obiectul unei contestaţii la executare, instanţa de apel trebuind să analizeze doar dacă ipoteca a fost achitată şi radiată şi că au fost de bună-credinţă la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.
Prin recursul său, pârâta H.M. a susţinut că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 5420 din 22 decembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, hotărâre irevocabilă, prin care s-a statuat că imobilul revendicat de reclamanţi nu a fost preluat abuziv de către stat, situaţie în care se impunea şi respingerea cererii de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, reclamanţii neputând justifica un drept de proprietate pierdut în mod valabil, prin executare silită şi că neexistând două titluri de proprietate nu se putea proceda la compararea de titluri.
Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi-a încadrat recursul în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat menţinerea soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, deoarece imobilul a intrat legal în proprietatea statului, în urma executării silite imobiliare din anul 1948, ca urmare a neachitării creditului de către societatea Ş.M., ai cărei acţionari erau soţii E. şi R.P.
Recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor urma.
Prin sentinţa civilă nr. 5420 din 22 decembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul Prefectul municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al municipiului Bucureşti, intervenienţii în interesul reclamantului S.I., S.M., L.C., T.L., D.C., G.E., B.S., D.G., V.I.R., S.D.A. şi intervenienţii în interesul pârâtului P.S.E. şi P.R. şi au fost anulate dispoziţiile nr. 652 din 12 noiembrie 2002 şi nr. 3028 din 31 mai 2004 emise de Primarul general al municipiului Bucureşti, sentinţă rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 825 din 10 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin considerentele deciziei curţii de apel s-a stabilit că imobilul ce formează obiectul prezentei cauze nu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, ci în mod legal, dreptul de proprietate al foştilor proprietari fiind pierdut, în urma executării silite imobiliare, din 1948, ca urmare a neachitării creditului asumat de Societatea Ş.M., ai căror acţionari erau E. şi R.P.
Cum în cauza de contencios administrativ au fost părţi reclamanţii şi Municipiul Bucureşti prin primarul general, care sunt părţi şi în prezenta cauză, caracterul legal al trecerii imobilului în proprietatea statului a intrat în puterea lucrului judecat.
Stabilindu-se irevocabil că statul este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului ce formează obiectul litigiului, actele de înstrăinare către foştii chiriaşi au fost încheiate cu adevăratul proprietar şi nu pot fi sancţionate cu nulitatea absolută, pe considerentul că nu ar fi fost de bună-credinţă cumpărătorii.
În atare situaţie devine inutilă examinarea celorlalte motive de recurs formulate de recurenţi.
În consecinţă, recursurile urmează a fi admise, conform art. 314 C. proc. civ., a fi casată Decizia atacată şi a fi respins apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului.
La cererea recurenţilor, conform art. 274 C. proc. civ., urmează a fi obligaţi intimaţii-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată suportate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii H.M., de Municipiul Bucureşti prin Primar general şi de L.C., S.M., (în prezent decedat, ai cărui succesori sunt S.D., S.(R.)A.M. şi S.M.L.), S.P., T.L., G.E. şi B.G.
Casează Decizia nr. 772 din 22 noiembrie 2007 a Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 1202 din 12 decembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat, pe care o păstrează.
Obligă pe intimaţii-reclamanţi P.D., P.R.L. şi P.S.E. la plata cheltuielilor de judecată faţă de recurenţi în cuantum de:
- 3500 lei pentru H.M.;
- 3000 lei pentru S.D., S.(R.)A.M., S.M.L. şi L.C.;
- 9000 lei pentru T.L.;
- 2000 lei pentru S.P., G.E. şi B.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7809/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7705/2009. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
