ICCJ. Decizia nr. 8966/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 15 august 2002 sub nr. 4813/2002, reclamantul M.V.C. a chemat în judecată pe pârâții SC E. SA, MINISTERUL FINANȚELOR, MINISTERUL îNVĂȚĂMâNTULUI ȘI INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI TELEORMAN, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea actelor de înstrăinare a imobilului, compus din construcție și teren, situat în municipiul Alexandria, județ Teleorman, să dispună restituirea imobilului, în natură, către reclamant și să-i oblige pe pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 643 din 3 noiembrie 2003, TRIBUNALUL TELEORMAN, secția civilă, a respins acțiunea, apreciind că aceasta este neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care reglementează posibilitatea de a obține numai măsuri reparatorii prin echivalent în situația în care imobilul este ocupat de o instituție bugetară de învățământ; in ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare nu au fost administrate probe în dovedirea pretenției și nici pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă.
De asemenea, prima instanță a reținut că reclamantul nu a făcut dovada respectării prevederilor Legii nr. 10/2001, în sensul că nu a depus la dosar dovada că a notificat persoana juridică deținătoare a bunului.
Prin decizia civilă nr. 724 A din 13 aprilie 2004, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea, ca inadmisibilă.
S-a apreciat, pe de o parte, ca cele doua protocoale vizate de acțiunea dedusa judecății de către reclamant nu fac parte din sfera actelor juridice de înstrăinare care cad sub incidența art. 46 din Legea nr. 10/2001 iar, pe de alta parte, ca după adoptarea legii speciale, restituirea in natura a bunurilor preluate in mod abuziv se poate obține numai in temeiul acesteia, fiind exclusa așadar acțiunea directa in justiție.
Prin decizia nr. 6972 din 21 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 10673/2004, îNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de recurentul-reclamant, a casat decizia recurată și sentința nr. 643 din 5 mai 2003 a Tribunalului Teleorman, a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, reținând, în esență, că procedura administrativă prevăzută de art. 22 și urm. din Legea nr. 10/2001 este obligatorie, însă nefinalizarea acesteia în termenele, condițiile și formele impuse prin lege, nu constituie un impediment în declanșarea procedurii judiciare pentru valorificarea dreptului pretins de către persoana îndreptățită, astfel că în mod greșit a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de restituire în natură a bunului.
Cu referire la cererea de constatare a nulității absolute a celor două protocoale, instanța supremă a reținut că pentru analiza inadmisibilității acesteia, prejudicial, instanța trebuia să stabilească dacă, la momentul intrării în vigoare a legii, bunul era ieșit din patrimoniul statului și, în caz afirmativ, în ce modalitate, respectiv, dacă cu privire la acesta s-au încheiat acte de înstrăinare, acte care urmează a fi individualizate și în raport de cele stabilite să analizeze incidența dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, urmând ca prima instanță să se pronunțe, cu prioritate, asupra excepțiilor invocate de părți.
în fond după casare dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. 2650/RJ/87/2006.
în ședința publică de la 25 septembrie 2006, tribunalul a respins, ca nefondate, excepțiile inadmisibilității acțiunii și cea a prescripției dreptului material la acțiune, cu referire la primul capăt de cerere.
Prin sentința civilă nr. 634 din 28 mai 2007, TRIBUNALUL TELEORMA, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC E. SA, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Teleorman și Consiliul Local al municipiului Alexandria și a respins capătul de cerere având ca obiect cererea de restituire în natură a imobilului, formulat în contradictoriu cu acești pârâți, pentru lipsa calității procesuale pasive, a respins ca nefondat capătul de cerere privind constatarea nulității actelor de înstrăinare a imobilului situat în municipiul Alexandria, județul Teleorman, a admis, în parte, capătul de cerere privind restituirea imobilului formulat în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Alexandria, a constatat că reclamantul este îndreptățit la acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și a obligat-o pe pârâta Primăria Municipiului Alexandria la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 500 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
Prin Protocolul nr. 102 din 04 ianuarie 1994, pârâta SC E. SA a predat pârâtului Inspectoratul Școlar al județului Teleorman patrimoniul "Atelier Școlar, Laborator și Școală Profesională", Atelierul Școală fiind construit pe terenul ce a aparținut autorului reclamantului.
Ulterior, prin Protocolul nr. 13949 din 01 septembrie 2000, imobilul a trecut în proprietatea publică a municipiului Alexandria.
Art. 45 din Legea nr. 10/2001 sancționează cu nulitatea actele juridice de înstrăinare privind imobilele ce fac obiectul acestei legi însă, în speță, s-a constatat că imobilul situat în municipiul Alexandria, nu a făcut obiectul unor acte translative de proprietate în sensul prevederilor art. 45 din Legea nr. 10/2001.
S-a reținut, de asemenea, că acele construcții care se aflau edificate pe terenul de la adresa mai susmenționată au fost demolate, în locul lor fiind construite altele noi, potrivit scopului exproprierii.
Cele două protocoale nu au semnificația unor acte translative de proprietate, întrucât primul conferea doar dreptul de administrare a bunurilor, iar prin cel de-al doilea bunurile au trecut în proprietatea publică a Municipiului Alexandria, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a apreciat ca nefondate susținerile reclamantului în sensul că sunt aplicabile dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât preluarea s-a făcut fără titlu valabil iar subdobânditorii au fost de rea-credință.
Cu referire la cererea de restituire în natură a imobilului, Tribunalul Teleorman a reținut că preluarea imobilului, prin expropriere, în baza Decretului nr. 91/1976 a fost una abuzivă potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/2001, iar art. 1 alin. (1) din acest act normativ instituie principiul restituirii în natură.
Cu toate acestea, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevede și cazurile în care măsurile reparatorii se acordă în echivalent, atunci când restituirea în natură nu este posibilă.
De asemenea, s-a reținut incidența în speță a dispozițiilor art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 reținând că din probele administrare a rezultat că vechile construcții au fost demolate, fiind edificată una nouă, Cantina Liceului I.P.T.E, iar terenul liber din jurul acestei noi construcții este afectat căilor de acces.
Prin urmare, restituirea în natură a bunului nu este posibilă însă reclamantul este îndreptățit la acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Având în vedere că din situația juridică a imobilului a rezultat că acesta se află în proprietatea publică a Municipiului Alexandria, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC E. SA, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Teleorman și Consiliul Local al Municipiului Alexandria, cu referire la capătul de cerere prin care s-a solicitat restituirea imobilului.
Prin decizia civilă nr. 715 A din 13 noiembrie 2007, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, secția a III a civilă si pentru cauze de minori și de familie, a respins ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant M.V.C. împotriva sentinței civile nr. 634 din 28 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre au fost avute în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
S-a apreciat că Tribunalul Teleorman, respectând prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a conformat dispozițiilor cuprinse în decizia civilă nr. 6972 din 21 septembrie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, soluționând excepțiile invocate de pârâți (inadmisibilitatea acțiunii, prescripția dreptului material la acțiune și lipsa calității procesuale pasive), stabilind totodată că la data intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, imobilul revendicat se afla în patrimoniul Municipiului Alexandria, respectiv stabilind faptul ca nu au fost încheiate, după acest moment, acte de înstrăinare în raport de care să fie analizată aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Având în vedere că prima instanță de fond a reținut că preluare imobilului de către stat, prin expropriere, în baza Decretului nr. 91/1976, a fost una abuzivă, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/2001, criticile din apel prin care se susține că exproprierea a fost nelegală, întrucât decretul de expropriere nu a fost publicat în Monitorul Oficial și contravenea Constituției în vigoare și prevederilor art. 480 și art. 481 C. civ., apar ca fiind lipsite de interes.
De asemenea, s-a apreciat ca fiind lipsită de interes și critica ce vizează stabilirea cuantumului despăgubirilor cu prilejul exproprierii și neîncasarea acestora de către autorul apelantului-reclamant, de vreme ce prin chiar sentința apelată s-a recunoscut caracterul abuziv al preluării și dreptul la acordarea măsurilor reparatorii.
S-a apreciat, totodată, că nu sunt fondate criticile care vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 1898 C. civ., întrucât prima instanță de fond a apreciat în mod corect că cele două protocoale ce au făcut obiectul cererii de constatare a nulității nu au caracterul unor acte translative de proprietate în sensul dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001, iar alte acte de înstrăinare a bunului revendicat nu fost încheiate.
împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 29 ianuarie 2008 recurentul M.V.C., prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
S-a susținut că, instanța de apel, in mod greșit, a reținut ca prima instanța s-a conformat dispozițiilor cuprinse în decizia civilă nr. 6972 din 21 septembrie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Instanța de fond, potrivit dispozițiilor deciziei de casare și în baza probatoriului administrat, trebuia să constate nulitatea actelor de înstrăinare a imobilului-construcție și teren-situat în Alexandria, jud. Teleorman, și, în urma probatoriului administrat, să restituie în natură către reclamant imobilul menționat, respectiv să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de procesul pendinte.
Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, după părerea recurentului-reclamant întrucât probele administrate relevau cu evidență următoarele împrejurări importante pentru soluționarea cauzei, după cum urmează:
Din raportul de expertiza efectuat in cauza, ale cărui concluzii se coroborează cu celelalte probe administrate in cauza, rezulta ca imobilul construcție nu este un imobil nou, fiind vorba in realitate despre imobilul vechi care a fost reparat si consolidat.
Decretul nr. 91 din 02 aprilie 1976 nu a fost publicat in Monitorul Oficial al României, ceea ce înseamnă ca acesta nu poate fi socotit un titlu valabil de trecere a imobilului din patrimoniul autorului reclamantului, la stat.
Potrivit normelor de tehnica legislativa si potrivit Constituției in vigoare la momentul respectiv, pentru ca un act normativ sa fie valabil si sa producă efecte, era imperativa publicarea sa in Monitorul Oficial.
Decretul 91 din 02 aprilie 1976 este abuziv si neconstitutional, astfel cum a fost definit in chiar art. 2 Legea 10/2001 si art. 2 al Normelor Metodologice, în egală măsură dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
In ceea ce privește despăgubirile acordate autorului recurentului-reclamant, s-a susținut că acestea s-au calculat doar pentru construcții și că valoarea despăgubirilor a fost mult subevaluata.
în privința incidenței art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a susținut că, în situația în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil, actele de preluare sunt lovite de nulitate absolută, afară numai dacă acestea s-au încheiat cu bună-credință.
Dobânditorii imobilului nu au putut dobândi ceea ce Statul nu le putea transmite, acesta preluând în mod abuziv, fără titlu valabil, imobilul și terenul aferent din Alexandria, jud. Teleorman.
Aceștia trebuiau să verifice situația imobilului ca măsura minimă de precauție necesară, obligație ce incumbă oricărui dobânditor pentru a putea invoca și apoi prevala de buna credință.
în ceea ce privește buna credință a subdobânditorilor, recurentul a arătat că, potrivit art. 1898 C. civ., buna credință la încheierea unui act juridic translativ de proprietate, reprezintă credința achizitorului ca cel de la care a dobândit imobilul este adevăratul proprietar, aceasta trebuind să existe la încheierea contractului.
per a contrario, dacă dobânditorul știa sau cu minime diligențe putea să știe că imobilul a fost preluat de către Statul Roman fără titlu valabil, el este de rea-credință, neputând invoca beneficiul art. 46 alin. (2).
Subdobânditorul care dobândește de la Statul Roman un bun despre care știe sau trebuia să știe ca a fost preluat de către acesta în perioada 1945-1989 abuziv, achiziționează in condiții dubioase bunul, care exclud buna sa credință.
Simpla ignoranță nu este suficientă pentru a da naștere bunei-credințe, în aparența dreptului de proprietate al Statului.
Dobânditorii nu au făcut minimele diligente necesare și utile pentru a verifica situația juridică a imobilului, neexistând la dosarul cauzei dovada acestor minime diligențe obligatorii în situația actelor translative de proprietate, indiferent dacă această înstrăinare se realiza între entități de drept privat ori public.
Analizând recursul, în raport de criticile formulate, înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu prioritate, este necesar să se facă precizarea expresa conform căreia, in calea extraordinara de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează doar aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata.
Scopul acestei cai extraordinare de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă ca orice susținere care releva erori ale instanței de apel in aprecierea probelor administrate in cauza, cu consecințe in planul configurării situației de fapt a dosarului pendinte, exced analizei instanței de recurs.
Din perspectiva acestor exigente de ordin procedural, înalta Curte constata ca, in prima parte a expunerii de motive a cererii de recurs, recurentul-reclamant prezintă istoricul cauzei de fata, exprima propria viziune asupra situației de fapt și propria apreciere în raport cu probele administrate în cauză, situație care nu răspunde exigențelor dispozițiilor procedurale care reglementează cauza recursului, ceea ce înseamna imposibilitatea cercetării ei in recurs.
Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizata prin configurarea situației de fapt a dosarului pendinte si printr-o soluție definitiva asupra fondului raportului juridic litigios.
O situație de nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare.
Instanțele anterioare, in expunerea de motive a hotărârilor pronunțate, au redat in mod exhaustiv situația de fapt a dosarului pendinte, așa cum aceasta a fost configurata de probele administrate in cauza, creând astfel premisa necesara unei judecăți concrete si efective in calea de atac extraordinara a recursului, in fata înaltei Curți de Casație și Justiție, pe aspecte de stricta nelegalitate.
Singurele critici de nelegalitate identificate in cauza pendinte, ce pot fi reținute spre analiza, sunt cele relative la interpretare si aplicarea in cauza a dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a dispozițiilor art.6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, respectiv cele ale dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu dispozițiile art. 1898 C. civ., in fapt, o reproducere fidela a criticilor de nelegalitate si netemeinicie cuprinse in cererea de apel, ignorând întrutotul considerentele avute in vedere de instanța de apel la data pronunțării propriei hotărâri.
Susținerile recurentului-reclamant întemeiate in drept pe dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 si art. 2 al Normelor Metodologice, în egală măsură pe dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, in legătură cu Decretul de expropriere nr. 91 din 02 aprilie 1976, care nefiind publicat in Monitorul Oficial al României, nu poate fi socotit titlu valabil de trecere a imobilului din patrimoniul autorului reclamantului, in patrimoniul statului, nu pot fi primite, întrucât includerea imobilului in litigiu in categoria celor preluate in mod abuziv, s-a stabilit deja de către prima instanța a fondului.
Data fiind aceasta situație necontestata in cauza, in mod corect a apreciat instanța de apel ca apelantul-reclamant nu mai justifica interesul formulării unei astfel de critici, considerent valabil de altfel si pentru judecata din recurs.
In egala măsură, critica ce vizează cuantificarea despăgubirilor acordate, dar neincasate, de către autorul recurentului-reclamant, nu poate fi primita, in raport de aceleași statuari ale instanțelor fondului care au stabilit exact situația juridica a imobilului in litigiu, cu consecința inevitabila a includerii acestuia in categoria celor vizate de obiectul de reglementare al legii speciale.
în privința incidenței dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv a dispozițiilor art. 1898 C. civ., înalta Curte constata ca acestea au fost reiterate ca motiv de nelegalitate in recurs, fără insa a fi corelate cu argumentele de fapt si de drept ale instanțelor fondului, care au statuat in mod explicit ca cele două protocoale nu au semnificația unor acte translative de proprietate, întrucât primul conferea doar un drept de administrare a bunurilor, iar prin cel de-al doilea bunurile au fost trecute în proprietatea publică a Municipiului Alexandria, fapt petrecut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Concluzia comuna a celor doua instanțe anterioare a fost in sensul ca cele două protocoale ce au constituit obiectul cererii de constatare a nulității nu au caracterul unor acte translative de proprietate în sensul dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar alte acte de înstrăinare cu privire la bunul revendicat nu fost încheiate. Aceasta dezlegare data de instanțele anterioare cu privire la primul capăt al cererii introductive de instanța nu a fost criticata in cuprinsul cererii de recurs, ceea ce însemna ca ea a intrat sub puterea lucrului judecat.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.V.C. împotriva deciziei nr. 715 A din 13 noiembrie 2007 a CURȚII DE APEL BUCUREȘTI, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8568/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5919/2009. Civil → |
|---|
