ICCJ. Decizia nr. 8975/2009. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.8975/2009
Dosar nr. 1012/84/2008
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2009
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 4 aprilie 2008, reclamantul D.l.T., deţinut în Penitenciarul Satu Mare, a chemat în judecată pe pârâtul S.R. cerând sa fie obligat la plata sumei de 666 milioane EUR, cu menţiunea că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 52 din Constituţia României.
Reclamantul a susţinut că organele de urmărire se fac vinovate de încălcarea dispoziţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 276 şi 277 şi urm. C. proc. pen., prin faptul nesoluţionării plângerilor penale pe care le-a formulat care împotriva numitei B.L. care a săvârşit o infracţiune cu ocazia declaraţiei pe care a dat-o în dosarul său penal.
Prin sentinţa civilă nr. 1644 din 12 septembrie 2008, Tribunalul Sălaj a respins cererea, ca nefondată.
Instanţa a reţinut că reclamantul nu a probat că împotriva sa ar fi fost dispuse măsuri abuzive ori că plângerile pe cale le-a formulat în condiţiile art. 276 şi 277 C. proc. pen., ar fi fost soluţionate de o manieră care să îi creeze un prejudiciu.
Prin Decizia civilă nr. 1/ A din 9 ianuarie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă si asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
Instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 52 din Constituţia României consacră dreptul persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, de a obţine recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului sau repararea pagubei.
Referitor la plângerile penale, formulate în condiţiile art. 276 şi 277 C. proc. pen., şi soluţionate de către organele de urmărire penală, instanţa reţine că părţile interesate nu au deschisă posibilitatea formulării unei acţiuni în contencios administrativ, în sensul dispoziţiei constituţionale mai sus arătate, astfel cum greşit susţine reclamantul.
Instanţa apreciază că nu poate fi negat dreptul reclamantului de a se adresa justiţiei, consacrat prin dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O. însă, în exercitarea acestui drept, instanţa reţine că reclamantul are obligaţia de a-şi dovedi pretenţiile deduse judecăţii.
Cum, în speţă, reclamantul nu a probat că ar fi formulat o plângere penală a cărei soluţionare ar fi fost tergiversată de către organele de urmărire penală, cu consecinţa agravării stării sale de boală, instanţa de apel constată că, în mod corect, prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, fără a indica motivele de recurs pe care înţelege să-ţi sprijine cererea.
În motivarea recursului pârâtul reiterează împrejurările de fapt în care a formulat o plângere penală pentru săvârşirea de către numita B.L. a unei infracţiuni de mărturie mincinoasă, în cursul anului 2007, plângere care a fost soluţionată, în data de 11 aprilie 2008, de primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău.
Reclamantul susţine că şi o a doua plângere formulată în acelaşi sens a fost soluţionată de acelaşi procuror la data de 22 septembrie 2008.
Cum procurorul mai sus arătat a dispus şi trimiterea sa în judecată, reclamantul apreciază că acesta era incompatibil să soluţioneze plângerile penale formulate împotriva numitei B.L.
De asemenea, reclamantul susţine că şi judecătorul de la Judecătoria Zalău care a soluţionat plângerea pe care a formulat-o împotriva rezoluţiei pronunţată de procuror era incompatibil, întrucât a dispus măsura arestării sale preventive pe baza declaraţiei martorei pe care a reclamant-o pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă iar într-un alt dosar penal nu a luat măsuri ca să asigure prezenţa sa în sala de şedinţă.
Reclamantul invocă şi faptul că apelul declarat împotriva sentinţei primei instanţe a fost judecat la Tribunalul Zalău de aceiaşi judecători care au judecat şi cauza penală în care a fost arestat.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, recursul este o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde, în primul rând, de modul cum sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul formulat în scris şi numai în măsura în care a fost formulat poate fi cercetat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Obligaţia părţii de a arăta pe care din motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. îşi întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea acestor motive, este instituită sub sancţiunea nulităţii prin dispoziţiile art. 3021 alin. (l) lit. c) C. proc. civ.
În consecinţă, în măsura în care recursul este nemotivat ori atunci când aspectele invocate nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de recurs prevăzute de lege, calea de atac este lovită de nulitate.
În speţă, prin cererea de recurs, reclamantul s-a rezumat a prezenta instanţei anumite aspecte referitoare la modul în care s-a desfăşurat urmărirea penală, precum şi considerentele pentru care nu este mulţumit de rezoluţiile pronunţate de procuror şi de soluţiile adoptate de instanţele penale cu privire la plângerile pe care le-a formulat împotriva numitei B.L.
Aceste susţineri nu îmbracă caracterul unor critici cu privire la considerentele de drept reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei recurate şi ele nu pot fi calificate ca fiind motive de recurs.
Aşa fiind, reţinând şi că, în cauză, nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează ca, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., să constate că recursul dedus judecăţii este lovit de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva deciziei nr. l/ A din 9 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9004/2009. Civil. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 8974/2009. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
