ICCJ. Decizia nr. 8974/2009. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.8974/2009
Dosar nr. 827/40/2008
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, la data de 8 februarie 2008, reclamantul R.A.M. a solicitat, în temeiul art. 504 alin. (2) C. proc. pen. şi în contradictoriu cu S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 RON reprezentând daune morale şi la plata sumei de 20.040 RON reprezentând daune materiale. A arătat că, la data de 1 februarie 1985, în baza mandatului emis de P.L. laşi a fost arestat preventiv şi deţinut la Penitenciarul Iaşi la 22 august 1986, fiind acuzat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 249 şi 256 C. pen. La data de 7 august 1986, prin sentinţa penală nr. 50, Tribunalul judeţean laşi a dispus revocarea măsurii preventive, reţinând că din probele testimoniale şi, în special, din expertiza tehnică efectuată în cauză s-a ajuns la concluzia inexistenţei unui prejudiciu.
La data de 22 mai 2008, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită daune morale de 500.000 Euro la preţul efectiv al plăţii, cuantumul daunelor materiale fiind cel indicat în acţiunea introductivă.
Tribunalul Botoşani, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1855 din 11 decembrie 2008, a respins excepţia tardivităţii acţiunii ridicată de S.R. A admis în parte acţiunea în pretenţii formulată de reclamantul R.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice. A obligat pârâtul S.R. să plătească reclamantului daune morale în echivalent lei la data plăţii a sumei de 187.300 Euro şi daune materiale în sumă de 48.500 lei vechi ce va fi reactualizată de la data scadenţei plăţii la data plăţii efective şi convertită în lei noi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, cu privire la excepţia tardivităţii acţiunii că, în lipsa unei decizii, termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. civ., nu a început să curgă până la data formulării acţiunii. Pe fondul cauzei, s-a reţinut de către tribunal că potrivit art. 504 alin. (2) C. proc. civ., are dreptul la repararea pagubei, persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Or, în speţă, reclamantul a fost privat de libertate în mod nelegal în intervalul 1 februarie 1985 - 22 august 1986, perioadă pentru care are dreptul de a fi despăgubit cu suma de 2.160 lei lunar ce reprezintă salariul ce l-ar fi încasat dacă nu ar fi fost reţinut. Pentru intervalul 1 noiembrie 1986 - 1 octombrie 1988, când salariul reclamantului a fost majorat la 2.365 lei, i se cuvine diferenţa dintre suma de 2.160 lei pe care o primea înainte de arestare şi suma de 1.980 lei obţinută la reangajare. În ceea ce priveşte daunele morale solicitate, s-a apreciat de către tribunal că acestea i se cuvin reclamantului pentru perioada arestării nelegale, ca urmare a efectelor produse asupra familiei acestuia şi a faptului că până la această dată nu a primit vreo soluţie emisă de organele statului în ceea ce priveşte acuzaţiile ce i s-au adus, nu însă şi pentru relele tratamente la care ar fi fost supus pe perioada detenţiei.
Prin încheierea nr. 69 din 6 februarie 2009, Tribunalul Botoşani, secţia civilă, a îndreptat din oficiu eroarea materială strecurată în minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 1855 din 11 decembrie 2008, în sensul înscrierii cuantumului daunelor materiale de 49.500 lei vechi şi nu de 48.500 lei vechi, cum eronat s-a trecut.
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 55 din 10 aprilie 2009, a admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în totalitate. A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune formulată de pârât. A respins acţiunea, ca inadmisibilă, dată fiind prescripţia dreptului la acţiune.
S-a reţinut, în esenţă, de către instanţa de apel, că raportat la dispoziţiile art. 506 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. 504 alin. (3) din acelaşi cod, hotărârea penală de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv sentinţa penală nr. 50 din 7 august 1986 a Tribunalului Judeţean laşi, rămasă definitivă, constituie, ea însăşi, un temei pentru exercitarea acţiunii, nemaiavând relevanţă existenţa sau inexistenţa hotărârii de achitare a reclamantului. Susţinerea reclamantului că a luat cunoştinţă de soluţia revocării măsurii arestării preventive abia la 28 mai 2007 nu poate produce efecte juridice în cauză întrucât acesta nu a făcut dovada că ar fi efectuat, anterior acestei date, demersuri pentru a intra în posesia hotărârii judecătoreşti de revocare a măsurii arestării preventive, încercări care s-ar fi încheiat cu eşecuri din culpa autorităţilor legale abilitate. Faţă de arestarea reclamantului cu mult timp înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 504 - 507 C. proc. pen., s-a reţinut că dreptul acestuia la acţiune s-a născut la data intrării în vigoare a termenului de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. civ., respectiv la 1 ianuarie 2004.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul, arătând că instanţa de apel nu a luat în considerare împrejurarea nedefinitivării procesului penal, chiar dacă pentru reclamant se produseseră deja efecte ireversibile, împrejurări avute în mod corect în vedere de prima instanţă. S-a considerat că esenţial în soluţionarea cauzei este determinarea momentului de la care curge termenul pentru prescripţia dreptului la acţiune şi că trebuie aplicate prin coroborare dispoziţiile art. 506 alin. (2) C. proc. pen., cu cele ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Textul art. 506 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi aplicat rigid şi cu violarea art. 21 din Constituţie referitor la accesul liber la justiţie şi a art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi, ceea ce ar atrage şi încălcarea art. 6 din C.E.D.O. şi a art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 adiţional. Aşadar trebuie aplicată direct Convenţia, potrivit principiului preeminenţei sale, consacrat în art. 20 alin. (2) din Constituţia României, precum şi jurisprudenţa C.E.D.O., la interpretarea şi aplicarea textului art. 506 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că termenul curge de la data când s-a născut dreptul reclamantului la despăgubiri, adică de când a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei în circumstanţele relevate anterior.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea argumentelor de mai jos.
Prin sentinţa penală nr. 50 din 7 august 1986, Tribunalul Judeţean laşi a revocat măsura arestării preventive a inculpatului R.M., deţinut din 1 februarie 1985 şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 333 C. proc. pen., a restituit cauza la procuratură pentru completarea urmăririi penale.
Sentinţa penală nr. 50 din 7 august 1986 a fost menţinută şi a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2509 din 22 octombrie 1986 a Tribunalului Suprem.
Nu se poate reţine susţinerea recurentului - reclamant potrivit căreia procesul penal nu a fost definitivat întrucât, în raport de dispoziţiile art. 506 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. 504 alin. (3) din acelaşi cod, hotărârea penală de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv sentinţa penală nr. 50 din 7 august 1986 a Tribunalului Judeţean laşi, rămasă definitivă, constituie, ea însăşi, un temei pentru exercitarea acţiunii.
Astfel, conform art. 506 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptăţită, potrivit art. 504 şi poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului, prevăzute în art. 504, respectiv ordonanţa procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j) ori hotărârea instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate.
Ca atare, prescripţia curge de la data la care actele procedurale arătate devin definitive în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală.
În speţă, măsura revocării arestării preventive dispusă, prin sentinţa penală nr. 50 din 7 august 1986, a rămas definitivă la 22 octombrie 1986, data pronunţării de către Tribunalul Suprem a deciziei penale nr. 2509 şi de la care curge termenul de prescripţie prevăzut de art. 506 C. proc. civ.
Se reţine, totodată, că este corectă constatarea instanţei de apel potrivit căreia, în conformitate cu jurisprudenţa C.E.D.O., termenele pentru efectuarea anumitor acte de procedură, de prescripţie, de decădere, precum şi sancţiunile pentru nerespectarea acestora reprezintă limitări admise ale dreptului de acces la justiţie, prevăzut de art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., atâta timp cât urmăresc un scop legitim şi nu afectează substanţa însăşi a dreptului.
Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul R.A.M. împotriva deciziei nr. 55 din 10 aprilie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8975/2009. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8971/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
