ICCJ. Decizia nr. 8964/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8964/2009
Dosar nr. 111/118/2005
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 131 din 21 iunie 2001 la B.E.J. R., petentul F.R. a cerut restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Constanţa, compus din trei camere, 2 prăvălii şi 171,50 mp teren, care a fost preluat în mod abuziv de stat în anul 1983, în aplicarea Decretului nr. 223/1974, din patrimoniul său şi al soţiei sale, ca urmare a faptului că au părăsit ţara şi s-au stabilit în Turcia.
Prin dispoziţia nr. 2546 din 21 iulie 2005, P.M. Constanţa a respins cererea, reţinând că petentul nu are calitatea de persoană îndreptăţită pentru cota de V2 părţi indivize din imobil care a fost preluată din patrimoniul soţiei sale, iar pentru cota de Vz părţi indivize preluată din patrimoniul său nu justifică pretenţia de retrocedare, întrucât a fost despăgubit de stat la momentul deposedării.
Prin contestaţia înregistrată, la data de 22 noiembrie 2005, reclamantul F.R. a cerut anularea dispoziţiei mai sus arătate şi obligarea pârâtului P.M. Constanţa să îi restituie în natură partea de imobil pe care o deţine din imobil şi care nu a fost înstrăinată.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că imobilul a fost preluat în mod abuziv de stat, prin deciziile nr. 509 din 5 noiembrie 1983 şi nr. 482 din 5 decembrie 1987 emise de fostul C.P.O. Constanţa în aplicare a Decretului nr. 223/1974.
Reclamantul a arătat că a luat cunoştinţă de împrejurarea că parte din imobil a fost înstrăinată de pârât soţilor C.M. şi D.I. şi că a formulat cerere de anulare a actului de înstrăinare, cerere care i-a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 2823/2003 a Judecătoriei Constanţa, justificat de faptul că, deşi imobilul a fost preluat de stat fără un titlu valabil, cumpărătorii au fost de bună credinţă la momentul cumpărării.
Prin sentinţa civilă nr. 1197 din 22 iunie 2007, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis contestaţia, a anulat dispoziţia şi a dispus restituirea în natură către reclamant a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din construcţia în litigiu, precum şi a suprafeţei de indivize de 85,75 mp teren.
Prin aceeaşi sentinţă reclamantul a fost obligat să ramburseze suma de 17383 lei, reprezentând valoarea despăgubirii încasate, la care se aplică coeficientul de actualizare stabilit prin dispoziţiile HG nr. 250/2007.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv, în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, caz în care, reclamantul are, în limita cotei sale de Vz părţi indivize, calitate de persoană îndreptăţită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Totodată, instanţa a constatat că parte din clădire, cea cu destinaţia de locuinţă, a fost înstrăinată, în mod valabil de către stat către soţi C., iar parte din aceasta, anume spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă (spaţiu comercial) se află în administrarea R.A.E.D.P.P. Constanţa, fiind supus unor lucrări de îmbunătăţire şi folosit, fără drept, de C.M.
Aşa fiind, în raport de prevederile art. 1 alin. (7) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, instanţa a apreciat că se impune restituirea în natură către reclamant a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, deţinut de către pârât, precum şi a suprafeţei indivize de 85,75 mp teren, aferentă cotei sale de proprietate, condiţionat de rambursarea despăgubirii încasate, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 din aceeaşi lege.
Prin Decizia civilă nr. 119/ C din 21 mai 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă si asigurări sociale, a admis apelul declarat de pârâţii M., P., şi P.M. Constanţa şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a statuat că se impune restituirea către reclamantul doar a suprafeţei de 21,98 mp teren situat sub corpul B clădire, astfel cum acesta a fost identificat în schiţa anexă nr. 3 (colorat cu roşu) la raportul de expertiză efectuat de expertul C.M.
Prin aceeaşi decizie pârâtul a fost obligat să emită dispoziţie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii reclamantului pentru diferenţa de 63,77 mp teren care nu poate fi restituit în natură, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că partea de construcţie cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, identificată ca fiind corpul B al clădirii şi care nu a făcut obiectul înstrăinării, nu constituie un imobil nou, în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum susţine pârâtul.
Aceasta, întrucât acest corp de clădire, edificat în anul 1988, a suferi modificări minime (înlocuit acoperişul şi s-au practicat goluri de uşi şi geamuri pentru a putea fi folosit de beneficiarul construcţie identificată ca fiind corpul A), modificări care nu sunt de natură să îi confere o astfel de calitate, de construcţie nouă.
Referitor la teren, instanţa de apel a apreciat că se impune restituirea către reclamant doar a unei suprafeţe de 21,98 mp, colorată cu roşu în schiţa anexă, aferentă corpului B de clădire, „precum şi a terenului de sub această clădire reţinând că soluţia: se justifica pe deoparte, în raport de cota parte de proprietate preluată de stat din proprietatea reclamantului şi, pe de altă parte, în raport de împrejurarea că o suprafaţă de 49 mp teren constituie curtea întregului imobilul.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul şi pârâţii, invocând incidenţa motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamantul a reiterat aspectele de fapt referitoare la preluarea imobilului de către stat şi vânzarea unei părţi din acesta către terţe persoane.
Reclamantul susţine că, în aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a statuat în mod contradictoriu în sensul că, deşi ar fi îndreptăţit la restituirea în natură a terenului, se justifică a îi fi restituită numai suprafaţa de 21,98 mp, colorată cu roşu în schiţa anexă, aferentă corpului B din clădire, nu şi suprafaţa de 49 mp teren cu destinaţia de curte, aceasta în condiţiile în care eventualele servituti de trecere nu se analizează în procedura Legii nr. 10/2001 ci Într-un alt cadru procesual.
În motivarea recursului pârâţii susţin că dispozitivul deciziei recurate nu este clar ci se impune lămurirea acestuia, în raport şi cu considerentele hotărârii, cu privire la întinderea părţii din imobil, clădire şi teren, care a fost efectiv restituită reclamantului.
Pârâţii reiterează apărarea potrivit căreia actuala construcţie este, în raport de construcţia preluată de stat, un imobil nou şi, ca atare, nu se justifica restituirea în natură, în parte, către reclamant.
Analizând recursul declarat de reclamant, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, prin dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, s-a instituit principiul prevalentei restituirii în natură a imobilelor care au fost preluate abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 [(alin. (1)], entitatea deţinătoare putând stabili măsuri reparatorii prin echivalent numai în cazul în care o astfel de măsură nu este posibilă [(alin. (2)].
Totodată, potrivit art. 9 din aceeaşi lege, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Preluarea imobilelor de către stat în aplicarea Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situaţiei unor bunuri, indiferent că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut fără plată, cu titlu de sancţiune pentru cei care au plecat fraudulos din ţară sau care, fiind plecaţi în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în ţară sau s-a realizat ca urmare a faptului că o persoană a făcut cerere de plecare definitivă din ţară si a înstrăinat în mod obligatoriu locuinţa sa către stat, a fost abuzivă în sensul art. 2 lit. i) sau, după caz, lit. h) din Legea nr. 10/2001.
În speţa supusă analizei, se constată că, prin Decizia nr. 482 din 9 decembrie 1987 a fostului C.P.J. Constanţa, statul a preluat, contra cost, din patrimoniul reclamantului F.R. cota de V2 părţi indivize din imobilul situat în „Constanţa, str. Panait Mosoiu, având o suprafaţă utilă de 20,92 mp, atelier în suprafaţă de 10,99 mp şi teren în suprafaţă individa de 87,75 mp (care face parte din suprafaţa de 171,50 mp)", cu menţiunea că cealaltă cotă de V2 părţi indivize din construcţie şi teren (87,75 mp) a fost preluată prin Decizia nr. 503/1983, din proprietatea soţiei acestuia F.T.
Prin contractul de vânzare cumpărare 28614 din 31 martie 1997, R.A.E.D.P.P. Constanţa a înstrăinat soţilor C.M. şi C.D.I. locuinţa pe care aceştia o deţineau cu chirie, compusă din „2 camere de locuit, cu suprafaţa utilă de 57,50 mp" şi un beci şi, totodată le-a atribuit în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor suprafaţa de 57,50 mp teren aferent, restul imobilului rămânând în proprietatea statului.
Valabilitatea contractului de vânzare cumpărare s-a decis, cu putere de lucru judecat, prin sentinţa civilă nr. 2023 din 24 februarie 2003 a Judecătoriei Constanţa, hotărâre prin care s-a reţinut şi faptul că preluarea de către stat a imobilului a fost fără un titlu valabil.
Pe cale de consecinţă, în raport de situaţia de fapt menţionată, în mod corect instanţele de fond, în aplicarea art. 1 şi 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, au statuat că reclamantul este îndreptăţit la restituirea în natură, în limita cotei sale de proprietate, a imobilului, construcţie şi teren, preluat de stat.
Referitor la construcţie, instanţele de fond au apreciat că, în raport de actuala situaţie juridică a clădirii preluate de stat (parte, înstrăinată şi, parte deţinută de pârâţi) se justifică restituirea în natură către reclamant, în considerarea cotei sale de proprietate, a părţi de clădire identificată de expert ca fiind corpul B, aspect care nu a fost criticat prin recurs.
Referitor la terenul aferent proprietăţii din str. Panait Moşoiu, în suprafaţă totală de 171,50 mp, se constată, de asemenea, că reclamantul este îndreptăţit la restituirea suprafeţei indivize de 85,75 mp teren, aferentă cotei sale de proprietate de Vz părţi indivize, astfel cum a dispus prima instanţă şi cum s-a evidenţiat în actul întocmit la momentul deposedării de către stat împrejurarea că parte din terenul aferent proprietăţii din str. Panait Moşoiu (171,50 mp) este afectat de calea de acces la cele două corpuri de clădire sau de curtea cu folosinţă comună nu este de natură să constituie un impediment pentru restituirea cotei indivize de proprietate preluată de stat reclamantului, astfel cum greşit a reţinut instanţa de apel.
Aceasta, întrucât, eventualele servituti care ar putea afecta parte din acest teren, se impun a fi analizate, în procedura de drept comun, numai după sistarea stării de indiviziune, în raport de configuraţia terenului atribuit în mod efectiv reclamantului, parte din acesta urmând a fi aferent corpului B de clădire care i-a fost restituit în natură de către instanţele de fond, şi, respectiv, de configuraţia terenului rămas în proprietatea statului, parte din acesta fiind afectat de dreptul de folosinţă al proprietarilor corpului A de clădire.
Aşa fiind, în baza art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi limitele investirii prin motivele de recurs, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de reclamant şi a modifica, în parte Decizia recurată în sensul că va respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâţi, menţinând dispoziţiile primei instanţe.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, la care reclamantul face trimitere prin recurs, sunt străine raportului juridic dedus judecăţii în prezenta cauză.
Analizând recursul declarat de pârâţi, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că aspectele referitoare la neclaritatea soluţiei instanţei de apel, relative la întinderea părţii din imobil care a fost restituită reclamantului, au fost avute în vedere în soluţionarea recursului declarat de reclamant şi, în raport de soluţia pronunţată cu privire la acesta şi de considerentele mai sus arătate, au fost înlăturate.
Cât priveşte apărarea potrivit căreia imobilul în litigiu, în raport de caracteristicile imobilului preluat de stat, ar fi un „imobil nou" şi, pe cale de consecinţă, el nu poate face obiectul unei măsuri de restituire în natură, se constată că vizează împrejurări de fapt ale litigiului, împrejurări care nu au fost reţinute de către instanţele de fond ca fiind dovedite prin probatoriul administrat, caz în care, scapă controlului instanţei de recurs.
De altminteri, este de observat că pârâţii nu îşi argumentează nici în fapt, prin trimitere la probatoriul administrat la judecata în fond, şi nici în drept, cu trimitere la vreo dispoziţie legală care să fi fost aplicată greşit de către instituţiile de fond în această apărare.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate şi în raport de limitele învestirii de pârâţi prin motivele de recurs, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul F.R. împotriva deciziei nr. H9/ C din 21 mai 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Modifică Decizia, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei nr. 1197 din 22 iunie 2007 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii P.M. Constanţa, M. Constanţa şi P. Constanţa împotriva aceleaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8967/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8926/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
