ICCJ. Decizia nr. 9226/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9226/2009
Dosar nr. 7398/99/2006
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2009
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
C.M. a chemat în judecată Universitatea tehnică „G.A.” din Iaşi solicitând anularea deciziei nr. 706 din 18 aprilie 2006 emisă de pârâtă prin care i s-a respins cererea de acordare a măsurilor reparatorii sub forma de despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Iaşi, str. Melodiei - construcţie demolată şi teren de 800 m.p. - şi i s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 prin care a fost modificată Legea nr. 10/2001.
Reclamanta a cerut obligarea pârâtei să-i restituie în natură suprafaţa de teren neafectată de construcţii şi alte detalii de sistematizare. In subsidiar, a precizat că numai în situaţia în care, în urma unor probe se va dovedi că terenul în dispută era afectat de o sarcină care să facă absolut imposibilă restituirea în natură, solicită devierea vechiului amplasament al proprietăţii sale, preluată abuziv de stat fără vreun titlu, pe terenul de asemenea liber din vecinătatea terenului său şi care nu a avut proprietar la data trecerii la stat.
Tribunalul Iaşi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 2396 din 19 decembrie 2007 a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea parţială a Deciziei nr. 706 din 18 aprilie 2006 emisă de pârâtă.
A dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeţei de teren de 499 mp. situată în Iaşi, str. Melodiei individualizată în dispozitiv conform expertizei ing. R.P., parte integrantă a sentinţei. A dispus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, reclamantei pentru suprafaţa de 301 rap. situată în Iaşi, str. Melodiei.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta avea calitatea de persoană îndreptăţită fiind descendenta S.A. decedată la 5 martie 1964, iar terenul în dispută de 800 mp. a constituit proprietatea acesteia, iar construcţia a fost edificată de părinţii reclamantei în timpul căsătoriei.
În anul 1978, construcţia situată în Iaşi, str. Moldovei a fost demolată conform autorizaţiei din 8 decembrie 1978, iar terenul trecut în proprietatea statului în vederea sistematizării zonei.
În prezent, conform expertizei tehnice efectuate în cauză, terenul se afla în administrarea Universităţii tehnice G.A. Iaşi şi o parte, respectiv 153 mp. era ocupată de construcţii C 19 şi trotuar aferent acesteia. Tribunalul a constatat că o suprafaţă de teren de 499 mp. individualizată prin expertiză, era liberă de construcţii, spaţiu verde, astfel că era posibilă restituirea în natură.
Reţelele de utilităţi evidenţiate în expertiză au fost identificate ca fiind cămine de vizitare şi numai o parte a terenului era străbătută de conducte ce făceau parte din reţeaua secundară şi deserveau Universitatea tehnică Gh. Asachi Iaşi, a căror mutare ar impune costuri ridicate.
O atare împrejurare nu putea afecta principiul prevalentei restituiri în natură consacrat de art. l alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi cap. I pct. l lit. a) din H.G. nr. 250/2007, reclamanta fiind ţinută doar a respecta restricţiile dreptului de a construi pe traseul conductelor de utilităţi şi a celor legate de exploatarea şi întreţinerea acestor conducte.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin decizia nr. 996 din 21 noiembrie 2008 a admis apelul declarat de Universitatea tehnică G.A. Iaşi împotriva sentinţei nr. 2396 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului Iaşi, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a dispus anularea art. l din decizia nr. 706 din 18 aprilie 2006 emisă de pârâtă.
A păstrat celelalte dispoziţii ale deciziei referitoare la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent - în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 - pentru construcţia demolată şi suprafaţa de 800 m.p. teren din Iaşi, str. Melodiei către C.M.
În considerentele deciziei instanţa de apel a reţinut că potrivit expertizei tehnice efectuate în apel de către un specialist în instalaţii construcţii, terenul în litigiu era traversat de reţea canalizare din tuburi de beton cu diametrul de 300 mm, reţea ce colecta apele uzate menajere şi fluviale; reţea de încălzire (tur-retur), reţea de distribuţie apă caldă de consum şi de circulaţie a apei calde de consum. Aceste reţele nu puteau fi deviate. Totuşi expertul a conchis că respectivul teren ar putea fi restituit cu condiţia ca reclamanta să asigure servituţile de acces la conducte pentru întreţinere şi reparaţii, cât şi interzicerea executării unor construcţii peste aceste reţele.
În aceste condiţii, restituirea în natură a menţionatului teren de 499 m.p. era exceptată expres prin dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi respectiv normele de aplicare unitară a legii aprobate prin H.G. nr. 250/2007, capitolul 11 pct. 20.3 care statuează că entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia de a verifica înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul şi destinaţia lui actuală pentru a nu afecta căile de acces, existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane cum ar fi conductele de alimentare cu apă, gaze, petrol etc. In cazul existenţei unor asemenea situaţii, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafeţe de teren libere sau după caz, ce nu afectează utilizarea normală a amenajărilor subterane.
Or, raportat la constatările expertului deja expuse, în cauză erau aplicabile dispoziţiile legale evocate. De altfel, sarcinile ce se impun în cazul restituirii în natură a terenului erau împovărătoare chiar reclamantei şi ar afecta însăşi substanţa dreptului de proprietate motiv pentru care legiuitorul a înţeles că în atari situaţii restituirea în natură să nu aibă loc.
În contra deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta C.M. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că greşit i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 499 m.p. cât timp din expertiză rezultă că reţelele subterane ce îl străbat erau amplasate în extremitatea lui, nu reprezentau o construcţie autorizată, şi a înţeles să se oblige printr-o declaraţie autentică să permită accesul la vizitarea canalelor aflate pe teren şi să nu afecteze prin construcţii reţelele subterane. Mai mult, respectivele reţele nu constituie amenajări de utilitate publică. Pe cale de consecinţă, greşit instanţa de apel a aplicat în speţă dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi pct. 10.3 din Capitolul II din H.G. nr. 250/2007, trecând peste principiul prevalentei restituirii în natură reprodus de art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 250/2007 şi art. 1 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Din această perspectivă, în cauză erau aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) şi art. 10 din Legea nr. 10/2001 care impuneau restituirea în natură a terenului în discuţie.
Recurenta a mai invocat şi art. l al Primului Protocol la CEDO cu privire la protecţia proprietăţii şi art. 44 din Constituţie.
Recursul nu este fondat.
Din dosar a rezultat că prin notificarea nr. 648/2001 C.M. şi A.V., în temeiul art. 56 din Legea nr. 10/2001 a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti pentru terenul şi casa situate în Iaşi, str. Melodiei, în suprafaţă de 800 rap., cu menţiunea că terenul care a aparţinut mamei lor as fost expropriat şi preluat abuziv (f. 18 Dosar nr. 7398/2006).
Prin decizia nr. 706 din 18 aprilie 2006 Universitatea tehnică G.A. din Iaşi la art. l a respins cererea de acordare de despăgubiri băneşti cu motivarea că prevederile Legii nr. 10/2001 după modificarea ei prin Legea nr. 247/2005 nu includ între măsurile reparatorii şi pe acelea privind acordarea de despăgubiri băneşti.
În art. 2 al aceleiaşi decizii s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru construcţia demolată şi terenul de 800 mp. din Iaşi, str. Melodiei în favoarea notificatoarei C.M. (f. 17 Dosar nr. 1398/2006).
Contestând menţionata decizie, la instanţa de fond la cererea reclamantei a fost efectuată o expertiză tehnică care a concluzionat că terenul în litigiu avea o suprafaţă de 652 mp. fiind amplasat în parcela 1188/9 având categoria de folosinţă, curţi, construcţii, era proprietate de stat în administrarea Universităţii tehnice G.A. Iaşi şi era înscris dreptul de proprietate în cartea funciară a municipiului Iaşi. Din cei 652 mp. teren o suprafaţă de 153 mp. era ocupată de construcţii, construcţia C19 şi trotuarul aferent, iar o suprafaţă de 499 m.p. reprezenta teren liber de construcţie, spaţiu verde, delimitat în cuprinsul expertizei, şi era străbătut de conducte subterane de apă şi canal care deserveau Universitatea tehnică Gh. Asachi Iaşi (f. 60-61 Dosar nr. 7398/77/2006).
Răspunzând la obiecţiunile formulate de reclamantă, acelaşi expert tehnic a precizat că pe terenul conductelor subterane au fost identificate „cămine de vizitare” şi că respectivele conducte fac parte din reţeaua secundară, deservesc universitatea, iar mutarea lor nu era posibilă deoarece impunea costuri foarte mari. Totodată a propus ca pentru rezolvarea acestei situaţii reclamanta să nu construiască pe traseul conductelor construcţii permanente şi să permită accesul la conducte şi cămine echipelor de întreţinere pentru reparaţii, întreţinere şi avarii (f. 79 Dosar nr. 7398/99/2006).
În apel, s-a dispus efectuarea unei expertize de către experţi în instalaţii în construcţii, respectiv instalaţii sanitare. Răspunzând la obiective, expertul a evidenţiat traseul reţelelor subterane care străbat terenul în dispută şi a precizat că aceste reţele de încălzire, distribuţie apă caldă consum şi de recirculaţie a apei calde de consum deservesc clădirile Facultăţii de Metalurgie şi Facultăţii de Utilaj Tehnologic Textil (f. 41 Dosar nr. 7398/99/2006). De asemenea, răspunzând la obiecţiunile formulate de reclamantă, expertul a precizat că reţelele subterane existente pe fosta proprietate a acesteia nu pot fi deviate (necesită valori de investiţii foarte mari, iar teren liber pentru un nou traseu nu există) şi că în aceste condiţii, în caz de restituire, se va impune asigurarea servituţilor (f. 65 Dosar nr. 7398/99/2006).
Or, faţă de constatările experţilor efectuate la fond şi apel, corect s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, terenul în litigiu având statutul de teren ocupat, întrucât aşa cum a precizat şi expertul era grevat de servituţi, respectiv amenajări de utilitate publică.
În acest context prevederile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2001 obligă entitatea investită cu soluţionarea notificării ca înainte de a dispune orice măsură să verifice destinaţia actuală a terenului pentru a nu afecta între altele existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane, respectiv amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale.
Definind această sintagmă, textul legal evocat face trimitere la acele suprafeţe de teren supuse unor amenajări destinate a deveni nevoile comunităţii, între care figurează şi dotările tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi etc.
Individualizarea acestor suprafeţe în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor este atribuit entităţii investite cu soluţionarea notificărilor, ceea ce s-a întâmplat şi în speţă, prin decizia contestată, respectiv expertizele efectuate în procedura judiciară.
Potrivit art. 10.2 din H.G. nr. 250/2007, în cazul în care se constată astfel de situaţii, restituirea în natură nu este posibilă astfel că urmează a se acorda măsuri reparatorii în echivalent.
Cum din probe a rezultat că terenul în discuţie este afectat de amenajări destinate a servi bunei funcţionări a Universităţii tehnice G.A. Iaşi, iar reţelele subterane evidenţiate de expertizele dispuse în cauză nu pot fi deviate, concret în cauză s-a făcut aplicarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 cât timp raportat la situaţia de fapt şi prevederile legale evocate restituirea în natură a terenului pretins de reclamantă nu este posibilă.
Din această perspectivă nu se poate susţine că s-ar fi încălcat nici prevederile art. l al Primului Protocol la C.E.D.O. respectiv art. 44 din Constituţie, critică pe care de altfel, recurenta nu a dezvoltat-o, mai ales că reclamantei i-au fost acordate măsurile reparatorii pe care legea specială le instituie în toate situaţiile în care restituirea în natură nu poate opera.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva Deciziei nr. 196 din 21 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9225/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7045/2009. Civil → |
|---|
