ICCJ. Decizia nr. 7045/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7045/2009
Dosar nr. 9823/1/200.
Şedinţa publică din 26 iunie 2009
Prin sentinţa civilă nr.825 din 5 octombrie 1999, rejudecând în fond după casare, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanţii P.M., M.E. şi P.M. împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Constanţa, Consiliul Local al municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa, i-a obligat pe pârâţi să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 281,25 mp, exceptând apartamentele ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27492/1996, nr. 28330/1996 şi nr. 28331/1996, încheiate între pârâta R.A.E.D.P.P. Constanţa şi cumpărătorii B.T., B.F. şi M.D.; a respins acţiunea în revendicare formulată împotriva pârâtului M.D.; a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii B.F. şi B.T.
Prin Decizia civilă nr. 160 din 26 iunie 2000, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinţei de reclamanţi, precum şi de pârâţii R.A.E.D.P.P. Constanţa, Consiliul local al municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar.
Împotriva deciziei au declarat recurs aceleaşi părţi.
Pe parcursul procesului, reclamanta P.M. a decedat, rămânând ca unic moştenitor reclamantul M.P., iar recurenta M.E. a cesionat reclamantului P.M. drepturile litigioase ce fac obiectul cauzei.
La 4 mai 2001, Înalta Curte a suspendat judecata recursului în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, până la soluţionarea notificării formulate pentru acelaşi imobil în baza legii speciale de reparaţie.
Cauza a fost repusă pe rol la solicitarea recurentului reclamant M.P., pronunţându-se Decizia nr. 7979 din 23 noiembrie 2007.
Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanţii P.M., M.P. şi M.E. şi continuat de reclamantul M.P., a modificat în parte Decizia nr. 160 din 26 iunie 2000 a curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 825 din 5 octombrie 1999 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că 1-a obligat şi pe pârâtul M.D. să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul situat în Constanţa, compus din 3 camere şi hol, a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei şi a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâţi împotriva deciziei.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că instanţa a fost sesizată cu o acţiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi că titlul reclamantului cu privire la imobilul în litigiu este preferabil celui opus de pârâtul M.D.
Astfel, imobilul în litigiu a aparţinut autorului reclamantului, P.N., a fost naţionalizat abuziv în temeiul Decretului nr. 92/1950, deşi proprietarul era exceptat de la această măsură potrivit art. II din actul normativ menţionat şi, deşi titlul statului era contestat printr-o cerere adresată Comisiei constituite în baza Legii nr. 112/1995, iar R.A.E.D.P.P. fusese înştiinţată din anul 1992 despre intenţia de retrocedare a imobilului, parte din imobil, inclusiv apartamentul deţinut de pârâtul M.D., a fost vândută.
La data de 24 noiembrie 2008, împotriva deciziei nr. 7979/2007 au formulat contestaţie în anulare contestatoarele R.C. şi F.A.M., în calitate de moştenitoare ale defunctului M.D., invocând în drept dispoziţiile art. 317 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei se arată că, după repunerea cauzei pe rol, Înalta Curte a dispus citarea intimatului-pârât M.D., procedura realizându-se prin afişare.
În realitate, intimatul M.D. decedase la data de 2 mai 2005, situaţie în care, în mod legal la judecarea recursului ar fi trebuit citate fiicele defunctului, respectiv contestatoarele din prezenta cauză, care nu au avut cunoştinţă despre existenţa procesului şi nu au putut interveni pentru a formula apărările necesare în calitate de succesoare în drepturi ale autorului lor.
Cei care aveau obligaţia să înştiinţeze instanţa despre decesul intimatului pârât erau reclamanţii, urmând ca, eventual, până la introducerea în cauză a moştenitorilor cauza să fie suspendată conform art. 245 C. proc. civ.
Neprocedându-se astfel, procedura de chemare a părţilor nu a fost legal îndeplinită, ceea ce atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ., fiind totodată eludate dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 şi cele ale art. 41 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că hotărârea instanţei de recurs a fost pronunţată în contradictoriu cu o persoană care nu mai avea capacitatea de folosinţă.
Sancţiunea în acest caz este nulitatea absolută a hotărârii pronunţate, motiv pentru care, contestatoarele solicită anularea deciziei cu consecinţa rejudecării cauzei şi pronunţării unei noi hotărâri cu privire la recurs.
In dovedirea cererii, contestatoarele au ataşat la dosar în copie certificatele lor de naştere şi de căsătorie, certificatul de deces al defunctului M.D. şi certificatul de moştenitor nr. 73/2009 eliberat la 25 mai 2009 de către Biroul Notarilor Publici Asociaţi M.I. şi P.G.I. din Constanta.
Reclamantul P.M. a depus la dosar întâmpinare, solicitând introducerea în cauză şi a numitei M.F., soţia defunctului M.D. şi respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată, cu motivarea că aceasta a fost formulată cu rea-credinţă.
Reclamantul susţine că atât contestatoarele cât şi mama lor au cunoscut despre existenţa litigiului şi, deşi au primit citaţiile trimise pe numele defunctului după repunerea cauzei pe rol, nu au adus la cunoştinţa instanţei decesul autorului lor.
Abia cu ocazia verificărilor efectuate în vederea executării silite a deciziei pronunţate în recurs, reclamantul a aflat despre decesul pârâtului M.D. şi le-a notificat pe fiicele şi soţia acestuia să deschidă succesiunea acestuia.
În subsidiar, în cazul admiterii contestaţiei în anulare, solicită modificarea în parte a deciziei Curţii de Apel Constanţa, în sensul obligării pârâtelor M.F., R.C. şi F.A.M., să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, apartamentul situat în Constanţa, judeţ Constanţa.
Reclamantul a ataşat în copie notificarea nr. 62 transmisă numitelor M.F. şi M.A.M. la 13 decembrie 2007, în vederea deschiderii succesiunii defunctului M.D.
Intimata R.A.E.D.P.P. Constanţa a depus la dosar întâmpinare, solicitând admiterea contestaţiei şi rejudecarea cauzei pentru aceleaşi considerente ca cele dezvoltate în cuprinsul acesteia.
În ceea ce priveşte cadrul procesual, Înalta Curte a constatat că nu se impune introducerea în cauză a numitei M.F., în calitate de moştenitoare a defunctului M.D., conform art. 243 pct. 1 C. proc. civ. deoarece, potrivit certificatului de moştenitor depus la dosar, aceasta este străină de succesiune prin neacceptare, conform art. 700 C. civ.
Singurele moştenitoare acceptante ale succesiunii defunctului sunt R.C. şi F.A.M., în calitate de fiice, respectiv contestatoarele care au declanşat procedura de faţă.
Analizând actele dosarului, prin prisma motivului de contestaţie în anulare invocat, Înalta Curte constată următoarele:
Decizia instanţei de recurs, a cărei anulare se solicită, a fost pronunţată la 24 noiembrie 2007 şi, fiind vorba de o hotărâre susceptibilă de executare silită care - conform declaraţiei părţilor - nu a început, contestaţia în anulare întruneşte cerinţele art. 319 alin. (2) teza I C. proc. civ., putând fi formulată oricând înainte de începerea executării.
Dezbaterile premergătoare deciziei au avut loc la termenul din 9 noiembrie 2007, astfel cum au fost consemnate în încheierea de la acea dată.
In ceea ce-1 priveşte pe intimatul M.D. s-a consemnat lipsa acestuia la dezbateri, procedura de citare fiind realizată faţă de el la data de 17 septembrie 2007 prin afişarea citaţiei pe uşa principală a locuinţei destinatarului, conform art. 92 alin. (4) C. proc. civ.
Intimatul M.D. decedase însă la data de 2 mai 2005, în intervalul de timp cât a durat suspendarea judecăţii, fără ca vreuna din celelalte părţi litigante să aducă la cunoştinţa instanţei această împrejurare şi fără ca agentul procedural să învedereze existenţa unui atare motiv de imposibilitatea a comunicării citaţiei, conform art. 94 C. proc. civ.
Nu se poate stabili dacă reclamanţii au cunoscut decesul intimatului şi nu au înştiinţat instanţa, eludând obligaţia impusă de art. 243 alin. (1) pct. 1 şi 245 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., aşa cum susţin cele două contestatoare sau dacă, dimpotrivă, contestatoarele aveau cunoştinţă despre litigiu şi nu au comunicat instanţei decesul autorului lor, pe adresa căruia au continuat să fie trimise citaţii.
Cert este însă că, pentru termenul din 9 noiembrie 2007 procedura de citare a fost numai în aparenţă legal îndeplinită, citaţia fiind trimisă pe numele unei persoane care nu mai era în viaţă şi, prin urmare, nu mai avea capacitate de folosinţă şi deci nici capacitatea de a sta în proces.
În condiţiile decesului uneia din părţi, dacă partea interesată de continuarea procesului nu cere termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor, suspendarea cauzei operează de drept, conform art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar judecata se redeschide conform art. 245 C. proc. civ. prin indicarea moştenitorilor.
În speţă judecata recursului nu putea avea loc fără legala citare a moştenitoarelor intimatului decedat, respectiv a contestatoarelor R.C. şi F.A.M., cerinţă care însă nu a putut fi respectată în cauză, din considerentele anterior expuse.
Nelegala citare a contestatoarelor, singurele în contradictoriu cu care se putea pronunţa Decizia ca efect al decesului intimatului M.D., face aplicabile dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în baza cărora Înalta Curte va admite contestaţia, va anula Decizia şi va dispune rejudecarea recursurilor declarate împotriva deciziei nr. 160 din 26 iunie 2000 a Curţii de Apel Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia în anulare formulată de contestatoarele R.C. şi F.A.M. împotriva deciziei nr. 7979 din 23 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Anulează Decizia şi dispune rejudecarea recursurilor declarate de reclamanţii P.M., P.M. şi M.E. şi continuat de reclamantul P.M. şi pârâţii Consiliul local Constanţa, Municipiul Constanţa şi Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa împotriva deciziei nr. 160 din 26 iunie 2000 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9226/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5502/2009. Civil → |
|---|
