ICCJ. Decizia nr. 9865/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9865/2009
Dosar nr. 3988/117/2007
Şedinţa publică din 4 decembrie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe data de 14 septembrie 2007, reclamanţii R.G. şi R.A. s-au adresat instanţei, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului P.M. Turda, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 18446 din 17 august 2007 emisă de pârât, cu consecinţa restituirii în natură a imobilului în suprafaţă de 295 m2 teren situat în municipiul Turda, str. Piaţa 1 Decembrie 1918.
Prin sentinţa civilă nr. 490 din 30 septembrie 2008, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis acţiunea aşa cum a fost formulată de reclamanţi şi a dispus anularea deciziei nr. 18446 din 17 august 2007 emisă de pârâtul P.M. Turda cu consecinţa restituirii în natură către acestea a imobilului situat din punct de vedere administrativ în M. Turda Piaţa 1 Decembrie 1918 judeţul Cluj având destinaţia de teren în suprafaţă de 295 m2, cu vechiul număr, înscris iniţial în C.F. Turda, actualmente făcând parte din corpul funciar înscris în C.F. Turda, suprafaţă determinată prin anexa nr. 2 a raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul tehnic I.M., perimetrul reperelor 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 1.
A fost obligat pârâtul către reclamanţi la plata sumei de 1790 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că este întemeiată acţiunea promovată de reclamanţi, aceştia dovedindu-şi dreptul de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu, ce a fost expropriat în vederea construirii unei case de cultură, obiectiv nerealizat, astfel încât se impune restituirea în natură câtă vreme scopul exproprierii nu a fost atins, suprafaţa solicitată este liberă de construcţii, neafectând lucrările de edificare şi finalizare a imobilului, nefiind necesar utilizării viitoare a obiectivului şi nu aduce atingere folosinţei imobilelor învecinate.
S-a apreciat şi faptul că nu constituie un impediment în calea restituirii în natură, faptul că terenul solicitat prin notificare a fost trecut din administrarea C.L. Turda în administrarea Ministerului Justiţiei, întrucât transmiterea s-a realizat ulterior revendicării de către reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001.
În drept s-au avut în vedere dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Împotriva hotărârii respective, la data de 21 noiembrie 2008, în termen legal, a declarat apel, pârâtul P.M. Turda criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, fără însă a se motiva calea de atac.
Prin Decizia civilă nr. 7/ A din 14 ianuarie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de către pârât, calea de atac fiind analizată prin prisma dispoziţiilor art. 292 şi 295 C. proc. civ., chiar dacă nu au fost formulate motive de apel.
Instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei recurate că notificarea reclamanţilor chiar dacă nu a fost soluţionată printr-o dispoziţie care să respecte modelul orientativ al unei decizii de respingere a notificării, prevăzută în anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007, adresa nr. 18446 din 17 august 2007 emanând de la pârât, echivalează cu soluţionarea notificării, atâta vreme cât reflectă fără echivoc voinţa C.L. Turda de aplicare a Legii nr. 10/2001 de a nu restitui în natură imobilul solicitat.
S-a avut în vedere în acest sens şi Decizia nr. XX/2007 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care s-a statuat asupra faptului că, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond, nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei de respingere a cererii prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi notificarea persoanei îndreptăţite, în ipoteza refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare a imobilului.
De asemenea, s-a constatat în mod corect, pe baza raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, că terenul solicitat nu este necesar utilizării viitoare a obiectivului de investiţii „C.C.T.", fiind liber de construcţii iar scopul exproprierii nu a fost atins, fiind restituit în mod corect în natură în baza art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2003.
S-a reţinut şi faptul că este lipsit de relevanţă transmiterea imobilului aflat în domeniul public al statului, din administrarea C.L. Turda în administrarea Ministerului Justiţiei câtă vreme acest lucru s-a realizat după formularea notificării de către reclamanţi, că imobilul se află încă în posesia C.L., că acesta prin reprezentanţi şi-a manifestat intenţia de a soluţiona notificarea, precum şi faptul că nu şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute în art. 9 alin. (1) din HG nr. 250/2007 şi HG nr. 2187/2004.
Împotriva deciziei respective, la data de 12 februarie 2009, în termen legal, a declarat recurs pârâtul P.M. Turda, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând casarea acesteia ca şi a hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-au susţinut două motive de recurs, invocând drept temei de drept, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv faptul că adresa nr. 18446 din 17 august 2008 emanând de la Primăria Turda şi pe care a semnat-o, nu reprezintă o decizie sau dispoziţie în sensul Legii nr. 10/2001, care să poată fi atacată în instanţă de reclamanţi, înscrisul respectiv neputând produce efecte juridice, precum şi faptul că imobilul solicitat a fost trecut în administrarea Ministerului Justiţiei, constituind domeniul public al S.R., regimul său juridic fiind reglementat prin Legea nr. 213/1998, astfel încât P.M. Turda nu putea dispune asupra acestuia.
S-a susţinut şi faptul că instanţele s-au pronunţat fără a cerceta în amănunt scriptele ce atestă situaţia juridică a imobilului şi fără a verifica dacă acest teren face sau nu parte din proiectul de funcţionare a obiectivului de investiţii „C.C.T.".
La data de 26 iunie 2009, intimaţii – reclamanţi R.G. şi R.A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, întrucât motivele invocate nu se încadrează în art. 304 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea, pe fond, a căii de atac, ca neîntemeiată.
Recursul declarat de pârâtul P.M. Turda se priveşte ca fiind nefondat şi se va respinge, ca atare, avându-se în vedere următoarele argumente:
Prin Decizia nr. XX din 19 martie 1997, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, s-a statuat în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, că instanţele judecătoreşti sunt competente să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
Prin urmare, în speţă, instanţele erau competente să soluţioneze cererea de restituire a imobilului solicitat de reclamanţii R.G. şi R.A.
În cauză însă adresa nr. 18446 din 17 august 2007 emisă de Primăria Turda – C.L. de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi recurată de către P.M. Turda, a fost interpretată corect de cele două instanţe, în sensul că poate fi calificată ca o veritabilă decizie prin care s-a respins cererea reclamanţilor de restituire a imobilului teren în suprafaţa de 295 m2, chiar dacă înscrisul respectiv nu respectă modelul orientativ al unei decizii de respingere a notificării, prevăzută în anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007.
Fiind vorba de o chestiune de formă şi nu de fond, adresa respectivă îşi produce efecte juridice atâta vreme cât P.L. prin reprezentantul acesteia şi-a exprimat fără echivoc intenţia de a soluţiona notificarea cu care a fost investită, precizând că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură, având dreptul doar la măsuri reparatorii în echivalent.
Este neîntemeiat şi cel de-al doilea motiv de recurs invocat de către pârât, P.L. Turda având competenţa de a soluţiona notificarea cu care a fost investită de reclamanţi, înregistrată sub nr. 145 din 13 februarie 2002 la B.E.J. D.M., fiind entitatea deţinătoare a imobilului revendicat, chiar şi în condiţiile în care prin HG nr. 2187/2004 obiectivul de investiţii „C.C.T." a fost transmis din administrarea C.L. Turda în administrarea Ministerului Justiţiei.
Aceasta întrucât la data formulării notificării, P.L. Turda se afla în posesia terenului solicitat de reclamanţi, posesie pe care o exercită şi în prezent, în condiţiile în care a fost încălcat art. 2 din hotărârea de guvern arătată, neîntocmindu-se în termen de 30 de zile protocolul de predare – primire între cele două investiţii.
De asemenea, recurenta a încălcat prevederile art. 9.1 din HG nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în sensul că: nu a transmis notificarea unităţii deţinătoare şi nu a informat pe reclamanţi că nu mai deţine terenul în litigiu.
Imobilul respectiv la data apariţiei Legii nr. 10/2001 ca şi în prezent se afla în posesia recurentei, astfel încât în mod corect a fost obligată la restituirea în natură a terenului către reclamanţi.
În acelaşi timp se va reţine faptul că sunt reale susţinerile pârâtului că terenul respectiv, din punct de vedere juridic, face parte din domeniul public al statului, intrând sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 213/1988 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, însă fiind vorba de un imobil preluat în mod abuziv de către stat, intra şi sub incidenţa Legii nr. 10/2001, putând fi restituit în natură persoanelor îndreptăţite, prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1988, coroborate cu art. 1 lit. h) din Legea nr. 10/2001, permiţând acest lucru.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului potrivit cărora instanţele s-au pronunţat fără a cerceta înscrisurile care atestă situaţia juridică a imobilului şi fără a verifica dacă terenul face parte sau nu din proiectul de finanţare al obiectivului de investiţie, nu pot fi analizate, reprezentând aspecte de fapte legate de aprecierea probatoriului administrat în cauză, neîncadrându-se în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de cele arătate şi în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P.M. Turda, judeţul Cluj, Decizia recurată fiind legală, nefiind afectată de motivul de modificare invocat, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Fiind în culpă procesuală, în raport de art. 274 C. proc. civ., va fi obligat recurentul către intimaţi la plata sumei de 1785 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P.M. Turda împotriva deciziei nr. 7/ A din 14 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurentul – pârât la plata sumei de 1785 lei cheltuieli de judecată către intimaţii – reclamanţi R.G. şi R.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9861/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9633/2009. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
