ICCJ. Decizia nr. 9902/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9902/2009
Dosar nr. 80/35/2008
Şedinţa publică din 4 decembrie 2009
Asupra recursurilor civile de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub nr. 7828/ C din 19 octombrie 2003, reclamanţii N.M., N.N., C.M., au chemat în judecată pe pârâţii P.M. Oradea, S.R., A.P.A.P.S. şi P.J. Bihor, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să anuleze Dispoziţia nr. 1177 din 30 iulie 2003 emisă de P.M. Oradea, să fie obligat deţinătorul imobilului situat în Oradea, str. Proletarilor să restituie imobilul în natură, iar dacă acest lucru nu mai este posibil, să fie obligat A.P.A.P.S. la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, obligarea S.R. la plata unor despăgubiri şi obligarea fiecărui pârât la plata unor daune cominatorii, de la expirarea termenului pentru îndeplinirea fiecărei obligaţii.
La data de 10 martie 2005, reclamanţii şi-au precizat acţiunea în sensul că au solicitat anularea dispoziţiei nr. 1177 din 30 iulie 2003 emisă de P.M. Oradea şi obligarea S.R. şi a A.P.A.P.S. la restituirea prin echivalent bănesc a fabricii naţionalizate, conform cotelor de participare în societate, de 65 % din acţiuni.
Ulterior, pretenţiile au fost reduse la cota de 50 %, respectiv la suma de 828.234,75 lei.
Pe parcursul procesului a decedat reclamantul C.M., fiind introduşi în cauză moştenitorii acestuia, C.C. şi S.M.M.
Prin sentinţa civilă nr. 258 din 13 aprilie 2006 a Tribunalului Bihor, secţia civilă, a fost respinsă acţiunea reclamanţilor.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că antecesorul reclamanţilor, I.C. a fost asociat comanditat, fondator al Societăţii comerciale în comandită simplă O., deţinând o cotă de 65 % din capitalul social, ulterior, această cotă reducându-se la 50 %.
Această societate a fost naţionalizată în anul 1948.
În ce priveşte însă imobilele înscrise în C.F. Oradea cu au fost înainte de 1947 proprietatea lui W.C., iar din anul 1947 în proprietatea numitei M.C., nicidecum în proprietatea SC O. sau a numitului I.C.
Prin urmare, faptul că societatea şi imobilele respective au fost naţionalizate, împreună, în anul 1948, nu le conferă nici un drept reclamanţilor asupra imobilelor respective.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, iar prin Decizia civilă nr. 191 din 19 decembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, a fost admis apelul, a fost admisă acţiunea reclamanţilor, a fost anulată dispoziţia nr. 1177din 30 iulie 2003 emisă de pârâtul P.M. Oradea, s-a constatat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru cota de 50 % din activele societăţii comerciale în nume colectiv O. Oradea, naţionalizată prin Legea nr. 119/1948 şi au fost obligaţi pârâţii să înainteze documentaţia aferentă notificării, către C.C.S.D.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că deşi prima instanţă a constatat în mod corect că imobilele în care şi-a desfăşurat activitatea Societatea O., nu au fost niciodată proprietatea tabulară a antecesorului reclamanţilor, nu s-a ţinut seama de faptul că reclamanţii şi-au precizat acţiunea, în sensul că solicită acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru activele societăţii, active care se regăsesc în inventarul întocmit cu ocazia naţionalizării.
Instanţa de apel a considerat că sunt îndeplinite astfel, condiţiile cerute de art. 3 lit. b), art. 4 alin. (2) şi art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 – republicată.
Totodată, instanţa de apel a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale active a A.V.A.S.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii A.V.A.S., S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice şi P.M. Oradea, precum şi reclamanţii C.C. şi S.M. (între timp reclamanta N.M. a decedat la 13 decembrie 2006).
Prin Decizia civilă nr. 6807 din 18 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, au fost admise toate recursurile declarate, a fost casată Decizia recurată şi a fost trimisă cauza, spre rejudecarea apelului, la aceeaşi instanţă.
Instanţa de recurs a reţinut că reclamanţii au solicitat despăgubiri pentru acţiunile deţinute de antecesorul lor la SC O., dar instanţa de apel a acordat altceva decât s-a cerut, nesocotind dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, nestabilind exact starea de fapt şi ce entitate trebuie să acorde aceste despăgubiri.
De asemenea, nu s-a stabilit ce societate a preluat patrimoniul fostei societăţi O. şi care este instituţia publică implicată în privatizarea acestei societăţi.
S-a mai reţinut că şi S.R. prin Ministerul Finanţelor are calitate procesuală pasivă, nefiind stabilit clar dacă societatea comercială care a preluat patrimoniul fostei societăţi O. nu mai există sau nu mai poate fi identificată.
De asemenea, s-a mai indicat faptul că, pentru recalcularea valorii acţiunilor trebuie depus ultimul bilanţ contabil al Societăţii în comandită simplă O. şi extras de pe registrul prevăzut de art. 192 pct. 1 C. com.
Instanţa supremă a mai reţinut că, într-adevăr, pentru imobilele solicitate iniţial, reclamanţii nu au dreptul la despăgubiri, acestea neaparţinând SC O. Oradea sau antecesorului reclamanţilor.
După rejudecarea apelului, prin Decizia civilă nr. 154/ R din 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 258 din 13 aprilie 2006 a Tribunalului Bihor, a admis acţiunea precizată, formulată de reclamant, a anulat dispoziţia nr. 1177 din 30 iulie 2003 a P.M. Oradea, a obligat S.R., prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice la plata către reclamanţi a sumei de 828.234,75 lei, reprezentând 50 % din valoarea acţiunilor pe care defunctul I.C. le-a deţinut la SC O. Oradea, sumă reactualizată de la data de 31 decembrie 2005 până la data plăţii efective, a fost respinsă acţiunea formulată împotriva A.V.A.S.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că s-a făcut dovada faptului că antecesorul reclamanţilor, numitul I.C. a fost asociat comanditat al Societăţii în comandită simplă O. Oradea încă din anul 1947, unde, iniţial, a deţinut 65 % din acţiuni, apoi, ulterior, în anul 1945, Societatea s-a transformat într-una în nume colectiv, iar I.C. a rămas cu 50 % din acţiuni.
Această societate a fost naţionalizată în anul 1948, devenind Întreprinderea V.R., apoi I.T.C. iar după 1989 SC C. SA.
S-a apreciat că, în această situaţie, obligaţia de plată aparţine S.R., prin Ministerul Finanţelor Publice şi nu pârâtei A.V.A.S.
În cauză s-a efectuat şi o expertiză, iar din concluziile raportului a rezultat că valoarea actualizată a acţiunilor deţinute de autorul reclamanţilor la SC O. Oradea este de 828.234,75 lei.
Instanţa de apel a mai reţinut că F.P. nu este funcţional şi că potrivit practicii C.E.D.O., S.R. – prin Ministerul Finanţelor Publice, este cel care trebuie să plătească despăgubiri băneşti.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor – D.G.F.P. – Bihor şi P.M. Oradea.
În recursul său, pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor – D.G.F.P. Bihor, a adus următoarele critici deciziei recurate:
1. S.R. nu are, în cauza de faţă, calitate procesuală pasivă, acest lucru rezultând din conţinutul art. 25 din Decretul nr. 31/1954, care prevede că statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume organe alte organe în acest scop.
Decizia recurată este pronunţată cu greşita aplicare a acestui articol, deoarece Legea nr. 10/2001 prevede că în cauzele întemeiate pe această lege, statul este reprezentat de C.C.S.D.
2. Este greşită aprecierea instanţei de apel că această comisie (C.C.S.D.) nu funcţionează.
Mai mult, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece unitatea deţinătoare a fost identificată, aceasta fiind M. Oradea.
Totodată, în mod greşit s-a reţinut că pârâta A.V.A.S. nu are calitatea procesuală pasivă, această calitate fiindu-i conferită de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ea fiind instituţia care a efectuat privatizarea. A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul P.M. Oradea a adus următoarele critici deciziei recurate.
1. Decizia emisă de acest pârât este legală, deoarece reclamanţii nu au făcut dovada faptului că antecesorul lor ar fi deţinut în proprietate imobilele din Oradea, str. Proletarilor.
2. Faptul că autorul reclamanţilor a deţinut acţiuni la Societatea O., ce şi-a desfăşurat activitatea în acel imobil, nu conferă acestora dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul respectiv.
În ce priveşte solicitarea acestora, de acordare a despăgubirilor pentru acţiunile deţinute de autorul lor la fosta SC O. Oradea, P.M. Oradea arată că această cerere nu i-a fost adresată lui, ci Prefecturii Bihor.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la motivele de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
I. În ce priveşte recursul declarat de pârâtul P.M. Oradea, acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează.
1. Prin notificarea nr. 1415/ N din 14 februarie 2002, adresată acestui pârât, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Oradea, str. Proletarilor, iar prin dispoziţia nr. 1177/2003, emisă de acest pârât, cererea a fost, pe bună dreptate, respinsă, deoarece, aşa cum au recunoscut şi reclamanţii şi au constatat toate instanţele, autorul reclamanţilor nu a deţinut niciodată în proprietate acest imobil, ci doar, în acesta şi-a desfăşurat activitatea fosta SC O. Oradea.
2. Ce nu a observat nici o instanţă, este faptul că autorul reclamantelor nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001 republicată, deoarece acest text de lege prevede faptul că au dreptul la măsuri reparatorii, în temeiul acestei legi, doar persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice, care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.
Or, în cauza de faţă toate instanţele (dar şi reclamanţii au recunoscut), au reţinut că imobilele nu au fost niciodată proprietatea fostei SC O. Oradea şi, prin urmare, reclamanţii nu pot beneficia de dispoziţiile art. 3 lit. b), mai ales că, în ce priveşte utilajele, măsurile reparatorii sunt prevăzute de art. 6 din Legea nr. 10/2001, cu condiţia ca acesta să nu fi fost înlocuite, casate sau distruse, însă în acest sens, nu există nici o probă la dosar că acestea ar mai exista în prezent.
Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte constată că Decizia recurată a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001, astfel că, în baza art. 312 alin. (1), (2) şi (3) raportat la art. 304.9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul P.M. Oradea, va modifica în tot Decizia recurată, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 258 din 13 aprilie 2006.
II. În ce priveşte recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice – D.G.F.P. Bihor, acesta urmează a fi respins, ca rămas fără obiect, având în vedere cele de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Bihor împotriva deciziei nr. 154 din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Admite recursul declarat de pârâtul P.M. Oradea – Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 Oradea împotriva deciziei nr. 154 din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 166/2009. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 9836/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
