ICCJ. Decizia nr. 9965/2009. Civil. Obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9965/200.
Dosar nr. 1285/102/2008
Şedinţa publică din 8 decembrie 2009
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1677 din 7 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Mureş a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta L.M. în contradictoriu cu Spitalul Clinic Judeţean Mureş.
Prin apelul declarat de reclamantă a fost criticată hotărârea instanţei de fond pentru că s-a refuzat obligarea pârâtului să emită o dispoziţie motivată în raport de notificarea nr. 605/2001, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Târgu Mureş, înscris în C.F. nr .800/II Târgu Mureş, nr. top 22, 23/1. In opinia reclamantei, instanţa de fond nu putea reţine ca neîntemeiată cererea pentru că, prin sentinţa civilă nr. 379 din 31 aprilie 2004 a Tribunalului Mureş a fost stabilit dreptul său la despăgubiri, deoarece, în raport de data pronunţării hotărârii (8 iulie 2007) a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită. Această executare nici nu putea fi realizată, deoarece Fondul Proprietatea nu funcţionează, iar, pe de altă parte, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a putut fi parcursă din vina pârâtului.
Pârâtul Spitalul Clinic Judeţean Târgu Mureş prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că notificarea reclamantei a fost soluţionată în mod irevocabil prin sentinţa civilă nr. 379/2004 a Tribunalului Mureş, definitivă prin Decizia nr. 627A/2004, hotărâre prin care s-a recunoscut reclamantei dreptul la despăgubiri pentru imobilul revendicat.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, prin Decizia nr. 48/A din 1 aprilie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei L.M. împotriva sentinţei civile nr. 1677 din 7 octombrie 2008 a Tribunalului Mureş.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că, în fapt, reclamanta L.M. în calitate de moştenitoare a fostei proprietare tabulare a imobilului înscris în C.F. 800/11 Târgu Mureş, nr.top 22,23/1, situat în Târgu Mureş, compus din teren şi construcţie a solicitat prin notificarea nr. 605 din 29 iunie 2001 măsuri reparatorii, respectiv restituirea în natură a imobilului, cu obligarea sa corelativă de a restitui despăgubirile primite în temeiul Legii nr. 112/1995.
Întrucât reclamanta nu a primit răspuns la notificare s-a adresat Tribunalului Mureş şi a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean Mureş restituirea în natură a imobilului situat la adresa indicată mai sus.
Tribunalul Mureş investit cu cererea reclamantei a constatat că nu i se poate restitui imobilul în natură, dar că este îndreptăţită la despăgubiri băneşti în sumă de 7.294.217.986 lei vechi şi 4.061.911.110 lei pentru construcţii şi teren.
Adresându-se Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la data de 9 august 2005, reclamanta a primit răspuns prin care i se aduce la cunoştinţă că Legea nr. 10/2001 a fost modificată şi, potrivit Legii nr. 247/2005 poate solicita restituirea în natură a imobilului.
În primul rând, Curtea a constatat că, potrivit deciziei nr. XX/2007, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, în cazul în care autoritatea investită cu soluţionarea notificărilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001 refuză nejustificat să soluţioneze o notificare, instanţa de judecată (secţia civilă a tribunalului), este competentă sa analizeze pe fond pretenţiile reclamantei.
În al doilea rând, s-a constatat că pârâtul nu a procedat la soluţionarea notificării reclamantei şi, în această situaţie Tribunalul Mureş a fost investit cu analiza pe fond a cererii reclamantei de a i se acorda măsuri reparatorii pentru imobilul naţionalizat.
Raportat la acest obiect, Curtea a constatat că printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă s-a stabilit forma prin care se acordă măsurile reparatorii, precum şi cuantumul acestor despăgubiri.
S-a mai reţinut că, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precizată mai sus şi până la data modificării Legii nr. 10/2001 a trecut o perioadă de aproape un an. Trecând peste aceste aspecte, s-a reţinut că cele stabilite de instanţă au trecut în puterea lucrului judecat, iar reclamanta nu mai poate pretinde printr-o nouă procedură deschisă în faţa instanţei de judecată restituirea în natură a imobilului pentru că, ar însemna ca aceasta să beneficieze de o dublă reparare.
O ultimă precizare se referă la faptul că, Legea nr. 247/2005 a intrat în vigoare ulterior rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 379/2004, pronunţată de Tribunalul Mureş şi nu poate avea efecte retroactive.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta L.M., criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticii formulate în recurs se susţine că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că cele statuate prin hotărârea pronunţată au trecut „în puterea lucrului judecat".
În acelaşi sens, se învederează că, instanţa de apel nu a ţinut cont de practica instanţei supreme, potrivit căreia „faţă de art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 şi de dispoziţiile art. II din ultimul act normativ, hotărârile judecătoreşti pronunţate în această materie, în temeiul formei iniţiale a reglementării nu au autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinite cerinţele triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, conform art. 1201 C. civ".
Se mai arată că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că, în cazul în care s-ar ajunge la restituirea în natură a imobilului, recurenta-reclamantă ar beneficia de o dublă reparaţie (respectiv acordarea despăgubirilor băneşti, cât şi restituirea în natură), susţinere neadevărată.
Trebuie observat că obiectul cauzei constă în obligarea intimatei la emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării, obligaţie ce nu a fost respectată şi că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor refuză acordarea despăgubirilor cu motivarea că, pârâtul trebuie să emită decizie de restituire în natură.
Faţă de cele arătate, recurenta susţine că au fost încălcate prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Recursul este fondat pentru considerentele de mai jos:
Recurenta-reclamantă s-a adresat instanţei pentru ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună prin hotărâre judecătorească obligarea celui din urmă la emiterea deciziei motivate asupra notificării nr. 605 din 25 iunie 2001, în sensul restituirii în natură a imobilului din Târgu-Mureş, înscris în C.F. nr.800/II Târgu Mureş, sub nr.top 22,33/1.
Conform actelor din dosar, vocaţia reclamantei de persoană îndreptăţită este de necontestat, având în vedere că în baza Legii nr. 112/1995 a beneficiat de despăgubiri.
Este adevărat că, urmare a acţiunii promovată de reclamantă, prin sentinţa civilă nr. 379 din 31 martie 2004, definitivă şi irevocabilă, instanţa s-a pronunţat în sensul că, întrucât unitatea deţinătoare a imobilului nu s-a conformat dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, instanţa este cea care are obligaţia să examineze notificarea, astfel că hotărârea se substituie practic dispoziţiei sau deciziei ce trebuia emisă de unitatea deţinătoare.
De asemenea, s-a mai avut în vedere că, modalitatea de soluţionarea a notificării nu prezintă relevanţă, esenţial fiind faptul că instanţa a soluţionat notificarea.
In practica constantă a instanţelor, s-a statuat că „procedura soluţionării notificării, pe care persoana îndreptăţită o adresează deţinătorului imobilului preluat în mod abuziv de stat, reglementat prin art. 22 din Legea nr. 10/2001, modificată, este subsumată exerciţiului unui drept subiectiv, are caracter contencios, dar obligatoriu, astfel că, dacă este temporizată, deschide celui vătămat accesul la justiţie pentru a impune finalizarea ei".
Se constată că, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a răspuns la adresa formulată de reclamantă, în care se precizează că Legea nr. 10/2001 a fost modificată şi potrivit noii Legi nr. 247/2005 poate să solicite restituirea în natură a imobilului.
Acţiunea introdusă de reclamantă ce face obiectul procesului de faţă are ca temei juridic, expres precizat şi invocat, dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Acest ultim act normativ a modificat esenţial conţinutul art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Prin art. II alin. (1) din lege, care nu este incorporat în textul Legii nr. 10/2001 şi care se aplică drept dispoziţii proprii ale Legii nr. 247/2005 se prevăd următoarele:
,,Deciziile sau dispoziţiile ori, după caz, ordinele conducătorilor autorităţilor administraţiei publice centrale având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi nevalorificate, pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Faţă de prevederile legale redate, hotărârile judecătoreşti date în aplicarea art. 16 alin. (l) din Legea nr. 10/2001 în forma iniţială, nu au autoritatea lucrului judecat în raport cu o cerere dedusă judecăţii în temeiul dispoziţiilor modificatoare ori proprii conţinute de Legea nr. 247/2005, neputând fi primită cu temei excepţia puterii de lucru judecat, nefiind întrunită cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, reglementată prin art. 1201 C. civ.
Trebuie observat că obiectul procesului constă în obligarea părţii adverse la emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării. Pârâtul-intimat are numai obligaţia de a face, adică să emită dispoziţie administrativă, reclamanta urmărind tocmai satisfacerea acestei obligaţii legale.
După modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, prevederile ultimii legi devin aplicabile, iar entităţile investite cu soluţionarea notificărilor, sau, după caz, unităţile deţinătoare vor trebui să aplice aceste noi reglementări.
În speţă, este evident că de la data notificării şi până în prezent nu s-a răspuns cererii reclamantei, fiind încălcate în continuare dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, modificată.
Ca urmare a celor arătate, se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului şi în raport de cerinţele art. 315 C. proc. civ., pe baza probatoriului administrat să se procedeze la emiterea dispoziţiei sau deciziei motivate de către pârât, în sensul prev. de art. 16, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta L.M. împotriva deciziei nr. 48/A din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9972/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9915/2009. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
