ICCJ. Decizia nr. 9975/2009. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 9975/2009

Dosar nr. 1192/1/200.

Şedinţa publică din 8 decembrie 2009

Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cererii de revizuire de faţă constată următoarele:

În fapt revizuenţii au susţinut că hotărârea împotriva căreia s-au îndreptat Decizia 623 din 27 septembrie 2004 a Curţii de apel de apel Bucureşti, secţia a III-a, este potrivnică cu sentinţa nr. 3132 din 21 decembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, Decizia civilă nr. 3264 din 13 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi Decizia nr. 1282 din 22 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Prin cele trei hotărâri arătate, s-a precizat că a fost respinsă cererea formulată de T.N. de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2828 din 28 octombrie 1994.

În contradictoriu cu această stare de fapt şi de drept printr-un alt proces pornit de T.N. împotriva pârâţilor G.C. şi G.V. pentru rezoluţiunea aceluiaşi contract de vânzare-cumpărare a fost admisă acţiunea şi s-a dispus rezoluţionarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2828 din 28 octombrie 1994. Această sentinţă a rămas definitivă prin Decizia nr. 1825/A din 21 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care a respins apelul şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 623 din 27 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care a respins recursul.

Potrivit art. 324 C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 7 alin. (1) de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare.

În cazul dedus judecăţii revizuenţii au solicitat anularea deciziei nr. 623 din 27 septembrie 2004 la data de 29 ianuarie 2007 conform ştampilei poştale aplicate pe plicul aflat la fila 3 în dosar cu depăşirea considerabilă a termenului de o lună prevăzut de articolul sus citat, calculat de la data pronunţării deciziei nr. 623 adică de la 27 septembrie 2004.

Constatând aşadar că cererea de revizuire este depusă peste termenul legal, aceasta se va respinge ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv formulată, cererea de revizuire a revizuenţilor G.C. şi G.V. împotriva deciziei nr. 623 din 27 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9975/2009. Civil