ICCJ. Decizia nr. 9992/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9992/2009
Dosar nr. 29097/3/2005
Şedinţa publică din 9 decembrie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 4276 din 25 ianuarie 2005 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, P.V.P. a solicitat anularea deciziei nr. 20792 din 26 aprilie 2005 emisă de Serviciul de Informaţii Externe şi restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 11.425 mp şi construcţia aflată pe acest teren precum şi obligarea intimatei la plata daunelor cominatorii de 2000 Ron pentru fiecare zi de întârziere în predarea imobilului, începând cu cea de-a 15-a zi calendaristică de la data primirii hotărârii definitive.
În motivarea acţiunii contestatorul arată că intimata a fost investită prin notificarea numitei S.I., decedată la 07 martie 2005 şi la a cărei succesiune a avut chemare, cu restituirea în natură a imobilului, dar că prin Decizia nr. 20792/2005 s-a respins o atare cerere motivat de faptul că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului, a fost transformat în mod esenţial, devenind un imobil nou în raport cu acela preluat şi este destinat unei activităţi de interes public.
Prin aceeaşi decizie, intimata a acordat contestatorului despăgubiri în cuantum de 22.076.935.645 lei, aferente imobilului aflat în administrarea sa – 9755,49 mp teren şi construcţie.
Tribunalul Bucureşti prin sentinţa nr. 627 din 03 mai 2006 a admis contestaţia formulată de P.V.P. în contradictoriu cu Serviciul de Informaţii Externe şi anulând Decizia nr. 20792 din 26 aprilie 2005 a obligat Serviciul de Informaţii Externe să emită o nouă decizie motivată cu privire la imobilul în litigiu în raport de dispoziţiunile art. 16 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că preluarea imobilului s-a făcut de stat fără titlu, deoarece H.C.M. nr. 914/1958 nu a fost publicat, că intimatul nu a probat transformările aduse imobilului şi că restituirea în natură a imobilului afectat exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public se face în temeiul art. 16 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 – cu păstrarea afectaţiunii pe o perioadă de 3 ani.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 887 A din 10 decembrie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de Serviciul de Informaţii Externe.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că imobilul situat în Bucureşti, compus din teren de 11.425 mp şi construcţia aferentă a fost proprietatea autorilor contestatorului, aspect recunoscut şi de S.I.E. atât prin dispoziţia contestată cât şi prin concluziile scrise depuse în apel.
Preluarea imobilului s-a făcut de către stat în temeiul H.C.M. nr. 914/1958, hotărâre care nefiind publicată în Monitorul Oficial, conferă preluării un caracter fără titlu.
În temeiul raportului de expertiză s-a concluzionat în apel că suprafaţa totală a terenului calculată analitic – în funcţie de coordonatele punctelor de control este de 9737 mp, fiind bine delimitat prin gard de beton, gard metalic, gard din plasă şi părţi metalice. Accesul este asigurat prin Şoseaua Bucureşti – Ploieşti asfaltată, aleea şi drumul de exploatare.
Prin aceeaşi expertiză s-a stabilit că suprafaţa construcţiilor este de 433 mp din care construcţiile vechi P+E+M sunt în suprafaţă de 337 mp prevăzute cu centrală termică, zid, terasă din zid, scară, etaj – renovate după cutremurul din 1977. Instalaţia centralei termice, care a funcţionat iniţial pe bază de păcură a fost înlocuită cu o instalaţie pe bază de gaze, în cadrul aceleiaşi încăperi vechi.
S.I.E. a edificat construcţii noi în suprafaţă de 96 mp – constând în garaj zid, grup electrogen, zid, racord electric.
Curtea de apel a constatat, faţă de concluziile expertizei că a data emiterii deciziei contestate, cerinţele art.1 8 C din Legea nr. 10/2001 nu erau îndeplinite pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, deoarece imobilul nu a fost transformat în aşa măsură încât să devină un imobil nou în raport cu acela preluat.
Faptul că imobilul este folosit în prezent de o instituţie publică, a concluzionat instanţa de apel, nu impietează asupra modalităţii de soluţionare a notificării, întrucât potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost completată şi modificată prin Legea nr. 247/2005, foştilor proprietari şi moştenitorilor acestora li se poate restitui imobilul în natură cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea o perioadă de 3 sau 5 ani.
În recursul declarat împotriva deciziei nr. 887/A din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti S.I.E. invocă nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că:
- instanţa de apel a menţinut greşit soluţia tribunalului potrivit căreia intimata a fost obligată să emită o nouă decizie motivată cu privire la imobilul în litigiu, adică pentru 11.425 mp teren cât s-a solicitat prin notificare, deşi suprafaţa terenului administrat de S.I.E. este de 9755,49 mp, aşa cum s-a concluzionat şi prin expertiza topo efectuată în apel.
Instanţa de apel nu s-a pronunţat în privinţa probelor administrate în cauză, urmând ca întinderea dreptului de proprietate al contestatorului în privinţa terenului să fie stabilită de intimată prin Decizia ce o va emite;
- instanţa de apel a reţinut greşit că prin probele administrate S.I.E. nu a probat că imobilul aflat în administrarea sa nu a fost transformat în totalitate.
Expertiza efectuată în cauză concluzionează greşit că suprafaţa totală la sol nou construită este doar de 96 mp care se adaugă la construcţiile vechi în suprafaţă de 337 mp, deoarece include în categoria construcţiilor vechi clădirea centralei termice, coşul aferent, omite două construcţii – adăpost contor gaze şi magazia, adăpostul electrogen, adăpostul pentru tablou de racord electric, reţelele edilitare subterane de apă, canalizare, de electricitate şi telefonie, racordul de gaze, adăpostul pentru contor gaze, precum şi lucrările de reparaţie capitală a construcţiei.
Recurenta afirmă că suprafaţa construcţiilor noi este de 147 mp şi nu de 96 mp.
Imobilul devenind aşadar, un imobil nou în raport cu acela preluat – adăugirile de construcţii şi lucrări de amenajare depăşind 50 % din suprafaţa construită iniţial, în temeiul normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003 incidente la data emiterii deciziei contestate, nu poate fi restituit în natură – şi aceasta cu atât mai mult cu cât reprezintă un obiectiv cu destinaţie specială – care desfăşoară activităţi specifice siguranţei naţionale.
- În condiţiile în care HG nr. 250/2007 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 dispune că deciziile emise cu respectarea prevederilor cu privire la HG nr. 498/2003 rămân valabile şi Decizia emisă de S.I.E. şi care a fost contestată îşi păstrează acest caracter.
- Corect în cauză nu a fost introdus Ministerul Finanţelor Publice – deoarece obiectul pricinii îl constituie o contestaţie fondată pe dispoziţiunile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 – care echivalează cu o revendicare şi deci o nouă stabilire a titularului dreptului de proprietate. Tot ca o revendicare imobiliară se prezintă în fond şi principalul capăt de cerere al contestaţiei formulat împotriva deciziei nr. 20792 din 26 aprilie 2005 prin care se solicită pârâtei restituirea în natură a imobilului teren şi construcţie, deoarece potrivit art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998 titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului sub sancţiunea răspunderii pentru prejudiciile cauzate.
În consecinţă S.I.E. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond respingerea contestaţiei împotriva deciziei nr. 20792 din 26 aprilie 2005 emisă de S.I.E.
Recursul este nefondat.
Prin contestaţia formulată la 25 ianuarie 2005 P.P.V. a solicitat anularea deciziei nr. 20792 din 26 aprilie 2005 emisă de S.I.E. şi restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, compus dintr-un teren în suprafaţă de 11.425 mp conform actelor de proprietate sau de 9755,49 mp conform deciziei şi a construcţiei formată din 2 corpuri de clădire.
Imobilul moştenit de contestator de la I.S. a fost preluat de stat de la aceasta prin H.C.M. nr. 914/1958 – care nefiind publicat, fapt confirmat de Guvernul României prin adresa nr. 1131/A din 30 iunie 2003 – conferă preluării un caracter fără titlu. Din acest punct de vedere susţinerile intimatei-recurente cum că imobilul este deţinut de stat în temeiul unui titlu valabil sunt nereale.
În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor prezentei legi. Constatând că în cauză intimata, în soluţionarea notificării nu a avut în vedere art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 – tribunalul ca instanţă de fond şi apoi curtea ca instanţă de apel a admis contestaţia reclamantului, a anulat dispoziţia contestată şi în temeiul art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, a obligat intimata să emită o nouă decizie motivată în raport de dispoziţiunile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, tribunalul nu s-a pronunţat în concret asupra întinderii dreptului de proprietate al contestatorului în privinţa terenului, acest drept urmând a fi stabilit de recurentă prin Decizia ce o va emite, astfel că susţinerile acesteia potrivit cărora instanţa ar fi acordat o suprafaţă de teren mai mare decât s-a cerut de către contestator şi decât aceea deţinută de S.I.E. în administrate, este neîntemeiată.
Neîntemeiată este şi critica potrivit căreia instanţa nu ar fi valorificat probele administrate, deoarece aceasta nu se putea substitui entităţii deţinătoare a imobilului.
Raportul de expertiză efectuat în cauză evidenţiază că lucrările de adăugire la vechea construcţie însumează mai puţin de 100 % din aria desfăşurată a construcţiilor iniţiale existente pe teren, astfel că şi din acest punct de vedere restituirea în natură a construcţiilor se justifică, în aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001. Chiar în viziunea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003 – la care recurenta face referire în motivarea recursului şi despre care pretinde că sunt incidente în raport de data emiterii deciziei contestate şi tot nu se justifică abdicarea de la principiul acordării măsurilor reparatorii în natură prevăzut de art. 16 din Legea nr. 10/2001, deoarece corpurile de zidărie adăugate, chiar dacă s-ar lua în considerare obiecţiunile recurentei-intimate, în sensul că acestea ar totaliza suprafaţa de 147 mp şi nu 96 mp, deşi o atare afirmaţie nu-şi găseşte suport probator şi tot nu s-ar depăşi procentul de 50 % din suprafaţa construită iniţial, aceea de 337 mp la care fac trimitere normele de referinţă.
Într-un cuvânt, instanţa de apel a reţinut corect că apelantul nu a făcut dovada că edificatele de pe teren au fost transformate în totalitate şi nici în recurs nu se susţine că pe teren ar exista o construcţie nouă, aşa cum prevede art. 18 lit. G) din Legea nr. 10/2001 în redactarea aplicabilă speţei.
În mod corect şi legal instanţa de apel a soluţionat apelul prin prisma actelor normative ce au stat la baza soluţionării în fond a cauzei. Prevederile normelor aprobate prin HG nr. 250/2007 impun restituirea în natură a imobilelor, iar imobilul ce face obiectul cauzei nu este exceptat de la restituirea în natură de prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001 şi nici de prevederile normelor aprobate prin HG nr. 250/2007.
Curtea de apel a aplicat corect legea, neintroducând în cauză Ministerul Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului Român, deoarece în procedura specială de acordare a măsurilor reparatorii, în privinţa imobilelor preluate abuziv – în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 – indiferent de forma măsurilor reparatorii, parte în proces este entitatea deţinătoare a imobilului de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 potrivit art. 20 din aceasta. În speţă, nu ne aflăm în situaţia vizată în art. 26 alin. (3), deoarece entitatea deţinătoare este identificată, respectiv S.I.E., aceasta emiţând şi Decizia contestată, astfel că nu se justifică introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor Publice ca reprezentant al statului.
Rămâne fără relevanţă juridică împrejurarea potrivit căreia S.I.E. are doar un drept de administrare în privinţa imobilului în litigiu, despre care pretinde că ar face parte din domeniul proprietăţii publice a statului, deoarece sub acest aspect, art. 20 din Legea nr. 10/2001 – nu face nici o distincţie – în privinţa titlului sub care entităţile ţinute de obligaţia de restituire – deţin imobilele preluate de stat în mod abuziv.
Aşa fiind, în cauză nu se putea pune în discuţie arătarea titularului dreptului, respectiv Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Procedura specială de derulare a litigiului, aceea de faţă prevăzută de Legea nr. 10/2001 exclude incidenţa în cauză a Legii nr. 213/1998 la care face referire recurenta, faţă de prevederile art. 6 din această lege, care acordă prioritate în revendicarea bunurilor preluate de stat în mod abuziv, legii speciale, astfel că şi din acest punct de vedere criticile din motivarea recursului sunt nefondate.
În speţă, prin soluţia tribunalului, menţinută în apel s-a făcut o corectă aplicare a art. 16 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost completat şi modificat, deoarece intimatul-contestator P.V.P. este ţinut de obligaţia de a menţine afectaţiunea imobilului pe o perioadă de 3 sau 5 ani.
În raport de cele mai sus expuse recursul de faţă se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Serviciul de Informaţii Externe împotriva deciziei nr. 887 A din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9998/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9989/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
