ICCJ. Decizia nr. 1021/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1021/2010
Dosar nr. 153/85/2009
Şedinţa publică de la 17 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului Sibiu sub Dosar nr. 153/85/2009, petenţii S.J.T.I. şi S.A. au solicitat în contradictoriu cu intimatul P.M. Sibiu, anularea dispoziţiei nr. 16366/2008 şi obligarea acestuia să stabilească despăgubiri băneşti pentru imobilul înscris în CF Sibiu, nr. top. 6688/2521, cu cheltuieli de judecată.
Petenţii au susţinut că intimatul a propus acordarea de despăgubiri pentru 1/2 din imobil, care a aparţinut antecesorilor, deşi erau îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru întregul imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 288/2009, a fost admisă acţiunea şi s-a dispus anularea dispoziţiei atacate în ce priveşte cota de 1/2 din imobilul în litigiu, dispunându-se ca intimatul să facă propunere de acordare de despăgubiri Comisiei abilitate pentru întregul imobil.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că petenţii sunt succesorii proprietarilor tabulari ai imobilului înscris în CF Sibiu, nr. top. 6688/2521. Acest imobil a trecut în proprietatea statului în două etape: ½ prin aplicarea naţionalizării şi ½ părţi prin efectul aplicării Decretului nr. 218/1960 şi Decretului nr. 712/1966. Imobilul a fost înstrăinat, astfel că faţă de dispoziţiile art. 1, art. 2 lit. h), art. 3, 4, 18, 19, 24 şi 36 din Legea nr. 10/2001, petenţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru întregul imobil.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâtul P.M. Sibiu, solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii formulate de petenţi.
În expunerea motivelor, apelantul susţine că petenţii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la restituirea cotei de ½ din imobil, care a aparţinut lui B.M., înscris sub B+5, astfel că, sub acest aspect hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică.
Prin decizia civilă nr. nr. 115/ A din 12 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, s-a respins ca nefondat apelul.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut din conţinutul copiei CF Sibiu că asupra imobilului cu nr. top. 6688/2521, de sub A+l (ulterior dezmembrat), s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea lui B.M. şi B.M. (sub B+5; B+6).
În 1945, s-a intabulat cu titlu de moştenire, dreptul de proprietate în favoarea lui B.I. şi B.M. (B+7, B+8), asupra cotei de 1/2 din imobil, care a aparţinut lui B.M.
Ulterior, în 1964 şi apoi în 1984, S.R. a preluat imobilul, înscriindu-şi dreptul de proprietate sub B+9 şi B+10.
Mama petenţilor, B.H., a formulat notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea imobilului în litigiu. Din actele de stare civilă depuse la fond şi în apel, rezultă că notificatoarea era fiica lui B.I. şi nepoată de frate a lui B.M. Aceştia doi, la rândul lor, au fost fiii lui B.M., proprietar tabular al cotei de ½ din imobil, înscris sub nr. B+5.
La data de 16 martie 2003, a intervenit decesul notificatoarei, procedura de restituire fiind continuată de petenţi, în calitate de descendenţi.
Din înscrisurile depuse atât la fond cât şi în apel, instanţa de apel a concluzionat că petenţii sunt moştenitori ai proprietarului tabular B.M. (bunicul notificatoarei), astfel că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că aceştia au calitate de persoane îndreptăţite la despăgubiri pentru întregul imobil, iar nu numai pentru cota de l/2 părţi, cum s-a apreciat prin dispoziţia atacată, astfel că apelul a fost respins ca nefondat.
În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâtul P.M. Sibiu a formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că potrivit evidenţelor CF nr. 1608 Sibiu, imobilul notificat, construcţie si teren in suprafaţa de 676 mp, este înscris sub A+l având nr. top 6688/2521.
Iniţial, întreg imobilul a aparţinut numiţilor B.M. şi B.M., în cote de ½ conform evidenţei de sub B5 şi B6.
Apoi, cota de ½ a celei de sub B 6, respectiv a numitei B.M., în părţi egale, s/a intabulat în favoarea antecesorilor contestatorilor intimaţi, respectiv a numiţilor B.I. şi B.M., conform încheierii de întabulare nr. 3448 din 14 februarie 1945, cu titlu de drept moştenire. (B7 şi B8).
Aşadar, aşa cum rezultă din menţiunea de sub B+7-8, doar cota de 1/2 din imobilul de sub A+l a fost proprietatea numiţilor B.I. ş i B.M., în părţi egale, imobil dobândit cu titlu de moştenire de la cel de sub B6 şi pentru care contestatorii puteau formula notificare.
Aceasta cotă de l/2 din imobilul de sub A+l trece în proprietatea a S.R. cu titlu de naţionalizare în baza Decretului nr. 92/1950, operaţiune înscrisa în CF sub B+9.
În ceea ce priveşte cealaltă cotă, de 1/2, proprietatea celui de sub B5, respectiv, B.M., a trecut în proprietatea S.R. în baza Decretului nr. 218/1960 şi a Decretului nr. 712/1966. Pentru aceasta cotă, însă, contestatorii intimaţi nu au putut face dovada calităţii de persoane îndreptăţite.
Din acest punct de vedere, recurentul apreciază soluţiile pronunţate de instanţele de fond şi apel ca fiind netemeinice şi nelegale.
Din înscrisurile depuse la dosarul intern al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, rezultă că, notificatoarea B.H. a fost fiica unuia dintre coproprietari, respectiv al lui B.I., motiv pentru care faţă de acesta notificatoarea şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită.
De asemenea, aceasta îşi face dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi după celălalt coproprietar, respectiv, după B.M. prin Acordul de împărţire a moştenirii, încheiat în faţa Tribunalului Gmunden Austria.
Ceea ce însă nu au reţinut instanţele de fond si apel, este faptul că B.I. şi B.M., de pe urma cărora notificatoarea pretinde calitatea de persoana îndreptăţită, au deţinut doar cota de ½ din imobilul revendicat, dobândită cu titlu de moştenire după B.M., pentru cealaltă cotă de ½ deţinută de B.M. şi care a, trecut în proprietatea S.R. în baza Decretului nr. 218/1960 si a Decretului nr. 712/1996, aceasta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită.
Ceea ce este, de asemenea de menţionat, este faptul că, B.M. de sub B5 este nepotul Iui B.M., înscrisă sub B6 din CF Sibiu nr. 1608, (nagyszul însemnând în limba maghiară „bunic” sau „bunică”) deci cei doi, au avut calitatea de coproprietari, astfel încât, pentru cota deţinută de B.M., notificatoarea avea obligaţia să-şi dovedească calitatea de persoană îndreptăţită, lucru valabil şi în prezent.
Intimaţii reclamanţi nu au formulat întâmpinare la motivele de recurs.
Recursul formulat este nefondat.
Analizând materialul probator administrat în cauză, văzând criticile formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar intimaţii reclamanţi sunt îndreptăţiţi la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, respectiv, despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru întregul imobil situat în Sibiu, Str. Lalelelor, compus din construcţie şi teren de 676 mp, înscris în CF.
Recurentul pârât, care prin dispoziţia nr. 16366 din 4 decembrie 2008, emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001 a stabilit dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii doar pentru cota de ½ din acest imobil, susţine că reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi pentru cealaltă cotă de ½ de pe urma coproprietarului tabular iniţial al imobilului B.M., recunoaşterea acestui drept vizând doar cota de ½ ce a aparţinut soţiei acestuia, B.M., bunica autoarei reclamanţilor (B.H.).
Pentru a se stabili calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, este necesar a se verifica fie cerinţele art. 3 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, fie cele ale art. 4 alin. (2) din acelaşi act normativ, anume, cel care formulează notificarea trebuie să fi fost proprietar al imobilului la data preluării, fie moştenitor legal sau testamentar al persoanelor fizice îndreptăţite.
Înalta Curte constată din conţinutul copiei CF Sibiu, că asupra imobilului cu nr. top. 6688/2521, de sub A+l (ulterior dezmembrat), s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea lui B.M. şi B.M. (sub B+5; B+6).
Asupra cotei de ½ ce a aparţinut lui B.M., în anul 1945, s-a intabulat cu titlu de moştenire, dreptul de proprietate în favoarea lui B.I. şi B.M. (B+7, B+8).
Ulterior, în 1964 în baza Decretului 92/1950 S.R. a preluat cota de ½ din imobil (a lui B.I. şi B.M. de sub B+7 şi B+8), înscriindu-şi dreptul de proprietate sub B+9, iar în 1984, S.R. a preluat şi cealaltă cotă de ½ din imobil, proprietatea celui de sub B+5 (B.M.) în baza Decretelor nr. 218/1960 şi 712/1966, şi B+10, cu înscrierea dreptului în favoarea sa, sub B+10.
Autoarea reclamanţilor, B.H. (în prezent decedată, demersul acesteia de notificare fiind continuat de reclamanţii cauzei, moştenitorii săi), este fiica lui B.I. şi nepoată de frate a lui B.M., dar şi descendentă de gradul II al coproprietarului tabular B.M., bunicul său, situaţie în care aceasta îndeplineşte condiţiile presupuse de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Deşi din arborele genealogic depus de intimaţi în apel, rezultă că B.H. a mai avut doi fraţi B.H.H. şi O.A., întrucât autoarea reclamanţilor este singura care a formulat notificare, devin aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 cu privire la dreptul de acrescământ ce operează în favoarea autoarei reclamanţilor, aplicaţie a dispoziţiilor art. 697 C. civ.
În acelaşi timp, notificarea formulată de B.H. valorează acceptare a moştenirii bunicului său B.M., date fiind dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că, autoarea reclamanţilor, era singura îndreptăţită la obţinerea măsurilor reparatorii pentru întregul imobil, iar nu doar pentru cota de ½ (ce a aparţinut lui B.M.), drept ce va fi cules în prezent de intimaţi.
Pe de altă parte, este lipsită de relevanţă împrejurarea că după decesul lui B.M. nu a operat o înscriere în cartea funciară a drepturilor dobândite prin moştenire de B.I. şi B.M. (autorii notificatoarei), întrucât art. 26 din Decretul - Lege nr. 115/1938 prevede: „Drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită şi expropriere; titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea.”
Având în vedere cele anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâtul P.M. Sibiu, împotriva deciziei nr. 115/ A din 12 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 75/2010. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 1022/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
