ICCJ. Decizia nr. 1022/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1022/2010
Dosar nr. 39/121/2005
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 992/C/2005 la Tribunalul Galaţi, secţia civilă, reclamantul W.A. a chemat în judecată Instituţia P.M. Galaţi, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de către 3.000.000 lei pe fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii, să emită dispoziţia de restituire în natură a imobilului situat în Galaţi, B-dul. George Coşbuc, sau acordarea de măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, la data de 13 iunie 2001, a solicitat pârâtului prin notificare să-i restituie în natură imobilul sus menţionat, compus din suprafaţa de 1226,94 m.p. teren şi construcţii din cărămidă având trei corpuri de casă cu parter şi etaj, sau să i se acorde măsuri reparatorii, şi, deşi a expirat termenul pentru a i se răspunde, pârâtul nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală; că a făcut dovada că bunul respectiv a aparţinut fratelui bunicului său (W.L.), iar prin decizia civilă nr. 5 din 7 ianuarie 2004 a Tribunalului Galaţi, s-a constatat nulitatea absolută a donaţiei făcută cu privire la acest imobil de W.L., şi, astfel, statul sau oricare dintre instituţiile sale nu deţin nici un titlu cu privire la imobil.
S-a solicitat de către reclamant, să se constate refuzul pârâtului de a emite dispoziţia de restituire în natură a imobilului sau, după caz, de acordare a măsurilor reparatorii în raport de situaţia actuală a acestuia.
La termenul de judecată din 10 ianuarie 2006, reclamantul, prin apărător, a arătat că îşi modifică obiectul cererii introductive, în sensul că formulează contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 636/ SR din 3 martie 2004, prin care s-a respins cererea formulată de reclamant, cu motivarea că acesta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate şi nici a vocaţiei la moştenirea autorului deposedat.
La 18 octombrie 2007, SC B.G. SRL Galaţi a depus la dosar cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul pârâtului prin care a arătat că imobilul din Galaţi, B-dul. George Coşbuc este în prezent proprietatea societăţii, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 113 din 9 iulie 2004, confirmat prin sentinţa civilă nr. 3905 din 10 noiembrie 2005 a Judecătoriei Galaţi.
În motivarea cererii de intervenţie în interes propriu, intervenientul SC B.G. SRL a arătat că reclamantul a formulat contestaţie peste termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001, întrucât i s-a comunicat dispoziţia contestată la 14 aprilie 2004 iar contestaţia a fost formulată în anul 2005; că imobilul din Galaţi, B-dul George Coşbuc, nu poate constitui obiectul retrocedării către reclamant, întrucât, aşa cum rezultă din adresa nr. 13427 din 11 mai 2007 emisă de P.M. Galaţi, pentru acest imobil nu s-au depus notificări conform Legii nr. 10/2001, iar din acte rezultă că adresa din str. George Coşbuc a avut ca număr vechi numărul 288; că din notificările reclamantului rezultă că acesta a solicitat retrocedarea imobilului din str. George Coşbuc, care potrivit adresei nr. 89.174 din 22 octombrie 2004 emisă de P.M. Galaţi, şi că, în baza certificatului de urbanism nr. 785 din 11 septembrie 2003, s-a construit un pavilion administrativ de prestări servicii auto, în regim de parter şi etaj, care constituie proprietatea societăţii, pe lângă partea din imobil cumpărată iniţial.
La termenul de judecată din 3 decembrie 2007, pârâtul M. Galaţi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, motivată, în esenţă, de faptul că, potrivit actelor depuse la dosar, nu rezultă calitatea de moştenitor a acestuia, respectiv nu a făcut dovada vocaţiei succesorale la moştenirea autorului deposedat, iar la termenul din 19 februarie 2008, această excepţie a fost respinsă, ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 1583/2008, Tribunalul Galaţi a respins, ca nefondată, acţiunea şi ca lipsită de interes cererea de intervenţie, reţinând, în esenţă, că, faţă de actele şi lucrările cauzei, reclamantul nu a făcut dovada proprietăţii asupra imobilului revendicat printr-un înscris care să prezinte elementele constitutive ale unui titlu de proprietate, şi, prin urmare, nu a dovedit calitatea sa de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, potrivit Legii nr. 10/2001.
Prin decizia nr. 210/ A din 17 iunie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant; a schimbat, în tot, sentinţa civilă apelată; a admis contestaţia; a anulat Dispoziţia nr. 636/SR/2004 a Primarului Galaţi şi a dispus obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziţii de acordare de despăgubiri băneşti în cuantum de 248.502,847 lei, pentru următoarele considerente:
Conform art. 23.1 din H.G. nr. 250/2007, prin acte doveditoare se înţelege orice acte juridice translative de proprietate care atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică, act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară.
În speţă, faţă de actele administrate, apelantul-reclamant a făcut dovada, în sensul Legii nr. 10/2001, a faptului că autorul său L.V., a avut în proprietate imobilul situat în Galaţi, str. George Coşbuc, compus din 1226,94 m.p. teren + construcţii, iar în anul 1952, pentru neplata impozitelor, s-a dispus scoaterea bunului la vânzare, pentru ca, în anul 1962, acesta să se regăsească în patrimoniul lui L.V. (posibil prin nefinalizarea vânzării silite), pentru care a intervenit actul de donaţie către S.P.O. Galaţi.
Cu privire la calitatea de persoană îndreptăţită a apelantului, s-a reţinut că, din analiza actelor administrate în cauză, se constată că numele de familie al fostului proprietar are diverse forme, care se învârt în jurul rădăcinii „W.”, fapt care, coroborate cu actele de stare civilă, atestă calitatea de persoană îndreptăţită în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001.
V.(W.)L. (din părinţii I. şi T.) a fost fratele vitreg al lui W.A. (din părinţii I. şi S.).
W.A. a avut un fiu, W.A., iar acesta din urmă pe apelantul-reclamant.
Pe acest aspect, s-a concluzionat că, prin certificatul de moştenitor nr. 291/2003 eliberat de B.N.P. C., se face dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de lege pentru atestarea unei astfel de calităţi şi, ca atare, condiţia prevăzută la art. 4 din Legea nr. 10/2001 este îndeplinită în speţă.
În ceea ce priveşte identificarea cu certitudine a amplasamentului imobilului în litigiu, s-a reţinut că obiecţiunile intimatei, privitoare la acest aspect, ar fi fost întemeiate în măsura în care, în speţă, nu ar fi avut loc o modificare a obiectului cererii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul preluat abuziv de S.R., imobil care, în mod cert, în anul 1962, se afla pe B-dul. George Coşbuc.
S-a concluzionat, că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului apelantului asupra imobilului în litigiu, a preluării abuzivă de către S.R. a acestui imobil, precum şi a calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului, iar faţă de faptul că dispoziţia contestată a fost emisă în anul 2004, permite să se stabilească drept măsură reparatorie acordarea de despăgubiri băneşti, formă de reparaţie prevăzută de Legea nr. 10/2001, anterior modificărilor survenite prin Legii nr. 247/2005.
Referitor la cuantumul acestor despăgubiri, instanţa de apel a reţinut că urmează a se lua în calcul suprafaţa de 1226,94 m.p. teren, aşa cum rezultă din actele de proprietate, şi nu 1497,11 m.p., aşa cum a găsit de cuviinţă expertul, iar în ceea ce priveşte valoarea pe metru pătrat, s-a reţinut cea de 231,88 lei, la care s-a oprit expertul şi nu cea de 300 euro/m.p., pretinsă de apelant fără dovezi pertinente.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamantul W.A. şi M. Galaţi, prin P.
Prin recursul său, reclamantul W.A. critică decizia recurată pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate arată că obiectul notificării formulată de acesta îl constituie restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Galaţi, str. George Coşbuc, constând din teren în suprafaţă de 1226,94 m.p. şi construcţii cu trei corpuri de clădire, corpul nr. 1 cu două camere şi o magazie, corpul nr. 2 având o cameră şi corpul nr. 3 format din parte şi etaj cu două încăperi, construcţii care însumează suprafaţa de 263,49 m.p.
În această situaţie, chiar dacă din motive obiective, respectiv refuzul actualilor deţinători ai imobilelor de a permite accesul, expertul nu a examinat construcţiile în vederea evaluării, este evident că nu a renunţat nici un moment la solicitarea sa iniţială privind „acordarea de despăgubiri legate şi de construcţiile existente pe teren”, situaţie în care este evidentă omisiunea instanţei de apel de a soluţiona şi această cerere.
Prin recursul său, M. Galaţi, prin P., a criticat decizia pentru nelegalitate, ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii, indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, M. Galaţi, prin P., arată că prezumţia relativă prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, operează numai în absenţa unor probe contrare, fapt ce implică neapărat coordonarea informaţiilor furnizate de actele normative sau de autorităţi, prin care s-a dispus, sau, după caz, s-a pus în aplicare măsura preluării abuzive.
La dosarul cauzei există mai multe acte care fac trimitere la eventuale preluări abuzive: anexa la Decretul de naţionalizare nr. 92/1950, sentinţa civilă nr. 298 din 17 decembrie 1952 a Tribunalului Galaţi şi contractul de donaţie din 19 decembrie 1962, în care se prevede că imobilul donat statului este proprietatea d-lui. V.L. prin cumpărare în anul 1942, „cu act pe care nu-l mai posed”.
Or, instanţa de apel, fără a lămuri care din modalităţile de preluare dovedite cu înscrisuri este cea reală, a procedat la calificarea preluării imobilului ca fiind donaţie abuzivă, fără a mai face referire la prezenţa imobilului în litigiu în anexa la decretul de naţionalizare.
De asemenea, s-a arătat, că potrivit principiului instituit de Legea nr. 10/2001, prevalează restituirea în natură a imobilelor revendicate, potrivit art. 1 alin. (1) din aceeaşi lege şi numai în cazul în care acest lucru nu este posibil, în subsidiar, se acordă despăgubiri, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Instanţa de apel nu a motivat în nici un fel imposibilitatea restituirii în natură, chiar şi parţială, a imobilului. Mai mult, imobilul nu a fost identificat, nu i s-a clarificat regimul juridic şi nici nu s-a stabilit deţinătorul sau deţinătorii actuali ai acestuia.
S-a mai arătat, că, nici în forma iniţială, nici în forma republicată a Legii nr. 10/2001, despăgubirile acordate în condiţiile acestui act normativ, prin decizie/dispoziţie motivată sau prin hotărâre judecătorească (în cazul deciziilor de respingere împotriva cărora s-au formulat contestaţii admise în procedura judiciară), nu erau achitate de către prefectură, conform procedurii reglementate de art. 36/40 din actul normativ, şi că, în ultima perioadă, în situaţiile în care revendicatorii obţin pe cale judecătorească recunoaşterea calităţii lor de persoane îndreptăţite, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, solicită de la primării, prin intermediul executorilor judecătoreşti, plata în numerar a sumelor consemnate în dispozitivele respectivelor hotărâri judecătoreşti, deşi, odată cu apariţia Legii nr. 247/2005, sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare efectivă a despăgubirilor aferente imobilelor, care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, au trecut în sarcina A.N.R.P.F.P., indiferent dacă acestea au fost obţinute pe cale administrativă sau prin hotărâri judecătoreşti.
Examinând recursul reclamantului, în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cât şi recursul formulat de M. Galaţi, prin P., în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele:
Art. 261 alin. (5) C. proc. civ., prevede că „hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”, iar art. 291 alin. (1) C. proc. civ., prevede că, instanţa de apel va verifica „în limitele cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă”.
În prezenta cauză, instanţa de apel a nesocotit aceste prevederi legale, deoarece deşi prin motivele de apel s-au formulat critici de către reclamant împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, în sensul că, greşit, nu i s-au acordat despăgubiri pentru imobilul notificat, care în forma iniţială a fost compus din două terenuri fără construcţii, situate în str. George Coşbuc, unificate, ulterior, într-un singur corp, prin desfiinţare a gardului despărţitor, şi construcţiile edificate pe acesta, prin decizia recurată, nu s-a răspuns în vreun fel acestei critici, stabilind că reclamantul are dreptul la despăgubiri băneşti numai pentru terenul în litigiu, ceea ce echivalează cu nepronunţarea instanţei de apel asupra acestei critici.
Cum aceeaşi critică este formulată de reclamant şi prin cererea de recurs, instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar, deoarece nu cunoaşte care au fost consideraţiile de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa de apel pentru înlăturarea motivului de apel formulat de reclamant privind dreptul său de a i se acorda măsuri reparatorii şi pentru construcţiile situate pe terenul în litigiu şi preluate de stat abuziv de la autorul său.
În ceea ce priveşte recursul declarat de M. Galaţi, prin P., se constată următoarele :
Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Prin decizia recurată, s-a stabilit, irevocabilul, calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001, a reclamantului, ca moştenitor al fostului proprietar, aşa cum rezultă din certificatul de calitate nr. 291/2003 eliberat de B.N.P. C., cât şi calitatea de proprietar al imobilului în litigiu în persoana autorului V.(W.)L., în condiţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aşa cum rezultă din anexa la Decretul nr. 92/1950, pentru imobilele situate în Galaţi, din care rezultă că de la autorul L.V. s-a naţionalizat şi imobilul situat în Galaţi, B-dul. George Coşbuc, deoarece asupra acestor constatări ale instanţei de apel pârâtul nu a formulat critici prin recursul său.
Prin criticile formulate, recurentul M. Galaţi, prin P., indicând art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, arată că instanţa de apel nu a făcut niciun fel de referiri „la prezenţa imobilului în anexa la Decretul de naţionalizare nr. 92/1950, considerând fără temei că bunul respectiv ar fi revenit în patrimoniul autorului reclamantului în anul 1962, probabil prin nefinalizarea vânzării silite”.
Imobilul a fost preluat de către stat, în baza Decretului nr. 92/1950, în mod abuziv, conform art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, iar împrejurarea că, ulterior, asupra acestui imobil s-au făcut acte de dispoziţie nu dovedeşte altceva decât că autorul W.L. nu a fost deposedat, urmare a naţionalizării, de către imobilul în litigiu.
În condiţiile art. 2 alin. (1) lit. c) şi d), preluările imobilului de către stat, dispuse prin sentinţa civilă nr. 298 din 17 decembrie 1952, pronunţată de Tribunalul Popular al Oraşului Galaţi, pentru neplata impozitelor, cât şi prin donaţia făcută de L.W. în favoarea Consiliului local al oraşului Galaţi, constatată nulă prin decizia nr. 5 din 7 ianuarie 2004 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia civilă, constituie acte de preluare abuzivă a imobilului de către stat, care, oricum, ar fi fost lipsită de relevanţă juridică, în condiţiile în care preluarea de drept a imobilului de către stat se făcuse abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950, prin naţionalizare.
Toate operaţiunile juridice subsecvente actului naţionalizării nu dovedesc decât consecvenţa statului în a lipsi persoanele de proprietatea lor prin orice mijloace, specifice regimului politic din acea vreme.
Prin urmare, în speţă, reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate a autorului său asupra imobilului în litigiu, a preluării abuzive a acestuia de către stat, cât şi a calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, ca lege specială de reparaţie pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
De esenţa Legii nr. 10/2001 este restituirea în natură a imobilelor potrivit art. 1, art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, aşa cum, de altfel, a solicitat reclamantul prin notificarea nr. 77 din 13 iunie 2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, măsură ce se impune a fi analizată în raport de regimul juridic al imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2001,.
Acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, se poate dispune potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, numai în situaţia în care restituirea în natură a imobilului nu este posibilă.
În speţă, se constată că instanţa de apel nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt, în sensul identificării imobilului în litigiu, teren şi construcţii, şi verificării situaţiei sale juridice, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2001, pentru a se aprecia asupra măsurilor reparatorii la care este îndreptăţit reclamantul şi anume, fie la restituirea în natură a acestuia, fie acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Stabilirea situaţiei de fapt impune efectuarea unei expertize topo de specialitate, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ., prin care să se identifice imobilul în litigiu, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, cât şi completarea probatoriului cu acte din care să rezulte situaţia juridică a acestuia, cât şi deţinătorii săi, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru a stabili asupra măsurilor reparatorii la care este îndreptăţit reclamantul.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de reclamantul W.A. şi M. Galaţi, prin P., va casa decizia recurată, şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului, la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, se va administra probatoriu în sensul celor mai sus expuse şi se va ţine seama de toate mijloace de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul W.A. şi pârâtul M. Galaţi, prin P., împotriva deciziei nr. 210/ A din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1021/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1040/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
