ICCJ. Decizia nr. 1040/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1040/2010
Dosar nr. 16501/299/2008
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, la data de 17 septembrie 2008, sub nr. 16501/299/2008, reclamanţii P.L. şi P.I. au chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S., solicitând instanţei să constate desfiinţarea executării silite formulată de pârâtă, ca urmare a perimării de drept a executării silite.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, prin contractul de credit nr. 440 din 11 mai 1995, B.A. a acordat un credit către SC D.F. SRL, iar, ulterior, pârâta A.V.A.S. a preluat activele neperformante de la B.A., printre care figurează şi creanţa rezultată din contractul de credit nr. 440 din 11 mai 1995.
Pentru creditul respectiv, numiţii C.V. şi C.D. au semnat contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 3348 din 3 mai 1995, prin care s-a instituit ipotecă asupra imobilului situat în Târgu-Jiu, zona Gării, judeţul Gorj.
La data de 29 noiembrie 1995, Judecătoria Târgu Jiu a pronunţat sentinţa civilă nr. 9988, prin care s-a constatat că la data de 24 iulie 1995 a intervenit un act de vânzare-cumpărare între numiţii B.C. şi C.V. (zis V.), având ca obiect apartamentul în litigiu.
Ulterior, reclamanţii au dobândit imobilul respectiv prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 9328 din 26 octombrie 1999, încheiat cu numitul B.C.
S-a mai arătat, că, la data de 7 septembrie 2007, pârâta A.V.A.S. a comunicat reclamanţilor titlurile executorii în baza cărora a înţeles că înceapă executarea silită împotriva acestora, comunicarea titlurilor executorii fiind singurul act de executare pe care pârâta a înţeles să îl întreprindă până la data formulării prezentei acţiuni, astfel încât termenul de 6 luni prevăzut de art. 389 alin. (1) C. proc. civ., s-a împlinit.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile codului de procedură civilă şi dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/1998.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 4248 din 13 martie 2009, a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinând că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, sub nr. 16501/299/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 31 din 1 iulie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondate, excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi tardivităţii; a admis acţiunea formulată de reclamanţii P.L. şi P.I., şi a constatat perimată de drept executarea silită formulată de A.V.A.S. împotriva debitorilor-reclamanţi, reţinând următoarele:
Excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi tardivităţii, invocate de pârâta A.V.A.S., sunt neîntemeiate, întrucât reclamanţii, prin precizările orale la acţiune, au arătat că au formulat o cerere prin care solicită să se constate că executarea silită, formulată de pârâtă, în temeiul contractului de garanţie imobiliară, autentificat sub nr. 3348 din 3 mai 1995, este prescrisă, iar această cerere este admisibilă, potrivit art. 399 alin. (1) teza I-a C. proc. civ.
S-a reţinut, că reclamanţii nu au solicitat desfiinţarea actelor de executare pentru motive prevăzute de art. 399 alin. (2) şi următoarele C. proc. civ., pentru a fi în prezenţa unei contestaţii la executare şi a se pune, astfel, în discuţie tardivitatea unei astfel de cereri.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au calitatea de terţi dobânditori ai imobilului, devenind proprietari ai acestuia prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9328 din 26 octombrie 1999, încheiat cu numitul B.C.; că executarea silită împotriva reclamanţilor a fost pornită prin comunicarea de către pârâtă, în data de 7 septembrie 2007, a adresei nr. 11599 din 30 august 2007, căreia i-au fost anexate contractul de credit nr. 440 din 11 mai 1995, actul adiţional la acesta din data de 25 octombrie 1995 şi contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 5381 din 3 mai 1995 la notariatul de Stat Judeţean Gorj, înscris sub nr. 3348 din 3 mai 1995 în Registrul de Transcripţiuni şi Inscripţiuni Ipotecare al acestui notariat; că, de la această dată şi până la promovarea prezentei acţiuni, pârâta a rămas în pasivitate şi nu a făcut niciun act de executare; că, potrivit art. 390 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţiile art. 387 şi art. 389 C. proc. civ., nu se aplică în cazurile când legea încuviinţează executarea fără somaţie; că, potrivit dispoziţiilor art. 58 din O.U.G. nr. 51/19987, „executorul va începe executarea după comunicarea titlului executoriu prevăzut de art. 39 alin. (1), cu menţiunea că neachitarea de bunăvoie a creanţei în termen de 5 zile lucrătoare de la primire dă dreptul creditorului să procedeze la executarea silită, fără nicio altă somaţie”; că, din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că această comunicare a titlului executoriu reprezintă însăşi somaţia în temeiul căreia s-a început executarea silită, chiar dacă nu cuprinde „toate condiţiile de formă prevăzute de art. 387 C. proc. civ.” şi că executarea silită pornită de pârâta A.V.A.S., care prin contractul de cesiune de creanţă nr. 724397 din 15 decembrie 1999 a preluat acţiunile neperformante de la B.A., printre acestea figurând şi creanţa rezultată din contractul de credit nr. 440 din 11 mai 1995 intervenit între B.A. şi SC D.F. SRL, precum şi din actul adiţional încheiat la data de 25 octombrie 1995, pentru un credit de 300.000.000 lei vechi, credit garantat, printre altele, şi cu apartamentul în litigiu, potrivit contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 3348 din 3 mai 1995, prin care s-a instituit ipotecă asupra apartamentului în litigiu, nu poate fi interpretată că începe fără somaţie, chiar şi numai prin menţionarea că neplata creanţei în termen de 5 zile dă dreptul creditorului să procedeze la executarea silită fără nicio altă somaţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.V.A.S., indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-pârâtă a arătat că obiectul executării silite îl reprezintă o creanţă comercială, astfel că Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a Curţii de Apel Bucureşti nu are competenţa funcţională în judecarea fondului cauzei; că executarea silită se desfăşoară potrivit dispoziţiilor speciale reglementate prin O.U.G. nr. 51/1998; că, în cazul cumpărării apartamentului în litigiu, cumpărătorilor le revenea obligaţia să se intereseze despre situaţia juridică a acestuia, iar, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, aceştia şi-au asumat riscul cu privire la consecinţele ce decurg din faptul că la încheierea contractului vânzătorul a declarat că imobilul nu este grevat de sarcini şi împreună cu cumpărătorul, au scutit notarul public de cercetarea registrelor de publicitate; că, potrivit art. 1790 C. civ., creditorii care au privilegiu sau ipoteca înscrisă asupra unui imobil îl urmăresc în mâna oricui ar trece, respectiv că ipoteca este un drept real ce poartă asupra unui imobil, astfel că beneficiul de urmărire însoţeşte bunul în mâinile oricui s-ar afla acesta, fără să fie nevoie de un contract de novaţie pentru ca terţul subdobânditor să fie ţinut de ipoteca constituită de autorul său; că procedurii de executare silită declanşată de executorii A.V.A.S. nu îi sunt aplicabile prevederile de drept comun stipulate în Codul de procedură civilă, ci dispoziţiile speciale prevăzute în O.U.G. nr. 51/1998.
Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, executarea silită va începe numai după comunicarea unei somaţii, în afară de cazurile când legea prevede altfel.
În cazul procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998, legiuitorul a stabilit că executarea silită va începe altfel, respectiv prin „comunicarea titlului executoriu”.
Prin urmare, coroborând prevederile art. 58 cu prevederile art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998, care stipulează că titlul executoriu se comunică debitorului şi se pune în executare fără nicio formalitate, rezultă în mod clar că executarea silită declarată de executorii A.V.A.S. nu începe prin comunicarea unei somaţii, ci a unei simple adrese de înştiinţare a debitorului despre existenţa debitului şi acordarea unui termen de plată, şi, deci, executarea silită nu se perimă.
Examinând sentinţa în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Pârâta A.V.A.S. a preluat, prin contractul de cesiune de creanţă nr. 724397 din 15 decembrie 1999, activele neperformante de la Banca Agricolă, printre acestea figurând şi creanţa rezultată din contractul de credit nr. 440 din 11 mai 1995 intervenit între B.A. şi SC D.F. SRL precum şi din actul adiţional încheiat la data de 25 octombrie 1995, în valoare de 300.000.000 lei vechi, credit ce a fost garantat şi cu imobilul în litigiu, potrivit contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 5381 din 3 mai 1995, semnat de C.V. şi C.D., prin care s-a instituit ipotecă asupra acestuia.
Prin sentinţa civilă nr. 9988 din 29 noiembrie 1995 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, s-a constatat că, la data de 24 iulie 1995, a intervenit un act de vânzare-cumpărare între B.C. şi C.V. (zis V.), care are ca obiect apartamentul în litigiu.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 9328 din 26 octombrie 1999, reclamanţii au devenit proprietarii acestui imobil.
Susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a Curţii de Apel Bucureşti nu are competenţa funcţională de a judeca fondul cauzei, faţă de faptul că obiectul executării silite îl constituie creanţe comerciale, este nefondată.
Astfel, potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 „cererile de orice natură privind drepturile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii definiţi la art. 38, sunt de competenţa curţii de apel în a cărui rază teritorială se află sediul, după caz, domiciliul pârâtului şi se judecă de urgenţă şi cu precădere”.
Potrivit acestor dispoziţii legale, competenţa de primă instanţă în soluţionarea cererilor de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii definiţi la art. 38, aparţine curţii de apel unde îşi are sediul sau, după caz, domiciliul pârâtul.
În speţă, recurenta-pârâtă invocă soluţionarea fondului cauzei de către secţia civilă a curţii de apel cu încălcarea normelor privind competenţa jurisdicţională de atribuţiune, faţă de natura comercială a creanţei preluate de A.V.A.S.
Normele de competenţă nu reglementează o competenţă de atribuţiune proprie a secţiilor curţii de apel, ca în cazul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o pare, iar, pe de altă parte, raportul juridic dedus judecăţii s-a născut în baza contractului de cesiune de creanţă nr. 724397 din 15 decembrie 1999, încheiat în conformitate cu dispoziţiile art. 1319 şi urm. C. civ. român, care este un contract civil şi nu comercial, aşa cum susţine pârâta-recurentă, în scopul aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/1998, cu modificările şi completările ulterioare, şi a O.U.G. nr. 163/1999.
Prin urmare, secţiei civile a curţii de apel unde îşi are sediul pârâta îi revine competenţa de judecare a fondului cauzei promovată de intimaţii-reclamanţi.
Executarea silită pornită de pârâta A.V.A.S. împotriva reclamanţilor este, într-adevăr, reglementată de dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1998, iar imobilul cumpărat de reclamanţi este grevat de ipoteca instituită asupra sa prin contractul de garanţie imobiliară semnat de numiţii C.V. şi C.D., nr. 3348 din 3 mai 1995, care îl urmăreşte în mâna oricui ar trece, potrivit art. 1790 C. civ. Litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică, se soluţionează cu respectarea prevederilor capitolului IV din Legea nr. 409/2001, pentru aprobarea O.U.G. nr. 51/1998, şi completată în mod corespunzător cu dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
Executarea silită a intimaţilor-reclamanţi a fost pornită prin comunicarea titlului executoriu, contractul de credit nr. 440 din 11 mai 1995 şi actul adiţional la acesta din data de 25 octombrie 1995, a contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 5381 din 3 mai 1995 la Notariatul de Stat Judeţean Gorj şi înscris sub nr. 3348 din 3 mai 1995 în Registrul de Transcripţiuni şi Inscripţiuni Ipotecare al acestui notariat, la 7 septembrie 2007.
Potrivit art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, privind unele măsuri premergătoare privatizării bancare, modificată şi republicată, „executorul va începe executarea după comunicarea titlului executoriu prevăzut de art. 39 alin. (1) cu menţiunea că neachitarea de bună-voie a creanţei în termen de 5 zile lucrătoare de la primire dă dreptul creditorului să procedeze la executarea silită fără nicio altă somaţie”.
Folosind sintagma „fără nici o altă somaţie”, legiuitorul a înţeles să asimileze comunicarea prevăzută de art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, modificată şi republicată, cu somaţia prevăzută de art. 387 alin. (1) C. proc. civ., chiar dacă aceasta nu întruneşte toate cerinţele prevăzute de acest text de lege, cu toate consecinţele ce decurg din transmiterea acesteia către debitor.
Prin art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, modificată şi republicată, s-a prevăzut un termen de 5 zile pentru achitarea de bună-voie a creanţei de către cel căruia i s-a făcut comunicarea, după care creditorul poate să procedeze la executarea silită.
Or, în speţă, la expirarea celor 5 zile de la comunicarea titlului executoriu, la 7 septembrie 2007, recurenta-pârâtă putea să procedeze la executarea silită împotriva recurenţilor-reclamanţi, fără nicio altă somaţie. Însă, recurenta-pârâtă nu a efectuat niciun act de executare în termenul de prescripţie a executării silite prevăzut de art. 389 alin.(1) C. proc. civ., de 6 luni, ce începe să curgă de la expirarea celor 5 zile pentru achitarea de bună-voie a creanţei de către debitori.
Pin urmare, curtea de apel a constatat legal că executarea silită pornită de A.V.A.S. împotriva debitorilor-reclamanţi s-a perimat de drept.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinţei nr. 31 din 1 iulie 2009, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1022/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1094/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
