ICCJ. Decizia nr. 1099/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1099/2010

Dosar nr. 31268/3/2007

Şedinţa de la 22 februarie 2010

Deliberând, în temeiul art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 755 din 21 aprilie 2008, a respins acţiunea formulată de reclamantul R.C., în contradictoriu cu pârâţii, Primarul General al Municipiului Bucureşti, Ministerul Justiţiei şi intervenientul Automobil Clubul Român, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, restituirea în natură a imobilului în litigiu, 557,60 mp, către reclamant nu este cu putinţă deoarece imobilul este stăpânit de circa 30 de ani de intervenient şi au fost edificate construcţii. Că pe tot parcursul judecăţii de la fond, reclamantul a solicitat doar restituirea în natură a imobilului în litigiu, fără a mai accepta, în subsidiar, restituirea prin echivalent.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 129 din 23 iunie 2009 a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active; a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva încheierilor din 2 noiembrie 2007 şi 14 decembrie 2007 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu Primarul General al Municipiului Bucureşti, Ministerul Justiţiei şi intervenientul Automobil Clubul Român; a admis apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 755 din 21 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a schimbat în tot sentinţa atacată astfel: a admis în parte contestaţia şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie formulată de A.C.R.; a dispus anularea, în parte, a dispoziţiei contestate emise de intimatul-pârât Primarul General al Municipiului Bucureşti sub nr. 3492 din 10 noiembrie 2004, în ce priveşte soluţionarea notificărilor nr. 2154 din 13 august 2001 şi nr. 2476 din 4 septembrie 2009; a obligat pe intimat să restituie, în natură contestatorului terenul în suprafaţă de 557,60 mp situat în Bucureşti, respectiv lotul I, astfel cum este identificat prin raportul de expertiză topo efectuat de expertul M.C.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată nr. 1048/2 din 2 martie 1995 de care se prevalează intervenientul a fost constat nul printr-o hotărâre judecătorească anterioară: sentinţa civilă nr. 880 din 1 februarie 2006 a Judecătoriei sector 2, irevocabilă.

S-a mai reţinut că, reclamantul este fostul proprietar al unui teren trecut în proprietatea statului în mod abuziv, fiind îndeplinire condiţiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 10 din acelaşi act normativ. În atare situaţie, se impune restituirea în natură a terenului.

Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs: Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi intervenientul Automobil Clubul Român.

Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Reclamantul R.C. avea obligaţia să depună dovezi în sensul că nu a încasat despăgubiri la data când terenul în litigiu a trecut în proprietatea statului în condiţiile Legii nr. 58/1974.

- Legiuitorul de după 1989 a soluţionat această problemă în favoarea dobânditorilor construcţiilor, recunoscând acestora dreptul de a obţine titluri de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate. Cu alte cuvinte, nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 terenurile al căror regim este reglementat de Legea nr. 18/1991, legea fondului funciar.

- Cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ.

Automobil Clubul Român, critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând art. 7, art. 8 şi art. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Terenul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

- Contestatorul nu poate dobândi terenuri în proprietate, pe teritoriul României.

- Cheltuielile de judecată nu au fost dovedite.

Cu privire la recursul declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, se reţin următoarele:

Reclamantul R.C. a înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului-construcţie către intervenientul Automobil Clubul Român, iar în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, terenul în suprafaţă de 557,60 mp a trecut în proprietatea statului. A se vedea, în acest sens, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3762 din 7 aprilie 1981.

Prin urmare, terenul litigios a trecut din proprietatea reclamantului în proprietatea statului, fără ca reclamantul să fie despăgubit. Aşa fiind, imobilul este supus reglementării Legii nr. 10/2001.

Cu privire la plata cheltuielilor de judecată în faza de apel, se reţine că acestea au fost acordate cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 274 C. proc. civ.

Cu privire la recursul declarat de Automobil Clubul Român, se reţin următoarele:

Terenul în litigiu, 557,60 mp, a trecut din proprietatea reclamantului în proprietatea statului, fără ca reclamantul să fie despăgubit. Prin urmare, terenul este supus la restituire în condiţiile Legii nr. 10/2001.

În legătură cu faptul dacă reclamantul, care este cetăţean german, poate dobândi terenuri în proprietate pe teritoriul României, art. 3 din Legea nr. 312/2005 prevede că „cetăţeanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în România precum şi persoana juridică constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români şi pentru peroanele juridice române”. Cu alte cuvinte, intimatul R.C. poate dobândi terenuri pe teritoriul României.

Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligat Automobil Clubul Român, de instanţa de apel, acestea au fost acordate cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 274 C. proc. civ.

Pentru toate cele reţinute, se constată că, recursurile nu sunt fondate şi, pe cale de consecinţă, ele vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, declarate de recurenţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, recurentul-intervenient Automobil Clubul Român şi recurenta - pârâtă Primarul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 129 A din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1099/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs