ICCJ. Decizia nr. 324/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 324/2010
Dosar nr. 2499/90/2007
Şedinţa publică de la 25 ianuarie 2010
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 191 din 6 martie 2008, Tribunalul Vâlcea a admis contestaţia formulată de petiţionarii-contestatori D.L. şi P.I., în nume propriu cât şi ca moştenitori ai contestatoarei iniţiale, P.M., decedată în timpul procesului, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Primar, şi pe cale de consecinţă: a anulat Dispoziţia nr. 3949/2007 (art. 1 şi art. 2), în sensul că, pârâtul a fost obligat să emită o nouă dispoziţie privind restituirea în natură a suprafeţei de 178 mp, teren situat în Municipiul Râmnicu Vâlcea, cu identificat în schiţa Anexă nr. 2, de la fila 92 dosar, la completarea la Raportul de expertiză întocmit de expert ing. K.S., delimitat de punctele : 12, 27, 13, 21, 19, 18, 44, 43, 42, 41, cu vecinii : N – str. G., S – Bloc V.1, E – moşt. P.M., V – casă particulară; a menţinut restul dispoziţiei contestate pentru diferenţa de teren de 372 mp; a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de către aceiaşi petiţionari-reclamanţi, împotriva Dispoziţiei nr. 3950 din 11 aprilie 2007, cu privire la terenul din Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, pretenţiile formulate de contestatori sunt justificate în parte, respectiv este întemeiată contestaţia introdusă împotriva Dispoziţiei nr. 3949/2007 cu privire la menţiunile cuprinse la art. 1 şi art. 2, iar pârâtul va fi obligat să emită o nouă dispoziţie care va restitui în natură suprafaţa de 178 mp din terenul preluat abuziv, aşa cum rezultă din schiţa anexă nr. 2 la completarea la raportul de expertiză.
Se mai reţine că, în ce priveşte contestaţia împotriva Dispoziţiei nr. 3950/2007, aceasta nefiind întemeiată, va fi respinsă deoarece terenul în suprafaţă de 653 mp este afectat pentru construcţia blocului de locuinţe nr. 60, căi de acces şi spaţii verzi.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 98 din 5 iunie 2009, a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 191 din 6 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, şi pe cale de consecinţă: a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins contestaţia şi faţă de Dispoziţia nr. 3949 din 14 aprilie 2007 emisă de Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea; a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-contestatori, D.L. şi P.I., împotriva aceleiaşi sentinţe; a menţinut în rest sentinţa apelată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că ambele terenuri, respectiv, respectiv de 178 mp şi 233 mp sunt afectate de amenajări subterane, respectiv conducte de alimentare cu apă şi agent termic, precum şi de căi de acces al locatarilor din blocul 60.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, au declarat recurs reclamanţii P.I. şi D.L., criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
- Expertul ing. K.S. a efectuat o expertiză la instanţa de fond, ocazie cu care a stabilit că terenurile în litigiu sunt libere de construcţii şi nu sunt traversate de conducte subterane.
- Aleea existentă a fost recent creată şi nu este destinată utilităţii publice ci pentru accesul familiei C. la proprietatea sa, în condiţiile în care aceasta mai are două căi de acces.
- Cu privire la aşa-zisul spaţiu verde el este un teren viran, neamenajat, pe care au crescut spontan câteva smocuri de iarbă.
- În noua sa lucrare, în faza de apel, expertul ing. K.S. a reţinut că ambele terenuri sunt traversate în subteran de conducte de utilităţi. Obiecţiunile formulate, au fost înlăturate de instanţa de apel.
Recursul nu este fondat.
În mod judicios, instanţa de apel admiţând apelul declarat de pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea, împotriva sentinţei civile nr. 191 din 6 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, şi, schimbând în parte sentinţa atacată, a reţinut că terenurile în litigiu, suprafeţele de 178 mp şi 233 mp, sunt afectate atât de reţeaua de termoficare, care are rolul de a alimenta cu căldură Blocul 60, cât şi de reţeaua de alimentare cu apă a aceluiaşi bloc, respectiv o conductă de canalizare menajeră şi un cămin de canalizare.
În sensul celor menţionate sunt şi concluziile raportului de expertiză, întocmit de expertul ing. K.S., fila 225 dosar apel.
Prin urmare, din probele existente la dosarul cauzei rezultă că terenurile în litigiu sunt afectate de amenajări de utilitate publică, lucru care face incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în sensul că, măsurile reparatorii ce pot fi acordate recurenţilor sunt cele în echivalent, conform Titlului VI din Legea nr. 247/2005 şi care au fost propuse prin dispoziţiile contestate.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în consecinţă, se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii P.I.I. şi D.L. împotriva deciziei nr. 98/A din 5 iunie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 328/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 320/2010. Civil → |
---|