ICCJ. Decizia nr. 320/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 320/2010
Dosar nr. 1481/118/2007
Şedinţa publică de la 25 ianuarie 2010
Deliberând, constată următoarele:
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1605 din 2 octombrie 2007, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul D.C.C., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin privarea de libertate a reclamantului în perioada: 11 martie 1998 – 13 aprilie 1998, acestuia i s-a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar traumele psihice şi suferinţele fizice provocate de o asemenea măsură pot fi reparate prin acordarea unor despăgubiri băneşti. Că, ţinând seama de durata privării de libertate şi caracterul rezonabil al reparaţiei, reclamantul este îndreptăţit la plata unor daune morale în cuantum de 50.000 lei ( RON ).
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 97 din 29 aprilie 2008, a respins ca tardiv apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin D.G.F.P. Constanţa, împotriva sentinţei civile nr. 1605 din 2 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă; a admis apelul declarat de apelantul-reclamant D.C.C., împotriva sentinţei civile nr. 1605 din 2 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa şi a schimbat în parte această sentinţă, în sensul că Statul Român a fost obligat către reclamant la plata de daune morale în cuantum de 100.000 RON:
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este tardiv, deoarece sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost comunicată la data de 20 noiembrie 2007, iar apelul a fost declarat la data de 12 decembrie 2007, deci peste termenul de 15 zile prevăzut de lege.
S-a mai reţinut şi faptul că, cele 29 zile pe care reclamantul le-a satisfăcut în regim de detenţie, multiplele termene acordate în procesul penal, schimbarea încadrării juridice, lipsa plângerii prealabile a părţii vătămate îl îndreptăţesc pe reclamant să solicite daune morale într-un cuantum mai mare.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, reclamantul D.C.C. şi Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece :
- Acordarea despăgubirilor materiale pentru daunele morale este incontestabil compatibilă cu regulile de convieţuire socială şi cu principiile de echitate şi justiţie care pretind că autorul faptei ilicite trebuie să suporte consecinţele negative ale acesteia.
- Prejudiciul moral nu poate fi dovedit cu probe certe, existând doar criterii generale lăsate la aprecierea judecătorului care va stabili cuantumul bănesc al prejudiciului suferit.
- Cuantumul daunelor morale la care a ajuns instanţa de apel – 100.000 lei, excede atât practicii instanţelor române, cât şi valorile la care au fost obligate statele de către C.E.D.O. în cauze similare.
Reclamantul D.C.C. critică decizia atacată, ca fiind netemeinică şi nelegală, deoarece cuantumul daunelor morale - 100.000 lei - stabilit de instanţa de apel este prea mic în raport cu suferinţele fizice şi psihice determinate de perioada de detenţie, precum şi de procesul penal care s-a derulat pe o perioadă mare de timp.
Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin D.G.F.P. Constanţa, critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct.9 C. proc. civ., deoarece :
- Cuantumul daunelor morale stabilite de instanţa de apel – 100.000 lei – este prea mare în raport cu suferinţele fizice şi morale, suportate de reclamant.
- De altfel, se apreciază că daunele morale nu pot fi reparate prin acordarea unor despăgubiri băneşti, întrucât argumentele reclamantului nu pot fi determinate pecuniar.
Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, se reţin următoarele:
Constituţia României consacră principiul răspunderii statului sub aspect patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale.
Principiul constituţional este în acord cu art. 3 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Osebit de cele menţionate, este şi art. 504 alin. (1)-(2) C. proc. pen., care se referă de persoana împotriva căreia s-a luat o măsură privativă, sau este scoasă de sub urmărire penală, sau a fost achitată, în temeiul oricăruia pentru cazurile de achitare prevăzute de acelaşi cod.
În raport de cele învederate, şi ţinând seama de cele 29 zile pe care reclamantul le-a petrecut în penitenciar, multiplele termene acordate în procesul penal, schimbarea încadrării juridice, lipsa plângerii prealabile a părţii vătămate îl îndreptăţesc pe reclamant să solicite daune morale într-un cuantum mai mare.
Prin urmare, cuantumul daunelor – 100.000 lei - stabilit de instanţa de apel este judicios.
Faţă de cele reţinute se constată că recursul nu este fondat şi prin urmare va fi respins, ca atare.
Cu privire la recursul reclamantului D.C.C., se reţin următoarele.
Sentimentul de frustrare accentuată creat reclamantului, de dezumanizare şi de afectare gravă a prestigiului său profesional şi al personalităţii sale morale constituie elemente semnificative pentru conturarea prejudiciului psihic de netăgăduit, un prejudiciu de imagine multiplu şi complex, ce se impune a fi reparat în condiţiile legii.
În aceste condiţii, se impune ca prin despăgubirile acordate să se asigure o uşurare a suferinţei produse reclamantului şi obţinerea unor satisfacţii de către acesta. Acest lucru a fost avut în vedere de instanţa de apel atunci când a stabilit ca daunele morale să fie majorate la suma de 100.000 lei, realizându-se în acest fel o evaluare adecvată şi echilibrată a prejudiciului moral suferit de reclamant.
Pentru toate cele reţinute se constată că recursul reclamantului nu este fondat şi va fi respins ca atare.
Cu privire la recursul Statului Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin D.G.F.P. Constanţa, se reţin următoarele.
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În speţă, decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a fost comunicată recurentului la data de 23 mai 2008, fila 108 dosar apel, iar recursul a fost declarat la data de 10 iunie 2008, fila 96 dosar recurs.
Avându-se în vedere dispoziţiile textului de lege mai sus enunţat, se constată că recursul declarat de reclamant este tardiv şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul D.C.C. şi de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi ca tardiv formulat recursul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat de D.G.F.P. Constanţa, împotriva deciziei nr. 97 C din 29 aprilie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 324/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1099/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
