ICCJ. Decizia nr. 114/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 114/2010
Dosar nr. 5691/30/200.
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3848 din 5 decembrie 2008 a Tribunalului Timiş s-a respins acţiunea reclamanţilor T.P. şi T.N. împotriva pârâtului Primarul comunei Dudeştii Vechi reţinându-se următoarele considerente:
Reclamanţii au dobândit în 1980 nuda proprietate a imobilului construcţie înscris în C.F. 9772 Dudeştii Vechi, terenul în suprafaţă de 250 mp, trecând în proprietatea Statului Român în temeiul Legii nr. 58/1974 (restul terenului fiind proprietatea CAP).
Întrucât prin intrarea în vigoare a Legilor nr. 58 şi 59/1974 s-a derogat de la principiul liberei circulaţii a terenurilor creându-se disponibilitatea cvasi generală a terenurilor de orice fel, proprietate, privată, este evident că reclamanţii nu au dobândit decât un drept de folosinţă asupra celor 250 mp din totalul de 1.222 mp.
Ceea ce îngăduie şi obligă la a se conchide că terenul în discuţie nu a fost preluat de Statul Român din patrimoniul dobânditorilor construcţiei, ci din cel al înstrăinătoarei, context în care reclamanţii nu pot reclama calitatea de persoane îndreptăţite în sensul prevăzut de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 la restituirea în natură a terenului liber şi nici măcar la despăgubiri pentru terenul preluat de Statul Român.
Este adevărat că după 1989 legiuitorul a înţeles să soluţioneze problema terenurilor preluate în temeiul art. 30 şi art. 31 din Legea nr. 58/1974 în favoarea proprietarilor construcţiei, aşa cum rezultă din prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 (şi care prevăd că „terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane si rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor.") şi care, pentru corecta lor interpretare şi aplicare se cer a fi puse în corelaţie cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ( şi care spune că „Nu intra sub incidenţa prezentei legi terenurile situate in extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările si completările ulterioare), precum şi cu cele ale art. 1 punctul 4 lit. c) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 adoptate prin HG nr. 250/2007. Zis altfel, legiuitorul a înţeles să excludă din sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 terenurile trecute în proprietatea Statului în temeiul Legii nr. 58/1974, dat fiind că regimul lor juridic a fost stabilit de o altă lege reparatorie, cu caracter complinitor - aceea cu nr. 18/1991 republicată.
Numai că, pentru a fi incidente prevederile art. 36 alin. (3) ale celei din urmă legi, se cer a fi îndeplinite anumite condiţii, printre care şi aceea de existenţă a construcţiei la momentul formulării cererii de atribuire (căci legea vorbeşte de teren aferent construcţiei, atribuit în folosinţă pe durata existenţei acesteia). În situaţia în care însă construcţia cumpărată sub incidenţa Legii nr. 58/1974 nu mai există (cazul de faţă), dobânditorul construcţiei demolate nu mai poate acţiona în temeiul Legii nr. 18/1991, solicitând atribuirea terenului aferent prin ordin al prefectului (căci, prin ipoteza, acesta nu mai este proprietarul actual al construcţiei, şi nici titular al dreptului de folosinţă, drept care a încetat odată cu demolarea construcţiei - proprietatea sa), şi nici nu poate solicita „restituirea" acestui teren ( dacă este liber) sau/şi despăgubiri pentru cel ocupat de construcţii, în temeiul Legii nr. 10/2001, de vreme ce, aşa cum supra s-a demonstrat, nu era (şi nu a fost niciodată) proprietarul terenului la momentul preluării în patrimoniul statului, acesta fiind preluat direct din proprietatea înstrăinătorului construcţiei. în cea din urmă ipoteză, prin noile norme metodologice, s-a prevăzut însă dreptul proprietarului terenului la momentul spolierii de către stat, de a solicita restituirea în natură a terenului liber şi alte măsuri reparatorii în echivalent pentru cel ocupat de construcţii.
Or aşa stând lucrurile, devine îndreptăţită şi chiar obligatorie şi concluzia că petiţionarilor de faţă nu le era îngăduit a beneficia de măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 republicată, în ceea ce priveşte terenul înscris: iniţial in C.F. 9772 Dudeştii vechi nr. top 749-751/b în suprafaţă de 1222 mp, ulterior transnotat în C.F. 3523 Dudeştii Vechi (fie ele de restituire în natură sau în echivalent). Tribunalul nu le poate agrava însă situaţia în propria cale de atac, cum se priveşte a avea configuraţia contestaţia formulată contra Dispoziţiei nr. 2 din 2 iulie 2008 emisă de Primarul comunei Dudeştii Vechi (şi prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII apartenent Legii nr. 247/2005 pentru terenul în suprafaţă de 1222 mp).
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii iar prin Decizia civilă nr. 108 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara s-a respins ca nefundat apelul reclamantelor pentru următoarele considerente:
În cursul anului 1890 în concret, la data de 5 martie 2980, reclamanţii au dobândit, prin cumpărare, nuda proprietate a imobilului înscris în C.F. 9772 Dudeştii Vechi, nr.top 749-751/b, casa cu nr. 344 şi cu anexe.
La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cota de 250/1122 mp teren a trecut în proprietatea statului conform Legii nr. 58/1974, fiindu-le atribuită în folosinţă reclamanţilor cumpărători suprafaţa de 250 mp.
Construcţiile care nu sunt proprietatea reclamanţilor şi care există în prezent pe teren ocupă în total suprafaţa de 234,43 mp, restul de 887,57 mp fiind liber de construcţii, astfel cum s-a stabilit prin expertiza efectuată în dosar nr. 1034/30/2006 /ataşat prezentului.
Indiferent de situaţia de fapt a terenului rezultată din expertiză şi celelalte probe ale dosarului şi de situaţia juridică a acestuia - respectiv de faptul că a intrat parţial sau total, cu titlu sau fără titlu valabil, în proprietatea statului - reclamanţii nu au vocaţie legală conform Legii nr. 10/2001 pentru a pretinde retrocedarea acestui teren, întrucât, în lipsa unor dovezi contrarii, rezultă fără putinţă de tăgadă, că terenul a trecut în proprietatea statului din proprietatea vânzătorilor L.V. şi L.A.M., singurii care au fost prejudiciaţi prin aplicarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 58/1974 şi singurii în măsură să solicite repararea materială a acestui prejudiciu.
Reclamanţii ca şi dobânditori ai construcţiilor ar fi putut dobândi în proprietate doar terenul aferent (însă doar în ipoteza în care la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, construcţiile cumpărate anterior datei de 1 ianuarie 1990 mai existau) care nu se confundă însă cu întreg terenul înscris în C.F. a cărei retrocedare ei o solicită prin lege specială conform acţiunii de faţă.
În fapt, după ce reclamanţii au cumpărat construcţia şi anexele din C.F. 9772 Dudeştii Vechi, acestea au fost demolate, dreptul lor fiind radiat din C.F., iar terenul astfel eliberat - şi care a fost înscris în proprietatea statului în C.F. 3523 – a fost unificat şi redezmembrat în vederea întabulării noilor construcţii edificate care, conform expertizei din dosarul anterior, ocupă o parte din acest teren.
Descrierea istoricului circuitului juridic al acestui teren este în măsură să demonstreze că, reclamanţii nu pot fi consideraţi persoane îndreptăţite la retrocedarea terenului în sensul Legii nr. 10/2001, nici măcar parţial, motiv pentru care, în mod legal şi temeinic acţiunea lor a fost respinsă de Tribunalul Timiş.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea sub următoarele aspecte:
Recurenţii au susţinut că instanţa de apel şi cea de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii.
Astfel se învederează că terenul a trecut în proprietatea Statului prin legi restrictive, ceea ce denotă caracterul abuziv al preluării.
Cum construcţia a fost demolată ulterior abuziv, nu beneficiază de prevederile art. 36 din Legea nr. 18/1991 şi ca atare nu au o altă cale de a obţine o reparaţie echitabilă decât prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Recurenţii mai susţin că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei întrucât, instanţa nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere din acţiunea introductivă prin care au solicitat şi despăgubiri pentru construcţiile demolate.
Intimatul Primarul Comunei Dudeştii Vechi nu a depus întâmpinare.
Examinând hotărârea prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi a actelor de la dosar, Înalta Curte reţine că recursul este nefundat pentru următoarele considerente.
Prin dispoziţia nr. 2 din 2 iulie 2008 emisă de Primarul Comunei Dudeştii Vechi s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului (construcţie şi teren) situată în C.F. 9772 nr. top. 749 – 751/b Dudeştii Vechi în suprafaţă de 1122 mp ulterior transnotat în C.F. nr. 3523 Dudeştii Vechi formulată de reclamanţi prin notificarea nr. 335 din 4 septembrie 2001 întrucât imobilul construcţie a cărui restituire se solicită s-au edificat construcţii noi, ce ulterior au fost înstrăinate.
Prin aceeaşi dispoziţie nr. 2/2008 s-a dispus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, pentru imobilul notificat înscris în C.F. 9772 nr. top. 749 – 751/b Dudeştii Vechi şi teren în suprafaţă de 1122 mp.
Această dispoziţie a fost contestată de reclamanţi, solicitându-se anularea ei în ce priveşte soluţia de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului teren de 887,57 mp liber de construcţii înscris iniţial în C.F. nr. 9772 Dudeştii Vechi nr. 749 – 751/a – b/2, 887,57 mp, înscris în C.F. menţionat mai sus, dezmembrarea parcelelor 749 – 750/a-b/1 şi 749 – 751/a-b/2 conform expertizei de specialitate, radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra parcelei de 887,57 mp şi întabularea dreptului de proprietate a reclamanţilor cu titlu de măsură reparatorie prevăzut de Legea nr. 10/2001, precum şi obligarea pârâtului la acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor pentru diferenţa de teren de 234,43 mp ce nu poate fi restituită în natură şi pentru construcţia demolată înscrise în C.F. 9772 Dudeştii Vechi nr. top. 751/b.
Reclamanţii în baza contractului de vânzare – cumpărare nr. 4428 din 5 martie 1950 fila 22 dosarul instanţei de fond au dobândit nuda proprietate a imobilului înb C.F. 9772 Dudeştii Vechi cu nr. top. 749 – 751/b casa nr. 344 şi construcţiile anexe. Cota de 250/1/22 parte din terenul în suprafaţă de 1122 mp aferent construcţiilor vândute a trecut în proprietatea Statului Român în baza Legii nr. 58/1974, atribuindu-se în folosinţa reclamanţilor pe durata existenţei construcţiei suprafaţa de 250 mp teren.
Astfel aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate doar asupra construcţiilor, terenul trecând în proprietatea Statului Român în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Astfel în ipoteza înstrăinării construcţiei şi trecerii terenului în proprietatea Statului în condiţiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, chiar dacă înţelegerea părţilor privea şi terenul, dobânditorului construcţiei nu i s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului; deoarece, prin lege terenul era trecut în proprietatea Statului, direct din proprietatea vânzătorului.
De aceea, în ipoteza anulării actului de preluare, dreptul de proprietate asupra terenului ar fi fost redobândit de către vânzător, din patrimoniul căruia a fost preluat bunul şi nu de către cumpărător, căruia prin contractul de vânzare-cumpărare nu li s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului.
Ca atare, reclamanţilor nu li s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului, întrucât terenul ce face obiectul notificării, aferent construcţiilor cumpărate de reclamanţi prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4498 din 5 martie 1950 (fila 2 dosarul instanţei de fond) a trecut în proprietatea Statului în momentul încheierii contractului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.
Faptul că terenul aferent construcţiei a urmat regimul art. 30 din Legea nr. 58/1974 este consemnat în contractul de vânzare-cumpărare contract prin care reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcţiei, iar terenul a fost preluat de Stat din patrimoniul foştilor proprietari, vânzătorilor L.
Conform art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv, precum şi moştenitorii legali sau testamentari ai acestora.
Condiţia esenţială pentru a avea dreptul la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 este ca titularii cererii să facă dovada că ei sau autorul său deţineau imobilul în proprietate la momentul preluării lui de către stat.
Or, reclamanţii nu erau proprietari ai terenului din litigiu la data preluării de către Stat. Trecerea în proprietatea statului nu s-a făcut prin expropriere.
Dispoziţiile art. 1.4 lit. c) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 250/2007 se coroborează cu art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în raport de care sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza acestei legi persoanele care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului ori moştenitori ai acestora.
Or, în ipoteza înstrăinării construcţiei şi trecerii terenului în proprietatea statului, în condiţiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 chiar dacă înţelegerea părţilor privea şi terenul, dobânditorului construcţiei nu i s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului, deoarece prin lege, terenul era trecut în proprietatea statului direct din proprietatea vânzătorului.
Cu toate acestea, deşi reclamanţii nu erau îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, totuşi prin Dispoziţia nr. 2 din 2 iulie 2007 emisă de Primarul comunei Dudeştii Vechi atacată de reclamanţi s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul notificat înscris în C.F. 9772 nr. top. 749 – 751/b.
Cum însă reclamanţilor nu li se poate agrava situaţia în propria cale de atac, şi cum în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamanţilor urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D EC I D .
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii T.P. şi T.N. împotriva deciziei nr. 108 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1699/2010. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 999/2010. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
