ICCJ. Decizia nr. 2001/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2001/2010
Dosar nr. 1381/33/200.
Şedinţa publică din 24 martie 2010
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 475/A din 20 decembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis apelurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca şi de intervenienţii R.L.Ş., R.L.G. şi L.Ş. şi a schimbat sentinţa civilă nr. 1246 din 22 decembrie 2005 a Tribunalului Cluj, în sensul că a admis, în parte, cererea reclamanţilor H.S. şi A., a anulat dispoziţia nr. 1175 din 17 martie 2003 emisă de pârât şi l-a obligat să emită dispoziţie de restituire în natură către reclamanţi a imobilului situat în municipiul Cluj Napoca, ce se identifică în C.F. nr. 8072 Cluj sub nr. top 9701/2, condiţionat de rambursarea despăgubirilor încasate.
Prin aceeaşi decizie a fost respinsă cererea de intabulare formulată de reclamanţi şi cererea de intervenţie în interesul pârâtului.
Prin cererea înregistrată la data de 14 august 2007, pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca a cerut revizuirea deciziei mai sus arătată, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea cererii pârâtul a susţinut că a descoperit, după pronunţarea deciziei, înscrisuri doveditoare - hotărârea de divorţ a soţilor H. pronunţată de Tribunalul Rabinic din Ashdod în dosar nr. 1236/1993, recunoscută pe teritoriul României prin sentinţa civilă nr. 2368/C/2001 a Tribunalului Cluj – înscrisuri care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi determinat pronunţarea unei alte soluţii.
Prin Decizia civilă nr. 375/A din 24 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins excepţia tardivităţii, precum şi cererea de revizuire, ca nefondate.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că în speţă nu s-a făcut dovada că revizuentul ar fi luat la cunoştinţă cu mai mult de 30 de zile anterior datei de 14 august 2007 de existenţa înscrisurilor invocate, caz în care nu poate fi primită excepţia tardivităţii cererii de revizuire.
Cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, instanţa a reţinut că înscrisurile invocate nu întrunesc cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, nu au fost reţinute de partea potrivnică, fiind documente publice iar, pe de altă parte, revizuentul nu a dovedit care au fost împrejurările pentru care nu le-a putut prezenta în proces.
Totodată, instanţa a reţinut că înscrisurile nu întrunesc nici cerinţa de a fi determinante deoarece revizuentul nu a probat care ar fi fost influenţa lor asupra soluţiei dată prin hotărârea atacată cu revizuire cât timp notificarea nr. 1157 din 2 august 2001 a fost formulată de către H.S. şi A. în calitate de coproprietari tabulari ai imobilului de care au fost deposedaţi de stat şi cât timp instanţele au analizat pretenţia de retrocedare în raport de această calitate şi nu în raport de calitatea de soţi a notificatorilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul Primarul municipiului Cluj Napoca, invocând incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului revizuentul a susţinut că în speţă erau date condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. întrucât înscrisurile erau noi şi nu au fost folosite în procesul finalizat cu pronunţarea hotărârii a cărei revizuire s-a cerut, aveau forţă probantă prin ele însele, existau la data la care a fost pronunţată hotărârea atacată cu revizuire şi nu au putut fi folosite în proces întrucât au fost reţinute de partea potrivnică şi, în fine, erau determinante, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute soluţia instanţei ar fi fost alta.
În justificarea caracterului determinant al înscrisurilor revizuentul afirmă că atâta timp cât soţii H.S. şi A. erau divorţaţi la momentul formulării notificării nu se putea reţine că opera prezumţia mandatului tacit între soţi ci se impunea concluzia potrivit cu care notificarea a fost formulată cu respectarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 doar de H.S. şi, în lipsa unui mandat special, nu şi de H.A.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor".
Statuând că se poate cere revizuirea pentru motivul mai sus arătat legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute, nu au putut fi verificate de instanţa care a judecat, fapt care a permis săvârşirea unei erori de fapt involuntare ce se impune a fi corectată şi care este de natură să conducă la schimbarea soluţiei pronunţată.
Textul de lege menţionat nu poate fi invocat cu succes pentru a obţine rejudecarea unui proces sub motiv că revizuentul ar fi omis să verifice el însuşi mandatul persoanelor care au formulat notificare şi, respectiv, că ar fi omis să solicite instanţei de judecată efectuarea de verificări în acest sens, în raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei referitoare la reprezentarea părţilor la momentul formulării notificării.
Or, în speţa supusă analizei se constată că pârâtul a cerut revizuirea unei hotărâri judecătoreşti pronunţată în materia Legii nr. 10/2001 susţinând că notificatorul H.S., cu ocazia formulării notificării, ar fi acţionat şi în numele lui H.A. fără a prezenta o procură în acest sens, notificare care a fost însă analizată prezumând că H.S. acţionează în baza mandatului tacit reciproc recunoscut în favoarea soţilor prin dispoziţiile art. 35 alin. (2) C. fam., calitate pe care nu o mai aveau conform menţiunilor înscrisurilor noi invocate ca temei al revizuirii.
Ca atare, revizuentul apreciază că în raport de prevederile art. 21 alin. (1) (devenit art. 25) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care "Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.", se impunea constatarea potrivit cu care H.A. nu a formulat valabil notificare, întrucât H.S. nu era împuternicit valabil să acţioneze în numele său în acest sens.
Or, verificând lucrările dosarului, instanţa de revizuire a constatat că revizuentul a primit şi a analizat notificarea nr. 1157/2001 ca fiind formulată de H.S. şi de H.A. nu în calitate de soţi ci în calitate de coproprietari tabulari ai imobilului în litigiu, notificare pe care a soluţionat-o prin dispoziţia nr. 1175 din 17 martie 2003, în sensul respingerii, fără vreo menţiune referitoare la chestiunea supusă analizei pe calea revizuirii, a reprezentării unuia dintre notificatori.
Totodată, instanţa de revizuire a constatat că din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu privire contestaţia formulată de notificatori împotriva dispoziţiei de soluţionare a notificării rezultă că instanţele au analizat pretenţiile notificatorilor în aceeaşi calitate, de coproprietari ai imobilului, şi nu în calitatea de soţi, fără a constata lipsuri şi fără a pronunţa vreo soluţie cu privire la reprezentarea lor în proces.
Aşa fiind, în mod just instanţa de revizuire a constatat că înscrisurile referitoare la starea civilă a notificatorilor, cât timp aceasta nu a fost avută în vedere la pronunţarea soluţiei, nu sunt determinante, adică ele nu sunt de natură să determine schimbarea hotărârii atacată cu revizuire, sens în care, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de revizuentul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 375/A din 24 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2005/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1699/2010. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
