ICCJ. Decizia nr. 1175/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1175/2010
Dosar nr. 162/325/2008
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. 162/325/2008 din 08 ianuarie 2008, reclamanţii R.l. si R.A. au chemat în judecată pe pârâţii S.R. prin C.L. Timişoara, M. Timişoara reprezentat prin P., SC O.J.G.V.L. T.I.M. SRL şi M.F.P. solicitând instanţei să oblige pârâţii la plata despăgubirilor constând în valoarea actuală a apartamentului nr. 1 din imobilul situat în b-dul Mihai Eminescu, înscris în CF. colectivă nr. 747 Timişoara, nr. top. 57, valoare pe care o estimează la 200.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, ca urmare a constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 211 din 17 decembrie 1996 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, de reclamantul R.l. cu SC O.J.G.V.L. T.I.M. SA, a cărei succesoare este pârâta SC O.J.G.V.L. H.M. S.R.L., prin decizia civilă nr. 441/ R din 11 februarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 7947/C/2004 al aceleiaşi instanţe; valoarea actuală a lucrărilor necesare în acelaşi apartament, efectuate pe cheltuiala reclamanţilor, ca urmare a incendiului produs în anul 1990: refacerea tencuielilor, refacerea parchetului, înlocuirea ferestrelor, a uşilor distruse în respectivul incendiu, precum şi înlocuirea instalaţiei electrice, a instalaţiei de apă, a faianţei, a gresiei şi a obiectelor sanitare valoarea acestor lucrări fiind de 25.000 euro sau echivalentul în lei, suma de 950 lei reprezentând 1/2 parte din valoarea totală a cheltuielilor de judecată de 17.000.000 lei vechi, stabilite în sarcina subsemnatului R.l. şi a copârâţilor T.C. şi I. prin decizia civila nr. 441/ R din 11 februarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, cu cheltuieli de judecata.
La termenul de judecata din data de 01 aprilie 2008 reclamanţii au formulat precizare de acţiune în care au arătat ca au chemat în judecată M.E.F. în reprezentarea S.R. în temeiul art. 25 alin. (2) teza a II-a din Decretul nr. 31/1954, text care stabileşte că statul „participă în astfel de raporturi (ca subiect de drepturi şi obligaţii) prin M.F.”, chemând în judecată M.E.F. şi în nume propriu, întrucât preţul cu care au cumpărat apartamentul în cauză reprezintă venit la bugetul statului, caz în care apreciază că sus-numitul minister are calitate procesuală pasivă şi în nume propriu. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, coroborat cu art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 modificată şi completată, restituirea preţului actualizat către chiriaşii al căror contract de vânzare-cumpărare a fost desfiinţat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă se face de către M.F.P. din fondul extrabugetar constituit la dispoziţia sa, motive pentru care reclamanţii au solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.F.
Prin sentinţa civilă nr. 5075 din 15 aprilie 2008 pronunţată în dosarul nr. 162/325/2008 Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetentei materiale a Judecătoriei Timişoara si a declinat competenta de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţii R.l. și R.A. împotriva pârâţilor S.R. prin C.L.M. Timişoara și M.E.F., M. Timişoara prin P., SC O.J.CV.L. L.T.M. SRL și M.E.F. în favoarea Tribunalului Timiş.
Prin sentinţa civilă nr. 829 din 3 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 162/325/2008, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive ale pârâţilor S.R. prin M.F.P., C.L.M. Timişoara, SC O.J.C.V.L. T.I.M. SRL, ca neîntemeiate; a fost admisă în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii R.l. şi R.A. împotriva pârâţilor S.R. prin C.L.M. Timişoara, M. Timişoara prin P., SC O.J.C.V.L. T.I.M. SRL Timişoara, M.E.F. reprezentat de D.G.F.P. Timiş; a fost obligat pârâtul S.R. prin M.F.P. la plata către reclamanţi a sumelor de 54.353,81 lei (preţ actualizat) şi 28.600 lei (contravaloare îmbunătăţiri), în total 82.953,81 lei; au fost respinse în rest pretenţiile formulate şi a fost obligat pârâtul S.R. prin M.F.P. la 1.000 lei, către reclamanţi, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, au declarat apel în termenul legal, atât reclamanţii R.l. şi R.A., cât şi pârâtul S.R. reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Timiş.
Curtea de Apel Timiş, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de reclamanţi împotriva sentinţei, prin decizia civilă nr. 167 din 15 iunie 2009, a respins căile de atac, ca nefondate, pentru motivele ce se vor arăta.
Astfel, din probatoriul administrat în cauză s-a reţinut că reclamanţii au cumpărat la 17 decembrie 1996, în baza Legii nr. 112/1995 apartamentul nr. l situat în Timişoara str. M. Eminescu, iar prin decizia civilă nr. 441 din 11 februarie 2005 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, din considerentele hotărârii rezultând că imobilul a fost înstrăinat prin fraudă la lege.
La data promovării prezentei acţiuni, Legea nr. l0/2001 prevedea restituirea preţului actualizat, iar la data pronunţării hotărârii primei instanţe, Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, în sensul introducerii art. 501 care prevederea ca „Proprietarii ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.”
În mod corect tribunalul a apreciat că faţă de considerentele deciziei civile nr. 441/2005 prin care s-a statuat că în speţă contractul de vânzare-cumpărare constatat nul a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, rămân aplicabile dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 în baza cărora pârâtul prin M.F.P. va fi obligat la restituirea preţului actualizat.
Referitor la susţinerile pârâtului apelant, Curtea a constatat că sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Astfel, privitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. s-a apreciat a fi nefondată, tribunalul respingând-o în mod corect raportat la dispozițiile art. 48 şi 50 din Legea nr. 10/2001 şi art. 48.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
Nefondată este şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune faţă de data investirii Judecătoriei Timişoara, respectiv 08 ianuarie 2008, cu cererea având ca obiect obligarea pârâţilor la plata valorii actuale a apartamentului din litigiu.
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii cererii, având ca obiect restituirea îmbunătăţirilor aduse imobilului, s-a constatat a fi nefondată faţă de împrejurarea că prin decizia civilă nr. 441 din 11 februarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara contractul de vânzare-cumpărare a fost constatat a finul.
Faptul că reclamanţii locuiesc în prezent în apartament nu are relevanţă raportat la cele reţinute mai-sus.
Referitor la criticile privind fondul cauzei, Curtea a apreciat ca sunt neîntemeiate argumentul pârâtului potrivit căruia reclamanţii aveau posibilitatea opţiunii de a refuza închirierea locuinţei neputând fi primit, neputându-se reţine vreo culpă în sarcina acestora.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii şi pârâţii.
Reclamanţii, prin dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., critică decizia pentru nelegalitate întrucât trebuiau aplicate dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data pronunţării şi nu ale art. 50 din Legea nr. 10/2001 nemodificată prin Legea nr. 1/2009.
Şi în situaţia în care textul nu ar fi aplicabil, devin incidente dispoziţiile C. civ., referitoare la evicţiune, art. 1344 şi 1346, cu obligarea statului de a plăti şi sporul de valoare al imobilului, deoarece statul a fost de rea-credinţă la momentul încheierii contractului.
De asemenea, preţul actualizat al imobilului este de 641.400, cu includerea îmbunătăţirilor şi 612.400 fără îmbunătăţiri, astfel cum a fost calculat de expertul constructor Q.C. şi nu cel reţinut în expertiza contabilă.
Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra niciunuia din chestiunile puse în discuţie de recurenţi, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
M.F.P., în calitate de reprezentant al pârâtului S.R., critică decizia pentru nelegalitate, pentru următoarele motive, neîncadrate în vreunul din motivele de casare ori de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
M.F.P. nu are calitate procesuală pasivă faţă de prevederile art. 48 şi art. 50 din Legea nr. 10/2001, pentru îmbunătăţirile aduse imobilului, calitatea având-o Statul sau unitatea deţinătoare în cazul în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil, în caz contrar obligaţia revenindu-i persoanei îndreptăţite. Fiind în prezenţa unui bun din domeniul privat al unităţilor administrative, Statul, prin M.F.P. nu are calitate în acţiunea în revendicare.
Pentru capătul de cerere privind acordarea preţului, actualizat, pentru apartamentul în cauză, instanţa putea să oblige M.F.P. în nume propriu conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Recurenta invocă şi prescripţia dreptului la acţiune în ceea ce priveşte actualizarea de preţ, ce a fost solicitată la 1 aprilie 2008, aşa încât faţă de data anulării contractului de vânzare-cumpărare, 11 februarie 2005, acţiunea este prescrisă.
O altă excepţie invocată este aceea a prematurităţii cât priveşte restituirea îmbunătăţirilor aduse imobilului în perioada cât reclamanţii au avut calitatea de chiriaşi, deoarece dreptul la acţiune se naşte la data părăsirii efective a apartamentului.
Calitatea procesuală a S.R., prin M.F.P. decurge din dispoziţiile Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi anume din prevederile art. 48 şi art. 50 precum şi art. 48.3 din Normele metodologice de aplicare a legii de reparaţie.
Dezvoltarea motivelor de recurs permit încadrarea criticilor în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesual şi a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine caracterul nefondat ala cestora pentru considerentele ce succed.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin decizia nr. 441/ R din 11 februarie 2005, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpătare nr. 211 din 17 decembrie 1996 încheiat între SC O.J.C.V.L. T.I.M. SA şi pârâtul R. în temeiul Legii nr. 112/1995 cu privire la apartamentul nr. 1 din imobilul înscris în CF 747 Timişoara nr. top 67, casă cu etaj şi curte de 601 m.p.; prin aceeaşi decizie s-a constata că imobilul a fost preluat de S.R., fără titlu valabil.
Prin considerentele deciziei se arată că reclamanta H.M.V. a notat în CF contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 la 2 decembrie 1996, ceea ce semnifică că pârâţii (şi pârâtul R.I.) şi-au asumat un risc cu ocazia încheierii actului juridic anulat.
Urmare a deciziei arătate, la 8 ianuarie 2008, conform datei certe dată prin aplicarea ştampilei instanţei, reclamanţii R. solicită, în temeiul art. 48 şi art. 50 din Legea nr. 10/2001 şi art. 1341, 1337 şi 1344 C. civ., acoperirea prejudiciului creat prin anularea contractului de vânzare-cumpărare.
Cuantumul despăgubirilor şi calităţile procesuale dale părţilor au fost precizate de reclamant la 1 aprilie 2008.
Fiind o precizare a câtimii obiectului cererii, care potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ., nu reprezintă o modificarea a cererii de chemare în judecată, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune fiind vădit nefondată.
O altă excepţie invocată este aceea a prematurităţii cererii de chemare în judecată întrucât reclamanţii au în posesie imobilul. Susţinerea este nefondată, câtă vreme reclamanţii au pierdut dreptul de proprietate al apartamentului prin decizia civilă mai sus arătată.
Recurenţii-reclamanţi critică decizia sub aspectul neaplicării dispoziţiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, introduse prin Legea nr. 1/2009, ori a dispoziţiilor de drept comun în materia evicţiunii, art. 1337, 1344 şi 1346 C. civ., asupra acestor din urmă dispoziţii instanţa de apel omiţând a se pronunţa.
Noile dispoziţii invocate, art. 501, nu le sunt aplicabile reclamantelor întrucât, astfel cum rezultă din considerentele cu putere de lucru judecat din decizia nr. 441/ R din 11 februarie 2005, contractul nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, întrucât nu era soluţionată contestaţia formulată de proprietara deposedată.
Deşi reală critica privind nepronunţarea instanţei de apel asupra motivului de apel referitor la incidenţa dispoziţiilor referitoare la evicţiune, omisiunea de pronunţare nu conduce şi la casarea deciziei datorită principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac (non reformation in prejus).
Astfel, vânzătorul răspunde pentru evicţiune doar dacă cumpărătorul nu a cunoscut cauza evingerii.
Or, din cuprinsul aceleiaşi decizii a Curţii de Apel Timişoara, rezultă că recurenţii cunoşteau, urmare a notării litigiului în cartea funciară, de existenţa unei persoane ce pretindea un drept de proprietate asupra apartamentului ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare.
În absenţa învestirii instanţei de apel de către pârât cu prevederile art. 1346 C. civ., pronunţarea asupra acestei probleme de drept ar fi determinat respingerea acţiunii reclamanţilor, soluţie interzisă prin dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., conform cărora apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată, dispoziţii aplicabile şi în etapa procesuală a recursului conform art. 385 alin. (4) C. proc. civ.
O ultimă critică a reclamanţilor se referă la cuantumul sumei pe care fi trebuit să o primească reclamanţii, chestiune ce nu comportă o analiză, dat fiind conţinutul textului de lege apreciat ca fiind incident de prima instanţă şi anume art. 50 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii.
În fine, pârâtul solicită reducerea cheltuielilor de judecată întrucât pretenţiile reclamanţilor au fost admise doar în parte.
Critica nu este fondată, întrucât suma de 1.000 lei l-a care a fost obligat pârâtul este compusă exclusiv din onorariu expert contabilitate, 800 lei şi parte din onorariul expertului îh construcţii, 200 lei, concluziile acestuia din urmă fiind utile doar în ce priveşte valoarea îmbunătăţirilor efectuate de reclamanţi, deci cheltuieli de judecata ce decurg din administrarea unor probe necesare, utile şi pertinente cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii R.l. şi R.A. şi de pârâtul S.R. prin M.F.P. împotriva deciziei nr. 167 din 15 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1275/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1056/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
