ICCJ. Decizia nr. 1275/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1275/2010
Dosar nr. 2961/111/2007
Şedinţa publică de la 26 februarie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, la data de 28 iunie 2007, reclamanţii P.S.M.C. şi l.. au chemat în judecată pe pârâţii P.M. Oradea şi S.R. prin M.E.F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr. 2775 din 11 mai 2007 emisă de P.M. Oradea, prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a cotei de Vi din imobilele solicitate prin notificările nr. 393/2001, 900/2001, 894/2001 şi 228/2002, şi, în principal, obligarea pârâtului P.M. Oradea la restituirea de teren, în compensare, în limita unei suprafeţe de 2.723 mp, reprezentând cota de Vi din imobilele obiect al notificărilor menţionate, iar în subsidiar obligarea pârâtului S.R. prin M.E.F. la plata de despăgubiri băneşti reprezentând contravaloarea cotei de V2 din aceste imobile.
Tribunalul Bihor, secţia civilă, prin sentinţa nr. 144/ C din 08 aprilie 2009, a admis acţiunea; a anulat în parte dispoziţia nr. 2775 din 11 mai 2007 emisă de P.M. Oradea; a obligat pe pârâtul M.E.M. la plata către reclamanţi a sumei de 217.840 euro, reprezentând cota de Vi din imobilele notificate; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.E.F. şi a obligat pe acest pârât la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi. Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.E.F., tribunalul a reţinut că toate actele normative invocate de pârât în susţinerea excepţiei confirmă, de fapt, că M.F. este autoritatea care asigură fondurile necesare pentru plata despăgubirilor pentru cei prejudiciaţi prin preluările abuzive de imobile de către stat în perioada 1945-1989.
De aceea, faptul că alte instituţii, autorităţi sau entităţi ale statului ar avea obligaţia de plată a despăgubirilor datorate de stat nu înlătură calitatea procesuală pasivă a M.F.P. în litigiile privind legile reparatorii, cât timp fondurile băneşti sunt întotdeauna asigurate şi puse la dispoziţia respectivelor instituţii sau entităţi tocmai de către M. F.P.
Împrejurarea că M.F.P. nu asigură aceste fonduri băneşti face ca întregul mecanism pe care cei prejudiciaţi sunt obligaţi să îl parcurgă să se finalizeze într-un mod în care despăgubirile să nu fie operaţionale şi efective.
Datorită acestor aspecte, Curtea Europeană a statuat că în cazul în care despăgubirile nu sunt achitate efectiv nu se realizează o reparaţie echitabilă, acesta fiind motivul pentru care Curtea a condamnat S.R. la plata efectivă a despăgubirilor, cauza P., S., A., S., S. contra României, M.F. fiind cel care face plata.
Prin urmare, faţă de practica C.E.D.O., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.E.F.P. a fost găsită neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, reţinând că nu există teren spre a fi acordat în compensare şi că reclamanţii nu au fost despăgubiţi în mod efectiv, tribunalul a apreciat că pretenţia în despăgubiri opusă S.R. prin M.E.F. este întemeiată.
În acest sens, s-a avut în vedere că acţiunea reclamanţilor a fost fundamentată pe practica C.E.D.O. de condamnare a României la plata de despăgubiri civile către foştii proprietari deposedaţi de bunurile lor fără a li se acorda nici în prezent o despăgubire efectivă şi echitabilă.
Cât timp reclamanţii nu au încasat despăgubirile acordate în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005 prin dispoziţia administrativă contestată, conform practicii C.E.D.O. ei sunt îndreptăţiţi să obţină pe calea acţiunii în justiţie obligarea statului la plata valorii de piaţă a terenului preluat abuziv.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, care prin decizia nr. 113/ A din 25 iunie 2009, a respins apelul pârâtului S.R. prin M.E.F., ca nefondat.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia nr. 2775 din 11 mai 2007, emisă în baza Legii nr. 10/2001 de P.M. Oradea, s-a respins cererea reclamanţilor de restituire în natură a imobilelor din Oradea, str. Făcliei, în cotă de VS, şi s-a propus acordarea de despăgubiri pentru aceste imobile, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Legea nr. 247/2005 prevede, într-adevăr, în Titlul VII Cap. V, procedura administrativă de acordare a despăgubirilor către cei îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat, însă, conform practicii constante în materie a C.E.D.O. contra României, Fondul Proprietatea nu este funcţional şi nu duce la acordarea efectivă a unor despăgubiri echitabile în favoarea celor deposedaţi abuziv de vechiul regim, care sunt astfel lipsiţi de un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. În acest sens s-au pronunţat numeroase hotărâri de condamnare a S.R. – S., S., P., S., A. etc., or această practică este obligatorie pentru instanţa naţională, conform art. 20 alin. (2) din Constituţia României.
Raportat la cele expuse, întrucât de la data emiterii dispoziţiei prin care s-au propus măsuri reparatorii, 11 mai 2007, au trecut doi ani, fără ca despăgubirile să fie acordate efectiv de către C.C. S.D.F.P., instanţa avea obligaţia, conform practicii C.E.D.O., să procedeze la evaluarea şi acordarea despăgubirilor către persoanele îndreptăţite, altfel s-ar fi adus atingere dispoziţiilor internaţionale evocate anterior.
Cât priveşte calitatea procesuală a S.R. prin M. F.P., conform art. 3 pct. 48 din H.G. nr. 386/1997, M. F.P. reprezintă statul în faţa instanţelor în orice situaţie în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, aspecte regăsite şi în art. 25 din Decretul nr. 31/1954. De altfel, chiar art. 8 din Legea nr. 247/2005 Cap. II, Titlul VII prevede faptul că, până la finalizarea procedurilor de despăgubire, M.F.P. va reprezenta S.R. ca acţionar al Fondului Proprietatea şi va exercita toate drepturile ce decurg din această calitate. Or, tocmai pentru că procedurile instituite au fost calificate de C.E.D.O. ca fiind nefuncţionale, ineficiente, calitatea procesuală pasivă a apelantului este evidentă.
De altfel, fondurile puse la dispoziţia C.C.S.D. se acordă prin Fondul Proprietatea, care este constituit sub forma unei societăţi de investiţii deţinută în întregime de S. R. şi administrată de M.F.P. până la transmiterea acţiunilor către persoanele fizice îndreptăţite, art. 7 din cap. II al titlului nr. VII al Legii nr. 247/2005
Într-adevăr, există o lege specială în materie, Legea nr. 10/2001, şi o procedură specială de acordare a despăgubirilor, instituită prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, însă această procedură, conform practicii constante a C.E.D.O. împotriva României, chiar şi după modificările aduse prin O.U.G. nr. 81/2007 nu confirmă decât că Fondul Proprietatea nu funcţionează într-un mod care să ducă la acordarea efectivă a unei despăgubiri.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâtul S.R. reprezentat de M.E.F. prin D.G.F.P. Bihor, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a arătat că M. F.P. nu poate fi obligat, în calitate de reprezentant al statului, în raportul juridic dedus judecăţii.
Art. 25 din Decretul nr. 31/1954 recunoaşte M.F.P. calitatea de reprezentant al statului în raporturile în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii, „afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop.”
Or, în contextul prevederilor Legii nr. 10/2001, calitate procesuală pasivă au P., A.N.R.P., respectiv C.C.S.D. şi nicidecum M.F.P.
Conform prevederilor H.G. nr. 1.068/2007, pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 361/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.R.P., această instituţie are sarcina de a acorda măsurile reparatorii stabilite prin Legea nr. 10/2001.
Unitatea cu personalitate juridică deţinătoare a imobilului aflat în litigiu este P.M. Oradea şi acestei entităţi îi revine obligaţia de a se pronunţa prin decizie motivată asupra notificării de acordare a măsurilor reparatorii. Valabilitatea titlului statului poate şi trebuie să fie discutată în contradictoriu între persoanele care se consideră îndreptăţite, în înţelesul Legii nr. 10/2001, şi unitatea deţinătoare.
În calitate de reprezentant al S.R., M.F. P. nu are atribuia de a aviza sau aproba decizia emisă de unitatea deţinătoare a imobilului şi nici de a aviza sau de a acorda titluri de despăgubiri. Emiterea în numele şi pe seama S.R. a titlurilor de despăgubiri este de competenţa C.C.S.D., conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Din aceste prevederi legale rezultă indubitabil că S.R. nu este reprezentat de către M.F.P., ci, potrivit art. 22, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, P.M. Oradea are calitatea de reprezentat al Statului, întrucât este singura instituţie care poate să se pronunţe prin decizie motivată cu privire la eventuala restituire în natură a imobilelor din litigiu sau la propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.
Pe de altă parte, în speţă, se pune problema concursului între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, şi legea generală, respectiv dreptul comun, iar conform principiului specialia generalibus derogant, acest concurs se rezolvă în favoarea legii speciale.
Prin urmare, reclamanţii trebuie să urmeze calea prevăzută de Legea nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât prin dispoziţia primarului nr. 2775 din 1 mai 2007 li s-au acordat despăgubiri, dosarul fiind înaintat secretariatului Comisiei Centrale cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Practica C.E.D.O. nu putea fi invocată de instanţă, atâta timp cât este de notorietate faptul că Fondul Proprietatea este funcţional, iar din acest fond se acordă constant despăgubiri.
Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Acţiunea dedusă judecăţii în prezentul litigiu are o natură mixtă, contestaţie în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în ce priveşte solicitarea de anulare a dispoziţiei nr. 2775 din 11 mai 2007 emisă de P.M. Oradea şi de obligare a acestui pârât la acordarea de teren în compensare pentru cel preluat abuziv, imposibil de restituit în natură, respectiv acţiune de drept comun în ce priveşte solicitarea subsidiară opusă S.R. prin M.F.P., în sensul obligării acestui pârât la plata de despăgubiri băneşti reprezentând valoarea de piaţă a imobilelor preluate abuziv.
În justificarea pretenţiei de despăgubiri îndreptată împotriva statului prin M.F.P., reclamanţii au invocat nefuncţionarea Fondului Proprietatea de o manieră care să le asigure încasarea efectivă a despăgubirilor acordate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, sens în care au făcut trimitere generică la jurisprudenţa C.E.D.O.
Rezultă că ceea ce au pretins reclamanţii prin cererea subsidiară este antrenarea răspunderii civile delictuale a statului pentru neîndeplinirea obligaţiei acestuia de a asigura punerea în aplicare a dispoziţiilor legii speciale de reparaţie printr-un mecanism care să le asigure o despăgubire efectivă pentru prejudiciul încercat prin deposedarea abuzivă de proprietăţile lor.
Prin urmare, raportat la obiectul şi temeiul pretenţiilor îndreptate împotriva pârâtului S.R., acesta are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind titularul obligaţiei de a răspunde în raportul juridic dedus judecăţii prin cererea subsidiară, iar reprezentarea sa în proces se realizează prin M.F.P. deoarece, în absenţa unor dispoziţii contrarii, statul este reprezentat în raporturile juridice în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, de această instituţie, conform art. 25 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, şi art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, privind organizarea şi funcţionarea M.F.P.
Susţinerea recurentului în sensul că, în sistemul Legii nr. 10/2001, obligaţia de a se pronunţa prin decizie motivată asupra notificării persoanelor îndreptăţite revine unităţii deţinătoare a imobilului, aşa încât unitatea deţinătoare se legitimează procesual pasiv într-un litigiu născut din aplicarea Legii nr. 10/2001, este corectă. O atare susţinere nu justifică, însă, înlăturarea din proces a pârâtului S.R. prin M.F. P. pentru lipsa calităţii procesuale pasive, pentru că, aşa cum s-a arătat deja, acest pârât nu a fost chemat în judecată pentru acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, caz în care, într-adevăr, unitatea deţinătoare a imobilului ar fi avut calitate procesuală pasivă, ci pentru a răspunde pentru prejudiciul cauzat prin nefuncţionarea mecanismului destinat a asigura plata măsurilor reparatorii prin echivalent datorate în baza Legii nr. 10/2001 pentru preluarea abuzivă operată de stat în perioada regimului comunist.
Ca atare, criticile formulate în recurs pe aspectul lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.R. prin M.F.P. nu sunt întemeiate.
Recurentul a invocat, iasă, şi o critică ce ţine de fondul cererii îndreptate împotriva sa, potrivit căreia el nu ar putea fi obligat la despăgubiri cât timp prin dispoziţia unităţii deţinătoare s-a făcut propunere de despăgubiri în favoarea reclamanţilor, iar dosarul a fost înaintat C.C.S.D., în condiţiile Titlului VlI al Legii nr. 247/2005.
Această critică, formulată şi în calea de atac a apelului, este întemeiată şi în raport de ea recursul va fi admis, în sensul celor ce se vor arăta în continuare.
Reclamanţii sunt beneficiarii uneia din măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, prin dispoziţia nr. 2775 din 11 mai 2007 emisă de P.M. Oradea făcându-se în favoarea lor propunere de acordare de despăgubiri în condiţiile Titlului VIl al Legii nr. 247/2005, faţă de imposibilitatea restituirii în natură a imobilelor notificate.
Este adevărat că în conformitate cu reglementările din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, unul din instrumentele prin care se realizează plata prin echivalent a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat este Fondul Proprietatea, după parcurgerea unei proceduri administrative speciale în faţa C.C.S.D., procedură în cadrul căreia se face evaluarea despăgubirilor la nivelul valorii de piaţă a imobilelor ce nu pot fi restituite în natură şi se emite, în limita acestei valori, titlul final de despăgubire de către C.C.S.D.
Această procedură este în curs de derulare în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, dosarul şi dispoziţia unităţii deţinătoare conţinând propunerea de acordare de despăgubiri fiind înaintate secretariatului Comisiei Centrale, conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Or, cât timp această procedură nu a fost finalizată, reclamanţii nu pot invoca nefuncţionarea Fondului Proprietatea, respectiv caracterul neefectiv al măsurilor reparatorii prin echivalent acordate pentru prejudiciul încercat prin deposedarea abuzivă de bunurile lor, cu atât mai mult cu cât, până la concurenţa sumei de 500.000 lei, despăgubirile se pot plăti în numerar persoanelor îndreptăţite, chiar dacă titlul de despăgubire depăşeşte această sumă, sens în care sunt prevederile art. 3 lit. h) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, introdus prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În contextul modificărilor legislative aduse Titlului VII al Legii nr. 247/2005 prin O.U.G. nr. 81/2007 în scopul accelerării procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, caracterul neefectiv al despăgubirilor acordate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, atâta timp cât deţinătorul titlului de despăgubire are dreptul, în limita unei anumite sume, să primească despăgubirile şi în numerar.
Astfel, potrivit art. 18 x alin. (2) din Cap. V1 al Titlului VII al Legii nr. 247/2005, introdus prin O.U.G. nr. 81/2007, dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acţiuni, parte în numerar, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi text de lege, dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depăşeşte 500.000 lei, titularul acestuia poate opta fie pentru primirea exclusiv de acţiuni emise de Fondul Proprietatea, fie pentru primirea de titluri de plată în limita sumei de 500.000 lei, care se plăteşte în numerar, şi, până la concurenţa despăgubirii totale acordate prin titlul de despăgubire, acţiuni emise de Fondul Proprietatea.
Deoarece, prin lege, s-a prevăzut în favoarea persoanelor îndreptăţite cărora li s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile legii speciale de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, şi dreptul la încasarea de despăgubiri în numerar, iar nu doar la obţinerea de acţiuni emise de Fondul Proprietatea, reclamanţii, care se găsesc în această situaţie, nu pot pretinde că despăgubirea ce le-a fost acordată în temeiul Legii nr. 10/2001 nu este efectivă faţă de ineficienta Fondului Proprietatea, constatată în jurisprudenţa Curţii Europene, mai înainte de finalizarea procedurii speciale în cadrul căreia vor obţine titlul final de despăgubire, în funcţie de a cărui valoare este posibil să nu se mai pună problema caracterului despăgubirii realizate prin acţiuni emise de Fondul Proprietatea.
Oricum, chiar punându-se problema acestei forme de despăgubire, reclamanţii trebuie să dovedească că aceasta nu constituie pentru ei o modalitate efectivă de despăgubire, ceea ce nu se poate face mai înainte de emiterea şi valorificarea titlului de despăgubire.
Aşa fiind, în mod nelegal instanţa de apel a confirmat soluţia fondului de admitere a acţiunii şi de obligare a pârâtului S.R. prin M. F.P. la plata de despăgubiri băneşti, astfel că în baza art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul acestui pârât va fi admis, iar decizia recurată modificată, în sensul admiterii apelului aceleiaşi părţi, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor, ca nefondată, urmând a fi păstrată dispoziţia din sentinţă referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.R. prin M.F.P
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul S.R. reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Bihor împotriva deciziei nr. 113/ A din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Modifică decizia atacată, în sensul că admite apelul pârâtului S. R. reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Bihor împotriva sentinţei nr. 144/ C din 08 aprilie 2009 a Tribunalului Bihor, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că respinge acţiunea ca nefondată.
Menţine dispoziţia din sentinţă referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.R. prin M.F. P. prin D.G.F.P. Bihor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1279/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1175/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
