ICCJ. Decizia nr. 1246/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1246/2010
Dosar nr. 1025/91/2008
Şedinţa publică de la 25 februarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2008 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanţii I.J.E. şi I.V.M. chemat în judecată Primăria Panciu şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să anuleze dispoziţia nr. 310128/2008 emisă de pârâtă şi să dispună restituirea în natură a suprafeţei de 420 mp pe vechiul amplasament şi despăgubiri băneşti pentru construcţia amplasată pe aceasta.
Prin sentinţa civilă nr. 654 din 09 octombrie 2008, Tribunalul Vrancea a admis în parte acţiunea, a anulat dispoziţia nr. 310128/2008 emisă de Primăria Panciu, a dispus restituirea către reclamanţi, prin compensare, a suprafeţei de 435 mp teren intravilan şi a constatat dreptul reclamanţilor la despăgubiri pentru imobilul construcţie compus din 2 camere şi grajd.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin actul autentificat sub nr. 107 din 07 mai 1954 la notariatul de Stat Panciu, autoarea reclamanţilor, I.M., a cumpărat suprafaţa de 262 mp loc de casă din terenul în suprafaţa totală de 420 mp situat în Panciu. La data de 16 august 1954, a fost încheiat un înscris sub semnătură privată între I.M. şi B.C. având ca obiect „partea indiviză din imobilul situat în Panciu, aparţinând lui B.C.
În ceea ce priveşte construcţiile edificate pe acest teren s-a reţinut că acestea au existat şi au fost formate dintr-o casă compusă din două camere şi un garaj din cărămidă, în suprafaţă totală de 90 mp.
Din înscrisurile depuse, din declaraţiile martorilor şi din raportul de expertiză tehnică efectuat, a rezultat că terenul şi casa au fost preluate fără titlu de stat în anii 1965-1967, construcţia a fost demolată, iar pe teren s-au edificat blocuri de locuinţe, parcare auto şi trotuar.
Reclamanţilor li s-a reconstituit, în temeiul Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 300 mp, dar, în realitate, aceasta măsoară doar 210 mp. În anul 1999, Primăria Panciu a solicitat efectuarea unui schimb de teren deoarece ce-l reconstituit în favoarea reclamanţilor este necesar unor utilităţi publice ale Oborului Panciu.
Prin raportul de expertiză s-a identificat o suprafaţă de teren liberă de 435 mp situată în str. L., T.55, pc.733/1 pe care reclamanţii o solicită a le fi acordată în compensare.
Instanţa a apreciat că în cauză s-a dovedit că autoarea reclamanţilor a deţinut o suprafaţă de teren de 420 mp şi o construcţie în str. L. nr. 54 din Municipiul Panciu şi că acestea au fost preluate de stat fără titlu, construcţia fiind în prezent demolată, iar terenul ocupat de utilităţi publice, situaţie care se încadrează în dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, astfel încât reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent conform art. 1 alin. (2) din Lege.
Prin urmare, Tribunalul Vrancea a dispus anularea dispoziţiei nr. 310128/2008 emisă de Primăria Panciu şi restituirea către reclamanţi, prin compensare, a suprafeţei de 435 mp teren intravilan, constatând, totodată, dreptul reclamanţilor la despăgubiri pentru imobilul construcţie compus din 2 camere şi grajd.
La data de 04 februarie 2009 reclamanţii au formulat o cerere întemeiată pe prevederile art. 281 C. proc. civ., apreciind că, din eroare, instanţa a omis să insereze suma de 9570 lei în dispozitivul hotărârii pronunţate, sumă stabilită prin raportul de expertiză şi care se cuvine reclamanţilor, ca urmare a diferenţei de valoare dintre terenul ce li se cuvenea şi cel acordat în compensare.
Prin încheierea din data de 06 februarie 2009, Tribunalul Vrancea a respins, ca nefondată, cererea formulată întrucât acestea nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 281 C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri au declarat apel reclamanţii, iar prin decizia civilă nr. 211/A din 17 iunie 2009, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul şi a schimbat în tot încheierea în sensul că a admis cererea şi a dispus îndreptarea erorii materiale (omisiunii) strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 654 din 09 octombrie 2008 a Tribunalului Vrancea în sensul că a dispus restituirea în compensare a suprafeţei de 435 mp intravilan T55 P733/1 şi a constatat dreptul la despăgubiri pentru diferenţa valorică în sumă de 9570 lei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Din motivarea hotărârii rezultă că instanţa şi-a întemeiat soluţia pe concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert M.M.
Acesta a avut ca obiective să identifice terenul pe vechiul amplasament, să evalueze suprafaţa de 210 mp situată în T55 P733 şi, în aceeaşi tarla, să identifice o suprafaţă liberă ce poate fi acordată în compensare, ţinând seama şi de diferenţa de valoare dintre cele două terenuri.
Întrucât suprafaţa de 210 mp pe care reclamanţii au primit-o deja în baza Legii nr. 18/1991 era necesară Primăriei Panciu pentru Oborul Panciu, la propunerea acestei instituţii, reclamanţii au fost de acord să restituie această suprafaţă şi să primească în compensare 435 mp teren şi 9570 lei.
Acestea au fost concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară.
În baza acestui raport de expertiză, instanţa a reţinut că poate fi acordată în compensare suprafaţa de 435 mp iar reclamanţii urmează să restituie suprafaţa de 210 mp.
În condiţiile în care instanţa n-a făcut altceva decât să ia act de înţelegerea intervenită între părţi, apare ca o simplă omisiune (eroare materială) faptul că n-a înserat şi dreptul la despăgubiri în sumă de 9570 lei pentru diferenţa de valoare a terenului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs Primăria oraşului Panciu.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate în legătură cu decizia recurată:
1. Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.)
Curtea de Apel, în loc sa judece cererea de apel formulată de reclamanţi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, a extins apelul şi împotriva sentinţei civile nr. 654/2008, iar prin decizia dată a admis apelul şi a acordat mai mult decât s-a cerut.
2. Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Decizia recurată este nelegală, întrucât neacordarea de despăgubiri în completarea măsurii de compensare, nu înseamnă o omisiune în sensul prevederilor art. 281 C. proc. civ.
În plus, hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, întrucât compensarea cu alte bunuri prevede acordul părţilor fără alte măsuri în completare, iar despăgubirile băneşti se acordă numai pentru bunuri imposibil de restituit, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar nu de către instanţele de judecată pe baza expertizelor judiciare.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
1. Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 6 teza 1 C. proc. civ., ar putea fi invocat numai în măsura în care, instanţa de apel, admiţând apelul declarat în cauză, ar fi schimbat soluţia primei instanţe şi, pronunţându-se asupra fondului pretenţiilor, ar fi acordat mai mult decât ar fi constituit obiectul cererilor deduse judecăţii.
Or, prin decizia recurată, instanţa de apel a soluţionat apelul declarat împotriva încheierii prin care prima instanţă s-a pronunţat asupra unei cereri formulate în temeiul art. 281 C. proc. civ. Găsind întemeiat apelul cu care a fost investită, Curtea de Apel a admis cererea de îndreptare a erorii materiale fără a cerceta temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii. Prin urmare, nu se poate susţine că, rezolvând o cerere formulată în procedura permisă de art. 281 C. proc. civ., instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererile de chemare în judecată, fondul pretenţiilor deduse judecăţii nefiind cercetat prin decizia recurată.
Prin urmare, critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi primită.
2. Este însă fondată susţinerea vizând interpretarea greşită făcută de instanţa de apel în legătură cu prevederile art. 281 C. proc. civ.
În temeiul art. 281 C. proc. civ. pot fi îndreptate erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri.
Aşa cum rezultă din cuprinsul textului de lege menţionat, pe această cale nu pot fi remediate aspecte de fond ale raportului juridic dintre părţi, astfel de aspecte neputând fi circumscrie noţiunii de eroare materială sau de omisiune, în sensul art. 281 C. proc. civ.
Cererea reclamanţilor prin care au solicitat instanţei ca, în temeiul art. 281 C. proc. civ., să constate omisiunea de a le acorda suma de 9570 lei ce li se cuvine în urma măsurii compensării dispuse de prima instanţă, nu se încadrează în ipotezele avute în vedere de legiuitor pentru îndreptarea unei hotărâri în procedura reglementată de art. 281 C. proc. civ.
Nepronunţarea instanţei asupra dreptului reclamanţilor de a încasa respectiva sumă de bani cu titlu de despăgubiri nu reprezintă o simplă omisiune în sensul art. 281 C. proc. civ., ci vizează un aspect ce ţine de fondul pretenţiilor deduse judecăţii. Stabilirea acestui drept în favoarea reclamanţilor presupune aprecieri asupra temeiniciei cererilor formulate de părţi, astfel încât omisiunea instanţei de a constata existenţa acestui drept, nu poate fi circumscrisă unei omisiuni materiale în sensul art. 281 C. proc. civ.
Prin urmare, constatând că instanţa de apel a făcut o greşită interpretarea în cauză a prevederilor art. 281 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. decizia recurată în sensul că, în temeiul art. 296 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva încheierii pronunţate la data de 06 septembrie 2009 de Tribunalul Vrancea.
Criticile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea deciziei recurate atrasă de încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 sub aspectul posibilităţii instanţei de a dispune compensarea cu alte bunuri şi de a calcula cuantumul despăgubirilor nu vor fi analizate de instanţa de recurs. Aceste critici vizează dezlegările date în cauză sub aspectul fondului pretenţiilor deduse judecăţii, pe când obiectul prezentului recurs l-a constituit decizia instanţei de apel pronunţată în soluţionarea unei cereri întemeiate pe prevederile art. 281 C. proc. civ., procedură care nu implică analizarea fondului raportului juridici.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 328 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul reclamanţilor I.J.E. şi I.V.M. împotriva încheierii de şedinţă din data de 06 septembrie 2009 a Tribunalului Vrancea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1252/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 780/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
