ICCJ. Decizia nr. 865/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 865/2010
Dosar nr. 5546/105/2007
Şedinţa publică din 12 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul R.E.A.A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., la plata despăgubirilor pentru terenul în suprafaţă de 150 mp, situat în localitatea Râfov, Judeţul Prahova, proprietatea sa, expropriat prin H.G. nr. 812 din 25 iulie 2007, despăgubire indicată la cuantumul de 75 lei/mp.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că deţine terenul în baza actului de proprietate nr. 4502 din 18 iulie 2006, intabulat sub nr. 23851/2006, fiind achiziţionat ca o investiţie pe termen lung.
Despăgubirea oferită de pârâtă este necorespunzătoare întrucât, pe de o parte, evaluarea finală, în baza căreia a fost făcută această ofertă, a avut în vedere preţurile din primul trimestru al anului 2006, între timp preţul terenurilor crescând foarte mult, iar pe de altă parte, expertul nu a avut în vedere câştigul nerealizat, respectiv faptul că investiţia într-un teren arabil aduce un venit cu caracter continuu.
Prin sentinţa civilă nr. 24 din 7 ianuarie 2008, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că terenul în suprafaţă de 150 mp situat în comuna Râfov, Judeţul Prahova, nr. cadastral 332, proprietatea reclamantului, a fost expropriat potrivit H.G. nr. 812/2007, prin care s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Construcţia autostrăzii Bucureşti – Braşov, Tronsonul Bucureşti – Ploieşti.”
Conform ofertei făcută de pârâtă, pentru această expropriere, reclamantul urma să primească o despăgubire în cuantum de 5400,90 lei, sumă cu privire la care acesta nu şi-a exprimat acordul, apreciind că valoarea terenului supus exproprierii este mult mai mare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 25-26 din Legea nr. 33/1994, Tribunalul a dispus efectuarea unei expertize de evaluare, de către o comisie de experţi alcătuită din expert A.F. - numit de instanţă, M.D. - desemnat de expropriator, şi P.C. - desemnat de persoana expropriată.
Prin raportul de expertiză întocmit de expert A.F. s-a stabilit că valoarea imobilului supus exproprierii este de 9442.50 lei, preţul apropiat de realitatea pieţei fiind de 18 Euro/mp care, la cursul din data de 3 decembrie 2007, de 3,4973 Euro/mp (62,95 lei/mp), reprezintă o valoare de 9442,50 lei.
Prin raportul de evaluare întocmit de expertul desemnat de expropriator – M.D., s-a concluzionat că valoarea despăgubirii pentru teren este de 1579 RON (450 Euro), iar potrivit raportului întocmit de expertul P.C., preţul de 20,66 Euro/mp reprezintă o cifră relativ apropiată de cea stabilită de expertul A.F.
Dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 prevăd că despăgubirea acordată de instanţă nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, la stabilirea cuantumului despăgubirilor urmând a se ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză şi prejudiciile aduse proprietarului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 26 din acelaşi act normativ.
Întrucât despăgubirea solicitată de reclamant, în cuantum de 75 lei/mp, nu a fost stabilită de nici unul dintre experţii desemnaţi, în raport cu dispoziţiile legale enunţate, tribunalul a respins acţiunea.
Prin decizia nr. 24 din 2 februarie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamantul R.E.A.A., a schimbat în tot sentinţa tribunalului, în sensul că a admis acţiunea şi a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantului o despăgubire în cuantum de 18 Euro/mp, la cursul BNR de la data efectuării plăţii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a avut în vedere că prin raportul de expertiză efectuat la instanţa de apel, expertul desemnat de instanţă – S.F. şi expertul desemnat de expropriat – C.C., au stabilit la data efectuării expertizei (19 ianuarie 2009), o valoarea de 22 Euro/mp pentru terenul expropriat, care reprezintă o valoare apropiată de pretenţia reclamantului, de 75 lei (23 Euro/mp), solicitată prin cererea de chemare în judecată, modificată prin concluziile scrise formulate la fond, prin care a solicitat între 18 Euro/mp şi 23 Euro/mp.
Concluzia expertului M.I., desemnat de expropriator, (12 lei/mp) nu a fost validată de instanţă, motivat de faptul că acesta a stabilit acelaşi cuantum al despăgubirilor şi pentru data de 28 noiembrie 2007 şi pentru data de 19 ianuarie 2009, în condiţiile unei notorii fluctuaţii a pieţei imobiliare.
Întrucât doi dintre experţii desemnaţi au stabilit o valoare de 22 Euro/mp pentru terenul expropriat, faţă de dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, suma cuvenită reclamantului cu titlu de despăgubiri este de 18 Euro/mp.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., criticând-o pentru următoarele motive:
Decizia civilă a fost pronunţată cu încălcarea legii - art. 304 pct. 9 teza ultimă C. proc. civ.
Astfel, Curtea de Apel a pronunţat hotărârea cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 26 alin. (2), art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum şi art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004.
Art. 26 din Legea nr. 33/1994 reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale judiciară.
Sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele”, nu poate indica decât preţul de tranzacţionare al acestor imobile, menţionat în contractele de vânzare-cumpărare şi nicidecum „preţul de ofertare” postat pe diverse pagini de internet sau în diferite ziare.
Expertul M.I., propus de recurentă, a stabilit valoarea despăgubirii în raport de „preţurile de tranzacţionare”, astfel cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare autentificate de BNP I.C. şi din adresele nr. 5359 din 06 august 2008 eliberată de Primăria comunei Rafov şi nr. 582 din 24 iunie 2008 emisă de BNP I.C., respectând astfel dispoziţiile legale enunţate.
Instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, care prevăd că „despăgubirea se consemnează pe numele titularului şi va fi eliberată în baza cererii formulată în acest sens, însoţită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii.”
Or, soluţia curţii de apel privind obligarea pârâtului de a plăti despăgubirea în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, contravine acestor dispoziţii legale.
Solicită admiterea recursului şi, în principal, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului, cu consecinţa menţinerii hotărârii de fond, iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate, în sensul obligării pârâtului la plata diferenţei dintre despăgubirea consemnată (5400,90 lei) şi despăgubirile stabilite de instanţa de apel (2700 Euro) şi doar de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii.
Analizând decizia civilă recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste şi echitabile în accepţiunea legii generale în materie, dar şi a normelor constituţionale (art. 44 din Constituţie).
În stabilirea valorii despăgubirii cuvenite reclamantului instanţa de apel a avut în vedere, contrar prevederilor art. 26 din lege, doar preţurile indicate în diverse oferte imobiliare, care nu se confundă cu preţul de circulaţie întrucât criteriul în determinarea cuantumului despăgubirii îl constituie preţul de vânzare, de tranzacţionare al bunului şi nu ofertele inserate în publicitatea din presă ori de pe paginile de internet, perspectivă din care se constată că primul motiv de recurs este fondat.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”.
La evaluarea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa ţin seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de acestea […]”.
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7260 din 12 decembrie 2008 de către BNP I.C. şi din adresele nr. 5359 din 06 august 2008 emisă de Primăria comunei Rafov şi nr. 582 din 24 iunie 2008 emisă de BNP „I.C.”, rezultă că preţurile cu care se tranzacţionează terenurile în zona respectivă se situează între 0,11 RON/mp şi 4 RON/mp, cu mult mai mici decât despăgubirea oferită reclamantului de expropriator.
Expertiza dispusă de instanţa de apel, având ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel cum rezultă din menţiunile din încheierea pronunţată la data de 5 mai 2008, a avut în vedere preţurile inserate în rubricile de mică publicitate şi internet şi a ajuns la concluzia că „valoarea unitară a terenului în litigiu este de 24 Euro/mp”, stabilind pentru terenul în litigiu o valoare de 32.709,60 Euro.
Este fondată critica prin care recurentul a susţinut încălcarea de către decizia recurată a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza efectuată în cauză şi însuşită de instanţă nu s-a raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel, în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Întrucât instanţa a stabilit despăgubirea cuvenită reclamantului prin raportare la alte criterii decât cele prevăzute de norma legală enunţată, hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea legii.
În ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar de intimat, acesta nu este concludent şi nu poate fi luat în considerare, având în vedere data la care este încheiat, respectiv 23 martie 2009.
Art. 26 din Legea nr. 33/1994 stabileşte atât criteriile de determinare a despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului şi prejudiciul cauzat expropriatului, cât şi momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv „data întocmirii raportului de expertiză”.
Or, faţă de împrejurarea că expertul desemnat de instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirii în raport de cursul leu/Euro la data de 01 octombrie 2008, valoarea prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 26 martie 2009 este neconcludentă.
Critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora despăgubirea consemnată pe numele titularului va fi eliberată în baza hotărârii judecătoreşti definitivă şi irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii, nu se mai impune a fi analizată în contextul soluţionării irevocabile a cauzei prin admiterea recursului pârâtului.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului pârât Statul Român, prin C.N.A.D.R.N. SA, sunt, în parte, fondate, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul exercitat de această parte şi va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 24 din 7 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, împotriva deciziei nr. 24 din 2 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 24 din 7 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2256/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3360/2010. Civil → |
|---|
