ICCJ. Decizia nr. 2708/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2708/2010
Dosar nr. 8982/118/2008
Şedinţa de la 3 mai 2010
Asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 8982/118/2008 reclamanţii T.R., M.C., C.V., M.V., M.G., B.N., C.G., C.P.J., V.C., S.G.V., S.N., S.A., S.G. şi N.G. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu SC P. SA Bucureşti, prin zona P. Constanţa, obligarea societăţii pârâte la plata contravalorii a 4.000 mc gaze naturale şi la plata a câte unui salariu minim pe societate, reprezentând suplimentare pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii acţiunii, sume actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală de la data plăţii.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că deşi contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din industria petrolieră prevederea la art. 176 un ajutor material egal cu contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale la preţul zilei, nu au beneficiat de aceste drepturi băneşti. Totodată, reclamanţii au susţinut că unitatea nu a respectat dispoziţiile art. 170 alin. (1) şi (2) din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol şi gaze, care în ultimii trei ani prevederea că în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariaţii vor beneficia de câre o suplimentare a drepturilor salariale, respectiv că vor primi un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale. Fiecare din suplimentările de mai sus urma să aibă un cuantum minim în valoare de un salariu minim pe agent economic, calculat la data evenimentului, conform contractului colectiv de muncă.
În dovedirea cererii, reclamanţii au depus la dosar înscrisuri, respectiv extrase din contractele colective de muncă la nivel de grup de unităţi din industria petrolieră pentru anii 2003-2007 şi acte adiţionale la acestea.
La termenul din data de 3 decembrie 2008, reclamanţii au depus la dosar precizări scrise prin care au arătat că insistă doar în soluţionarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata a câte unui salariu minim la nivel de societate pentru ultimii trei ani, reprezentând suplimentare pentru aprovizionare toamnă-iarnă, actualizat cu indicii de inflaţie şi cu dobânda legală de la data plăţii.
La termenul din data de 21 ianuarie 2009, reclamanţii au învederat că nu îşi mai însuşesc precizările menţionate anterior, solicitând soluţionarea cererii astfel cum a fost iniţial formulată.
Prin sentinţa civilă nr. 110 din 27 ianuarie 2009, tribunalul Constanţa a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii a 4000 mc gaze naturale; a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către fiecare reclamant a unui salariu minim pe societate, reprezentând suplimentare pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă pentru perioada 2005-2007; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi; a obligat pârâta la plata, către fiecare reclamant, a unui salariu minim pe societate, reprezentând suplimentare pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, actualizat cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, la data plăţii efective; a respins, ca prescris, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii a 4000 mc gaze naturale.
Împotriva sentinţei civile mai sus menţionată a declarat recurs pârâta SC P. SA, Membru O.M.V. G., invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
La termenul din data de 2 iunie 2009, pârâta-recurentă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2), ultima liniuţă, din Legea nr. 53/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României.
În susţinerea excepţiei, s-a arătat că, pornind de la premisa că atât Legea nr. 168/1999 cât şi Legea nr. 53/2003 sunt legi organice, prin urmare au forţă juridică egală, însă, Codul muncii reprezintă dreptul comun”, iar Legea nr. 168/1999 este lege specială
S-a mai învederat, totodată, că în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 24/2000 în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative, iar în cazul unor paralelisme se apelează la norma de trimitere (în speţă art. 249 C. muncii care trimite la Legea specială).
Prin încheierea din 2 iunie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru considerentul inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, instituie o anumită conduită pentru judecătorul cauzei în parcurgerea demersului judiciar de sesizare a Curţii Constituţionale cu judecata unei excepţii de neconstituţionalitate, având, totodată obligaţia de a verifica dacă textul de lege a cărui neconstituţionalitate s-a invocat are legătură cu soluţionare cauzei.
Articolul 298 alin. (2) ultima liniuţă are legătură cu soluţionarea cauzei, dar nu prin prisma dacă abrogă sau nu art. 72 din legea nr. 168/1999 şi orice alte dispoziţii contrare Codului muncii, întrucât competenţa de soluţionare este expres stabilită prin art. 284 alin. (2) în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie reclamanţii îşi au domiciliu.,
În consecinţă, Curtea a observat că nu este îndeplinită una din condiţiile obligatorii de sesizare a Curţii Constituţionale, şi anume aceea ca norma juridică a cărei neconstituţionalitate s-a invocat să constituie temei al acţiunii.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, SC P. SA – Membru O.M.V. Grup, pârâta în cauză care, criticând respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, reia în esenţă argumentele ce au stat la baza excepţiei de neconstituţionalitate şi conchide că din dispoziţiile art. 62 şi art. 63 ale Legii nr. 24/2000, rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispoziţiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile şi apoi cu celelalte acte normative, prin menţionarea tuturor datelor de identificare ale acestora.
Ca atare, se concluzionează, Codul muncii, respectiv art. 298 alin. (2), ultima liniuţă, nu poate modifica implicit prevederile legale cuprinse în Legea nr. 168/1999, privind soluţionarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituţia României.
Recursul se constată ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Tot astfel, art. 2 alin. (3) din acelaşi act normativ, dispune că instanţa de contencios constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Printr-o bogată jurisprudenţă, Curtea Constituţională, evaluându-şi propriile competenţe, a statut că nu este abilitată de lege să emită decizii interpretative.
Or, indirect, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 298 alin. (2), ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003, Codul muncii (potrivit cărora de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, orice alte dispoziţii contrare, se abrogă) vizează modul de interpretare şi aplicare a acestor prevederi legale, precum şi corelarea lor cu dispoziţii cuprinse în alte acte normative, aspecte ce ţin de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.
Nici corelarea actelor normative şi nici coroborarea unor dispoziţii legale nu pot intra sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, care nu poate imixtiona în atribuţiile puterii legiuitoare sau a celei judecătoreşti.
Or, aşa cum corect a reţinut instanţa de control judiciar, autorul excepţiei îşi motivează susţinerile vizând neconstituţionalitatea textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în discuţie corelarea actelor normative invocate, între ele, încercând să inducă instanţei de contencios constituţional modalitatea de soluţionare a unui conflict al legii în timp şi respectiv interpretarea şi aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, atribute ce aparţin exclusiv instanţei sesizate cu soluţionarea litigiului.
Aşa fiind, cum criticile îndreptate împotriva textului atacat, nu reprezintă veritabile argumente de neconstituţionalitate, se constată că în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Ca atare recursul, urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA, Membru O.M.V. G. împotriva încheierii din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3360/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1252/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
