ICCJ. Decizia nr. 1304/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1304/2010
Dosar nr. 268/62/2006
Şedinţa din 26 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată sub numărul de mai sus, contestatorii M.B. şi M.E. au solicitat instanţei să dispună anularea Dispoziţiei din 13 iunie 2006, emisă de intimata Primăria Municipiului Braşov, întrucât prin aceasta au fost respinse cererile de restituire în natură a imobilului sau de acordare de despăgubiri băneşti şi au fost acordate titluri de despăgubire, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Prin sentinţa civilă nr. 392/s/2008 s-a respins excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei Primăria Municipiului Braşov, s-a admis contestaţia şi, în consecinţă, s-a dispus anularea art. 1, 2, 3 din Dispoziţia din 13 iunie 2006 şi a fost obligată intimata să emită o nouă dispoziţie prin care să propună acordarea de despăgubiri contestatorilor, pentru imobilul înscris iniţial în C.F. Braşov, compus din loc de casă în suprafaţă de 396 mp şi casă cu patru camere, bucătărie, baie, cămară şi garaj, în prezent demolate, în cuantum de 149.000 euro în echivalent lei la data plăţii. S-au menţinut prevederile art. 4, 5, şi 6 ale Dispoziţiei din 13 iunie 2006. A fost obligată intimata să plătească suma de 6.078, 55 lei cheltuieli de judecată către contestatori.
Pentru a se pronunţa astfel s-a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei este neîntemeiată întrucât tocmai prevederile Legii nr. 10/2001 i-au conferit această calitate, norme speciale ce au prioritate faţă de Legea nr. 215/2001.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că, contestatorii sunt proprietarii tabulari asupra imobilului, expropriat pentru construirea unor blocuri de locuinţe.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. în situaţia în care nu se poate restitui în natură imobilul preluat abuziv, persoanele îndreptăţite pot opta pentru acordarea de despăgubiri sau compensarea cu alte bunuri sau servicii.
Potrivit art. 4 din Legea specială privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv au fost consacrate principiile acordării unor despăgubiri juste şi echitabile în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională.
Neacordarea acestora la nivelul de piaţă contravine principiului reparării integrale a prejudiciului suferit ca urmare a privării de prerogativele conferite de proprietate din perspectiva art. 44 alin. (3) din Constituţie raportat la art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Prin lucrarea de evaluare efectuată de expert evaluator imobile, autorizat A.N.E.V.A.R., Z.C., a fost stabilită valoarea imobilului teren şi a construcţiei demolate Ia nivelul sumei de 149.000 euro, sumă ce urmează a fi acordată contestatorilor în echivalent lei la data plăţii.
Împotriva sentinţei a declarat apel Primarul Municipiului Braşov.
Prin Decizia civilă nr. 69/ Ap din 19 mai 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul declarat de apelanta Primăria Municipiului Braşov, pe care a păstrat-o şi a respins cererea de aderare la apel formulată de contestatorii M.B. şi M.E.
Examinând hotărârea prin prisma motivelor de apel, curtea a reţinut că apelul este nefondat şi în consecinţă şi cererea de aderare la apel, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a înţeles să folosească denumirea de„primărie" pentru a desemna persoana juridică de drept public, deţinătoare a imobilului - comuna, oraşul sau municipiul şi nu o aşa zisă „structură funcţională", întrucât numai o asemenea persoană juridică are personalitate juridică, şi un patrimoniu în care se pot găsi nivelulbunuri ce cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin în această calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercită şi atribuţia stabilită prin art. 67 din Legea nr. 215/2001, în sensul că emite o „dispoziţie motivată", intenţia legiuitorului fiind aceea de a desemna în mod expres, actul procedural prin care se soluţionează notificările, în nici un caz de a stabili o obligaţie în nume propriu.
Aşadar, ca urmare a caracterului special al Legii nr. 10/2001 faţă de Legea nr. 215/2001, Primăria Municipiului Braşov prin Primar are capacitate procesuală de folosinţă, excepţia formulată în acest sens, fiind corect respinsă de instanţa de fond.
Cu privire la aparenţa unei judecăţi în contradictoriu cu Municipiul Braşov, acesta având calitatea procesuală de apelant, curtea reţine că potrivit actelor şi lucrărilor dosarului, notei de şedinţă (fila 18), având în vedere şi cele mai sus reţinute, precum şi faptul că, atât în citativ, cât şi în actele de procedură figurează ca parte Primăria Municipiului Braşov prin Primar, aceasta are calitate de apelantă şi respectiv de intimată la instanţa de fond.
Criticile formulate pe fondul cauzei sunt nefondate întrucât, prin obligarea intimatei să emită o nouă decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri în cuantum de 149.000 euro în echivalent în lei la data plăţii, instanţa de fond nu a încălcat prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, întrucât valoarea stabilită de instanţă prin expertiza de specialitate ordonată în cauză are caracter de îndrumare, cât şi funcţia de departajare preliminară potrivit art. 181 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
De altfel, instanţa de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite beneficiarilor legii de reparaţie, reprezentând valoarea de circulaţie a bunului, orice altă interpretare echivalând cu denegare de dreptate sancţionată de prevederile art. 3 C. civ. şi cu dreptul de acces la instanţă garantat de prevederile art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.
Referitor la ultima critică, curtea reţine că, în cauză, faţă de soluţia pronunţată şi faţă de faptul că intimata a căzut în pretenţii, corect au fost aplicate dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Cât priveşte cererea de aderare la apel, aceasta va fi respinsă pentru motivele mai sus reţinute, având în vedere şi prevederile art. 293 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva menţionatei decizii a formulat şi motivat recurs, în termen legal, apelanta-pârâtă Primăria Municipiului Braşov, prin Primar, pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că Primăria Municipiului Braşov nu poate avea calitatea de parte în prezenta cauză, motivul fiind lipsa capacităţii procesuale de folosinţă.
Conform art. 77 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală republicată "Primarul, viceprimarul, respectiv viceprimarii, secretarul comunei, al oraşului sau al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului, împreună cu aparatul propriu de specialitate al consiliului local, constituie o structură funcţională cu activitate permanenta, denumită primăria comunei sau oraşului, care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.
Din analiza textului legal rezultă că Primăria municipiului Braşov nu are personalitate juridică şi, în consecinţă, nici capacitate procesuală de folosinţă. Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ. "orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată".
În privinţa dispoziţiei instanţei privind obligarea intimatei la emiterea unei noi dispoziţii prin care să se propună acordarea de despăgubiri contestatorilor, în mod corect s-a respins cererea privind acordarea de despăgubiri băneşti, motivat de faptul că la momentul soluţionării notificării d-lor M.B. şi M.E. prin emiterea dispoziţiei de Primar nu exista temei legal pentru o asemenea solicitare, prin Legea nr. 247/2005 art. 33 Titlul VII cap.7 fiind abrogate prevederile art. 36 - 40 din Legea nr. 10/2001 care se refereau la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti. Totodată, în mod corect s-a constatat de către unitatea deţinătoare faptul că notificatorii nu au făcut dovada trecerii în proprietatea Statului Român pentru terenul în suprafaţă de 396 mp situat în Braşov, înscris în C.F. Braşov, ci doar pentru imobilul construcţie compus din 4 camere, bucătărie, baie, cămară, garaj, având suprafaţa desfăşurată de 158,83 mp şi lungimea împrejmuirii de 32 m.
Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, pentru valorificarea tuturor pretenţiilor de restituire prin echivalent, recunoscute în procedura administrativă de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001, se impune a fi urmată o procedură administrativă, reglementată în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, potrivit căreia evaluarea pretenţiilor de restituire în echivalent, având ca obiect imobilele demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire nu este posibilă, va fi atributul evaluatorilor autorizaţi, desemnaţi în mod aleatoriu de către C.S.S.D.
În ceea ce priveşte obligarea intimatei la plata către contestatori a sumei de 6078.55 lei cu titlu de cheltuieli de judecată s-a apreciat că este în sarcina reclamantului să-şi dovedească susţinerile atât în faza administrativă a soluţionării notificării, cât şi în cea judiciară, a contestaţiei împotriva dispoziţiei emise de către Primar, motiv pentru care nu ar fi posibilă obligarea intimatului la suportarea onorariului de expertiză propusă de partea reclamantă, cu atât mai mult cu cât, conform procedurii administrative, reglementate în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, evaluarea pretenţiilor de restituire în echivalent, având ca obiect imobilele demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire nu este posibilă, va fi atributul evaluatorilor autorizaţi, desemnaţi în mod aleatoriu de către C.S.S.D.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este parţial fondat.
Astfel, sunt fondate criticile referitoare la imposibilitatea stabilirii de către instanţă a cuantumului despăgubirilor în echivalent bănesc în valoare de 149.000 euro în echivalent lei la data plăţii, în raport de prevederile legale în vigoare la momentul luării acestei măsuri, respectiv la data pronunţării sentinţei în primă instanţă, 22 decembrie 2008, şi în condiţiile în care prin hotărârea primei instanţe recurenta nu a fost obligată în mod direct la plata despăgubirilor, ci a fost obligată să emită o nouă dispoziţie prin care să propună acordarea de despăgubiri contestatorilor, pentru imobilul înscris iniţial în C.F. Braşov, ceea ce dovedeşte că instanţa nu a dorit să se substituie C.C.S.D.
La momentul pronunţării sentinţei primei instanţe erau în vigoare prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, modificată prin O.U.G. nr. 81/2007, care, în art. 3, menţiona că despăgubirile se acordă sub forma titlurilor de despăgubire, definite ca certificate emise de C.C.S.D., în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi şi care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea" şi/sau, după caz, în funcţie de opţiunea titularului ori a titularilor înscrişi în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele şi condiţiile prevăzute în prezenta lege. Titlurile de plată sunt definite ca certificate emise de A.N.R.P., în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar, o sumă de maxim 500.000 lei.
Prin urmare, prin decizia contestată s-a dispus acordarea de titluri de despăgubire, care vor fi plătite în forma reglementată de lege la data plăţii lor efective, modificările aduse Legii nr. 247/2005 sub aspectul modalităţii de acordare a despăgubirilor fiind de imediată aplicaţiune.
Cum o astfel de plată nu s-a realizat până în prezent, iar legea de reparaţie în forma actuală prevede posibilitatea acordării de despăgubiri în numerar, adică băneşti, de maxim 500 000 lei, valoarea despăgubirilor urmând a se calcula la valoarea de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare, iar legea stabileşte că evaluarea este de competenţa C.C.S.D., contestatorii pot obţine valorificarea efectivă a drepturilor lor pe cale administrativă, prin punerea în executare a deciziei contestate, după realizarea evaluării de către Comisia Centrală.
Contestatorii au criticat Decizia nr. 2120/2006 emisă de Primăria municipiului Braşov numai sub aspectul modalităţii de acordare a despăgubirilor, dorind fie restituirea în natură a imobilului, fie acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti, această ultimă modalitate de despăgubire devenind posibilă odată cu modificările aduse Legii nr. 247/2005 prin O.U.G. nr. 81/2007, pe parcursul soluţionării cauzei în primă instanţă.
Cât timp există posibilitatea legală de valorificare a dreptului în forma cerută de către contestatori, iar procedura de evaluare urmează a fi realizată de către C.C.S.D. în raport de valoarea de piaţă de la data soluţionării notificării, nu se aduce atingere dreptului de proprietate al contestatorilor.
De altfel, instanţa de apel, menţinând soluţia primei instanţe, care nu s-a pronunţat pe fond, căci nu a obligat-o pe recurentă în mod direct la plata despăgubirilor, a avut în vedere tocmai această împrejurare atunci când a motivat că valoarea stabilită de instanţă prin expertiza de specialitate ordonată în cauză are caracter de îndrumare.
Neexistând critici referitoare la imposibilitatea de valorificare a dreptului contestatorilor stabilit prin dispoziţia contestată, aprecierile instanţei de apel cu privire la încălcarea dreptului de acces la o instanţă şi la denegarea de dreptate, relativ la posibilitea instanţei de a stabili direct cuantumul despăgubirilor cuvenite beneficiarilor legii de reparaţie, apar ca lipsite de fundament.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate solicitările contestatorilor de a obţine o reparaţie echitabilă pentru bunul lor, reparaţie care urmează a se realiza în condiţiile legii speciale, Legea nr. 247/2005 modificată, care asigură toate garanţiile pentru o justă reparaţie, căci reglementează atât posibilitatea acordării de despăgubiri la valoarea de piaţă a imobilului, cât şi plata acestora în numerar până la limita maximă de 500 000 lei.
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul, va modifica în parte decizia recurată în sensul că va admite apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Braşov împotriva sentinţei civile nr. 392 din 22 decembrie 2008 a Tribunalului Braşov, secţia civilă, va schimba în parte sentinţa în sensul că va înlătura menţiunea privind cuantumul despăgubirilor de 149.000 euro.
Luând în considerare aceleaşi argumente referitoare la necesitatea evaluării imobilului de către C.C.S.D., iar nu de către instanţa de judecată, cât timp motivele contestaţiei nu s-au referit la imposibilitatea de valorificare a dreptului, Înalta Curte apreciază că nu se impunea ca onorariul de expertiză de evaluare a valorii imobilului să fie inclus în cuantumul cheltuielilor de judecată, astfel încât acestea vor fi reduse cu suma având această destinaţie.
Prin urmare, pârâta va fi obligată la cheltuieli de judecată către reclamanţi în cuantum de 2.779,55 lei, reprezentând onorariu de avocat la judecata în primă instanţă.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei, Înalta Curte considerând că a fost dată o corectă dezlegare în drept problemei excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei Primăria municipiului Braşov.
Astfel, în art. 28 al Legii nr. 10/2001 se prevede că, în cazul în care persoana îndreptăţită nu cunoaşte deţinătorul bunului imobil solicitat, notificarea se va trimite primăriei în al Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii în echivalent se acordă sau, după caz, se propun prin dispoziţia motivată a primarului, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti.
Prin urmare, Legea nr. 10/2001 stabileşte în sarcina primăriei obligaţia de primire a notificării, iar decizia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie semnată de către primar.
În aceste condiţii este evident că legiuitorul a dorit să deroge de la regulile comune în materie de administraţie publică locală, reglementate în Legea nr. 215/2001, prin care unităţile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public care pot sta în justiţie prin reprezentanţii lor legali, adică primarul şi prefectul, astfel cum rezultă din coroborarea art. 21 alin. (1), cu art. 62 din Legea nr. 215/2001 republicată.
Atât citarea în cauză a primăriei, în calitate de unitate însărcinată cu primirea notificării, cât şi a primarului, în calitate de emitent al deciziei sau dispoziţiei supuse contestaţiei, asigură respectare principiilor contrarietăţii şi dreptului la apărare, căci controlul de temeinicie şi legalitate al actului contestat se realizează în contradictoriu cu persoanele implicate în procesul de reparaţiune, astfel cum acesta este reglementat de legea specială, Legea nr. 10/2001. Pentru acest motiv şi în aplicarea principiului conform căruia „legea specială derogă de la legea generală”, nu poate fi invocată, de către unitatea administrativ teritorială, nici o vătămare întemeiată exclusiv pe atribuţii de reprezentativitate, prin necitarea în cauză a Municipiului Bucureşti, în raport de legea generală, Legea nr. 215/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Braşov, prin Primar, împotriva Deciziei nr. 69/ AP din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că:
Admite apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Braşov împotriva sentinţei civile nr. 392 din 22 decembrie 2008 a Tribunalului Braşov, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa în sensul că înlătură menţiunea privind cuantumul despăgubirilor de 149.000 euro.
Obligă pe pârâtă la cheltuieli de judecată către reclamanţi în cuantum de 2.779,55 lei, reprezentând onorariu de avocat la judecata în primă instanţă.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1306/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1301/2010. Civil → |
|---|
