ICCJ. Decizia nr. 1307/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1307/2010
Dosar nr. 5545/62/2007
Dosar nr. 5545/62/2007
Şedinţa din 26 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 267/ S din 08 septembrie 2008, Tribunalul Braşov a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarea K.E.H., în contradictoriu cu intimatul Municipiul Braşov prin Primar şi a dispus anularea dispoziţiilor din 2001 şi din 2007 emise de intimat. A respins restul pretenţiilor formulate de contestatoare.
În argumentarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că prin notificarea înregistrată la 02 iulie 2001, contestatoarea s-a adresat intimatei pentru restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 318 mp, neafectat de construcţii, din parcela de 1.275 mp, corespunzătoare cotei sale de 1/4 din dreptul de proprietate din suprafaţa de 5.828 mp aferentă casei demolate, situat în Braşov, înscris în C.F. Braşov, în prezent sistată. Prin notificarea din 02 iulie 2001, contestatoarea s-a adresat Prefecturii Judeţului Braşov, solicitând acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul casă de locuit, în prezent demolat, care a fost situat în Braşov.
Prin dispoziţia din 23 octombrie 2001, a fost respinsă cererea formulată de contestatoare pentru restituirea în natură a terenului, cu motivarea că imobilul este ocupat de construcţii şi amenajări exterioare acestora, cu menţiunea că persoana interesată poate opta pentru acordarea de despăgubiri, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Prin dispoziţia din 03 iulie 2007, intimatul a respins notificarea contestatoarei de acordare de despăgubiri pentru imobilul construcţie demolat, arătând că valoarea reală a imobilului pentru care se vor acorda măsurile reparatorii în echivalent se va stabili de Comisia Centrală de Evaluare.
Procedând la examinarea deciziilor atacate, prima instanţă a apreciat că dispoziţia din 2001 este lovită de nulitate, în condiţiile în care îi lipseşte motivarea prevăzută de art. 23 alin. (1), art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceasta întrucât dispoziţia a fost emisă în lipsa oricărei probe, fără o identificare minimă a terenului revendicat, care să stabilească eventuala suprafaţă de teren rămasă liberă, fără a identifica acest teren cu datele de carte funciară, deşi acestea puteau fi cunoscute. Aceleaşi raţiuni au stat la baza anulării şi a dispoziţiei din 2007, prin care s-a propus contestatoarei acordarea de despăgubiri pentru imobilul construcţie demolat şi terenul aferent, tribunalul făcând trimitere la dispoziţiile de principiu ale legii de reparaţie care consacră regula restituirii în natură, acordarea despăgubirilor în echivalent intervenind doar pentru ipotezele în care restituirea în natură nu este posibilă.
Adoptarea soluţiei a fost întemeiată şi pe împrejurarea că, în cadrul procedurii desfăşurate în faţa instanţei, contestatoarea nu a solicitat administrarea vreunei probe din care să rezulte posibilitatea restituirii în natură a vreunei suprafeţe de teren din imobilul ce a aparţinut autoarei sale.
Instanţa a arătat totodată că este necesară soluţionarea împreună de către intimată a celor două notificări formulate de contestatoare, deoarece acestea se referă la acelaşi imobil, astfel încât urmează să fie emisă o singură dispoziţie prin care situaţia imobilului să fie rezolvată în mod unitar, ţinând seama că întinderea măsurilor reparatorii în echivalent este în directă dependenţă cu ipoteza în care restituirea în natură ar fi, chiar şi parţial, posibilă.
Împotriva menţionatei sentinţe, au declarat apel atât contestatoarea K.E.H., cât şi intimatul Municipiul Braşov, prin Primar.
Prin Decizia civilă nr. 85/ Ap din data de 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale s-au respins apelurile.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că apelul contestatoarei K.E.H. a tins la schimbarea sentinţei tribunalului în sensul admiterii în parte a contestaţiei, fiind formulate două critici care au afectat legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de tribunal.
Prima critică a apelului contestatoarei a vizat netemeinicia sentinţei, determinată de faptul că, din moment ce judecătorul fondului a statuat asupra necesităţii soluţionării împreună a celor două notificări, în mod corespunzător se impunea şi obligarea prin dispozitiv a intimatei în acest sens.
Cel de-al doilea motiv de apel a criticat soluţia prin care a fost respinsă cererea de compensare cu un alt teren în echivalent, în locul acordării de despăgubiri, ca fiind nedovedită.
Prin apelul exercitat de intimatul Municipiul Braşov prin Primar s-a solicitat schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii contestaţiei şi a menţinerii dispoziţiilor emise de intimat.
Expunerea motivelor de apel a fost concentrată asupra argumentelor care au condus prima instanţă la anularea celor două dispoziţii, susţinându-se că pe întreg parcursul procedurii administrative intimatul a solicitat contestatoarei să depună dovezi în sprijinul restituirii, chiar şi parţiale, a terenului revendicat, obligaţie pe care persoana interesată nu şi-a îndeplinit-o, iar această lipsă de diligenţă nu putea fi pusă în sarcina apelantului intimat.
În faza judecăţii din apel s-a încuviinţat proba de specialitate a expertizei tehnice imobiliare, având ca obiectiv determinarea naturii construite sau neconstruite a imobilului pretins a fi restituit.
Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor invocate, Curtea a apreciat apelurile ca nefondate.
Din examinarea dispoziţiei din 23 octombrie 2001 s-a desprins ideea că unicul temei care a condus la respingerea notificării formulate de contestatoare pentru restituirea în natură a terenului l-a constituit faptul că acesta este ocupat de construcţii şi amenajări exterioare acestora, măsură la adăpostul căreia intimatul a recunoscut persoanei îndreptăţite dreptul de a opta pentru acordarea de despăgubiri potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, anterior modificării. Raportat la actele dosarului care a format obiectul notificării nr. 786/2001, soluţia instanţei prin care a constatat că, în fapt, cererea de restituire în natură nu a fost soluţionată, sancţionând cu nulitatea dispoziţia emisă, corespunde prevederilor art. 23, art. 24 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la momentul soluţionării acestei notificări.
Expertiza topografică, efectuată pentru prima dată în apel, a relevat înţelesul larg pe care intimatul îl conferă noţiunii de „teren ocupat de construcţii şi amenajări exterioare acestora", din analiza anexei nr. 3 a raportului tehnic întocmit de ing. G.A. (fila 49 dosar apel) rezultând că suprafaţa de 427,25 mp este ocupată de un bloc de locuinţe şi terenul aferent acestuia, restul suprafeţei măsurate, de 848,22 mp, pretinsă de contestatoare, fiind liberă de construcţii ori alte lucrări edilitare.
Considerentele purtând asupra sancţiunii nulităţii deciziei atacate au prevalat şi în judecata apelului cauzei, curtea apreciind asupra cerinţei respectării scopului principal al legii de reparaţie, cel al restituirii în natură a terenului preluat în mod abuziv, în acele situaţii în care această modalitate este posibilă, astfel cum se prefigurează în raportul dedus judecăţii. Pentru acest motiv, în pofida rolului devolutiv al căii de atac, aprofundarea datelor tehnice ale imobilului prin expertiza întocmită, în sensul determinării cu exactitate a suprafeţei de teren liberă - identificabilă între coordonatele 22 - 21 – A – B - 23 din aceeaşi anexă la care s-a făcut referire - parcelării acesteia prin acordarea unei noi evidenţe imobiliare şi pronunţării unei soluţii pentru prima dată în această fază, putea fi prejudiciabilă interesului părţilor. Un argument suplimentar al păstrării soluţiei primei instanţe l-a constituit şi interesul soluţionării deodată a celor două notificări, prin aceeaşi dispoziţie, pentru raţiuni explicit arătate în sentinţă: rezolvarea unitară a situaţiei imobilului, corelaţia existentă între întinderea măsurilor reparatorii în echivalent cu ipoteza restituirii în natură.
Apărarea formulată de intimat, constituită şi în motiv de apel, potrivit căreia a făcut toate demersurile pentru depunerea de către contestatoare a unei expertize de dezmembrare a imobilului, nu a fost conformă aceloraşi principii ale legii speciale privind obligaţia unităţii deţinătoare de a proceda la identificarea întocmai a imobilului solicitat a fi restituit, cu atât mai mult cu cât aceasta era unitatea administrativ teritorială deţinătoare a planurilor urbanistice şi parcelare ale zonelor din localitate.
Respingând astfel motivul de apel de care s-a prevalat intimatul, apelul contestatoarei este, la rându-i, nefondat.
În cazul primului motiv invocat, sentinţa pronunţată nu putea dispune expres prin dispozitiv obligarea intimatului la soluţionarea deopotrivă, prin aceeaşi decizie, a celor două notificări, cuprinsul hotărârii, care face parte din întreg ansamblul sentinţei, explicitând necesitatea derulării unei asemenea proceduri.
Cât priveşte cererea de compensare cu un alt teren în echivalent, în locul acordării de despăgubiri, după cum s-a prezentat şi în cuprinsul prezentelor considerente, este necesară soluţionarea împreună a celor două notificări de către intimat, emiterea unei dispoziţii pentru întreg imobilul, cu luarea în considerare a fiecăreia dintre posibilităţile de recunoaştere a măsurilor reparatorii.
Împotriva menţionatei decizii au formulat şi motivat recurs, în termen legal, atât apelanta-contestatoare K.E.H., cât şi apelantul - intimat Municipiul Braşov, prin Primar pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1. Prin motivele de recurs invocate de apelantul - intimat Municipiul Braşov, prin Primar, s-a arătat că în expertiza topografică efectuată pentru prima dată în apel nu se identifică prin număr cadastral şi număr top parcelele de teren rămase neafectate de construcţii, expertul A.G. nedezmembrând numărul topografic iniţial din C.F. şi neprecizând dacă acesta este liber şi poate fi restituit în natură şi în ce suprafaţă.
Potrivit Normelor Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, trebuie să se identifice cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată să se verifice destinaţia actuală a terenului solicitat şi a suprafeţei acestuia, motiv pentru care este necesar ca raportul de expertiză tehnică topografică să identifice scriptic şi faptic imobilul în litigiu, prin suprapunerea planului cadastral cu planul de carte funciară, haşurarea zonei pentru care se solicită acordarea în natură a terenului respectiv.
Astfel că s-a apreciat că reclamanta, deşi a solicitat în cuprinsul contestaţiei obligarea Municipiului Braşov la emiterea unei decizii de restituire în natură a terenului de 318 mp din imobilul situat în Braşov, nu a produs dovezi din care să rezulte că această suprafaţă solicitată este liberă şi neafectată de construcţii sau amenajări de utilitate publică.
Astfel că, din raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie întocmit de expert tehnic inginer A.G. la care a făcut referire instanţa de apel, nu rezultă că terenul este liber (atât subteran, cât şi suprateran) şi că ar putea fi restituit în natură şi nu este identificat cu număr cadastral nou şi număr top în urma dezmembrării.
Conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa de teren ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
2. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de apelanta-contestatoarea K.E.H. s-a arătat că, î n mod greşit instanţa de apel a reţinut că sentinţa pronunţată nu putea dispune expres prin dispozitiv obligarea intimatului la soluţionarea deopotrivă prin aceeaşi decizie a celor două notificări pe considerentul că cuprinsul hotărârii care face parte din întreg ansamblul sentinţei explicitează necesitatea derulării unei asemenea proceduri.
S-a arătat că dispozitivul unei hotărâri trebuie să fie explicit, să fie apt de pus în executare şi nu lăsat la interpretarea considerentelor hotărârii, cum a apreciat instanţa de apel.
În mod greşit şi nelegal instanţa de apel a respins motivul de apel privind respingerea cererii de compensare cu un alt teren în echivalent în locul acordării de despăgubiri.
Instanţa de apel, în mod greşit a considerat că este necesară soluţionarea împreună a celor două notificări de către intimat, emiterea unei dispoziţii pentru întreg imobilul cu luarea în considerare a fiecăreia dintre posibilităţile de recunoaştere a măsurilor reparatorii ignorând faptul că intimatul, prin Dispoziţia nr. 11943/2007, a acordat despăgubiri ca măsură reparatorie şi nu restituirea în natură a terenului neconstruit sau acordare în compensare cu alt teren, ceea ce a dus la contestarea acestei dispoziţii care formează obiectul cauzei de faţă, din care rezultă că imobilul în cauză este situat in Braşov, şi că pe terenul aferent acestui imobil este construit un bloc de locuinţe (P+2) în suprafaţă de 171,16 mp., terenul aferent acestui bloc de locuinţe are o suprafaţă de 256,09 mp., în total blocul de locuinţe şi terenul aferent cu o suprafaţă de 427,25 mp.
Rezultă din punctul 2 al concluziilor expertizei, că există teren neconstruit de 848,22 mp, în loc de 318 mp, cum a considerat contestatoarea iniţial la data depunerii notificării, contestatoarea fiind astfel îndreptăţită să i se restituie în natură suprafaţa de 848,22 mp, despre care a luat la cunoştinţă abia cu ocazia efectuării expertizei tehnice topo de către expert G.A.
Pentru terenul în suprafaţă de 427,41 mp, în valoare de 323 euro/mp, precum şi pentru casa demolată în valoare de 54.908 euro, respectiv pentru valoarea de 192.961,43 euro, apelanta K. este îndreptăţită să primească în compensare teren echivalent acestei sume.
1. Analizând recursul declarat de apelantul - intimat Municipiul Braşov, prin Primar, în raport de încadrarea criticilor în motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul, deşi îşi motivează în drept recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu invocă aspecte referitoare la nelegalitatea deciziei recurate, ci aspecte privind modul de interpretare a probei cu expertiză topo, referitoare la situaţia de fapt, care nu pot fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.
Astfel fiind, devin incidente prevederile art. 306 C. proc. civ., potrivit cu care recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică, care trebuie puse în discuţia părţilor şi a indicării greşite a motivelor de recurs, situaţie care nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
Cum argumentele menţionate în cererea de recurs nu se pot încadra în nici unul dintre motivele de recurs şi nici nu poate fi pus în discuţie vreun motiv de ordine publică, urmează ca recursul declarat de către apelantul-intimat Municipiul Braşov, prin Primar, să fie constatat nul.
2. Analizând recursul formulat de apelanta - contestatoarea K.E.H., în raport de criticile menţionate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Prin dispoziţia din 23 octombrie 2001, a fost respinsă cererea formulată de contestatoare pentru restituirea în natură a terenului, cu motivarea că imobilul teren este ocupat de construcţii şi amenajări exterioare acestora, astfel încât persoana interesată poate opta pentru acordarea de despăgubiri, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Prin dispoziţia din 03 iulie 2007, intimatul a propus acordarea de despăgubiri contestatoarei în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru cota de 4/16 din contrucţia în prezent demolată şi din imobilul teren, identificat prin referinţe de carte funciară, arătând că valoarea reală a imobilului pentru care se vor acorda măsurile reparatorii în echivalent se va stabili de către Comisia Centrală de Evaluare.
Prin urmare, anulând aceste două dispoziţii şi respingând restul pretenţiilor contestatoarei, atât în primă instanţă, cât şi în apel, instanţele nu au analizat criticile aduse deciziilor atacate pe calea contestaţiei, lăsând nesoluţionate notificările formulate de către contestatoare, deşi acestea primiseră o soluţionare favorabilă pentru contestatoare în procedura administrativă, prin acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 245/2007, dezlegare pe care instanţa avea obligaţia să o cenzureze.
Apare astfel ca fondată critica recurentei conform căreia dispozitivul unei hotărâri trebuie să fie explicit, să fie apt de pus în executare.
Prin contestaţia de faţă persoana îndreptăţită a investit instanţa cu verificarea aspectelor de temeinicie şi legalitate a dispoziţiilor emise de unitatea deţinătoare, deci cu analizarea pe fond a cauzei, în temeiul plenitudinii de competenţă a instanţei, aceasta având abilitarea legală şi mijloacele procedurale pentru a face toate acele verificări pentru care a dispus trimiterea cauzei la unitatea deţinătoare în scopul emiterii unor noi decizii. De altfel, în apel a fost administrată proba cu expertiză pentru identificarea imobilului, probă care apare ca inutilă, în raport de soluţia la care a ajuns instanţa de apel.
Prin urmare, în mod greşit instanţele de fond, anulând dispoziţiile din 2001 şi nr. din 2007 emise de Municipiul Braşov şi respingând restul pretenţiilor contestatoarei, nu s-au pronunţat asupra fondului pretenţiilor deduse judecăţii, câtă vreme, prin deciziile contestate, i se recunoscuse contestatoarei dreptul de a obţine măsuri reparatorii prin echivalent, atât pentru construcţie, cât şi pentru teren, cuantumul acestor despăgubiri urmând a fi stabilit de către Comisia de Centrală de Evaluare, pe baza criteriilor şi standardelor internaţionale de evaluare.
Soluţia pronunţată de instanţa de apel, care menţine hotărârea primei instanţe, constituie astfel o încălcarea a dreptului de acces efectiv la o instanţă, drept prevăzut de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care presupune garanţii de eficienţă, în sensul că accesul la o instanţă trebuie urmat de o procedură efectivă, autoritatea trebuind să ofere o reparaţie adecvată atât sub aspect legislativ, cât şi sub aspectul rezultatului practic.
Soluţiile instanţelor de fond prin care au fost respinse pretenţiile contestatoarei, deşi aceasta obţinuse anterior o recunoaştere a lor, constituie tocmai o concretizare a lipsei garanţiilor de eficienţă la care face referire art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Motivarea instanţei de apel, care şi-a însuşit argumentele primei instanţe asupra sancţiunii nulităţii deciziilor atacate, apreciind necesară respectarea principiului restituirii în natură a terenului, sens în care a considerat că trebuie determinată cu exactitate suprafaţa de teren liberă şi parcelarea acesteia de către unitatea emitentă a acestor decizii, este una nelegală. Aceasta deoarece concluzia instanţelor, conform căreia pronunţarea unei soluţii pentru prima dată în această fază procesuală, ar putea prejudicia interesul părţilor, încalcă tocmai dreptul contestatoarei de a obţine în faţa instanţei o repararea efectivă a prejudiciului suferit prin naţionalizare.
În temeiul plenitudinii de competenţă, instanţele judecătoreşti, verificând legalitatea şi temeinicia deciziilor pronunţate în procedura administrativă instituită de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, sunt abilitate să stabilească atât situaţia de fapt, cât şi modul de aplicare şi interpretare a legii, astfel încât, în momentul finalizării procesului civil, reclamantului să îi fie finalizat litigiul în mod irevocabil, fie prin recunoaşterea dreptului său şi acordarea unei reparaţii echitabile, fie prin respingerea acţiunii, în cazul în care nu îşi dovedeşte pretenţiile.
Procedând în sensul lăsării nesoluţionate a pretenţiilor contestatoarei, (prin anularea deciziilor contesate şi respingerea celorlalte pretenţii, soluţie care implică emiterea unor noi dispoziţii în procedura administrativă prin care unitatea deţinătoare este obligată să identifice imobilul şi să verifice situaţia juridică actuală a acestuia), instanţa nu şi-a îndeplinit obligaţia de a exercita rol activ, prevăzută în art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cu care judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale în scopul pronunţării unei soluţii temeinice şi legale, în acest sens putând ordona administrarea de probe pe care le consideră necesare.
Soluţia ambelor instanţe de fond de a nu suplini lipsurile constatate în administrarea probelor de către unitatea deţinătoare asupra situaţiei juridice a imobilului, aduce atingere şi dreptului părţilor de a li se soluţiona cauza într-un termen rezonabil.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că nu s-a intrat în analiza pe fond a cauzei, instanţele încălcând obligaţia de a verifica legalitatea şi temeinicia deciziilor contestate, prin administratea în mod nemijlocit de probe sub toate aspectele criticate, motiv pentru care se impune, în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., rejudecarea cauzei de către prima instanţă, care va analiza pe fond pretenţiile contestatoarei cuprinse în notificările formulate, după stabilirea calităţii acesteia de persoană îndreptăţită, prin identificarea terenului în litigiu şi stabilirea valorii de circulaţie a acestuia, a valorii construcţiei demolate, prin verificarea posibilităţii de restituire, totală sau parţială, în natură a acestui teren, urmând a se dispune direct de către instanţă măsurile reparatorii care se impun, evitându-se astfel însărcinarea unităţii deţinătoare de a emite noi dispoziţii care să fie ulterior supuse căilor de atac în instanţă, ceea ce ar prelungi nejustificat cursul procesului.
Cu această ocazie se va stabili, în raport de tipul de măsuri reparatorii care se vor acorda în mod distinct pentru construcţie pentru teren, dacă se impune sau nu soluţionarea ambelor notificări printr-o singură decizie, în raport de posibilitatea pe care pesoana îndreptăţită o va avea pentru o eficientă punere în executare a hotărârii pentru valorificarea drepturilor sale.
Pentru argumentele expuse, considerând incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de reclamanta K.E.H., va modifica în tot decizia recurată, va admite apelurile declarate de reclamantă şi pârât împotriva sentinţei civile nr. 267/ S din 8 septembrie 2008 a Tribunalului Braşov, secţia civilă, va desfiinţa sentinţa apelată în parte, va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea în fond a notificării şi va menţine dispoziţiile primei instanţe cu privire la anularea deciziilor contestate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Braşov, prin Primar, împotriva Deciziei nr. 85/ Ap din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Admite recursul declarat de reclamanta K.E.H., împotriva deciziei aceleiaşi instanţe de apel, modifică în tot decizia recurată, admite apelurile declarate de reclamantă şi pârât împotriva sentinţei civile nr. 267/ S din 8 septembrie 2008 a Tribunalului Braşov, secţia civilă.
Desfiinţează sentinţa apelată în parte şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare, asupra soluţionării în fond a notificării.
Menţine dispoziţiile primei instanţe cu privire la anularea deciziilor contestate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1308/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1306/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
