ICCJ. Decizia nr. 1352/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1352/2010

Dosar nr. 5762/121/2006

Şedinţa publică de la 2 martie 2010

Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Galaţi la data de 16 mai 2006, reclamanta Z.M. a solicitat în contradictoriu pârâţii Primăria Municipiului Galaţi şi Consiliul Judeţean Galaţi, anularea Dispoziţiei din 12 aprilie 2006 emisă de preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, prin care i s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Galaţi, cu motivarea că acest imobil nu poate fi restituit în natură fiind afectat de lucrări de sistematizare.

Reclamanta a arătat că dispoziţia atacată este nelegală întrucât entitatea investită cu soluţionarea notificării era obligată să îi ofere un alt imobil în echivalent sau alte bunuri ori servicii cu titlu de măsuri reparatorii, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005.

Reclamanta a mai arătat că pârâta nu a respectat aceste dispoziţii legale înaintând notificarea direct C.C.S.D., astfel încât a solicitat să fie obligată aceasta să depună la dosar lista bunurilor şi serviciilor pe care le are la dispoziţie pentru a fi acordate ca măsuri reparatorii.

Prin sentinţa civilă nr. 660 din 19 mai 2008 a Tribunalului Galaţi, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta nu deţine bunuri sau servicii care să poată fi atribuite în compensare, că reclamanta a solicitat în mod imperativ prin notificarea formulată valoarea actualizată a imobilului revendicat fără a opta pentru alte variante de despăgubire şi că aceasta refuză atribuirea unui teren pe şoseaua de centură întrucât pe aceste terenuri nu pot fi ridicate construcţii definitive.

Împotriva sentinţei civile nr. 660 din 19 mai 2008 a Tribunalului Galaţi a declarat apel reclamanta, solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În motivarea cererii de apel, reclamanta a arătat că la judecarea cauzei în fond s-au comis o serie de erori care au avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri nule în condiţiile în care părţile nu au formulat concluzii nici oral şi nici în scris, reclamanta având reprezentarea faptului că în cauză s-a acordat termen de judecată constatând ulterior că în realitate litigiul a fost soluţionat prin pronunţarea unei hotărâri pe fondul acestuia.

Prin Decizia civilă nr. 20/A din 19 ianuarie 2009, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că hotărârea primei instanţe este lovită de nulitate fiind pronunţată cu încălcarea principiului contradictorialităţii părţilor şi a dreptului la apărare.

Astfel, la data de 19 mai 2008, pe lista de şedinţă a secţiei civile a Tribunalului Galaţi, Dosarul nr. 5762/121/2006 având ca obiect o contestaţie formulată în baza Legii nr. 10/2001, în care figurau ca părţi reclamanta Z.M. şi pârâţii Primăria Municipiului Galaţi şi Consiliul Judeţean Galaţi, apărea înscris la ordinea nr. 21.

Pe aceeaşi listă de şedinţă, la ordinea nr. 7 a fost înscris Dosarul nr. 1721/121/2008, cu acelaşi obiect, în care părţi erau reclamantul C.G. şi pârâta Primăria Municipiului Galaţi.

Acest din urmă dosar a fost strigat la ordine în cadrul şedinţei, înaintea Dosarului cu nr. 5762/121/2008.

Deşi, aşa cum s-a arătat mai sus, părţile din dosar erau C.G. şi Primăria Municipiului Galaţi, apelul nominal s-a făcut după un citativ în mod eronat creat prin încheierea anterioară, respectiv cea din data de 24 aprilie 2008, citativ în care au fost trecute părţile din Dosarul nr. 5762/121/2008, adică reclamanta Z.M. şi pârâţii Primăria Municipiului Galaţi şi Consiliul Judeţean Galaţi.

La apelul astfel făcut, a răspuns apărătorul reclamantei Z.M., respectiv doamna avocat B.D., lipsă fiind celelalte părţi.

Atât în Dosarul nr. 5762/121/2008, cât şi în cel cu nr. 1721/121/2008, Primăria Municipiului Galaţi, pârâtă în ambele cauze, trebuia să depună acte la dosar astfel încât, în momentul în care preşedintele completului de judecată a adus la cunoştinţa doamnei avocat faptul că actele au fost depuse, într-un singur exemplar, aceasta a solicita un termen pentru a le studia fară a mai verifica pe loc conţinutul acestora.

Prin urmare, în contextul erorii comise prin crearea unui citativ în care în mod greşit au fost trecute părţile din Dosarul nr. 5762/121/2008 şi al coincidenţei rezultate din împrejurarea că atât în Dosarul nr. 5762/121/2008, cât şi în Dosarul nr. 1721/121/2008 trebuiau depuse acte de către pârâta Primăria Municipiului Galaţi, apărătorul reclamantei Z.M. a obţinut un termen pentru a studia actele noi, având reprezentarea certă a faptului că a răspuns în Dosarul nr. 5762/121/2008, în care, de altfel, avea delegaţie.

Toate aceste aspecte rezultă cu certitudine din cuprinsul încheierii de şedinţă de la termenul din data de 19 mai 2008 pronunţată în Dosarul nr. 1721/121/2008 şi din consemnările făcute în caietul grefierului de şedinţă.

Instanţa a mai reţinut în motivarea deciziei că, din nota existentă la finalul încheierii de şedinţă mai sus amintite rezultă că după strigarea cauzei s-a prezentat reclamantul din dosarul respectiv, C.G., care a depus un răspuns la întâmpinare.

Abia la acel moment completul a constatat eroarea pe care citativul o cuprindea cu privire la numele părţilor şi a dispus rectificarea acestuia.

Nu s-a putut stabili cu exactitate momentul la care Dosarul nr. 5762/121/2008 al reclamantei Zemache Măria a fost apelat, respectiv înainte sau după ce instanţa a constatat această eroare.

Cert este însă faptul că în acest dosar nici părţile şi nici apărătorul reclamantei nu au mai răspuns, acesta din urmă, în mod evident, având convingerea că procesul pe care îl avea pe rol la acel termen s-a amânat.

În Dosarul nr. 5762/121/2008, însă, instanţa a reţinut că părţile lipsesc, că s-au depus la dosar relaţiile solicitate de la Primăria Municipiului Galaţi, astfel încât a constatat cauza în stare de judecată reţinând-o spre soluţionare.

A fost pronunţată, astfel sentinţa civilă nr. 660 din 19 mai 2008 împotriva căreia reclamanta a formulat apel.

Reclamanta Z.M. şi avocatul ales al acesteia au luat cunoştinţă de situaţia creată la momentul în care au solicitat arhivei Dosarul nr. 5762/121/2008 la studiu pentru a intra în posesia actelor depuse de pârâtă la dosar. Cu acea ocazie li s-a adus la cunoştinţă că dosarul a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 66 din 19 mai 2008, aspect care, în mod evident, venea în totală contradicţie cu ceea ce avocatul ştia că s-a dispus ia termenul anterior.

Curtea de apel a arătat că, situaţia creată este consecinţa unui şir de erori şi coincidenţe ce nu pot fi imputate reclamantei sau apărătorului acesteia, consecinţa fiind pronunţarea unei hotărâri în condiţiile în care partea a avut reprezentarea faptului că judecata s-a amânat, fiind astfel lipsită de posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul actelor depuse la dosar şi de a-şi formula apărări.

În aceste condiţii, curtea de apel a apreciat că, în vederea respectării dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, se impune desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Împotriva acestei din urmă decizii a exercitat calea de atac a recursului pârâtul Consiliul judeţului Galaţi, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând menţinerea sentinţei civile nr. 660/2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi, ca fiind temeinică şi legală.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat că nu deţine bunuri (mobile sau imobile) sau servicii care să poată constitui măsuri reparatorii şi compensatorii. În conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001, legea administraţiei publice locale, consiliile locale administrează bunurile din domeniul public şi privat la nivel de municipiu, consiliul judeţean neputând dispune de bunurile consiliului local.

Recurentul a mai arătat că, prin notificare reclamanta a solicitat imperativ valoarea actualizată a suprafeţei, fără a opta pentru alte variante admise de lege, iar în prezent este imposibil de solicitat ultra petita. Primăria Galaţi a depus lista cu bunuri ce pot face obiect de compensare, însă reclamanta a refuzat atribuirea unui teren din respectiva listă, situat pe Drumul de Centură.

Pârâtul-recurent a arătat, de asemenea, că a procedat corect cu privire la acordarea de despăgubiri prevăzute de dispoziţiile legale, lucru de altfel apreciat de instanţa de fond în motivarea sentinţei prin care a respins acţiunea reclamantei.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă nr. 20/A din 19 ianuarie 2009, atacată cu prezentul recurs, a reţinut că hotărârea primei instanţe este lovită de nulitate fiind pronunţată cu încălcarea principiului contradictorialităţii părţilor şi a dreptului la apărare.

Astfel, instanţa de apel a reţinut în motivarea hotărârii că, soluţia desfiinţării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare la tribunal se impune, faţă de împrejurarea că din actele şi lucrările dosarului reiese cu evidenţă că urmare unui şir de erori şi coincidenţe, ce nu pot fi imputate reclamantei sau apărătorului acesteia, partea a fost lipsită de posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul actelor depuse la dosar de primărie şi de a-şi formula apărări. În această situaţie, în cauză, nu a fost respectat dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii.

Motivele de recurs formulate de pârâtul Consiliul judeţului Galaţi nu aduc critici faţă de considerentele deciziei pronunţate în apel.

Toate susţinerile recurentului vizează fondul cauzei şi, ca urmare, nu pot fi analizate şi reţinute în această fază procesuală, având în vedere motivarea deciziei atacate şi soluţia adoptată în apel.

Faţă de cele ce preced, recursul va fi respins în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul judeţului Galaţi împotriva Deciziei nr. 20/A din data de 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1352/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs