ICCJ. Decizia nr. 1323/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1323/2010

Dosar nr. 1868/62/2009

Şedinţa publică de la 26 februarie 2010

Asupra conflictului de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 630 din 26 martie 2009 pronunţată în Dosar nr. 1868/62/2009, Tribunalul Braşov, secţia civilă, a declinat competenţa judecării contestaţiei formulate de contestatorul T.A.I., în contradictoriu cu intimata SC P.C. SRL, în favoarea Tribunalului Arad.

În considerentele sentinţei, s-a reţinut că domiciliul contestatorului este în Arad, iar potrivit art. 284 alin. (2) C. muncii, cererile în materia conflictelor de muncă - din categoria cărora face parte şi cererea de faţă - se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, după caz, sediul, respectiv Tribunalului Arad în cauză, în favoarea căreia Tribunalul Braşov s-a dezînvestit, făcând aplicarea şi a dispoziţiilor art. 158 raportat la art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub numărul unic de dosar, iar prin sentinţa civilă nr. 1196 din 14 iulie 2009, această instanţă s-a dezînvestit, la rându-i, de soluţionarea cauzei, declinând competenţa în favoarea Tribunalului Braşov şi sesizând instanţa supremă pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că se află în prezenţa unui conflict de legi, respectiv între C. muncii, ce reprezintă legea generală şi Legea nr. 168/1999, legea specială, considerând că au prioritate dispoziţiile celei din urmă.

Argumentând această concluzie, instanţa a apreciat că sunt aplicabile regulile care guvernează concursul dintre legea generală şi legea specială, consacrate doctrinar şi jurisprudenţial.

A considerat că nu prezintă relevanţă împrejurarea că legea specială este mai veche, întrucât legea generală ulterioară nu o mai poate modifica ori abroga pe cea dintâi în absenţa unei prevederi neechivoce.

În acest context, a apreciat că dispoziţia din art. 298 alin. (2) pct. 10 C. muncii, care prevede că pe data intrării în vigoare a codului se abrogă orice alte dispoziţii contrare, nu întruneşte această cerinţă, dat fiind gradul înalt de generalitate.

O prevedere neechivocă ar fi implicat dacă nu o enumerare a dispoziţiilor legale abrogate, cel puţin o sintagmă precum „chiar dacă prin legea specială se prevede altfel”.

Art. 298 alin. (2) pct. 10 C. muncii reprezintă o abrogare generică indirectă, care, cu caracter excepţional, a fost prevăzută în Decretul nr. 16/1976 cu privire la metodologia de tehnică legislativă privind pregătirea şi sistematizarea proiectelor de acte normative, dar care nu mai este permisă după apariţia Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, act în cuprinsul căruia se stipulează imperativ obligativitatea de a determina expres actele normative care se abrogă.

Drept urmare, instanţa a apreciat că dispoziţiile art. 298 alin. (2) pct. 10 C. muncii nu pot înlătura de la aplicare normele de competenţă reglementate în art. 72 din Legea nr. 168/1999, deoarece nu produce asemenea efecte juridice.

În plus, deşi prin Legea nr. 261/2007 s-au adus modificări şi completări Legii nr. 168/1999, acestea nu au vizat şi dispoziţiile art. 72 în discuţie; or, nu există nicio raţiune pentru care acest text să fi fost păstrat în aceeaşi formă, dacă legiuitorul ar fi considerat că trebuie înlăturat de la aplicare.

Tribunalul Sibiu a invocat şi argumente de jurisprudenţă ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în alte materii.

Examinând conflictul negativ de competenţă, se constată că litigiul de faţă este generat de conflictul între dispoziţiile C. muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, şi cele ale Legii nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererilor în materia conflictelor de drepturi.

Înalta Curte apreciază că în acest conflict sunt prioritare prevederile C. muncii, consecinţa fiind aceea că, în speţă, revine Tribunalului Arad, în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, competenţa ratione materiae de soluţionare a cererii având ca obiect nulitatea deciziei de imputare, obligarea intimatei la plata retroactivă a drepturilor salariale cuvenite şi de despăgubiri materiale şi morale.

Este incident, în acest sens, art. 284 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora cererile în materia conflictelor de muncă - aşadar, inclusiv a conflictelor de drepturi - se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, care a abrogat prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea.

Potrivit art. 298 alin. (2) ultima liniuţă C. muncii, pe data intrării în vigoare a codului - 1 martie 2003 - se abrogă orice alte dispoziţii contrare.

Soluţia de dezînvestire a Tribunalului Arad - instanţa competentă a soluţiona cauza -, s-a întemeiat pe două argumente:

- dispoziţiile Codului muncii au caracterul unor norme generale, în timp ce Legea nr. 168/1999 reprezintă legea specială, context în care este aplicabilă regula specialia generalibus derogant;

- legea generală ulterioară nu a abrogat legea specială anterioară, în absenţa unei dispoziţii exprese în acest sens, în reglementarea actuală a tehnicii legislative nefiind permisă abrogarea implicită.

Înalta Curte constată că primul argument este greşit, ceea ce determină ca al doilea argument, care pornea de la adevărul celui dintâi, să fie nerelevant în raţionamentul pe care se întemeiază soluţia adoptată.

În conformitate cu art. 1 C. muncii, acest act normativ reprezintă dreptul comun în materia raporturilor individuale şi colective de muncă, inclusiv a raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura, însă, în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.

Această constatare este valabilă din perspectiva normelor de drept substanţial, nu şi a celor de drept procesual, în privinţa cărora C. muncii rămâne lege specială în raport cu C. proc. civ., ca de altfel, şi cele ale Legii nr. 168/1999 (conform art. 721 C. proc. civ., „dispoziţiile codului (…) se aplică şi în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii potrivnice”).

Ca atare, normele de competenţă cuprinse atât în Legea nr. 168/1999, cât şi în Legea nr. 53/2003 de aprobare a C. muncii, sunt norme speciale, concursul dintre ele soluţionându-se în favoarea celor ulterioare, în speţă, a celor C. muncii.

Este lipsit de relevanţă argumentul că procedura efectivă de soluţionare a cererilor în materia conflictelor de muncă rămâne cea prevăzută de Legea nr. 168/1999: atare consecinţă derivă nu din concursul lege generală - lege specială, ci din trimiterea pe care legea specială ulterioară o face la legea specială anterioară (conform art. 290 C. muncii, „procedura de soluţionare a conflictelor de muncă se reglementează prin lege specială”, respectiv pin Legea nr. 168/1999).

Este adevărat că, în reglementarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, regula o constituie abrogarea expresă, astfel cum se arată în motivarea Tribunalului Arad, însă, contrar constatării acestui Tribunal, este permisă şi abrogarea implicită, în termeni similari celor din reglementarea anterioară, cea a Decretului nr. 16/1976 cu privire la metodologia de tehnică legislativă privind pregătirea şi sistematizarea proiectelor de acte normative.

Astfel, art. 63 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 prevede că „În cazuri deosebite, în care la elaborarea şi adoptarea unei reglementari nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite”.

per a contrario din alin. (3) al aceleiaşi norme, abrogarea implicită este permisă doar în cazul normelor speciale succesive, nu şi al legii speciale urmate de o lege generală („ Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres”).

Întrucât în cauză normele de procedură C. muncii sunt norme speciale, abrogarea implicită a dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 produce efecte depline, acoperită fiind prin sintagma „se abrogă orice alte dispoziţii contrare”.

Faptul că prin modificările şi completările aduse Legii nr. 168/1999, chiar după intrarea în vigoare a C. muncii, art. 72 în discuţie a rămas în aceeaşi formă nu poate avea vreo relevanţă în interpretarea istorico - teleologică a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă C. muncii, cât timp este eficientă interpretarea sistematică a legii în ansamblul său, după cum s-a arătat în considerentele expuse anterior.

În îndeplinirea atribuţiilor specifice, inclusiv a celor prevăzute de art. 63 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, Consiliul Legislativ este instituţia care ar trebui să identifice toate dispoziţiile legale „care au suferit evenimentele legislative implicite”, propunând Parlamentului sau Guvernului măsurile necesare de abrogare expresă a acestora, context în care coexistenţa în continuare a normelor în discuţie, supuse concursului de legi, reprezintă doar o necorelare de ordin legislativ.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Arad este competent a soluţiona cererea din cauză, motiv pentru care va stabili competenţa în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa cauzei privind pe contestatorul T.A.I. şi pe intimata SC P.C. SRL, în favoarea Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 februarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1323/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond