ICCJ. Decizia nr. 1471/2010. Civil Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ. Uzucapiune. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1471/2010
Dosar nr. 16688/3/2008
Şedinţa publică de la 5 martie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti la data de 27 aprilie 2006, sub nr. 6401/300/2006, reclamantul A.C.R. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti, prin primarul general şi Primăria sectorului 2, prin primar, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate că imobilul în suprafaţă construită de 522 mp situat în Bucureşti, sector 2, alcătuit din parter şi etaj 1 este proprietatea reclamantului, dobândită prin construire.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în anul 1979 a încheiat cu fostul Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti - D.G.D.A.L. - o convenţie de cooperare privind realizarea blocurilor de locuinţe, în care sunt amplasate spaţii cu altă destinaţie.
La 01 martie 1980 s-a încheiat procesul verbal de recepţie preliminară, prin care a luat în primire imobilul în suprafaţă construită de 522 mp alcătuită din parter şi etajul 1, situată în Bucureşti, sector 2.
Din anul 1980 şi până în prezent a folosit neîntrerupt imobilul, ca un adevărat proprietar, achitând taxele şi impozitele, neexistând acte de tulburare a posesiei.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 9854 din 18 decembrie 2006, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, motivând că valoarea obiectului cererii este mai mare de 5 miliarde lei vechi.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a lll- a civilă sub nr. 5303/3/2007.
Prin sentinţa civilă nr. 1176 din 24 septembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a III- a civilă, a respins acţiunea ca inadmisibilă, motivându-se că reclamantul are la dispoziţie o cerere în realizarea dreptului.
Prin Decizia civilă nr. 149 din 3 martie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll- a civilă, a admis apelul formulat de reclamantul A.C.R., a desfiinţat sentinţa civilă nr. 1176/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a lll- a civilă, şi a trimis cauza spre rejudecare, motivând că apelanta are deschisă calea acţiunii în constatare, aflându-se în posesia bunului, hotărârea fiindu-i necesară pentru a i se recunoaşte şi consolida dreptul care este contestat de intimată.
După trimiterea spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V- a civilă, sub nr. 16688/3/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 1175 din 20 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V- a civilă, a admis acţiunea, a constatat că reclamantul este proprietarul parterului şi etajului 1 din imobilul situat în Bucureşti, sector 2, identificate conform raportului de expertiză întocmit de expert C.P.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, prin convenţia de cooperare încheiată între A.C.R. şi Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti – D.G.D.A.L. s-a convenit executarea de investiţii pentru spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţe, urmând ca după semnarea procesului verbal de recepţie a spaţiilor comerciale, beneficiarul A.C.R. să se prezinte la D.G.D.A.L. pentru a intra în posesia documentaţiei necesare în vederea intrării în patrimoniu a spaţiilor construite.
Prin procesul verbal din 1 martie 1980 s-a procedat la recepţia preliminară a lucrărilor de construcţii din București, lucrări în suprafaţă construită de 562 mp (suprafaţă utilă 443 mp).
Prin Ordinele de plată depuse la dosar s-a făcut dovada că A.C.R. a depus sumele în vederea efectuării de decontări cu D.G.D.A.L., potrivit convenţiei.
Raportul de expertiză tehnică construcţii întocmit de expert C.P. a identificat spaţiile aflate la parterul şi etajul blocului, în suprafaţă totală de 562 mp, iar expertul F.I. a stabilit valoarea construcţiilor la 291.744 euro.
Reclamantul a făcut dovada faptului că imobilul descris a fost construit din fondurile sale, acesta dobândind dreptul de proprietate, potrivit dispoziţiilor art. 644 C. civ., prin construire, în baza convenţiei.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâtul Municipiului Bucureşti prin Primarul General criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele motive:
Convenţia încheiată de reclamant nu îi dă acestuia un drept de proprietate, câtă vreme prin convenţie, nu s-a stabilit un astfel de drept.
Prin convenţia de cooperare încheiată în anul 1979 nu s-a stabilit că reclamantul preia în proprietate spaţiile comerciale, astfel încât, acesta nu a dobândit dreptul de proprietate conform art. 969 C. civ.
Imobilul în litigiu figurează înscris ca proprietate de stat, categoria de folosinţă construcţii şi curţi.
Prin Decizia nr. 218 din 20 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă, a respins ca nefondat apelul.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, din convenţia de cooperare, existentă la filele 5 - 7 dosar fond, rezultă că reclamantul A.C.R. a avut calitatea de beneficiar de investiţii pentru spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţe, ce se execută.
La pct. 22 al convenţiei de cooperare, se menţionează că A.C.R. „participă la efectuarea recepţiei, în calitate de beneficiar, preluând de la constructor spaţiile ce îi aparţin şi asigură darea în exploatare imediată a acestora".
Pct. 23 al convenţiei stipulează că „după semnarea procesului verbal de recepţie, de luare în primire a spaţiilor comerciale, unitatea beneficiară are obligaţia să se prezinte la D.G.D.A.L. pentru a verifica şi intra în posesia documentelor şi documentaţiei necesare, în vederea înregistrării în patrimoniu".
Recepţia preliminară a lucrărilor s-a realizat conform procesului verbal din 1 martie 1980 existent la filele 9 - 10 dosar fond.
Din interpretarea clauzelor convenţiei de cooperare, rezultă cert şi indubitabil, că reclamantul a avut calitatea de beneficiar, şi că în urma realizării lucrărilor va dobândi un drept de proprietate pentru spaţiile expres menţionate în tabelul anexă la convenţie, respectiv, în suprafaţă utilă de 443 mp.
Curtea de apel a mai reţinut că, expresiile „preluând de la constructor spaţiile ce îi aparţin" şi „în vederea înregistrării în patrimoniu" duc la concluzia dobândirii de către reclamant a unui drept de proprietate asupra spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă.
Astfel, susţinerea apelantului, în sensul că reclamantul nu putea dobândi un drept de proprietate, întrucât în convenţie nu s-a menţionat expres dobândirea unui astfel de drept, sunt total nefondate, atâta timp cât din interpretarea clauzelor convenţiei, rezultă contrariul.
Conform art. 969 alin. (1) C. civ. „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante".
Art. 644 C. civ. statuează că „proprietatea bunurilor se dobândeşte şi se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenţie şi prin tradiţiune".
S-a arătat că, reclamantul a făcut pe deplin dovada faptului că imobilul în litigiu a fost edificat în baza unei convenţii legale, încheiate cu fostul Consiliu Local al Municipiului Bucureşti - D.G.D.A.L., prin construire, din fondurile sale proprii, iar în baza art. 969 şi art. 644 C. civ., a dobândit dreptul de proprietate asupra spaţiilor situate la parterul şi etajul 1 din imobilul situat în Bucureşti, sector 2.
În măsura în care reclamantul se află în posesie acestor spaţii, de la momentul recepţiei acestora, şi până în prezent, acţiunea este pe deplin admisibilă în condiţiile art. 111 C. proc. civ., prezenta hotărâre judecătorească consolidându-i dreptul care este contestat de apelantul pârât.
împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
în motivarea recursului, pârâtul a arătat că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv adresele privind situaţia juridică a imobilului rezultă că acesta este proprietate de stat, cu posesor parcelă Consiliul Popular sector 2 iar procesul - verbal de recepţie priveşte întregul bloc.
Totodată, convenţia de cooperare încheiată între C.P.M.B. - D.G.D.A.L. şi A.C.R. nu prevede printre clauzele sale dobândirea dreptului de proprietate asupra spaţiilor de locuit sau comerciale, ci doar un drept în ceea ce priveşte realizarea investiţiilor.
În acest sens, s-a arătat că reclamantul nu a făcut dovada în nici un fel cu privire la spaţiile în litigiu ori de vreo schimbare a destinaţiei apartamentelor de la parter şi etajul 1 în spaţii comerciale.
S-a mai arătat că instanţa de apel a interpretat greşit pct. 22 şi pct. 23 din convenţie, întrucât aceste dispoziţii nu conferă drept de proprietate al beneficiarului, ci doar preluarea de către acesta în vederea dării în exploatare imediată a spaţiilor.
Totodată, recurentul-pârât a învederat şi faptul că nu s-au produs probe nici la fond, nici în apel privind situaţia juridică actuală a acestui imobil cu arătarea configuraţiei actuale a întregii clădiri.
Recursul este nefondat în sensul celor ce succed:
Prin motivele de recurs se invocă faptul că imobilul în litigiu este proprietate de stat, cu posesor parcelă Consiliul Popular sector 2 şi că reclamantul A.C.R. nu a dobândit dreptul de proprietate ca urmare a convenţiei de cooperare încheiate cu C.P.M.B. - D.G.D.A.L.
Această critică este susceptibilă de încadrare în dispoziţiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizată ca atare.
Din analizarea şi coroborarea probatoriului administrat în cauză, instanţele fondului au statuat că reclamantul a făcut dovada faptului că imobilul în litigiu a fost construit din fondurile sale, acesta dobândind dreptul de proprietate în baza convenţiei, potrivit dispoziţiilor art. 644 C. civ. şi ale art. 969 C. civ.
Astfel, instanţele s-au raportat corect la conţinutul convenţiei de cooperare, arătând că prin încheierea acesteia, urmată de construirea spaţiilor în discuţie şi predarea-primirea între părţi realizată prin procesul-verbal de recepţie, reclamantul, în calitate de beneficiar de investiţii efectuate din fonduri proprii, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, aspect ce rezultă din interpretarea dispoziţiilor convenţiei.
Este evident că, din modul de redactare a clauzelor convenţiei, intenţia comună a părţilor a fost ca, prin încheierea acesteia, urmată de edificarea construcţiilor şi decontările ce au avut loc între A.C.R. şi D.G.D.A.L. să opereze un transfer al dreptului de proprietate asupra spaţiilor în discuţie în patrimoniului contractantului beneficiar.
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, din particularităţile speţei, rezultă că, implicit, instanţa a fost chemată să interpreteze dispoziţiile contractuale şi să stabilească efectele juridice ale convenţiei, aspecte care în mod evident au fost analizate.
Ca urmare, se constată că, la situaţia de fapt stabilită, au fost corect interpretate şi aplicate dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv prevederile Codului civil mai sus-enunţate, precum şi cele ale art. 111 C. proc. civ.
Celelalte critici formulate prin motivele de recurs, ce vizează interpretarea înscrisurilor depuse la dosar, inclusiv a convenţiei de cooperare, sunt încadrabile în dispoziţiile pct. 8 al art. 304 din C. proc. civ., însă acestea nu se circumscriu ipotezei pe care acest motiv de recurs o reglementează, respectiv interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii, ce constituie o chestiune de fapt.
Aşadar, recurentul-pârât contestă modul de stabilire, pe baza probelor administrate a situaţie de fapt în cauza de faţă, însă o asemenea critică nu poate fi încadrată în nici unul din cazurile de modificare sau de casare prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăreşte recurentul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
De aceea, criticile formulate pe aspectul situaţiei de fapt nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate.
Având în vedere toate considerentele expuse, recursul urmează a fi respins, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general împotriva Deciziei nr. 218 din 20 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1301/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1508/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
