ICCJ. Decizia nr. 1496/2010. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1496/2010
Dosar nr. 7075/45/2005
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 6372 din 4 octombrie 2007, a admis recursul declarat de reclamanţii D.N., D.Şt., Ţ. Şt., Ţ.M. şi A.A.E. împotriva deciziei nr. 95 din 31 mai 2006 pronunţată de curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 498 din 7 aprilie 2003, Tribunalul Vaslui a respins acţiunea formulată de reclamanţii D.Şt., I.D.Ţ. şi N.D. împotriva P.C. Deleni, C.C. Vaslui şi F. Vaslui.
Tribunalul a constatat că:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 40 din 2 august 2001 emisă de P.C. Deleni şi a deciziei nr. 8 din 20 august 2001, emisă de C.C. Vaslui, în contradictoriu şi cu F. Vaslui.
Reclamantul Şt.D. a mai formulat contestaţie şi împotriva deciziei nr. 3 din 11 martie 2001 emisă de C.C. Vaslui în dosar nr. 2206/2002 al Tribunalului Vaslui, cauze conexate.
La data de 23 martie 1949 a fost rechiziţionată casa ce a aparţinut I.Şt.D., fiind predată C. Deleni pentru a se înfiinţa o secţie de băuturi M.A.T. Ulterior, în perioada 1953 - 1954, imobilul a fost preluat de A.Şt.D., fiica D.I., fiind înregistrat pe rolul agricol al acesteia şi închiriat cooperativei.
Prin sentinţa civilă nr. 109071959 Tribunalul Popular Raional Vaslui a obligat pe A.D. să plătească U.R.C.C. Vaslui suma de 1234 lei, cu titlu de daune şi 193 lei cheltuieli de judecată, iar în urma executării silite, imobilul a fost predat în contul datoriei creditorului, de către executorul judecătoresc.
La data de 16 martie 1993, F. (fost U.R.C.C.) a vândut C.C. Vaslui o parte din imobil, iar actul a fost transcris la 9 mai 1993. Restul imobilului este stăpânit de C.C. Deleni.
Prin dispoziţia nr. 40 din 2 august 2001, P.C. Deleni a înaintat notificarea reclamanţilor C.C. Vaslui, în calitate de deţinător al imobilului.
Prin decizia nr. 8 din 20 august 2001 Consiliul de administraţie al C.C. Vaslui a respins notificarea, cu motivarea că imobilul a fost obţinut parţial prin cumpărare.
Prin decizia nr. 3 din 11 martie 2002 C.C. Vaslui a respins notificarea formulată de D.Şt.Şt., pentru aceleaşi considerente.
Pârâta C.C. deţine o parte din imobilul solicitat, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu F. Vaslui, imobilul fiind dobândit de vânzători în baza executării silite a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva lui D.Şt.A.
Cum pârâtul este proprietarul imobilului cu acte valabile, nu poate fi obligat să renunţe la acest drept şi să-l restituie reclamanţilor.
În acest context, nu mai prezintă relevanţă dacă imobilul a fost preluat de la D.I. sau de la D.A., fiica acesteia, sau dacă D.Şt.Şt. este şi moştenitorul legal al A.D.
În ceea ce priveşte valabilitatea dreptului vânzătorului F. Vaslui, instanţele s-au pronunţat în mod irevocabil, în sensul că s-a respins acţiunea privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între această pârâtă şi C.C. (decizia civilă nr. 1342 din 29 septembrie 1999 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi).
Cererea de intervenţie formulată de D.Şt.N. în interesul propriu şi al reclamantului Şt.D. este nefondată, deoarece D.N. este reclamant în prezenta cauză şi a fost parte în litigiul ce a avut ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare.
În ceea ce priveşte P.C. Deleni, calitatea acesteia procesuală nu se justifică, din moment ce nu este deţinător al imobilului, iar dispoziţia primarului, ca autoritate publică independentă şi separată de consiliul local, nu implică vreo responsabilitate a primăriei.
În ceea ce o priveşte pe pârâta F. Vaslui, tribunalul a reţinut că, nefiind implicată direct în emiterea deciziei nr. 8 din 20 august 2001, aceasta nu are calitate procesuală pasivă, în calitate de chemată în garanţie putând răspunde doar dacă s-ar fi admis acţiunea.
Cauza a parcurs un prim ciclu procesual, apel, prin decizia civilă nr. 64 din 24 septembrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, prin care s-a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei şi, recurs (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6526 din 8 septembrie 2005), cauza fiind trimisă spre rejudecare Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, care, prin decizia civilă nr. 95 din 31 mai 2007 a respins apelul şi a păstrat sentinţa civilă nr. 498/2003 a Tribunalului Vaslui.
A reţinut Înalta Curte că instanţa de fond şi apel nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru stabilirea situaţiei de fapt exacte, pentru a se constata dacă imobilul în litigiu a trecut din proprietatea D.I. în proprietatea D.A. sau dacă, pe terenul respectiv erau mai multe corpuri de casă; de asemenea, nu s-a pus în vedere reclamanţilor să depună acte de stare civilă pentru a-şi dovedi calitatea procesuală, deşi s-a menţionat în decizia civilă nr. 1342/1999 a Curţii de Apel Iaşi că D.I. ar fi avut 7 moştenitori pentru stabilirea exactă a situaţiei actuale a imobilelor, a modului în care s-au transmis imobilele după decesul D.I. şi D.A.
Instanţa de recurs a reţinut ca situaţia de fapt nu a fost stabilită în ceea ce priveşte evoluţia ulterioară a imobilului ce a făcut obiectul rechiziţiei şi care a fost solicitat de reclamanţi prin notificare, fiind făcută dovada certă că D.I. a fost proprietara unui imobil care a fost rechiziţionat în vederea amenajării unui centru de băuturi M.A.T.
Înalta Curte a constatat că nu sunt probe care să demonstreze că efectele rechiziţiei au încetat, că imobilul a reintrat în patrimoniul proprietarului iniţial D.I., motiv pentru nu se poate stabili când şi cum imobilul rechiziţionat a trecut în stăpânirea D.A. lipsind menţiunile din registrul agricol din anii 1955-1959.
A reţinut instanţa de recurs necesitatea administrării unor probe obligatorii, între care şi expertiza tehnică judiciară cu obiectivul de a stabili identitatea între imobilul ce a făcut obiectul rechiziţiei şi cel ce a făcut obiectul executării silite a sentinţei pronunţate în anul 1959, raportat şi la procesul verbal prin care s-a făcut inventarul averii rămase de pe urma defunctului D.Şt., având în vedere că descrierea imobilului preluat de la D.A. coincide mai degrabă cu unul dintre imobilele ce au aparţinut defunctului său tata.
Nu lipsită de importanţă, se reţine în considerentele hotărârii date în recurs, ar fi fost şi depunerea contractului de închiriere încheiat de D.A. şi U.R.C.C. Vaslui, la care fostul Tribunal Popular al Raionului Vaslui face referire. Totodată, sunt necesare lămuriri cu privire la situaţia terenului ce a făcut obiectul notificării, cine era proprietar la data preluării, suprafaţa preluată şi unitatea deţinătoare.
2. a. Prin decizia chilă nr. 188 din 14 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de reclamanţii Şt.Şt.D., N.Şt.D., Ţ.M. şi A.A.E., în calitate de succesori ai lui D.Ţ. şi Şt.Ţ., împotrivi sentinţei aule nr. 498 din 7 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Vaslui, care a fost schimbată în parte, în sensul că:
S-a admis contestaţia formulată de Şt.Şt.D., N.Şt.D. şi I.D.Ţ., continuată de succesorii acesteia Ţ.M. şi A.A.E. succesoare şi a lui Ţ.Şt.) împotriva deciziei nr. 8 din 20 august 2001 data de C.C. Vaslui, în prezent Banca Cooperatistă „P.C.” Vaslui, pe care a anulat-o.
A fost obligată pârâta-intimată Banca Cooperatistă „P.C. ” Vaslui să restituie în natură reclamanţilor apelanţi imobilul compus din construcţie CI identificată în anexa 3 a portului de expertiză efectuat de ind. D.S. şi la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 45,98 m.p.
A fost obligată C.C. Deleni, în prezent C.C. Olteneşti - Creţeşti, reprezentată de U.J.C.C. Vaslui (fost F. Vaslui) să restituie reclamanţilor terenul în suprafaţă de 377,23 mp şi 1/2 din Construcţia C.4, identificată conform anexei 3 a expertului de expertiză ing. D.S.
Au fost obligaţi apelanţii să achite Biroului de expertize tehnice şi contabile Iaşi diferenţă onorariu expertiză în cuantum de 990 lei.
Au fost obligaţi intimaţii C.C. Olteneşti - Creţeşti (C.C. Deleni) şi C.C. Vaslui, în prezent Banca cooperatistă „P.C.” Vaslui, să plătească apelanţilor cheltuieli de judecată.
S-au păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei nr. 498/2003 .
În rejudecare, Curtea, ca instanţă de apel, a dispus administrarea probelor, cu înscrisuri şi expertiză tehnică, conform indicaţiilor instanţei de recurs.
Analizând lucrările dosarului, instanţa a constat că apelul este întemeiat pe considerentele şi în limitele ce urmează.
- Referitor la calitatea procesuală activă şi persoanele îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii, fie la restituirea în natură, Curtea a constatat că în cauză, aşa cum a reţinut şi Înalta Curte, D.I. a fost proprietara unui imobil rechiziţionat în vederea amenajării unui centru de băuturi M.A.T., conform procesului-verbal din 23 martie 1949, măsura dispusă de Comisia interimară a comunei Deleni, autoritate locală, aflat în imediata vecinătatea Primăriei din localitate.
Cum imobilul este preluat în mod abuziv, are regimul juridic reglementat prin Legea nr. 10/2001, fiind îndreptăţiţi la restituire în natură sau măsuri reparatorii proprietarii [(art. 3 lit. a)], fie moştenitorii legali sau testamentari ai persoanei fizice îndreptăţite [(art. 4 alin. (2)]. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pe bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi, iar de cotele moştenitorilor nu au urmat procedura prevăzută la cap. III din lege profită ceilalţi moştenitori ai persoanelor îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
Cu înscrisurile depuse la dosar reclamanţii au făcut dovada gradului de rudenie cu D.I., neavând relevanţă numărul descendenţilor, ori alte persoane cu vocaţie la succesiunea sa, ci doar cei ce au formulat cerere de restituire.
Urmare decesului I.D.Ţ. în cursul judecăţii şi a soţului Ţ.Şt., au fost introduşi în cauză descendenţii acestora, persoane ce au continuat judecata.
- În ce priveşte calitatea procesuală pasivă, Curtea a constatat că dispoziţia nr. 40 din 2 august 2001 este emisă de Primarul comunei Deleni, care a dispus prin art. 1 înaintarea notificării C.C. Vaslui, cu motivarea că nu deţine imobilul. Fiind emitentul notificării, Primarul are calitate procesuală activă.
Cu probele administrate în cauză este făcută dovada certă că imobilul în litigiu face parte din categoria celor preluate abuziv în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001 şi, conform Normelor metodologice de aplicare Cap. II, Primăria, Primarul nu au obligaţia de a soluţiona notificarea pe fond când imobilul nu face parte din domeniul public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale. In consecinţă, Primarul şi-a îndeplinit obligaţia impusă prin art. 27 din Legea nr. 10/2001 de a sesiza entitatea investită cu soluţionarea notificării.
Prin emiterea dispoziţiei nr. 40/2001 au încetat obligaţiile impuse prin legea specială pentru Primar, măsura dispusă fiind legală, iar criticile formulate de apelanţi pe fondul cauzei nu sunt întemeiate. În consecinţă, se impune păstrarea sentinţei sub acest aspect, soluţia dată de judecătorie prin sentinţa atacată de respingere a contestaţiei fiind legală.
În cursul judecăţii, organizaţiile cooperatiste cu privire la care în art. 21 alin. (1) Legea nr. 10/2001 nu face nici o distincţie dacă sunt de credit sau de consum, s-au reorganizat, fiind introduse în cauză persoanele juridice ce le-au succedat:
- pentru C.C. Deleni, prin C.C. Vaslui în prezent Banca Cooperatistă de Credit „P.C.” Vaslui şi respectiv C.C. Olteneşti Creţeşti reprezentată de U.J.C.C. Vaslui (fost F. Vaslui ).
Curtea a reţinut ca abuzivă preluarea imobilului de la D.l. în anul 1949, calitatea de proprietară, nefiind contestată şi că există identitate între acesta şi cel pentru care D.A. a fost executată silit.
În ce priveşte forţa probantă a menţiunilor din registrul agricol privind calitatea de proprietar al lui D.A. şi executarea silită în baza sentinţei civile nr. 1090/1959 a Tribunalului Popular Raion Vaslui, a datelor înscrise în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni, Curtea a reţinut că acestea nu fac dovada dreptului de proprietate exclusiv al acesteia.
Astfel, datele înscrise în registrul agricol fac numai dovada posesiei, fiind operate transferuri de la D.l. la fiica sa D.A., cu care locuia, fiind diminuate suprafeţele de teren din proprietatea mamei, imobilele fiind numerotate cu acelaşi număr 298 şi 298 bis.
Pretinsele înzestrare şi transfer al dreptului de proprietate la D.A. nu sunt dovedite cu înscrisuri; s-a făcut însă dovada certă că imobilul ce s-a executat silit este acelaşi cu cel rechiziţionat de la proprietara D.l.
Hotărârea judecătoreasca ce constituie titlu executoriu pentru U.J.C.C. Vaslui (U.R.C.C. Vaslui), actele încheiate de executorul judecătoresc nu au foiţă probantă absolută în ce priveşte dreptul de proprietate al debitoarei D.A.,în sensul că executarea a avut loc asupra bunului proprietatea sa.
Dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi Normele metodologice de aplicare a legii atribuie forţa probantă şi stabilesc, definesc, actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi numai în absenţa unor probe contrare, existenţa şi întinderea dreptului se prezumă a fi aceea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare.
Curtea a avut în vedere la stabilirea existenţei întinderii dreptului de proprietate pentru D.I. actele anterioare şi anume contractul de căsătorie încheiat la 5 noiembrie 1905 prin care a primit ca dotă imobilul notificat, la căsătoria cu Şt.D. (terenul) care se coroborează cu procesul-verbal din 23 martie 1949 de „rechiziţie” şi concluziile expertizei tehnice. In cauză este făcută dovada certă că imobilul asupra căreia a avut loc executarea silită a debitoarei D.A. este acelaşi cu cel preluat abuziv de stat din proprietatea lui D.I.
Cum bunul nu a reintrat în patrimoniul proprietarei în timpul vieţii şi are regimul juridic reglementat prin Legea nr. 10/2001, moştenitorii săi sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură dacă este posibil, în tot sau în parte fie la măsuri reparatorii.
Pentru a se stabili entitatea competentă în soluţionarea notificării şi măsura reparatorie s-a apreciat ca relevante următoarele elemente:
- stabilirea unităţii deţinătoare, a persoanei juridice care are înregistrat imobilul în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul restituirii;
- la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001), imobilul teren şi construcţie erau deţinute de o organizaţie cooperatistă, fără a distinge între cele de consum sau de credit;
- nu are relevanţă dobândirea suprafeţei de 78 m.p. şi de la cine prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1982 din 16 iunie 1993, anterior adoptării Legii nr. 10/2001, ci faptul că este deţinută de o organizaţie cooperatistă. C.C. Vaslui este „unitate deţinătoare” care a soluţionat notificarea prin decizia nr. 8/2001, are deci calitate procesuală pasivă.
În acelaşi sens, nu înlătură dreptul la restituire pentru reclamanţi sau măsuri reparatorii, hotărârea judecătorească prin care s-a respins acţiunea în nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, încheiat de cele două organizaţii cooperatiste. Condiţia cerută de lege este de a fi deţinător al bunului ce este îndeplinită, iar cumpărătorul face parte din categoric unităţilor prevăzute în art. 21, ce au obligaţia de restituire în natură sau propune măsuri în echivalent, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat în patrimoniul său.
Deţinător al imobilului, în parte, este şi C.C. Olteneşti - Creţeşti, reprezentată de U.J.C.C. Vaslui, pentru partea din teren şi construcţii ce o deţine, căreia îi revin obligaţiile stabilite de Legea nr. 10/2001, în nume propriu şi nu de chemat în garanţie.
Determinante în stabilirea întinderii dreptului de proprietate a deţinătorului, dacă este posibilă restituirea în natură sau nu, sunt concluziile expertizei tehnice, situaţia de fapt avută în vedere de tribunal la data pronunţării sentinţei modificându-se în timpul judecăţii, astfel:
- suprafaţa de 260,62 m.p. este deţinută de moştenitorii D., fiind teren arabil. Având posesia, nu se justifică restituirea în natură de niciunul din pârâţi;
- terenul revendicat are categoria de curţi, construcţii în suprafaţă de 637,85 m.p. din care suprafaţa de 45,98 m.p. se găseşte în afara împrejmuirii actuale (anexa 3 expertiză).
- din construcţiile preluate, pe teren există construcţia notată CI, deţinută de C.C. Deleni - Vaslui (în suprafaţă la sol de 103,21 m.p.); extinderea C2 reprezintă lucrare executată în 1966, autorizaţia nr. 861/65, amplasată pe un teren ce nu face parte din proprietatea D.I.;
- pe teren s-a executat construcţia neautorizată C4, din care l/2este amplasată pe terenul în litigiu;
- din suprafaţa de 450 m.p. preluată prin executare silită C.C. Deleni deţine 377,23 m.p. şi 1/2 din construcţia C4 neautorizată (anexa 3 raportat de expertiză).
Curtea a reţinut că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat tară titlu, prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii de stat.
În consecinţă, restituirea se dispune în natură, pentru construcţiile preluate şi terenul aferent, la care sunt obligaţi deţinătorii actuali; pentru suprafeţele de teren pe care sunt construcţii noi se acordă numai despăgubiri, conform art. 10 din Legea nr. 10/2001.
În ce priveşte contestaţia formulată de D.Şt.Ş. ca moştenitor al lui D.A. împotriva deciziei nr. 3/2002 emisă de C.C. Vaslui, pentru considerentele expuse şi a reţinerii că D.A. nu este proprietara imobilului, iar moştenitorii nu sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii, soluţia de respingere este legală şi se păstrează.
Curtea a constatat achitarea parţială a onorariului de expertiză de reclamanţi, iar astfel cererea de obligare la plată formulată de expert este întemeiată.
Cererea de cheltuieli de judecată formulată de apelanţi a fost admisă, conform art. 274 C. proc. civ.
2. b. Prin decizia chila nr. 32 din 11 februarie 2009 pronunţată de aceeaşi curte de apel s-a respins cererea de completare a dispozitivului şi s-a admis cererea formulată de în temeiul art. 281 C. proc. civ., îndreptându-se erorile materiale din decizia de apel în sensul că:
- numele corect al apelantului este „Şt.Şt.D.” în loc de Şt.D.
- precizarea cuantumului cheltuielilor de judecată la care sunt obligaţi pârâţii la 2.400 lei.
3. Împotriva decizii s-au formulat cereri de recurs, după cum urmează:
1. Pârâta C.C. Olteneşti - Creţeşti a criticat decizia de apel pentru următoarele motive:
a. Cu privire la decizia de apel:
- Intimaţii-reclamanţi nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.
În mod greşit s-a reţinut că nu este contestată calitatea de proprietar a D.I. După cum s-a mai arătat, procesul-verbal din 23 martie 1949 nu este un act care să dovedească proprietatea şi nu mai era în vigoare la data preluării imobilelor de către recurentă.
- Î n mod greşit s-a reţinut că imobilul a fost preluat în mod abuziv. Imobilul nu a fost preluat abuziv de recurentă, acesta intrând în proprietate sa în urma unei executări silite, încuviinţată de instanţa de judecată pentru o creanţă datorată.
Faptul că ar fi dobândit bunul de la un neproprietar nu este susţinut cu probele administrate în cauză.
Toate actele şi declaraţiile de martori de la dosar atesta că D.A. a exercitat dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat: a fost închiriat de către aceasta C.C. Deleni, promovând şi o acţiune în evacuare; a fost recunoscută ca având această calitate de către executorul judecătoresc, formulând şi contestaţie împotriva executării silite; dobândirea imobilului de către recurentă s-a făcut în baza autorizaţiei emisă de Sfatul Popular al comunei Deleni, prin care s-a încuviinţat vânzarea imobilului proprietatea debitoarei D.A.; în fila de registru agricol pentru perioada 1951-1955 (aflată la dosarul cauzei) figurează D.A., cu gospodărie proprie compusă din suprafaţa de 5,85 ha teren, din care 0,10 ha curţi construcţii, având casă de locuit şi grajd.
În anul 1999 intimaţii au solicitat anularea contractului de vânzare- cumpărare pe care 1-a încheiat cu C.C. Vaslui, acţiune care a fost respinsă în mod irevocabil.
- Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-au identificat două construcţii asemănătoare iar din probele administrate rezultă că D.A. şi D.I. au deţinut corpuri de proprietate distincte.
În continuare, se formulează critici cu privire la concluziile expertului.
- În mod greşit instanţa de apel i-a schimbat calitatea procesuală, fiind chemată în garanţie şi nu ca pârâtă.
b. Cu privire la decizia de completare şi îndreptare a erorilor materiale.
Nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată până la soluţionarea recursului formulat împotriva deciziei de apel.
2. Pârâta Banca Cooperatistă P.C. Vaslui a formulat următoarele critici:
a. Cu privire la decizia de apel:
Art. 21 din Legea nr. 10/2001, reţinut de instanţa de apel, face referire la imobilele preluate în mod abuziv, ori recurenta nu a preluat în mod abuziv imobilul, ci prin cumpărare.
Acţiunea formulată de reclamanţi privind contractul prin care au dobândit imobilul a fost respinsă irevocabil în anul 1999, iar art. 45 din Legea nr. 10/2001 prevede că actele juridice de înstrăinare sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legii.
Imobilul este deţinut cu acte valabile şi este dobândit cu bună-credinţă.
- A chemat în garanţie vânzătoarea, acţiunea nefiind soluţionată de Curtea de Apel Iaşi.
- Au fost obligaţi la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 45,98 m.p. teren, deşi această suprafaţă de teren nu se găseşte în posesia sau proprietatea sa.
- Concluziile expertizei topometrice sunt greşite.
b. Cu privire la decizia de completare şi îndreptare erori materiale s-au formulat aceleaşi critici ca şi în celălalt recurs.
Analizând deciziile pronunţate de instanţa de apel, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursurilor, în considerarea celor ce succed.
1. Cu privire la recursurile declarate de către pârâta C. C. Olteneşti - Creţeşti:
a. Prin prima critică formulată se contestă actele reţinute în dovedirea dreptului de proprietate al numitei D.I. asupra imobilului în litigiu.
Probele analizate de instanţa de apel sau asupra cărora nu s-ar fi pronunţat, nu mai pot fi reapreciate, analizate de instanţa de recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ., pct. ll şi 10 ale acestui articol fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000 şi Legea nr. 219/2005.
Deşi s-a reţinut că nu este contestată calitatea de proprietar a acesteia asupra imobilului, s-au analizat totuşi probe cu privire la acest aspect.
- Argumentul esenţial reţinut de instanţa de apel se referă la faptul că executarea silită s-a făcut asupra unui imobil considerat în mod greşit ca aparţinând numitei D.A., care este acelaşi cu cel preluat abuziv de stat din proprietatea numitei D.I., în condiţiile în care nu s-a dovedit transferul dreptului de proprietate între acestea.
Prin decizia de recurs nr. 6372 din 4 octombrie 2007 pronunţată în cauză s-a reţinut că prin actele dosarului s-a dovedit cu certitudine că D.I. a fost proprietara unui imobil, care a fost rechiziţionat în vederea amenajării unui centru de băuturi M.A.T. S-a făcut referire la procesul verbal încheiat la 23 martie 1949.
În condiţiile în care, ca situaţie de fapt ce nu mai poate fi reapreciată în recurs, s-a reţinut de instanţa de apel că imobilul executat silit este acelaşi cu cel rechiziţionat şi că nu s-a dovedit un transfer de proprietate între D.I. şi D.A., critica formulată în sensul că nu este susţinută probator dobândirea bunului de la un neproprietar nu poate fi primită.
Aspectele invocate în susţinerea acestei critici presupun astfel reaprecierea probelor administrate sau pronunţarea asupra unor probe omise de instanţa de apel, activitate incompatibilă cu judecata în recurs, în urma abrogării pct. ll al art. 304 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2001 şi pct. 10 al aceluiaşi articol din Legea nr. 219/2005.
În susţinerea criticii s-a mai făcut referire şi la litigiul anterior, prin care s-a respins acţiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare deţinut de către pârâta-recurentă, fără a se indica motivul de nelegalitate care vizează decizia de apel sub acest aspect; prin decizie s-a reţinut că are calitatea de unitate deţinătoare persoana juridică ce are înregistrat imobilul în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care acesta a fost înregistrat.
Cea de-a treia critică formulată nu se circumscrie dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., astfel cum s-a mai subliniat mai sus, cu referire la probele dosarului.
Pentru justa şi completa soluţionare a cauzei, dată fiind şi durata procesului, instanţa a fost preocupată de stabilirea calităţii de unitate deţinătoare a imobilului, chiar şi în parte, calitate necontestată prin recurs, aceasta făcându-şi apărările aferente.
b. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată dispusă de instanţa de apel se face în considerarea art. 274 C. proc. civ. Numai confirmarea/infirmarea irevocabilă are loc în urma soluţionării dosarului de recurs, ţinând cont de criticile formulate.
2. Cu privire la recursurile declarate de pârâta Banca Cooperatistă P.C. Vaslui.
a. - După cum s-a arătat în analiza celuilalt recurs, instanţa de apel a reţinut că are calitatea de unitate deţinătoare persoana juridică ce are înregistrat imobilul în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii.
Procedând în acest fel, instanţa a aplicat normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care definesc noţiunea de unitate deţinătoare, atât prin H.G. nr. 498/2003 cât şi prin H.G. nr. 250/2007.
În condiţiile în care calitatea pârâtei-recurente, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este conformă acesteia şi normelor de aplicare, condiţia legală este îndeplinită în cauză, cum a reţinut şi instanţa de apel.
Art. 21 din Legea nr. 10/2001, contrar celor invocate de pârâta-recurentă, nu impune condiţia ca unitate deţinătoare să fie cea care ar fi preluat imobilul în mod abuziv, ci are în vedere numai calitatea de unitate deţinătoare la data intrării în vigoare a legii.
În cauză s-au reţinut preluarea abuzivă de Stat, în urma rechiziţiei, precum şi calitatea de unitate deţinătoare a pârâtei-recurente, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, la data intrării în vigoare a acestei legi.
- În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, critica formulată de pârâta-recurentă este nefondată, întrucât aceasta trebuia să uzeze de dispoziţiile art. 2931 C. proc. civ.
Astfel, potrivit normei procedurale menţionate, pârâta-recurentă trebuia să declare apel împotriva intimatului-chemat în garanţie şi care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces.
În condiţiile în care prin decizia de apel pârâta-recurentă a fost considerată unitate deţinătoare actuală a suprafeţei de teren pentru care a fost obligată la măsuri reparatorii în echivalent, critica formulat vizează temeinicia hotărârii şi nu se circumscrie dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
Critica referitoare la raportul de expertiză nu se circumscrie dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
b. Cu privire la critica formulată împotriva deciziei de completare şi îndreptare erori materiale, urmează a se reţine cele arătate mai sus la critica aferentă din celălalt recurs.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, ce se circumscriu în parte dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (l) C. proc. civ. şi să dispună respingerea recursurilor ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Banca Cooperatistă P.C. Vaslui şi C.C. Olteneşti - Creţeşti prin Uniunea Judeţeană a C.C. Vaslui împotriva deciziilor nr. 188 din 14 noiembrie 2008 şi nr. 32 din 11 februarie 2009 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1467/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1498/2010. Civil. Acţiune în contrafacere.... → |
|---|
