ICCJ. Decizia nr. 158/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizie nr. 158/2010
Dosar nr. 754/108/2008
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2010
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 878 din 20 noiembrie 2008, Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis în parte plângerea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamanţii G.T., G.l.G. şi G.L.A., în contradictoriu cu P.O. Ineu, obligând pe acesta din urmă să emită dispoziţie în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul înscris în C.F. 1421 Ineu, în prezent demolat, situat în localitatea Ineu, str. Republicii, jud. Arad, în sensul acordării de despăgubiri în valoare de 160.000 Euro, cu condiţia restituirii despăgubirilor primite reactualizate, imobil revendicat de reclamanţi prin notificarea nr. 78/2001; a respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor în euro, precum şi pentru valoarea de 40.000 Euro.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că reclamanţii au avut în proprietate imobilul în litigiu, în prezent demolat, compus din teren intravilan şi construcţii în suprafaţă de 1044 m.p., iar notificarea depusă de aceştia în termenul legal, trebuia soluţionată de pârât conform dispoziţiilor art. ll alin. (4) şi (5) din Legea nr. 10/2001, respectiv, stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent cuvenite reclamanţilor, prin dispoziţie motivată, în termen de 60 de zile de la data notificării.
S-a mai reţinut că, dispoziţiile art. 13 şi 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind procedura de stabilire a despăgubirilor de către C.C.S.D., nu sunt de natură să restrângă accesul contestatorilor la justiţie şi dreptul la un proces echitabil potrivit art. 6 din C.A.D.O.L.F. şi conform practicii C.E.D.O.
Pe baza tabelului nominal privind exproprierile şi a raportului de expertiză, instanţa de fond a stabilit că, la data preluării imobilului, proprietarului i s-au acordat despăgubiri în sumă de 80.397,50 lei, care urmează a fi reactualizate la data restituirii, precum şi că valoarea reală a imobilului demolat cu terenul aferent este de 160.000 Euro, motiv pentru care a respins capătul de cerere pentru diferenţa de 40.000 Euro, raportat la solicitarea iniţială, aceea pentru o valoare de 200.000 Euro.
Referitor la solicitarea acordării despăgubirilor în Euro, instanţa a apreciat că, potrivit Legii nr. 10/2001, despăgubirea trebuie să fie justă şi reală, iar modul şi felul acordării, vor fi stabilite de comun acord între petenţi şi C.C.A.D.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul oraşul Ineu prin primar, solicitând schimbarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor, cu motivarea că, raportat la petitul acţiunii, respectiv, acordarea de despăgubiri în sumă de 200.000 Euro, reiterează excepţia lipsei calităţii procesuale sale pasive, faţă de dispoziţiile art. 13 alin. (l) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care prevăd că stabilirea cuantumului despăgubirilor se face de către C.C.S.D., excepţie ce a fost respinsă de prima instanţă.
A mai arătat că petitul este inadmisibil şi faţă de prevederile art. 1 alin. (2) şi (6) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc că măsurile reparatorii constau în bunuri sau servicii acordate în compensare ori acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005, constând în titluri de valoare sau acţiuni şi nicidecum prin acordarea de despăgubiri băneşti, iar prima instanţă nu a lămurit dacă autoarea reclamanţilor G.I.M. este una şi aceeaşi persoană cu G.E.
A precizat că, potrivit prevederilor art. 26 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, prin dispoziţie motivată, primarul poate propune acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, însă nu poate dispune cu privire la cuantumul acestora, operaţiune de competenţa C.C.S.D.
Prin Decizia nr. 24/ A din 12 februarie2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat, cu motivarea că în mod corect a fost obligat pârâtul să emită dispoziţie motivată pentru notificarea făcută în termenul şi condiţiile prevăzute de lege; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia nu poate fi primită, întrucât pârâtul nu a fost obligat la plata despăgubirilor, aceasta fiind o chestiune ulterioară asupra căreia instanţa nici nu s-a pronunţat, ci a fost obligat la emiterea dispoziţiei, conform obligaţiei legale; instanţa nu a stabilit modalitatea de acordare a despăgubirilor, ci doar faptul că reclamanţilor li se cuvin despăgubiri în sumă de160.000 Euro, fără a preciza modalitatea de despăgubire; neconcordanţa privind numele antecesoarei reclamanţilor este fără relevanţă, întrucât din actele de stare civilă şi declaraţia de notorietate existente la dosarul cauzei, rezultă că G.I.M. este una şi aceeaşi persoană cu G.E.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii în sensul admiterii apelului şi a respingerii acţiunii reclamanţilor, pentru următoarele critici:
- Greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, faţă de dispoziţiile art. 13 alin. (l) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care stabilesc că analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor sunt de competenţa C.C.S.D.;
- Ignorarea dispoziţiilor art. ll alin. (7) din Legea nr. 10/2001, prin care se arată că valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent se stabileşte prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv, pentru construcţii, din valoarea corespunzătoare a părţii din imobilul expropriat (teren şi construcţii) care nu se poate restitui în natură stabilit potrivit prevederilor art. ll alin. (5) şi (6) din aceeaşi lege, pentru soluţionarea notificării şi a cauzei fiind necesară stabilirea despăgubirilor primite de către reclamanţi sau de către antecesorii acestora;
- Potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005 stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă se face de către C.C.S.D., pe baza evaluărilor realizate de către evaluatori desemnaţi de această Comisie, primarul putând doar propune prin dispoziţie motivată acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, fără a putea însă dispune asupra cuantumului acestora, competenţă exclusiv aparţinând C.C.S.D., normă aplicată greşit de către instanţele de fond şi apel.
Înalta Curte, faţă de aspectele de nelegalitate invocate, urmează a admite recursul, pentru următoarele argumente:
I. Cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în interpretarea dispoziţiilor art. 13 alin. (l) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Înalta Curte urmează a o respinge, întrucât acestea trebuie interpretate în corelare cu dispoziţiile art. 25 alin. (l) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură" şi care instituie astfel o obligaţie legală de a răspunde, în termenul prevăzut, oricărei notificări întemeiată pe Legea nr. 10/2001.
Modificarea cadrului legislativ în materie se referă la competenţa de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, şi nu la emiterea deciziilor sau, după caz, dispoziţiilor, de către entităţile deţinătoare, în urma sesizării prin mijloacele şi procedura prevăzute de lege.
II. Critica vizând modalitatea concretă în care vor fi acordate despăgubirile nu poate fi primită, întrucât aceasta este o problemă ulterioară procedurii judiciare, nefăcând obiectul litigiului soluţionat de către instanţe, respectiv, dreptul reclamanţilor la despăgubiri în cuantum de 160.000 Euro, tară însă a preciza în mod expres în ce constau aceste despăgubiri (bunuri, servicii, titluri de valoare).
III. În ceea ce priveşte cea de-a treia critică, Înalta Curte va admite recursul sub aspectul modalităţii de obligare a recurentului de a emite dispoziţie motivată, în lumina următoarelor considerente:
Conform art. 26 alin. (l) din Legea nr. 10/2001 rezultă că „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (l), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită".
Prin sentinţa civilă nr. 878 din 20 noiembrie 2008 a Tribunalului Arad, secţia civilă, recurenta a fost obligată la emiterea, în temeiul Legii nr. 10/2001, a unei dispoziţii „în sensul acordării de despăgubiri" în valoare de 160.000 Euro, or, urmare a modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, Primăria oraşului Ineu nu mai are competenţa de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a emite o decizie cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii, în situaţia îndeplinirii condiţiilor legale şi depunerii actelor doveditoare, conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Dispoziţiile legale menţionate sunt exprese şi în ceea ce priveşte modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competenţă revenind C.C.S.D., care va emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde şi cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.
Potrivit art. l alin. (l) Titlul VII, Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură.
În acest sens, art. l3 alin. (l) precizează că pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005, se constituie, în subordinea C.P.M., C.C.S.D., iar alin. (5) prevede că secretariatul acestei comisii se asigură de către A.N.R.P.
Din analiza acestor texte de lege, rezultă că recurenta nu mai are competenţă legală de „a acorda despăgubiri", ci doar de a propune acordarea acestora în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, instituţiei competente, C.C.S.D., conform art. l6 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi admis şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va modifica Decizia recurată, în sensul admiterii apelului declarat de pârâta P.O. Ineu prin primar împotriva sentinţei nr. 878 din 20 noiembrie 2008 a Tribunalului Arad, secţia civilă, cu obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziţii prin care să propună, în favoarea reclamanţilor, acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind imobilul în litigiu, din care se va deduce valoarea actualizată a despăgubirilor încasate la data exproprierii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul O. Ineu prin primar împotriva deciziei civile nr. 24/ A din 12 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică în tot Decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de pârâtul O. Ineu prin primar împotriva sentinţei civile nr. 878 din 20 noiembrie 2008 a Tribunalului Arad, secţia civilă.
Schimbă sentinţa în sensul că obligă pârâtul să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în favoarea reclamanţilor, cu privire la imobilul situat în oraşul Ineu, str. Republicii, înscris în C.F. 1421 Ineu, compus din teren în suprafaţă de 1044 m.p. şi construcţie (în prezent demolată), din care se va deduce valoarea actualizată a despăgubirilor încasate la data exproprierii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 162/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 14/2010. Civil. Conflict de muncă. Recurs → |
|---|
